The origins of the lagoon complex are strongly influenced by the sediments carried along by the Danube from its origins all the way to its delta over the course of the last millennium. As far as location is concerned, the Razim-Sinoe lagoon complex is situated south of the Danube Delta and covers more than 1.100 square kilometers[U1] , of which 863 square kilometers are represented by the lagoons themselves. Most of the complex consists of a depression that was initially covered by the waters of the Black Sea and was subsequently fragmented by sandbars and spits.

Human activities during the last decades have left their mark on the lagoons – nowadays, engineering works divide the complex in two distinct units: Razim and Sinoe.

The Razim unit is made of a number of lakes: Razim, Goloviţa, Zmeica and Babadag. The most important lake is Razim itself, with an area of approximately 400 square kilometers and a maximum depth of 3.2 meters. This unit was isolated from the sea’s influence and has subsequently become a freshwater reservoir used for irrigating nearby fields.

The channels of Dranov and Dunavăț connect the Razim Lagoon with the Sfântul Gheorghe arm of the Danube Delta, thus receiving water from the river.

The Sinoe unit consists of the following lakes: Sinoe, Nuntași and Tuzla. It is separated from the Black Sea by a dam and its largest lake, Sinoe, measures 135 square kilometers and reaches a depth of just 1.6 meters.

The Razim-Sinoe Lagoon Complex belongs to the Danube Delta Biosphere Nature Reserve and its significance lies not just in its biodiversity (both plants and animals) but also in terms of its cultural heritage. Currently, the lagoon complex hosts 10 of the 20 highly protected areas of the Nature Reserve, which host unaltered ecosystems containing various plant and animal species. Their role is to maintain the characteristic plant life of the Delta and to act as sanctuaries for its animals.

Water quality in the lagoon complex is determined to a large extent by the quality of Danube’s waters, due to the interconnected nature of the two. As such, pollution affecting the Danube River inevitably reaches the lagoons.

Pollution is mostly due to waste water, even though it is not directly discharged in the lagoon complex. Because of its direct link with the Danube, the worst affected area is Razim Lake. Another major source of pollution comes from agricultural activities in the neighboring fields, which rely on chemical fertilizers. Industry also affects water quality, despite the fact that no industrial activities take place nearby. Nevertheless, the Danube carries industrial pollutants from other areas upstream. Shipping on the arms of the Danube is yet another source of pollution.

Water quality monitoring in the lagoon complex is carried out by several monitoring stations which measure the concentration of the most important pollutants. Water quality is assessed and assigned to one of the established water quality classes depending on a number of indicators.

In 2015, oxygen indicators (dissolved oxygen, biochemical oxygen consumption – CBO5 and chemical oxygen consumption – CCO-Mn and CCO-Cr) have recorded values that placed them in the first or second classes of water quality. The only exception is the CCO-Cr indicator, which is consistent with an average level of water quality. Lake Razim’s waters are strongly influenced by organic matter discharge in the Danube. Thus, the input of organic matter from the Danube was 105 times greater for CBO5, 57 times greater for dissolved oxygen, 350 times larger for phosphorus and 140 times larger for nitrogen than the input originating from the drainage basins of Razim and Babadag lakes.

In terms of nutrients, the role played by the Danube Delta in storing/capturing these elements, compared to the total input of the river, is insignificant, reaching only 2-3%. Consequently, the Danube’s nutrient load reaches almost entirely the Blacks Sea. For the lakes found in the Delta, it was determined that mineral nitrogen levels are within the limits of the first two classes of water quality, whereas total phosphorus values present concentrations typical for the second or third classes. In 2015, the levels of phosphorus have increased in the waters of Sinoe Lake.

Heavy metals, such as iron, cadmium and lead are found in concentrations that place them in the fourth and fifth water quality classes for the entire lagoon complex. Zinc and nickel on the other hand are found in lower concentrations, belonging to the good water quality class.

In the category of organic micro-pollutants, such as chlorine-based organic pesticides, values exceeding the threshold of the second water quality class were recorded for lindan and DDT concentrations. Lindan concentrations varied widely, between the first and the fourth quality class, whereas DDT generally fell in the fifth class.

Eutrophisation is a form of pollution affecting aquatic land ecosystems and is caused by a natural or artificial enrichment of water with nutrients, mostly phosphorus and nitrogen. Unlike the natural process, man-made eutrophisation is a rapid phenomenon which brings about deep subsequent changes in the state of aquatic ecosystems, degrading them and impacting its human uses: water supply, fish farming, leisure etc.

