În toamna anului 2009, o grupă de intervenție a clasei a XII-a, având profilul “Științe ale naturii”, a descoperit că iazul din pădurea Buciumeni era plin de pet-uri, doze de aluminiu, bucăți de polietilenă, saci de plastic și bucăți de polistiren, în contrast cu atmosfera de liniște a rezervației,  în apropierea căreia se află și o mănăstire de maici.

De atunci, în fiecare an au avut loc 1-2 intervenții de curățare a suprafeței iazului, așa cum s-a întâmplat și la sfârșitul acestei veri. Echipa de intervenție din acest an a cuprins 6 elevi. Plecarea din Tecuci  s-a  petrecut în jurul orei 9 dimineața, elevii fiind îmbarcați în vehiculul care tracta ambarcațiunea de aluminiu, necesară pentru culegerea obiectelor plutitoare aflate la distanță mai mare de malul iazului.

Dotați cu greble și saci de rafie, protejați de veste de salvare, cizme și mănuși de  cauciuc, în circa 60 de minute au reușit să adune sute de obiecte plutitoare, care au fost îndesate în cei șapte saci aflați la dispoziție. Mai jos puteți urmări câteva imagini ale operațiunii de ecologizare.

După terminarea acestei acțiuni, a urmat o nouă deplasare în direcția ostroavelor de pe râul Siret, în dreptul comunei Cosmești. Cu această ocazie, au fost identificate noi areale ce necesitau intervenții de ecologizare, acestea fiind cuprinse în viitorul program, urmând ca toamna aceasta să fie făcute câteva deplasări pentru a curăța și aceste spații (majoritatea aflându-se în interiorul ostroavelor sau la baza digurilor).

Articol realizat de prof. Ungan Veronica, Colegiul Național „Spiru Haret“, Tecuci.

Aflată la cea de-a treia ediție, campania de conștientizare se adresează elevilor din ciclul primar și gimnazial din județul Constanța. Numai în 2012, 4.019 elevi din 144 de clase, aparţinând unui număr de 25 de şcoli din judeţul Constanţa, s-au implicat în cadrul campaniei, reușind să colecteze selectiv o cantitate totală de 35.178 kg deșeuri.  „Olimpiada Deșeurilor” reprezintă o oportunitate pentru elevi de a îşi însuşi bunele practici în vederea reciclării, precum şi de a câştiga premiile oferite de organizatori.

În cadrul ediției de anul acesta, cele 218 clase înscrise în campanie vor trebui să colecteze o cantitate totală de minim 70 kilograme de deşeuri, pentru cele 5 categorii de deşeuri ce fac obiectul campaniei: hârtie, PET, doze, baterii şi deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE).

„Ne bucurăm că și anul acesta elevii și cadrele didactice au răspuns cu entuziasm invitației noastre de a participa la campanie, în număr tot mai mare de la ediție la ediție, reușind ca anul acesta să implicăm peste 5.000 de elevi. Prin premiile pe care le vom oferi ne dorim să răsplătim eforturile tuturor celor implicați, dar mai mult decât atât, să încurajăm inițiativa acestora de a adopta un comportament ecologist”, a declarat Aurora Olescu, administratorul companiei Gremlin.  

Pe data de 20 iunie, în cadrul unui spectacol, vor fi decernate trofeele „Hârtiuţa Drăguţa”, „PETa Circumspecta”, „DOZAta Coafata”, „Calculatoraşul cel voinic” și „BATi cel viteaz” claselor ce vor colecta cele mai mari cantităţi pentru fiecare categorie de deşeuri în parte, precum și „Trofeul Olimpiada Deşeurilor 2013”, ce va fi acordat clasei ce va colecta cea mai mare cantitate totală de deșeuri.

Vizită la fabrica de hârtie Comceh din Călăraşi, fabrica de doze Can Pack, sediul Gremlin, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa, Muzeul Delta Dunării Tulcea sau o tabără la munte pentru toată clasa sunt doar o parte din premiile pe care clasele câștigătoare le vor primi din partea organizatorilor.

Până atunci, însă, clasele înscrise în campanie se întrec în a colecta cele mai mari cantităţi de deşeuri din hârtie, PET, baterii şi echipamente electrice şi electronice. Iar asta pentru că şi pe parcursul campaniei elevii vor primi premii instant, în timp ce clasele ce vor reuşi să colecteze o cantitate totală de minim 70 de kilograme vor primi o diplomă şi un premiu de participare.

