Ziua de 12 iunie 2012 a fost a unei sărbători de neuitat pentru promoţia (cu numărul 112 !!) de absolvenţi ai Facultăţii de Geografie din Universitatea din Bucureşti.

La ora 10.00, în Aula Magna a Facultăţii de Drept, neîncăpătoare cum nu am mai văzut-o vreodată, aşteptam cu nerăbdare festivitatea de absolvire, imaginându-ne cam câte emoţii au studenţii-absolvenţi, dacă noi, profesorii, ca simplii spectatori sau participanţi în măsură mică la eveniment, abia ne stăpâneam tremurul vocii iar unii chiar îşi ascundeau câte o lacrima sub perdeaua pleoapei…

Festivitatea a fost deschisă de discursul emoţionant al Decanului Facultăţii de Geografie, dna conf. univ. dr. Laura Comănescu, care i-a felicitat pe proaspeţii absolvenţi şi i-a îndemnat să privească viitorul cu multă încredere. Apoi, am fost onoraţi să o avem printre noi şi s-o ascultăm, la debutul acestui eveniment important, pe doamna prof. univ. dr. Magdalena Iordache-Platis, Prorector al Universităţii din Bucureşti, care a adresat câteva cuvinte de suflet sutelor de studenţi prezenţi în Aula Magna, alături de dragii lor însoţitori (părinţi, alte rude, prieteni etc), amintindu-ne că aparţinem, prin activitatea depusă şi prin anii de viaţă trăiţi aici, celei mai bune universităţi din ţară!

…Şi a început înmânarea diplomelor de absolvire, pe specializări, studenţii purtând cu mândrie ţinuta de absolvent – tocă şi robă – personalizată printr-o anumită culoare a eşarfei, bentiţei şi ciucurelui de la tocă, în funcţie de specializare. Eu cred că în asemenea momente, Aula Magna este cea mai frumoasă, „împodobită” fiind cu aceste ţinute, dar şi cu sublime emoţii!…Înmânarea diplomelor s-a făcut de diferiţi profesori şi sper să nu se supere dragii mei colegi dacă doar îi voi enumera şi voi menţiona că fiecare dintre ei a adresat cuvinte minunate studenţilor-absolvenţi, cuvinte pline de iubire şi admiraţie! Aşadar, în aulă sau la pupitrul unde s-a desfăşurat înmânarea diplomelor, au fost prezenţi conf. univ. dr. Laura Comănescu, decan al Facultăţii de Geografie, prodecanii prof. univ. dr. Cristian Tălângă, lector univ. dr. Mioara Clius şi lector univ. dr. Octavian Cocoş, directorii de departamente prof. univ. dr. Nicoleta Ionac şi conf. univ. dr. Cristian Ioja şi colegii prof. univ. dr. Liliana Zaharia, conf. univ. dr. Marian Marin, lector univ. dr. Ştefan Iordache, lector univ. dr. Ionuţ Săvulescu, lector univ. dr. Robert Dobre, lector univ. dr. Constantin Nistor, lector univ. dr. Bogdan Suditu, lector univ. dr. Camelia Teodorescu, lector univ. dr. Gabriel Vânău, lector univ. dr. Laura Târlă, asist. univ. dr. Mihai Niţă, preparator dr. Roxana Cuculici şi…îmi cer scuze dacă am omis din cauza emoţiilor vreun drag coleg.  

Au fost ore de vis, cu aplauze, îmbrăţişări, flori, discursuri emoţionante ţinute de studenţii-reprezentanţi ai fiecărei specializări, de şefii de promoţie, cu jurământul de credinţă şi respect pentru profesia aleasă, ore în care, parcă mai mult ca niciodată, am simţit profund că suntem membrii unei familii frumoase, „familia” celei mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din ţară şi, am aflat de curând, ai celei mai bune facultăţi din Universitatea din Bucureşti!! Mulţumesc din suflet studenţilor organizatori ai acestui eveniment, pentru că m-au făcut părtaşă la clipe de neuitat!…

Aş dori ca în  încheierea acestui articol să vă împărtăşesc câteva cuvinte-gânduri, unele poate repetate în aceste zile de final de an universitar, dar – vă asigur! – pline de admiraţie şi iubire pentru voi, dragii mei studenţi-absolvenţi!