Eutrophisation can affect any type of water environments: rivers, lakes, transitional water bodies and coastal waters, but it manifests itself most often in the case of stagnant or semi-stagnant environments, such as lakes and man-made reservoirs, the Danube Delta and the coastal area of the Black Sea. The degree of an aquatic ecosystem’s eutrophisation is expressed mainly by the concentration of nutrients (total nitrogen and total phosphorus), the level of oxygen saturation and the amount of phytoplankton biomass.

In our particular case, the vast amounts of nutrients collected by the river throughout its entire basin have had a significant contribution to the eutrophisation that affects the lakes of the delta. This phenomenon has become more intense after 1980 and has triggered substantial changes in the aquatic flora and fauna. The contribution of local pollution sources is dwarfed by the amount of nutrients carried by the Danube and they may only play a local role at the scale of the delta. Eutrophisation has been amplified by the increase in the average water flow on the channels, which was caused by dredging operations carried out between 1961 and 1989.

Article written by Hugeanu Roxana – Cătălina, Greenly collaborator, and translated by Mihail-Andreas Mitoseriu.

Geneza Complexului lagunar este puternic influențată de aluviunile transportate de-a lungul Deltei Dunării în decursul a peste 1000 de ani. În ceea ce privește localizarea, acesta este situat în sudul Deltei și ocupă o suprafață de peste 11.000 de kilometri pătrați, din care suprafața lacurilor este de 863 de kmp. O mare parte a complexului constituie o zonă depresionară ce  inițial a fost acoperită de apele maritime și apoi fragmentată, formându-se cordoane și grinduri.

Activitățile umane și-au pus amprenta asupra complexului în decursul ultimilor decenii, astfel, în urma amenajărilor hidrotehnice acesta a fost transformat în doua unități distincte: Unitatea Razim și Unitatea Sinoe.

Unitatea Razim este formată din lacurile Razim, Goloviţa, Zmeica şi Babadag . Cel mai important lac este Razim, ocupând o suprafață de aproximativ 400 de kilometrii pătrați și are o adâncime maximă de 3,2 metri. Unitatea a fost izolată de influența mării și transformată în rezervor de apă dulce ce alimentează sistemele de irigații aflate în vecinătatea complexului.

Prin canalele Dranov și Dunavăț, laguna Razim primește un aport fluvial provenit din Dunăre, prin legătura cu brațul Sfântul Gheorghe.

Unitatea Sinoe este alcătuită din lacurile Sinoe, Nuntași și Tuzla. Unitatea comunică cu Marea Neagră printr-un stăvilar. Lacul Sinoe ocupă o suprafață de 135 de kilometrii pătrați și are o adâncime maximă de 1,6 metri.

Complexul Lagunar Razim-Sinoe este inclus în Rezervația Biosferei Delta Dunării și prezintă interes, atât din punct de vedere botanic, cât și din punct de vedere al viețuitoarelor sau al atracțiilor culturale pe care le adăpostește. În prezent, în aria complexului lacustru se găsesc 10 din cele 20 de arii strict protejate ale Rezervației, în perimetrul cărora se păstrează, în condiții nemodificate sau puțin modificate de om, specii de plante și animale precum și mediul lor de viață. Rolul lor principal este de conservare a vegetației caracteristice și de refugiu pentru diferite specii de animale.

Calitatea apei din cadrul Complexului Razim-Sinoe este determinată de calitatea apei Dunării datorită legăturii Dunăre-Deltă-Complex Lagunar. În urma acestei legături directe, sursele de poluare ale complexului sunt influențate și de sursele de poluare a Dunării.

Principala sursă de poluare a Complexului lagunar este reprezentată de apele uzate, chiar daca acestea nu sunt deversate direct in lagună. Din cauza legaturii directe cu Dunărea, cel mai afectat este lacul Razim. O altă sursă de poluare este reprezentată de activitățile agricole ce se desfășoară în apropierea complexului deoarece se utilizează îngrășăminte chimice. De asemenea, o sursă importantă de poluare este industria, deși nu se desfășoară activități industriale în zonă , din cauza legăturii cu Dunărea, complexul Razim-Sinoe este afectat indirect de această ramură economică. Complexul lagunar este afectat și de poluare în urma transporturilor pe brațele Dunării.

Monitorizarea calității apei în zona complexului Razim-Sinoe se realizează prin intermediul stațiilor de monitorizare cu ajutorul cărora se fac determinări asupra principalilor poluanți. Starea calității apei este apreciată în urma încadrării în clase de calitate a grupelor de indicatori.