Pe baza celor 12.632 lei, obţinuţi prin valorificarea materialelor refolosibile strânse de către elevii colegiului, s-au achiziţionat o ambarcaţiune nescufundabilă, 10 veste de salvare, 10 perechi de cizme, 10 perechi de mănuşi cauciucate, 10 lopeţi şi o trusă sanitară de urgenţă, agreată de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Muncii. Cu această dotare, au fost desfăşurate toate acţiunile de curăţare a luciului de apă al lacurilor, dar şi a râului Siret aflat în proximitate, participând un număr de peste 75 de elevi, unii chiar de mai multe ori, în diverse echipaje sau posturi de lucru.

De fiecare dată au fost adunaţi mai mulţi saci cu obiecte plutitoare, în special din plastic sau aluminiu, majoritatea fiind aduşi în depozitul  de la colegiu, pentru a fi ulterior valorificaţi în vederea completării echipamentelor de protecţie şi intervenţie.

Ideea a venit în urma observaţiilor efectuate în timp. Orice voluntar a observat uşor că spaţiile terestre sunt relativ lesne de abordat pentru ecologizare, cu echipamente reduse. „Produsele“ acţiunilor erau depozitate uneori pe malurile râurilor, eventual împinse în acestea pentru a fi „ascunse“, pentru a se degrada în mediul acvatic sau pentru a fi deplasate în aval de către apele curgătoare. În acest fel, contribuţia „ecologizării” la poluarea râurilor a devenit evidentă. Anual, în Dunăre, ajung milioane de obiecte plutitoare, rezultate în urma acţiunilor „bine intenţionate“, la care se asociază neglijenţa şi lipsa educaţiei.

Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, au fost iniţiate aceste activităţi, care implică mult devotament, hărnicie dar şi curaj, mediul acvatic punând mai multe probleme, atât organizatorilor cât şi elevilor participanţi. Acţiunile s-au desfăşurat pe bază de voluntariat, elevii fiind întotdeauna instruiţi privind normele de comportare în toate momentele desfăşurării activităţii, pe toate poziţiile unde acţionau, în baza unei diviziuni a sarcinilor, a echipamentelor dar şi a experienţei anterioare.

Întotdeauna elevii şi-au exprimat disponibilitatea de a mai participa la astfel de acţiuni, care după finalizare se termină cu o plimbare cu barca pe oglinda curată a apei.

Articol realizat de prof. dr. Ungan Cezar-Iulian

Săptămâna „Şcoala Altfel” a reprezentat o experienţă nouă şi pentru mine, ca profesor, dar şi pentru elevi. Deşi aveam experienţa proiectelor extracurriculare, o săptămâna de activităţi desfăşurate în afara orelor de curs, cu proiecte şi evenimente specifice disciplinei geografie, a fost o provocare şi o noutate.

Activităţile pe care le-am realizat împreuna cu elevii Colegiului Tehnic Traian din Bucureşti au fost dintre cele mai diverse. Sesiunea de comunicări „Ziua Pământului” a cuprins prezentări de  proiecte, în care elevii au sintetizat activităţile extraşcolare prin care ei înşişi au adus un omagiu planetei Pământ, prezentări de referate, vizionări de filme despre dezastre naturale şi antropice, expoziţie de picturi pe teme ecologice şi obiecte realizate din materiale reciclabile. Pentru a completa activităţile dedicate Zilei Pământului, am întreprins şi o vizită la Agenţia Pentru Protecţia Mediului Ilfov, unde, prin amabilitatea doamnei Dorojan Gabriela şi a domnului Ciuia Gabriel, am descoperit latura practică a disciplinei geografie, conştientizând cât de important este, pentru viaţa noastră şi a generaţiilor viitoare, să păstrăm un mediu curat. Elevii din clasa a IX-a B a Colegiului Tehnic Traian au venit cu iniţiativa de a realiza activităţi de ecologizare în parcul din curtea şcolii, dar şi în Parcul Tei din sectorul 2 al capitalei. Am salutat ideea lor şi, cu toţii, ne-am adus aportul la îmbunătăţirea calităţii mediului în care trăim.

Din sondajele realizate în rândul elevilor, am tras concluzia  că şcoala şi studiul trebuie să aibă prioritate în faţa tentaţiilor vârstei adolescentine, că educaţia non-formală nu este o latură de neglijat a educaţiei, că şcoala poate să fie o plăcere şi nu o obligaţie. 