Dragii mei, aş vrea să vă mulţumesc pentru anii frumoşi petrecuţi împreună în sălile de curs şi seminar, să vă mulţumesc pentru dăruirea voastră, pentru dorinţa voastră de a cunoaşte cât mai mult, pentru spiritul vostru deschis şi neîngrădit în tipare şi prejudecăţi, pentru sufletele voastre pline de puritate…Pentru că dacă n-aţi fi voi, studenţii, noi nu ne-am mai avea rostul de dascăli…

Vă rog să aveţi încredere în voi, în cunoştinţele dobândite şi…în visele voastre! Să vă urmaţi visele şi să faceţi în viaţă exact ceea ce simţiţi că vă place şi vă împlineşte! Nu vă temeţi de eşecuri! Pe calea visului ales de voi, viaţa vă poate încerca din când în când. Nu vă pierdeţi încrederea în voi şi în ceea ce faceţi, fiindcă o lovitură a vieţii înseamnă de multe ori un pas înainte, pe care poate nu-l vedeţi sau nu-l înţelegeţi imediat…Trăiţi fiecare clipă la maxim! Cu gândul la viitor sau la amintirile din trecut, uităm de multe ori să trăim clipa prezentă. Viaţa este scurtă…Nu o risipiţi! Nu vă irosiţi trăind viaţa impusă de altcineva sau preluând idei şi dogme transmise de alţii! Aveţi încredere în intuiţie şi inimă, cei doi „clopoţei” din  interiorul nostru, care nu greşesc niciodată şi care ne „anunţă” când ceva merge bine sau dimpotrivă…Păstraţi-vă puritatea tinereţii, entuziasmul, curiozitatea vie, spiritul ludic! Să vă fie călăuze în viaţă adevărul, binele, iubirea şi frumosul!

Şi pentru că a fi educator înseamnă a fi un poet al iubirii, vă rog să nu uitaţi niciodată că voi lua în propria mea fiinţă un pic din fiinţele voastre, pentru totdeauna…

Vă mulţumesc că existaţi!

Valentina-Mariana Mănoiu

Autor fotografii: Mihaela Ştefania Bogdan, absolventă specializarea Geografia Mediului, Facultatea de Geografie

Exact acum o lună, dragi prieteni, am început să vă relatez o poveste de iubire pentru un…loc-miracol-paradis, cum l-am numit eu, şi vă invitam să descoperiţi despre ce „Paradis” este vorba (va puteţi reaminti, citind aici). Sunt convinsă că nu aţi avut probleme în rezolvarea acestei „ghicitori” şi v-aţi dat seama repede că am povestit despre staţiunea Băile Herculane.

Despre locul unde se spune că Hercules şi-ar fi vindecat durerile de la încheieturi, urmări fireşti ale numeroaselor sale încercări şi „munci”, s-au scris foarte multe cărţi, tratate, articole. Nu aş vrea să repet ce au scris alţi specialişti, nu aş vrea să plictisesc cu descrieri geografice obişnuite, ce pot fi întâlnite în diverse tratate, ci aş vrea SĂ VĂ ÎMPĂRTĂŞESC EMOŢII ŞI TRĂIRI, ale mele dar şi ale altora, declanşate de energia miraculoasă a acestui loc, care anul viitor, în 2013, va împlini 1860 de ani de existenţă neîntreruptă, dovedită de o inscripţie gravată pe un altar de calcar alb. Acesta a fost descoperit la Băile Herculane şi se află în prezent în muzeul local.