În anul 2015, indicatorii regimului de oxigen reprezentați de oxigenul dizolvat, consumul biochimic de oxigen (CBO5) și consumul chimic de oxigen (CCO-Mn și CCO-Cr), au înregistrat valori care au corespuns în general clasei I și clasei a II-a de calitate. Excepție face indicatorul CCO-Cr ale caror valori au corespuns, în general, clasei moderate. Calitatea lacului Razim este puternic influențată de descarcările de substante organice din fluviul Dunărea. Astfel încarcarea provenită din Dunare este de 105 ori mai mare pentru CBO5, 57 ori pentru oxigen dizolvat, 350 ori pentru fosfor total și 140 ori pentru azot total decât cea provenită din bazinul propriu al lacurilor Babadag si Razim.

În ceea ce privește nutrienții, s-a constatat că rolul Deltei Dunarii în stocarea/reținerea nutrienților raportat la încarcările totale ale Dunarii este nesemnificativ, fiind estimat la 2-3 %. In consecinta incarcarile de nutrienti din Dunare ajung in totalitate in Marea Neagra. Pentru lacurile deltaice  s-a constatat că azotul mineral se regăsește în limitele claselor de calitate I și II, iar fosforul total a prezentat concentrații medii corespunzătoare claselor de calitate I – III. Creșterea continutului de fosfor s-a remarcat în anul 2015 pentru lacul Sinoie.

Metale grele ca: fierul, cadmiul și plumbul se regăsesc în concentrații corespunzătoare claselor IV si V de calitate pentru toată zona complexului lagunar. Zincul și nichelul au în general concentrații medii corespunzătoare clasei bune de calitate.

Din categoria micropoluanților organici de tipul pesticidelor organoclorurate s-au intregistrat depășiri ale limitei clasei a II –a de calitate pentru concentratiile de lindan si DDT. Lindanul a înregistrat o evoluție pe o scară foarte largă de la clasa I până la clasa a IV-a, în timp ce DDT-ul s-a încadrat, în general, în clasa a V-a de calitate.

Eutrofizarea este o formă de poluare a ecosistemelor acvatice continentale cauzată de imbogătirea excesivă naturală sau artificială a apelor cu nutrienți, în principal fosfor și azot. Spre deosebire de procesul natural, eutrofizarea determinată de om este un proces rapid, care determină schimbări succesive și profunde ale stării ecosistemului acvatic, ducând la degradarea lui și la afectarea folosințelor pentru care a fost creat : alimentări cu apa, piscicultură, agrement, etc.

Eutrofizarea afectează toate categoriile de ecosisteme acvatice, râuri, lacuri, ape tranzitorii și ape costiere, manifestându-se însă cu precădere în ecosistemele stagnante și semi-stagnante: lacurile naturale, lacurile de acumulare, Delta Dunării și zona costieră a Mării Negre. Gradul de eutrofizare al ecosistemelor acvatice se exprimă în principal prin concentrația nutrienților (azot total și fosfor total), gradul de saturație în oxigen și biomasă fitoplanctonica.

 În cazul Deltei, cantitățile mari de nutrienți aduse de fluviul Dunărea din întregul bazin, au contribuit semnificativ la apariția fenomenului de eutrofizare a lacurilor deltaice, a cărui intensificare s-a observat în special după anii 1980, determinând schimbări importante ale florei și faunei acvatice. Contribuția surselor locale de poluare la eutrofizarea lacurilor deltaice a fost nesemnificativă în comparație cu aportul Dunării, acestea având numai impact local. Amplificarea fenomenului de eutrofizare a fost favorizată și de creșterea debitului mediu al apei preluat și transportat de canale în interiorul, consecință a dragării canalelor realizate în Deltă în perioadă 1961-1989.

Articol scris de  Hugeanu Roxana – Cătălina, colaborator Greenly.

Cea mai importantă contribuție la conservarea luncii Dunării a proiectului denumit oficial ”Guvernare participativă activă pentru dezvoltare durabilă prin reconstrucția ecologică a luncii Dunării” o constituie consultarea comunităţilor locale în identificarea și acceptarea celor mai bune soluții de renaturare, în armonie cu interesele socio-economice locale. Față de alte proiecte, de această dată, tocmai implicarea comunităților locale va fi cheia spre îmbunătățirea nivelului de conștientizare a localnicilor privind beneficiile pe care refacerea zonelor umede le au în reducerea impactului schimbărilor climatice și reducerea intensității inundațiilor în lungul Dunării.

Punctul forte al acestui proiect îl va constitui posbilitatea ca înșiși proprietarii de terenuri agricole, autoritățile publice și factorii interesați implicați la nivel local să evalueze, conștientizeze și integreze în strategiile de dezvoltare aceste beneficii, de aceea proiectul se dorește a deveni un model de urmat pe tema renaturării sau utilizării pentru stocare a apelor în caz de inundații și a altor incinte din lunca Dunării.