“Şcoala Altfel” este un exerciţiu care se poate transforma într-o tradiţie. Este o oportunitate aşteptată de mulţi, despre care până acum se vorbea dând un exemplu de genul: “aşa e în străinătate”. Acum e… şi la noi. Să-i simţim potenţialul şi să-i acordăm importanţa pe care o merită!

Articol realizat de Prof. Dimitriu Alina

De ce l-am ales pe Părintele Ioan Suciu? Pentru că, în copilărie, bunica îmi povestea în şoaptă despre el. În şoaptă, pentru că erau timpuri în care asemenea povestiri puteau să însemne închisoare…În şoaptă, în acelaşi mod în care-mi vorbea bunicul despre întâlnirea cu Iuliu Maniu…Bunica îl cunoscuse personal pe Episcopul Suciu, la Blaj, acolo unde mi-am petrecut (am spus-o cu mândrie de zeci de ori) toate vacanţele copilăriei, adolescenţei şi studenţiei, începând de la vârsta de 10 ani şi multe concedii, până în anul 2001…L-a cunoscut şi…a fost fermecată, în cel mai pur, frumos, sensibil sens al acestui cuvânt!

De ce l-am ales ca model pe Preasfinţitul Suciu, în această prezentare? Pentru că a fost un amator juventutis, un iubitor de tineret! Iar eu iubesc enorm tinerii! Supranumit şi Episcopul tineretului, era recunoscut pentru iubirea sa paternă faţă de sutele de tineri cu care a convieţuit, pe care i-a sfătuit şi îndrumat, pe care i-a educat, orientându-i spre patriotism şi eroism! Căci, spunea Iorga, „unde este tineretul, acolo este viitorul ţării”…iar eu sper să avem un viitor decent, o bătrâneţe decentă…

De ce l-am ales?…Spre aducere aminte şi ţinere de minte!!…Pentru că nu avem voie să ne uităm istoria!…Pentru a nu mai permite existenţa unui alt Sighet, cumplita temniţă unde a murit Părintele, ca un martir!…

Dar să începem cu…începutul! Preasfinţia Sa Ioan Ovidiu Suciu s-a născut acum 105 ani, în anul 1907, pe 4 decembrie, la Blaj, capitala celui care era atunci Judeţul Târnava Mică. Blaj, Mica Romă!! De ce Mica Romă? Pentru că Domnul nostru Eminescu, ajuns la Blaj, în primăvara anului 1866, în vârful Hulei (cel mai înalt cartier al oraşului, de unde priveliştea este superbă), a strigat emfatic, cu carnetul într-o mână şi cu pălăria într-alta: „Te salut din inimă, Roma-mică! Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”(aşa cum ne-a lăsat mărturie G. Călinescu, în cartea sa „Viaţa lui Mihai Eminescu”, apărută în 1966). Tatăl eroului acestui articol era preot şi prefectul Tipografiei şi Librăriei mitropolitane, având o adevărată pasiune pentru carte. Mama a fost învăţătoare, o femeie frumoasă, bună, generoasă, considerată drept un model de mamă sfântă. De altfel, familia Vasile şi Maria Suciu, părinţii viitorului Episcop Suciu (al treilea din cei zece copii născuţi ai familiei), era vestită în Blaj.

Ioan Suciu a fost mereu întâiul la învăţătură, atât în şcoala primară, cât şi la Liceul de Băieţi „Sf. Vasile cel Mare” din Blaj. Alege calea tatălui său, preoţia, plecând la Roma, unde studiază teologia. Îşi susţine doctoratul în filozofie, apoi în teologie, amândouă la Roma….şi tot în Marea Romă, amator juventutis din Mica Romă a fost hirotonit preot, la 29 noiembrie 1931. Întors în ţară, la Blaj, desigur, este mai întâi profesor la Liceul Comercial de Băieţi (liceu urmat şi de bunicul meu), apoi la Liceul „Sf. Vasile cel Mare”şi la Academia Teologică din Blaj.  