Am atât de multe să vă spun, dragii mei, încât mi-e teamă că nu voi găsi o ordine firească şi frumoasă a relatărilor! Intenţionez să vă povestesc despre traseele parcurse de mine în Munţii Cernei şi Munţii Mehedinţi, punctând pe alocuri frumuseţile întâlnite sau legende născute pe aceste tărâmuri de vis. Intenţionez să vă descriu ce boli pot fi vindecate în această staţiune cu aeroionizare negativă, regeneratoare pentru organism, bioenergizantă, sedativă şi biotrofică, dar şi cu ape termale sulfuroase (şi nu numai), venite din „laboratoarele” fierbinţi ale pământului, cu efecte curative, tămăduitoare. Însă acum aş vrea ca naraţiunea mea să aducă un omagiu unor oameni celebri, cu care am în comun un singur lucru..nu, nu m-am exprimat bine…nu este LUCRU, este cel mai frumos sentiment pe care-l poate trăi o fiinţă omenească, este IUBIREA!

Credeaţi că doar eu m-am îndrăgostit de „Paradisul” lui Hercules? Credeaţi că doar eu am trăit aici poate cel mai puternic sentiment de iubire, fără obiect, iubire necondiţionată? Cu care simţeam că pot să-i învălui pe toţi cei din jurul meu? Pe care simţeam că pot s-o „croiesc” sub forma celor mai desăvârşite veşminte, îmbrăcate de fiecare fiinţă din viaţa mea?  Nuuuuu, era şi este evident! Sunt sigură că mulţi dintre voi, dragii mei, aţi fost binecuvântaţi cu aceleaşi trăiri!…Şi sper să ni le împărtăşiţi şi nouă, cu deschidere, sinceritate, fără reţineri!  

Îndrăgostit de acest paradis terestru herculean, a fost şi Vasile Alecsandri (1821-1990), a cărui şedere în staţiune, în anul 1847, a avut ca scop, bineînţeles, tratamente vindecătoare. Dar cum bănuiţi, Alecsandri găseşte timpul necesar pentru a „mângâia” hârtia cu versurile sale minunate, ţâşnite din vârful peniţei, versuri închinate unei frumoase bucureştence (da-da, zâmbiţi, vă rog!) dar şi frumuseţii naturale magnifice a acestor locuri:

„În zadar vueşte Cerna şi se bate

De-a ei stânci măreţe, vechi, nestrămutate,

Şi-n cascade albe saltă pe-a lor sân…

Apa-i trecătoare, petrele rămân!

În zadar şi anii s-adun cu grăbire,

Trecând peste inimi ce-au gustat iubire!

Suvenirul dulce de-un minut slăvit

Printr-a vieţii valuri stă-n veci neclintit!”

(poezia „Pe un album”)

Oh, câtă dreptate avea bardul! Dulceaţa iubirii stă neclintită în sălaşul inimii, chiar dacă anii se rostogolesc nemilos peste noi! Vă spune o femeie veşnic îndrăgostită, de oameni şi natură!

În 1884, poetul revine la Herculane iar sosirea sa este considerată un mare eveniment, Alecsandri fiind foarte admirat şi iubit. Pe durata şederii sale, bardul din Mirceşti desfăşoară o bogată corespondenţă. Astfel, îi scria lui Titu Maiorescu că iniţial ar fi preferat să facă o cură în străinătate, dar ulterior a renunţat fiindcă, spunea el, „Băile lui Hercules sunt vestite în vindecarea reumatismelor.” În săptămânile petrecute în staţiune, a conceput şi proiectul dramei „Ovidiu”.

Staţiunea-minune l-a avut ca oaspete de seamă, între 8 şi 20 mai 1849, şi pe marele cărturar şi revoluţionar Nicolae Bălcescu (1819-1852).

Un alt poet vrăjit de frumuseţea acestor locuri, a fost George Coşbuc (1866-1918), venit la cură balneară. Sentimentele trăite de el aici au născut o poezie specială, interesantă, numită „Prin Mehadia”, din care redau câteva versuri:

„[…] Prin răcoarea mult-a nopţii îmi vedeam suflarea gurii.

Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii,

Obosit şi de mânie şi de drum îndelungat. […]

Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieţii!

Când ieşii pe culmea goală în răcoarea dimineţii,

Sufletu-mi simţii deodată liber şi de-uimire plin:

Încetase-acum şi vântul, cerul scăpăra senin.

Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna

Sta pe piscul unui munte, roşiu aurind cununa

Muntelui, şi până-n vale ca şi ziua luminând. […]”  

Eu aş spune că frumuseţea şi energia misterioasă a locurilor au îndepărtat „vălul iluziei” trăite de poet, lăsând să se vadă limpede că „Părintele vieţii” este singurul ce ne poate lumina calea…dar este doar interpretarea mea personală…

Lucian Blaga (1895-1961), într-o primăvară petrecută la Băile Herculane, scrie poezia „Sălcii plângătoare”, un elogiu filosofic adus naturii, din care selectez următoarele stihuri:

„[…] Legenda spune că pe-aice

Euridice, fată tracă,

din iaduri şi-a mutat în sălcii –

a jale – părul lung şi verde.

Şi prind în palme ce mă pierde,

mătasea grea şi jalea verde.”

Şi Ion Minulescu (1881-1944) a poposit deseori la Herculane şi am ales următoarele versuri minunate, scrise de poet, despre râul Cerna:

„Peste fereastra mea –

De la hotel –

Mă cert mereu cu murmurul rebel

Al Cernei –

Apă binecuvântată

Ce-mi limpezeşte mintea tulburată

De tot ce nu se poate şti –

Ca-ntr-un etern „A fi sau a nu fi.”

Iată că şi Minulescu a găsit răspunsuri la întrebările şi frământările sale, în staţiunea cu energii benefice.

Deşi oamenii celebri care şi-au purtat paşii pe malurile herculeane ale Cernei au fost mulţi (Ionel Teodoreanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Nicolae Iorga etc), voi încheia cu cel care a fost poate „îndrăgostitul” staţiunii, scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961), „Ceahlăul” literaturii naţionale. De ce l-am numit „îndrăgostit”? Fiindcă toate versurile scrise în Băile Herculane sunt de dragoste, fiind adresate unei misterioase făpturi feminine, a cărei frumuseţe este, de fapt,  o oglindă a frumuseţii naturii de pe Valea Cernei.

Când te doresc

Când te doresc, şi-i hotărât

Să nu te pot vedea decât în altă zi,

Timpul trece ca o salamandră pestriţă – galben şi negru –

Care se mişcă încet şi-ngheţat.

[…] Astăzi te-am văzut o clipă. Apoi,

Între mine şi tine s-a aşezat dihania vechimii.

[…] Aş vrea să ne regăsim undeva, departe, numai noi.

Între munţi, la Mehadia, unde ies din adânc

Izvoarele calde ale tainei pământului.

Acolo nimeni nu ne ştie, nimeni nu ne cunoaşte;

Când apărem în poieni, numai paserile dau veste singurătăţii

Că au sosit doi pământeni şi-şi duc în tăcere

Acea bucurie înaltă care-i mai tare decât moartea.

[…] Sosim şi noi în peisagiul iubirii, căutându-ne ora.

Tu zâmbeşti, te crezi biruitoare;

Pe când eu măsor miile de milenii ale salamandrei

Cu clipa amorului meu.

Post-scriptum  

Cum să-ţi explic cât mi-eşti de dragă?

Să-ţi spun că-n covru mă-ncălzesc gândind la tine?

Că simt pe buze gust de fragă

Şi-n trup mireasmă de verbine?

Ori să-ţi mărturisesc că-n cerul meu

Mă simt o clipă asemeni unui zeu

Când îţi bănuiesc din depărtare pasul,

Când intră-n mine ochiul tău şi glasul…

Când vii uşoară şi plutind şi te înclini

Şi mă pofteşti pe flori şi spini

Şi-mi dai zâmbind tristeţi şi bucurii,

O, nici atunci cât te iubesc nu ştii.