Aspect din Lunca Dunării

Foto – Cristian Mititelu – Răileanu

Acest proiect este așteptat de mult timp de susținătorii soluției de a lăsa liberă banda de inundabilitate de-a lungul Dunării, așa cum era aceasta înainte de perioada îndiguirilor și extinderii terenurilor agricole în luncile marilor râuri, idee susținută și pusă în aplicare chiar de managerul de proiect, Raluca Dan, WWF-România: ”Reconstrucția ecologică are un însemnat potențial pentru dezvoltarea socio-economică a comunităţilor şi poate aduce beneficii la nivel local, atât pentru deținătorii de terenuri agricole, cât și pentru mici intreprinzători în domenii precum turismul, pescuitul sau micile afaceri bazate pe produse locale”.

Din acest punct de vedere, România se poate considera o țară norocoasă față de celalalte țări riverane, întrucât Dunărea Inferioară (ce începe în aval de Părțile de Fier) este singurul sector liber curgător al fluviului, care din nefericire a fost supusă degradării prin îndiguire, desecare, construcția de diguri și poluare, în ultimele decenii.

Întrucât toate aceste acțiuni au dus la declinul resurselor naturale, dezechilibrul socio-economic, reducerea biodiversității, a serviciilor ecosistemelor, a capacității de adaptare la schimbările climatice, precum inundațiile catastrofale, ”renaturarea luncii Dunării poate genera, pe temen mediu și lung, premisele unui model de dezvoltare durabilă a comunităților locale” - a mai declarat Raluca Dan, manager proiect, WWF – România. 

Deși proiectul este unul de anvergură națională, cele mai evidente schimbări se vor resimți la nivelul zoneleor pilot din raza comunelor Gostinu, Pietrele, Prundu, Greaca din județul Giurgiu, respectiv Căscioarele, Chirnogi, Oltenița din județul Călărași, dar și în alte zone pilot propice pentru reconstrucție ecologică de-a lungul Dunării. Costurile desfășurării proiectului (aprox. 150 000 euro) au fost asigurate prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, și acesta este prevăzut a fi finalizat în luna aprilie 2016.

Un studiu adus la lumină de asociația WWF ne avertizează care este prețul unui meniu de lux ce conține un ingredient pe cale de dispariție…CAVIARUL…

Înainte să ne aruncăm privirea și banii asupra unui meniu cu caviar, cu toții ar trebui să știm regulile de etichetare specifice și ce riscuri presupune consumarea unui astfel de meniu bazat pe icrele negre ale speciilor de sturioni.

În urma studiului IPSOS, comandat de WWF pentru a vedea ce înseamnă pentru oameni caviarul în meniul de zi cu zi, studiu realizat pe un eșantion de 500 de persoane din România, s-a ajuns la concluzia că acesta e privit ca o delicatesă culinară (86% dintre respondenți). Acest lucru înseamnă că mai mult de jumătate din oameni nu știu sau preferă să nu se gândească la proveniența acestei delicatese și la consecințele asupra mediului și, implicit, asupra biodiversității pe care le are consumul de caviar. Mai mult, 66% dintre cei care cunosc problema diversității în declin a populației de sturioni nu sunt conștienți că producerea icrelor negre presupune chiar omorârea acestor pești. Cei mai mulți dintre cei intervievați sunt de părere că doar poluarea, pescuitul excesiv și distrugerea habitatelor sunt cauzele care au slăbit populația de sturioni din Dunăre, iar nicidecum că în urmă practicării pescuitului și a prelucrării acestei materii prime chiar ei, cumpărătorii din magazine de lux și supermarket-uri, contribuie la distrugerea speciei. Nu în ultimul rând, doar 66% din respondenți văd comerțul cu caviar ca pe o amenințare la adresa sturionilor sălbatici.

Conform studiilor, România și Bulgaria sunt singurele țări din Europa care dețin încă populații viabile de sturioni, din păcate la fel de amenințați de dispariție ca și populațiile din întreaga lume. Cauzele principale sunt  pescuitul excesiv și comerțul ilegal cu caviar provenit de la sturionii sălbatici, ambele fenomene fiind sporite din cauza unei cereri tot mai mari pentru caviar, mai ales în perioada sărbătorilor, în ciuda legislaţiei în vigoare. Mai concret, în cele două state-cheie pentru sturionii din Dunăre, România și Bulgaria, atât pescuitul, cât și comerțul cu caviar provenit de la sturionii sălbatici nativi sunt interzise în baza unei legislații ce se află în vigoare până la sfârșitul anului 2015. De asemenea, în stocurile de comune din Marea Caspică sau bazinul Dunării, comerțul internațional cu caviar sălbatic este interzis, iar din 1998, toate speciile de sturioni sunt protejate în conformitate cu Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice (CITES). 