Părintele Suciu a fost un profesor strălucit şi fascinant! Fiind un foarte iscusit orator, având o privire deschisă şi plină de bunătate, un zâmbet cald, îşi atrăgea imediat elevii şi studenţii, pe care-i captiva cu lecţiile neobişnuit de frumoase, bogate în povestiri din viaţa de zi cu zi. În acelaşi timp, era un foarte bun psiholog, având harul de a „citi” sufletele oamenilor. Era plin de iertare şi blândeţe, transmiţând curaj şi optimism. Se afla în permanenţă în mijlocul tinerilor, luând parte chiar şi la jocurile lor. În scurt timp, a devenit unul dintre cei mai mari educatori ai Bisericii Greco-Catolice. La cursurile lui, sălile erau pline până la refuz, având un stil captivant de prezentare şi, mai ales, o mare căldură sufletească în spatele cuvintelor, simţindu-se inima fierbinte a părintelui! Era foarte iubit de tineri, cărora le vorbea cu apelative venite din suflet: „dragul meu”, ‚scumpul meu”, „copila mea”, „frate”, apelative de altfel folosite pentru toţii semenii săi, pe care-i întâmpina cu bunătate, mângâindu-i, înseninându-i, întărindu-i. Pe mulţi oameni îi primea la masă, ajuta ori de câte ori avea ocazia, fiind cunoscută atenţia sa faţă de ţigănuşii din Blaj, pe care-i sprijinea şi moral şi financiar. Era un om foarte modest, dar absolut toţi cei care l-au cunoscut şi ascultat îl priveau ca pe un sfânt. Bunica mea îmi spunea că atunci când Preasfinţitul Suciu vorbea, aveai senzaţia că un sfânt a coborât printre oameni…ori acesta este HAR! Simţeai cum o frântură de Cer a coborât la tine…De multe ori, ascultându-l, oamenii percepeau ceva supranatural…vorbele lui parcă veneau de undeva din afara lui…iar atunci se putea simţi comuniunea dintre om şi Dumnezeu…Cine l-a auzit, nu l-a uitat niciodată!

În acele timpuri, şcolile Blajului erau celebre iar Părintele Suciu s-a dovedit a fi un profesor ca nimeni altul! Se spunea că nicăieri nu întâlneşti elevi mai buni ca la Blaj şi ca aici se făcea cu adevărat carte! Atmosfera şi ambianţa simţite la Blaj erau greu de găsit în altă parte! Dar…ce era diferit în instituţiile de învăţământ din Blajul anilor 30? Desigur, era cultivată rigoarea şi se respectau regulamente stricte. În acelaşi timp, însă, creştea frumos o comuniune strânsă, o prietenie plină de respect, între învăţăcei şi profesorii lor. Multe lecţii sau cursuri începeau cu discuţii sau convorbiri prieteneşti între profesori şi elevi sau studenţi, iar dascălul nu era văzut ca un maestru „doxat”, ci ca un prieten mai mare, foarte instruit, care-ţi împărtăşeşte cât mai firesc, emoţionant şi convingător cunoştinţele sale. [Ce spuneţi, dragi prieteni Greenly?]

Părintele Suciu nu făcea excepţie: pătrundea în sufletele elevilor şi studenţilor săi, remarcându-se prin bunătate, generozitate, integritate morală şi pricepere. Cei care l-au cunoscut spuneau că „Vlădica nu vorbea ci săpa în inimi.” Pentru tineri, Ioan Suciu era simbolul „tinereţii fără bătrâneţe”…

Elevilor li se părea că timpul petrecut cu profesorul lor, Părintele Suciu, era prea scurt, considerându-l ca pe un frate. Ora se desfăşura imprevizibil, ca un spectacol. Tinerii din bănci nu aveau în faţa lor un dascăl pedant şi auster, gata mereu „să taie şi să spânzure”, ci un prieten mai mare, binevoitor, întotdeauna bine dispus, o „comoară” (cum îl numeau mulţi blăjeni), la care pot avea acces cu toţii, dar cu sfiala şi respectul cuvenit celui mai în vârstă decât ei. O întâmplare povestită de un fost student al Părintelui Suciu spune totul! O întâmplare care i-a revoltat pe studenţii din anul II, de la Academia Teologică, la cursul de Morală. Doi dintre studenţi au jucat şah tot timpul cursului, nefiind atenţi la părintele-profesor. Ceea ce a condus la respectul şi admiraţia definitivă a studenţilor au fost calmul şi răbdarea Preasfinţitului, care şi-a ţinut până la capăt ora iar la sfârşit le-a comunicat, cu blândeţe, celor doi „regretul că este împiedicat să-i mai poată primi la alte ore de curs”. Aceasta a fost pedeapsa dată, nespunând rectorului cele întâmplate.