Căci s-a acumulat în mine totul ce-i

Neîmplinit în toţi strămoşii mei,

Tot ce-au lăsat să treacă în regres,

Ce n-au simţit şi ce n-au înţeles:

Flori, primăveri şi străluciri de astre,

Dulci exaltări a inimilor noastre.

Comoara asta eu o moştenesc

Şi-nfrigurat o cheltuiesc,

Ca un risipitor târziu. Şi-ţi închin ţie

Durerea asta ca pe-o bucurie.”

Dragi prieteni, vă închin vouă fericirea iubirii ca pe-o bucurie! Ne revedem şi regăsim luna viitoare în această poveste de iubire! Dar până atunci, cu toate că este o perioadă foarte solicitantă pentru profesori şi studenţi, deopotrivă, promit să revin cât de curând cu partea a II-a a seriei de articole despre meteorologie şi aviaţie.

Vă doresc iubiri împlinite şi împlinitoare!

Surse informaţii:

1. Cristescu I. (1996), Miracolele Cernei. Herculane – Model turistic, Editura Hercules Friends, Drobeta Turnu Severin

2. Mănoiu Valentina-Mariana (2005), Structuri geoecologice specifice în depresiuni şi culoare de văi din Carpaţii Meridionali şi Subcarpaţii Getici. Interpretări comparative, Editura Printech, Bucureşti

3. Opriş T. (1990), Plante unice în peisajul românesc, Editura Sport-Turism, Bucureşti

Este bine cunoscuta placerea pe care o simtim in ambianta racoroasa a padurii, in care domneste aerul curat si mirosul placut, eternul murmur al izvoarelor si cantecele armonioase ale pasarelelor neobosite, care aduce asupra noastra o influenta tonifianta, terapeutica si odihnitoare in escapada din rutina si stresul zilnic la care suntem supusi.

Padurea este din ce in ce mai apreciata de turisti deoarece stimuleaza, prin calitatile sale estetice deosebite, emotiile stenice (bucurie, vioiciune, incantare) si le alunga pe cele astenice (tristete, suparare, depresie).

Arborii sunt pretuiti in peisaj atat prin culoarea diferita a trunchiului, ramurilor si frunzelor, cat si prin diversitatea formelor, exprimata prin inaltime, coroana, dispozitia ramurilor, marimea frunzelor, aspectul cojii s.a, toate acestea influentand favorabil psihicul uman.

Arborii inalti sunt impunatori prin maretia formei, impresia de putere si de atractie pe care o exercita asupra oamenilor. In compozitia peisajelor forestiere, inaltimea arborilor impresioneaza atat prin efectul lor individual cat si prin efectul de ansamblu al grupurilor de arbori din padure.

Forma conica a coroanei are un caracter dinamic, cu intensitate variabila in functie de dispozitia oamenilor. Daca ramurile arborelui sunt orientate in sus, emotiile sunt cele mai dinamice, in timp ce dispunerea orizontala a ramurilor dinamizeaza moderat psihicul, iar ramurile pendente sunt mai putin stimulative.  Forma columnara a arborelui stimuleaza elanul si dezvoltarea fanteziei spre idei si sentimente inalte.

Caracterul dinamic al formei columnare este mai odihnitor decat al formei conice, deoarece conturul este format din linii drepte , nu frante si sunt inclinate in sens contrar.

Forma sferica a coroanei creeaza impresia multumirii de sine. Silueta dulce, placuta si desavarsirea formei clar exprimata la unele specii de tei creeaza  expresia statica, ce conserva sentimentul de satisfactie deplina.

Forma umbrelata, caracteristica coroanelor intinse orizontal la pinul silvestru si pinul negru, este un factor calmant si ocrotitor, fiind apreciata de turistii care cauta odihna pasiva in natura.