Cum deosebim caviarul legal de cel ilegal ?

Un număr mare de respondenți ai studiului menționat anterior (87%) nu pot sau nu ştiu să facă diferenţa între caviarul legal şi cel ilegal, în timp ce 6% consideră că este suficient ca acest produs să fie cumpărat de la un magazin ca să fie legal. Iată ce ne sfătuiește Jutta Jahrl, coordonatorul proiectului LIFE+ ”Protejați sturionii, cel mai valoros dar al Dunării”: <<Oricine e hotărât să cumpere caviar de la sturioni ar trebui să fie extrem de precaut. Ar trebui să se asigure că ambalajul este perfect sigilat şi are etichetă CITES. Toate recipientele de caviar trebuie să aibă o etichetă de unică folosință, ceea  ce înseamnă că ambalajul nu poate fi deschis fără dovezi vizibile și eticheta nu poate fi îndepărtată fără a fi deteriorată. Cerințele de etichetare se aplică pentru tot caviarul – fie că provine din sălbaticie sau de la sturioni de crescătorie. Codul de pe eticheta CITES furnizează informații cu privire la sursa și țara de origine a caviarului>>.

În plus, fermele de sturioni reprezintă un sector de acvacultură în continuă dezvoltare în România şi Bulgaria, iar atunci când funcționează în conformitate cu principiile de conservare a naturii, această industrie poate avea un efect pozitiv, atât pentru localnici, oferindu-le mijloace de subzistență, cât şi pentru sturionii sălbatici. Pentru a contribui la conservarea sturionilor din Dunăre,  WWF România a demarat proiectul Life+ „Protejaţi sturionii, cel mai valoros dar al Dunării!” prin care se asigură supravieţuirea, pe termen lung, a acestor specii cu valoare naturală şi economică ridicată. Chiar și în spațiul european, proiectul a avut și are în continuare un mare ecou și reprezintă o contribuţie majoră la protejarea biodiversităţii europene. Pentru mai multe informaţii, puteți accesa site-ul sturioni.wwf.ro. <<Dorim ca prin proiectul Life+ „Protejaţi sturionii, cel mai valoros dar al Dunării” să creăm până în 2015 condiții viabile pentru populațiile de sturioni din Dunăre și pentru asta este nevoie și de o mai bună informare la nivelul publicului larg, atât în ceea ce priveşte sturionii, cât şi caviarul>>, a declarat Cristina Munteanu, coordonatorul proiectului în România.

Pentru consumatorii informați, alegerea corectă a caviarului și a altor produse din sturioni este o mare răsplată, deoarece prin acest simplu gest de a cumpăra în cunoștință de cauză, aceștia ajută la conservarea populațiilor de sturioni și contribuie, de ce nu, la susținerea economiei locale.

În prezent, conform legislației în vigoare, tot caviarul din comerţul internaţional (exporturi, importuri şi reexporturi) trebuie să fie însoţit de documente CITES şi toate containerele şi ambalajele din comerţul internaţional şi domestic trebuie să aibă etichete speciale CITES. Fără o etichetă corespunzătoare, caviarul cumpărat nu are valoare legală și este semn că a fost comercializat fără respectarea normelor în domeniul protecției mediului (Foto etichetă).

Le mulțumim membrilor asociației WWF și, în special, doamnei manager în comunicare, Ioana Betieanu,  pentru că ne-au împărtășit din rezultatele studiilor lor referitoare la sturioni și comercializarea caviarului și vă invităm și pe voi, de data aceasta la precauție și o atenție sporită la ceea ce cumpărați și consumați!

La începutul lunii aprilie 2013, traficul prin punctul de trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse a fost restricţionat pentru maşinile cu o masă mai mare de zece tone, după ce autorităţile din Bulgaria au descoperit probleme în structura de rezistenţă a podului. „Partea bulgară a anunţat prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar că una din benzile de circulaţie a podului Ruse-Giurgiu este impracticabilă, din cauză că au fost afectate covorul asfaltic şi structura fundaţiei de fier-beton a Podului Prieteniei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Alexandra Popescu, la momentul aflării incidentului, după cum a relatat presa.

Mai precis, pe jumătatea bulgară a podului a fost descoperită o groapă cu un diametru de un metru şi o adâncime de 80 de centimetri, care ar fi putut pune în pericol siguranţa celor care trebuiau să îl traverseze. Presa a scris atunci că o posibilă cauză pentru apariţia gropii ar fi fost o viitură puternică pe Dunăre, dar nici autorităţile române, nici cele bulgare nu au făcut precizări.

Din cauza acestei gropi, şoferii tirurilor au fost îndrumaţi să treacă graniţa către Bulgaria prin alte puncte de trecere a frontierei, cum ar fi cel din Vama Veche şi Negru Vodă (ambele din judeţul Constanţa) şi Calafat şi Bechet (judeţul Dolj) sau Zimnicea şi Turnu Măgurele (judeţul Teleorman).

Şi presa din Bulgaria a relatat incidentul, jurnaliştii bulgari scriind că resturile de beton au căzut pe calea ferată care trece chiar pe sub şosea, iar închiderea temporară a podului a condus la formarea de cozi la celelalte puncte de trecere a frontierei.

Interdicţia a fost totuşi ridicată după numai câteva zile, însă demonstrează cât de necesară este construirea altor poduri care să lege România de Bulgaria. Deocamdată, cele două ţări sunt legate, pe toată lungimea frontierei comune pe Dunăre – de 470 de kilometri, de un singur pod, cel de la Giurgiu-Ruse. Podul a fost construit în anul 1954 şi are 2,8 kilometri lungime, fiind amenajat atât pentru traficul de maşini, cât şi pe calea ferata, dar are şi pasarele pentru pietoni şi biciclişti. Porţiunea mediană a podului este mobilă (85 de metri) şi permite astfel vaselor mari să treacă pe Dunăre. Revizia pentru această facilitate este asigurată de partea română, însă în ceea ce priveşte carosabilul fiecare ţară trebuie să aibă grijă de propria jumătate din acesta. Trebuie menţionat că, totuşi, există în plan inaugurarea unui Pod al Prieteniei II, între Calafat şi Vidin.

Articol realizat de Corina Dobreanu, anul III, Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Mediului

Surse foto: http://www.mediafax.ro/social/circulatia-pe-podul-giurgiu-ruse-oprita-termporar-10720002

http://www.bucurestifm.ro/circulatie_oprita_termporar_pe_podul_giurgiu_ruse-19423

Pe panta apei, Oltul oferă tuturor celor ce, în oglinda lui, privesc dincolo de imagini, prilejul unei supreme înfiorări. Deși lasă în urmă semeția munților, Oltul curge mai departe, pe sub razele soarelui, care, ”arzând necruțător câmpia, o încing ca pe un cuptor”. Dimineața, moleculele de apă trec șuvoaie-șuvoaie hotarul strâmtorii de la Cozia și, eliberate ca dintr-un ștreang, năvălesc pe întinsul depresiunii subcarpatice dintre Călimănești și Râmnicu Vâlcea. La amiază, se răsfiră în virtutea inerției și totul pare pradă unui incendiu: mari vâlvătăi de apă umezesc albia vădit lărgită de jur împrejur, ca niște eucalipți de foc – adăpând păduri nemorale întregi…

Mai departe, Geo Bogza ne relatează că ”din inima Carpaților până la Dunăre, plutașii călătoresc două săptămâni. Zile după zile, ei alunecă la vale, veghind la capetele plutei, cât sunt de înalți, în cămășile lor albe, mișcând din timp în timp, alene, cârma”. E un tablou fluid pictat de o minte adânc înțelegătoare a legăturii trainice dintre om și potențele apelor curgătoare, căci mai cu seamă Oltul a fost și va fi un adevărat sprijin natural pentru comunitățile de pe cursul său.

În aval de Rm. Vâlcea, Oltul vede altă lume, mai puternică și vastă, asupra căreia, ”din tării, se revarsă cântecul ciocârliilor”. De acum încolo, Oltul întâlnește, rând pe rând,  așezările compacte de piemont: sate întinse, pe margini cu pâlcuri de salcâmi și șure de paie. Treacătul Oltului prin Podișul Getic e înregistrat audiovizual de locuitorii ținuturilor care vin sau se întorc de la munte…nimic nu rămâne neștiut de ochii ageri ai oamenilor care, străbătând oceanul holdelor, admiră la tot pasul Oltul pe când ”porumbul se leagănă  în vânt, scoțând foșnetul lui unic, de săbii trase din teacă”.

Unii privind spre sud și ceilalți spre nord, ”oamenii munților și ai câmpiei stau față în față, cu viața și poveștile lor. Mereu vine vorba de război, de lupi, de trăsnet, de ape și de înecuri. Atât de multe au să-și istovească și unii și alții. De toate aceste întâmplări malurile Oltului foșnesc, ca o pădure de stafii”. Pragurile aproape de netrecut ale munților se transformă în zvonuri ale vieții care, precum un cânt, se reflectă și se întorc în ecou tot mai potențate pe măsură ce străbat tunelul timpului…Viața Oltului, precum a țăranului român, e o cărare îngustă, când rocile patului albiei sunt mai dure, sau mai lată, când stratele mai moi permit râului să erodeze…așa și viața se zbate între alți semeni de-ai noștri sau între singurătăți…

Când panta se domolește, limbi de nisip ”mijesc de sub unde”, precum cearcănele vieții de sub ochiul unui octogenar…De acum Oltul e un râu tulbure, de șes: ”nămoluri groase urcă la suprafață, într-o necontenită învolburare, ca și cum, în albia lui n-ar înceta să erupă un lanț de vulcani noroioși. Furtunile de pe întinderea câmpiei izbucnesc din neant parcă. Nori sfâșiați de fulgere se învălmășesc amenințători, înnegrind orizonturile”. Oltul aduce, așadar, cu el, de sus, din munți, nu numai viitura, ci și furtuna, dar câmpia le disipă ca prin magie…nimic nu îi rezistă la nesfârșit, pentru că, tânără fiind din punct de vedere geologic, este într-o continuă preschimbare.

Ajuns la treapta cea mai de jos a lungului și rodnicului său drum, împăcat cu sine și cu lumea, liniștit Oltul își aduce aminte de tinerețea sa hidrologică. Munții îi par acum atât de îndepărtați, parcă dintr-o altă viață. La ce bun toată acea goană nebună pe stânci, acea neoprită cădere din cascadă în cascadă?…Va mai putea redobândi nestăpânita-i cruzime cu care smulgea brazii din rădăcini?… Răspunsul este nu, căci Oltul, ca toate apele curgătoare, nu se întoarce niciodată contra gravitației…molecule după molecule călătoresc și intră în circuitul natural al apei, fără să-și mai poată scălda sorgintea, decât după mii de ani, când bucla se închide. Ca un om încăpățânat, bătrânului Olt deja îi e  greu să creadă că un altul se zbuciumă la fel acum, acolo, ”un altul care va ajunge și el aici, intrând încet în marele somn și murmurând: Deșertăciune a deșertăciunilor! ”…

În acest ultim amurg, atâtea cetăți se scaldă în foșnet de apă…”turle de biserici, satele cu acoperișuri roșii de țiglă și cu fuioarele de fum urcând din hornuri”…unul după altul, zeci, sute de sate au răsărit în calea lui, și au rămas apoi în urmă, pline de viața lor veche și tainică. Toate au un nume și o milenară poveste, ”urcând uneori până la daci, alteori până-n preistorie”, dar cine ar putea să le mai memoreze? Ținându-i partea protagonistului său, autorul ne lămurește spunând că pe oamenii ce măcar o secundă l-au privit sau i-au atins mătăsosul curs,  ”pe oamenii lui”, Oltul nu i-a putut uita.

De când s-a ivit pe culmile Hășmașului Mare, oamenii s-au aplecat asupra lui, privindu-l uimiți și cu prietenie. ”Unii l-au sorbit, cu însetarea zilelor de arșiță, alții s-au privit în oglinda lui, cu alții a măcinat grâul”. Oltul a rămas, astfel, linia mediană între munte și câmpie, între Transilvania și Oltenia, între metamorfism și procesele de sedimentare…

”După ce întreaga tinerețe s-a războit cu stâncile, după ce a străpuns, zbuciumându-se îndelung, trei rânduri de munți, după ce și-a purtat învolburarea când spre o zare, când spre alta, lăsând în urma lui o țară întreagă, Oltul își privește sfârșitul senin, ca pe un act prevăzut și așteptat. Obosite și grele, asemeni unor pleoape ce se închid pentru somnul de veci, undele coboară spre Dunărea necunoscută, și se pierd în vâltoarea ei, ca și cum ar trece hotarul altei lumi”. Contemplată de pe o renie de la gura Oltului, Dunărea de necuprins își îngână șoaptele cu cele ale afluentului său preferat…Nimic nu îi mai desparte și apele lor se împreună ca două glasuri în surdină de soprane. Se așterne liniștea înainte ca Oltul să se sfârșească…

Câteva clipe mai apoi, una cu fluviul, apele Oltului se pierd între malurile largi de la confluență, descărcându-se de ultima pulsație a vieții și ducându-se departe, în infinitul circuit hidrologic, ca pe sub bolta unui nou univers…

Bibliografie:

Bogza, G., 1976, Cartea Oltului, Editura Minerva, Bucuresti.

http://www.judetulolt.ro/olt/servlet/portal?action=ContentAction&actEvent=showRubric&id=galerie-foto

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:RO_OT_Slatina_bridge_over_Olt.jpg

http://iba.sor.ro/Maps/Confluenta_Jiu_Dunare_satelit.jpg

După cum bine ştiţi, cei aproximativ 2860 de kilometri dintre obârşie şi gura de vărsare, poziţionează fluviul Dunărea pe locul 2 în Europa, în ceea ce priveşte lungimea. Fluviul îşi are izvoarele (râurile Brigach si Breg) în Munţii Pădurea Neagră, pe teritoriul Germaniei. Odată unite, în curtea castelului Fürstenberg, din oraşul Donaueschingen, cele două izvoare îşi continuă împreună cursul spre Marea Neagră, traversând, în tot acest timp, 10 ţări, 4 capitale, sute de alte aşezări umane şi diverse unităţi de relief. După câteva “încercări” în sectorul de “bălţi” (Călăraşi – Brăila), în aval de Tulcea, Brigach şi Breg reuşesc să se separe, de data aceasta continuându-şi drumul spre mare prin intermediul a trei cursuri de apă, respectiv braţele Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe, nu înainte de a oferi României un dar de o bogăţie naturală unicat, Delta Dunării.

Dacă până acum am aflat câte ceva despre geografia acestui fluviu, propun ca următoarele rânduri să fie dedicate îndelungatei sale istorii ce o leagă de teritoriul ţării noastre.

Cunoscut pentru prima dată sub numele  de Mataes, râu norocos, a căpătat de-a lungul timpului diferite denumiri, de la un popor la altul, astfel, fenicienii spunându-i Phison, iar grecii Istros. Romanii l-au denumit Danubius până la Porţile de Fier, păstrând vechea denumire de Istros sau Ister, de la Porţile de Fier până la vărsarea în Marea Neagră. În România, numele de Dunăre, vine de la o formă prescurtată, Duna(cea)-rea.

În antichitate, Istros avea rolul de a apăra civilizaţia greacă de năvăliri barbare şi expediţiile regelui Filip al Macedoniei, din 339, î.Hr., apoi ale fiului său, Alexandru cel Mare.

Ulterior, romanii, conduşi de Traian, au trecut Isterul pentru a învinge şi pedepsi îndrăzneala şi curajul dacilor, transformând fluviul, din graniţă, într-o parte componentă a teritoriului roman, pe care corăbiile făceau un transport intens de mărfuri.

Dunărea a apărat timp de multe veacuri Ţările Româneşti de invazia turcilor din sud,  reprezentând şi o posibilitate de salvare pentru bulgari, aceştia trecând Dunărea pe tărâm românesc. Eliberarea spaţiului românesc de sub jugul turcesc, s-a făcut prin trecerea Dunării de către trupele ruseşti.

Dacă pentru unii dintre noi, ziua de 29 iunie reprezintă un prilej de a ura la mulţi ani prietenei Patricia sau prietenului Paul, la iniţiativa Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (CIPFD), cele 10 state traversate de fluviu şi încă alte 7 state ce fac parte din bazinul hidrografic al acestuia, sărbătoresc Ziua Dunării. A fost declarată această zi, în anul 2004, pentru celebrarea a 10 ani de la semnarea „Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea”.

Aşadar, noi, românii, ca urmare a faptului că „deţinem” 30% din bazinul Dunării şi pentru tot ce ne-a oferit, ne oferă şi ne va oferi, avem datoria morală de a ura, chiar şi în gând, un sincer şi foarte important la mulţi ani, deoarece e cât se poate de adevărat că atât cât va „trăi” aceasta, ne va fi şi nouă bine.

Articol realizat de Bonciu Adela, absolventă a masterului Evaluarea integrată a stării mediului, Facultatea de Geografie, geograf la EPC, Consultanţă de Mediu

Surse informaţii:

Semenescu, M.,1956, Dunărea, fluviul de mare importanţă economică, Colecţia societăţii pentru răspândirea ştiinţei şi culturii, Întreprinderea Poligrafică, Bucureşti.

Soare, Ionica, 2004, Spaţiul dunărean fluvio-maritim. Studiu de geografie umană şi economică, Editura N’Ergo, Galaţi.

Sursa foto: http://gt-budapest.blogspot.ro/