Şi acum să vă mărturisesc ceva, aducător de zâmbete dar şi de multe emoţii: Părintele Suciu iubea fotbalul! În adolescenţă, a făcut parte din echipa reprezentativă de fotbal a Blajului, remarcată în judeţul Târnava Mică, spunând că fotbalul „este o modalitate excepţională de a ne oxigena creierul şi plămânii”. Vara, când era timpul frumos, juca fotbal cu elevii sau studenţii. Era plăcerea lui acest joc! Iată ce spune un martor ocular la jocul lui de fotbal: „El (părintele, adică) era extrema stângă, foarte bun şuteor, driblior; cât era de mic (părintele era micuţ şi slăbuţ), aşa nişte şuturi dădea, încât pe noi ne uimea; cel din poartă, în loc să apere mingea, se ferea să nu-l lovească. Era aşa simpatic cum îşi lua reverenda (haina preoţească) în mâna stângă, ca să poată alerga…călca mărunt şi repede.” Acelaşi fost elev mărturiseşte: „Tot timpul era între noi, ne cunoştea toate problemele, frământările, niciodată nu ne certa, discuta frumos; nici nu au fost cazuri de indisciplină, în prezenţa lui nu-ţi permiteai, aveai un respect pentru zâmbetul dânsului, cu care te întâlneai pe coridor: îi răspundeai în acelaşi fel.” Un alt martor, de data aceasta o fostă elevă, spunea că „Tinerii îşi doreau foarte mult să se întâlnească cu Părintele la fotbal; el (părintele) a continuat să practice acest sport şi după ce a fost numit Episcop; noi, fetele admiratoare, îl urmăream de departe”. Alt fost elev dezvăluie că părintele era foarte talentat, „driblându-ne chiar şi pe cei mai buni jucători ai echipelor din clasele superioare. Nu putea să-l enerveze nimeni; râdea chiar şi atunci când era păcălit de vreun elev”. În acelaşi timp, părintele avertiza că omul nu-i atât o putere fizică, cât o putere morală. Iată ce frumos spunea: „Ca să fie omenesc şi creştinesc sportul tău, caută să-l găseşti ca un prilej de a realiza anumite virtuţi, ce greu le-ai realiza fără el. La fotbal, de pildă, spiritul de colaborare. Egoismul este duşmanul oricărui astfel de joc. El omoară sportul social. Dreptatea îţi cere să recunoşti inferioritatea ta. Sportul îţi exercită atenţiunea, te îndepărtează de lenevie, de gânduri rele. Stăpânirea de sine îşi găseşte prilej nenumărat în joc. […] Iubiţi efortul sportului care degajează spiritul de patimile trupului şi-i dă prilej de practică a multor virtuţi”. „În aceste cuvinte alese, cu metafore explicative, putem spune că găsim un fel de decalog al unui sport şi sportiv sănătos. Nu trebuie să ne mire faptul că de multe ori Părintele nu era de găsit, în schimb, cu reverenda în mână, înscria goluri pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în sufletele tinerilor”.

Părintele Suciu era şi un mare iubitor al naturii şi tainelor ei. Ca elev, a dovedit o deosebită înclinaţie spre ştiinţele naturii, botanică şi zoologie, cutreierând văile şi dealurile după plante rare şi insecte. Într-o perioadă creştea chiar pui de şerpi. Vacanţele însemnau, de fapt, excursii, cu sacul în spinare şi cu bâta în mână, savurând frumuseţile naturii. Adesea îi atenţiona pe ceilalţi: „Nu călcaţi pe furnici, sunt creaţii ale lui Dumnezeu.” Student fiind, la Roma, a reuşit să îmblânzească şi să obţină prietenia unei cobre. Apoi, ca părinte-profesor, organiza frecvent excursii în timpul anului şcolar, împreună cu elevii sau studenţii. Iată ce spune un fost elev: „În excursii era cel mai fermecător ghid. Urca cu uşurinţă nemaipomenită mereu spre înălţimile montane, ne atrăgea mereu lângă el şi sus rămânea într-un adevărat extaz. Spunea: „Să iubim natura, ea este darul lui Dumnezeu”. În unele excursii, Părintele Suciu demonstra cum se îmblânzesc şerpii sau şopârlele. El mărturisea următoarele: „Când în primăverile trecute, soarele şi foamea scoteau din sălaşurile subterane plăcutele lungi reptile ale pădurilor noastre, şerpii, se deştepta în mine simţământul de frăţie şi prietenie cu natura vie, pe care iarna îi acopere luni de-a rândul cu omăt.”

Dintre toate vietăţile pământului, cel mai mult îl atrăgeau şerpii. Această pasiune a căpătat-o în timpul studiilor teologico-filosofice din Italia, când călătorea prin munţii Apenini. Mulţi oameni erau îngroziţi că părintele creştea şerpi, dar el spunea că nu intenţionează să sperie pe cineva ci vrea numai să transmită că „multe dobitoace sunt rele pentru că noi suntem răi. Blestemul păcatului strămoşesc a căzut în aşa chip asupra naturii încât de la polomida şi spinii ce opăcesc socoteala ţarinilor noastre, până la cele mai smerite gângănii, toate şi-au pierdut încrederea în om…[…] Păcatul nu vine nicicând singur, el nu-i pustnic. Are familie mare, bogată în dezastre. El a rupt legătura dintre noi şi făpturile nouă inferioare. Ne speriem şi ne scârbim de animale şi ele se’ngrozesc de noi ca de propria-le osândă.” Un martor dezvăluie următoarele: „În nenumărate rânduri, am fost la mansarda unde locuia părintele Nelucu; am văzut şerpi în cameră. Vara, fiind geamul deschis, ieşeau afară şi se plimbau pe acoperişul caselor, după aceea se întorceau în cameră”. Cel supranumit „îmblânzitorul de şerpi”, cu siguranţă a folosit metode similare, în viaţa de zi cu zi, în rândul tinerilor. Părintelui îi plăcea tot ce mişuna prin natură, tot ce este viu, ştiind că Dumnezeu le-a creat şi pe ele. Vorbea apoi foarte frumos despre vietăţi şi îi învăţa pe ceilalţi să le iubească şi să le ocrotească. Preasfinţitul ştia că animalele sunt foarte sensibile la încredere, la blândeţe şi, mai ales, la glasul oamenilor. El zicea: „Învaţă să observi însuşirile animalelor, ca să înţelegi de ce le-a lăsat Bunul Dumnezeu. De la ele avem multe de învăţat. Dar fi bun cu ele, numai aşa ele vor fi bune cu tine”.

Pe 20 iulie 1940, Părintele Ioan Suciu este numit episcop auxiliar de Oradea, ca ajutor al Episcopului Valeriu Traian Frenţiu. După dictatul din 30 august 1940, rămâne singur la conducerea diecezei Oradea, Episcopului Frenţiu nepermiţându-i-se întoarcerea la Oradea. Pe 27 octombrie 1948, securitatea l-a „ridicat” pe Părintele Suciu. În octombrie 1950, este dus la Sighet şi încarcerat. Frecvent zdrobit în bătaie, torturat, umilit, înfometat, Preasfinţitul Părinte Suciu moare în noaptea de 27 iunie 1953. „Când l-au scos, l-au tras de picioare pe coridor până jos, iar capul îi sălta de pe o treaptă pe alta. A fost aruncat în căruţă şi dus la cimitirul vagabonzilor şi al sinucigaşilor, aruncat într-o groapă comună, fără sicriu”. Aşa se făceau înmormântările la Sighet…

Acesta a fost Părintele Preaiubit de tineri Suciu…Strălucitor, carismatic, puternic, viu şi cald…Un adevărat model pentru orice tânăr!

La finalul acestui articol, aş vrea să mulţumesc unui tânăr, întâlnit pe stradă, în faţa Catedralei din Blaj, într-un moment în care căutam adresa unui preot. Şi cum nimic nu este întâmplător în viaţă, am ajuns să discutăm despre valorile spirituale din aceste timpuri prezente iar la finalul discuţiei mi-a dăruit o carte scrisă de el, principala sursă bibliografică a articolului de faţă, alături de povestirile bunicii: „Amator juventutis Episcopul martir Ioan Suciu”, apărută la Editura Surorilor Lauretane, Baia Mare, în 2012. Autorul cărţii se numeşte Ciprian Vestemean iar cartea este o adevărată încântare pentru cel dornic de cunoaştere. Se citeşte pe nerăsuflate, fiind scrisă cu talent şi iubire. Ciprian Vestemean scrie din pasiune, este la a zecea lui carte (deşi e foarte tânăr), iar lucrările lui pot fi comandate prin mail sau puteţi să-i scrieţi pe blog. Multe cărţi sunt oferite gratuit sau la un preţ extrem de mic. Datele lui de contact sunt următoarele:

E-mail: cipriandeblaj@yahoo.com

Web: http://cipriandeblaj.blogspot.com

Dragi prieteni Greenly, vă doresc cât mai multe întâlniri cu oameni remarcabili, de neuitat!

Surse foto:

-         autoarea articolului

-         http://www.catholica.ro/2003/03/12/simpozionul-episcopul-ioan-suciu-episcopul-tineretului/

-         http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.ro/2011/02/iubire-vie-inimi-fierbinti-oameni.html