Pe de alta parte, arbustii cu inflorescente verticale constituie un factor stimulator, in timp ce speciile cu flori mari si rotunde au rolul de factor conservant, iar plantele cu inflorescente pendente sunt calmante.

Structura padurii influenteaza diferit starea oamenilor. Insa ea este mereu gata sa ne dea o mana de ajutor, mai ales celor ale caror lacrimi interioare nu-si mai urmeaza calea fireasca gasind alt mod de evadare din suflet. Sub protectia padurii, omul isi poate marturisi cu deplina sinceritate vulnerabilitatea si melancolia, iar atingerea prietenoasa a copacilor ne invita sa ne destainuim. Noi ce ii oferim in schimb?

Articol realizat de Anca Milea

(Studenta in anul al III-lea, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti, specializarea Geografia Mediului)

Sursa foto: www.gradinamea.ro

Daca v-a placut articolul, ne-am bucura sa-l votati si sa-l ‘share’-uiti mai departe pe Facebook, Twitter, Google+ sau alte retele.

Nasul nostru poate detecta mii de mirosuri, iar in 500 de milisecunde aroma de  coriandru (sau oricare alta) ajunge de la narile noastre pana la creier. Una dintre destinatiile din creier ale mirosului este sistemul limbic, ce se ocupa de gestionarea emotiilor si a memorarii stimulilor de catre corp. Astfel, o aroma poate induce entuziasmul sau calmul, sentimentul de simpatie sau respingerea instinctiva. O a doua destinatie este cortexul cerebral, unde senzatiile constiente sunt formate, in timp ce informatia este procesata impreuna cu alte senzatii si este comparata cu experiente de viata acumulate, ce permit individului sa recunoasca mirosul si sa ia o decizie in ceea ce-l priveste (imi place, nu-mi place, il stiu si il asociez cu, mi-e total necunoscut s.a.m.d).

Din amalgamul de mirosuri pe care le avem la dispozitie eu voi pune pe tapet miasmele (sa le spunem si mirosuri neplacute cu intensitate si persistenta ridicate), ce sunt un factor deloc de neglijat in evaluarea starii de bine a unei persoane. Ele ne pot influenta sanatatea, prin efecte secundare precum greata, insomnia, discomfortul, dar si dispozitia, afectandu-ne la nivel emotional, dupa cum am vazut mai devreme. De asemenea, mirosurile foarte puternice pot duce la iritarea nasului, a ochilor si a gatului si pot inrautati starea persoanelor cu astm si probleme respiratorii.

Unde dam de mirosuri neplacute? Industrializarea, urbanizarea, cresterea populatiei au dus la aparitia a numeroase surse de emanatii rau mirositoare precum: fermele de animale, abatoarele, tabacariile, rafinariile, vopsitoriile, depozitele de deseuri municipale si statiile de epurare a apei uzate etc. Toate aceste surse sunt analizate in sectiunea afectarii calitatii aerului denumita poluare olfactiva, ca de altfel si substantele emise de ele. Acestea sunt reprezentate de gaze de origine organica si anorganica si de particule. Haideti sa inventariem cateva, facand apel la amintirile noastre din domeniul mirosului.

Din start si fara indoiala mercaptanii si sulfurile organice (printre care si hidrogenul sulfurat) miros cel mai respingator, primii stimulandu-ne simturile cu „parfumul” verzei putrede, iar celelalte aducandu-ne in nari miasma oualor clocite. Acidul butiric ne duce cu gandul la untul ranced, unele amine ne vor trimite catre mirosul pestelui stricat, iar indolul ne va deranja cu un miros gretos si iritant de fecale. Dintre substantele anorganice, nu cred ca exista persoane ce nu-si amintesc mirosul intepator al clorului. Mie imi e deja cam rau. Cine ce emite si de ce depinde modul in care percepem anumite arome va voi spune in articolul urmator.

Surse fotografii: TopNews,  Bad Smell

Daca v-a placut acest articol, va rog sa-l votati ! De asemenea, pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre !