Doi dintre urși, Ari și Arina, au trăit în condiții oribile, pe ciment, într-o mini grădină zoo din Shqiponja, în Prizren, unde erau folosiți ca atracție turistică pentru clienții restaurantului din apropiere. Urșii erau expuși în cuști minuscule, la primul etaj al unei clădiri cu aspect de temniță, alături de câini și lupi. Alte două ursoaice, care deocamdată nu au primit nume, au dus o viață extrem de tristă, într-o cușcă amplasată lângă un restaurant din parcul de recreere Germia, de lângă Priștina. Toți cei 4 urși au trăit ani la rândul în cuști în care nu se puteau mișca liber, fără bazin cu apă în care să se scalde și aproape fără posibilitatea de a se adăposti de soare.
”Urșii au nevoie de mult spațiu, au nevoie să se scalde, sa se cațere și să se odihnească. Acești urși de restaurant au suferit enorm în cuștile în care au trăit toată viața”, a declarat vineri Heli Dungler, fondatorul și președintele VP.
Alături de veterinarii KFOR, medicii VP au sedat urșii, i-au examinat și i-au transportat în noul sanctuar la bordul ambulanței VP. Deși inițial proprietarul restaurantului a fost cooperant și și-a dat acordul, până la urmă urșii au fost preluați de poliție.
Pe un teren de circa 15 hectare, la 20 de kilometri distanță de Priștina, VP amenajează un centru de salvare pentru toți cei 15 urși din Kosovo care suferă o viață de chin numai pentru a-i distra pe clienții restaurantelor.

Kassandra, viața în 6 metri pătrați

Prima locatară a sanctuarului a fost Kassandra, o ursoaică adusă aici la începutul lunii martie. Kassandra fusese ținută toată viața ei într-o cușcă de 6 metri pătrați, lângă un restaurant dintr-o zonă muntoasă situată la circa 30 de kilometri de Priștina. Proprietarul pur și simplu a abandonat-o acolo când a închis restaurantul.

Toți cei 5 urși se vor acomoda în primă fază în țarcurile de adaptare, urmând să fie eliberați într-un țarc de circa 7 hectare. ”Suntem bucuroși că avem deja în custodie 5 din cei 15 urși de restaurant. Aici sunt îngrijiți și, pentru prima oară în viața lor, se pot mișca liber într-un mediu natural, fără să fie înconjurați de gratii”, a mai spus Heli Dungler. Cei 15 urși deținuți ilegal au fost localizați și înregistrați de Vier Pfoten și guvernul kosovar în ultimii ani. Animalele s-au născut în pădurile din Kosovo sau Albania, fiind smulse brutal de lângă mamele lor și date pe mâna traficanților de animale. Ca ”urși de restaurant”, ei au fost folosiți ca sa crească numărul clienților și, implicit, profitul.

Din august 2010, ținerea urșilor în captivitate privată este interzisă în Kosovo. Chiar și așa, până nu demult, ministerul Mediului nu putea face mare lucru ca să prevină această situație. ”De vreme ce urșii crescuți în captivitate nu mai pot fi eliberați în sălbăticie, iar noi nu avem un loc în care să-i ținem, nu aveam cum să intervenim împotriva traficului și deținerii ilegale”, a explicat ministrul Mediului, Dardan Gashi. ”Tocmai de aceea suntem foarte fericiți că Vier Pfoten, prin amenajarea acestui parc, a creat condițiile necesare pentru a confisca animalele și a le ține în condiții foarte bune”. Potrivit lui Gashi, ministerul pe care-l conduce va lua de acum înainte măsuri severe împotriva proprietarilor de restaurante care cumpără urși, urmând să aplice sancțiuni dure împotriva traficului și deținerii ilegale.

Pe de alta parte, pe 30.05.2013 organizația internațională pentru protecția animalelor Vier Pfoten a fost informată oficial de Ministerul Mediului din Kosovo că doi dintre cei 10 urși aflați încă în captivitate ilegală în cuști de lângă restaurante au fost uciși în dimineața zilei de miercuri, 22 mai 2013. Cei doi urși tineri, Rambo și Luta (în vârstă de aproximativ 15 luni), au dus o viață mizeră într-o cușcă strâmtă de lângă un supermarket din Mitrovița. Poliția kosovară a găsit după câteva ore cei doi urși fără suflare. Oribilul incident a avut loc în același timp în care Ministerul kosovar al Mediului confisca alți doi urși dintr-o mini grădină zoologică ilegală din Prizren, cu ajutorul VP, pentru a-i duce în noul sanctuar de urși din Kosovo.
Toți membrii VP care au participat la operațiune sunt devastați de incident. ”E o veste covârșitoare pentru noi. Ambii urși ar fi trebuit să înceapă o viață nouă în noul nostru sanctuar de lângă Priștina”, spune Heli Dungler, fondatorul și președintele VP.
Potrivit ministerului kosovar al Mediului, proprietarul a vândut urșii unui traficant de animale la prețul de 500 de euro. Acesta i-a dat mai departe unui grup de 4 bărbați, care au ucis animalele și le-au prelevat organele. Poliția i-a reținut pe bărbați, aceștia fiind însă eliberați după 72 de ore. Ministerul Mediului a inițiat procedura legală împotriva deciziei, iar cei patru bărbați ar putea primi o amendă substanțială. Ministerul a început și procedura legală împotriva proprietarului, care nu avea dreptul legal să vândă urșii. Ministrul Mediului, dr. Dardan Gashi, a anunțat că va ”arunca mănușa” tuturor celor care dețin ilegal urși, prin implementarea totală a interdicției de deținere a acestor animale în captivitate privată, în vigoare din 2010. ”Întâmpinăm încă rezistență, însă trebuie să fim capabili să o învingem, iar asta o să și facem”, a declarat acesta.

Foto: http://www.vier-pfoten.ro/proiecte/ursi/sanctuarul-pentru-uri-pritina-kosovo/vier-pfoten-va-salva-toi-urii-de-restaurant-din-kosovo/

Statisticile arată că aproximativ 60 000 de animale pe an sunt abandonate în Franţa în fiecare an. Sistemul de gestiune a animalelor fără stăpân (sau rănite, pierdute, maltratate) funcţionează pe baza unei cooperări între public şi privat. Cu alte cuvinte, fiecare municipalitate are obligaţia de a avea o soluţie pentru problema animalelor, iar rezultatul acestei obligaţii este reţeaua de aproximativ 400 de adăposturi din întreaga ţară. Rolul acestora este de a colecta animalele care au potenţialul de a pune probleme, în special, securităţii şi sănătăţii populaţiei. Însă pe lângă aceste refugii rezultate dintr-o obligaţie legală, s-au constituit, de-a lungul timpului, o serie de adăposturi care nu ţin de stat, al căror scop este să asigure, după caz, adopţia, îngrijirea sau vindecarea animalelor. LPA (Ligue Protectrice des Animaux) Lille are un astfel de adăpost, care primeşte cca 4000 de animale anual, în special câini şi pisici, dar şi pui de focă, animale sălbatice rănite, păsări etc. În regiunea Nord sunt 3 astfel de refugii.

LPA permite şi încurajează adopţiile de câini şi pisici prin mutarea acestora din refugiul de stat în adăpostul propriu şi tratarea, vaccinarea şi îngrijirea lor, astfel încât persoanele care vin să adopte animale vor obţine cu siguranţă un câine sau o pisică sănătoasă, fără nici un fel de probleme. De altfel, sănătatea animalelor constituie o prioritate deosebit de importantă pentru angajaţi: pentru a evita răspândirea bolilor, câinii din refugiul de stat şi din cel privat nu sunt niciodată puşi laolaltă, se iau măsuri de igienizare la trecerea dintr-un adăpost în celălalt, iar întreaga clădire este dezinfectată o dată pe zi, în întregime.

Adăpostul are personal angajat, însă funcţionează, în parte, şi pe bază de voluntariat. Voluntarii trebuie obligatoriu să participe la o sesiune de pregătire înainte de a-şi începe munca în adăpost. Rolul lor este de a se ocupă de bunăstarea animalelor: mai exact, ei se asigura că toţi câinii sunt scoşi din cuşti o dată pe zi, la plimbare şi joacă. Fiecare animal reacționează diferit la viaţa în adăpost, iar în primele zile, multe dintre ele sunt temătoare sau speriate, chiar defensive. Rolul voluntarilor este de a le face să se simtă confortabil. De asemenea, tot ei sunt cei care iau parte în mod activ la adopţii, prezentând animalele potenţialilor stăpâni şi facilitând întregul proces.

Detalii despre LPA Lille, aici.

Surse imagini: http://juliettedk.files.wordpress.com/2012/03/img_8510.jpg, http://i13.servimg.com/u/f13/16/98/72/51/20121213.jpg, http://www.servimg.com/u/f19/11/40/33/75/vans10.jpg, http://a.imdoc.fr/1/animaux/chats/photo/9858373985/18117026a2c/chats-p1030615-img.jpg, http://mediac1.viva-images.com/vivastreet_fr/classified/e8/5/57518587/large/1.jpg?dt=fcf44cccbb6932fac0d6c46f561be66a

Astăzi, „sistemul” s-a schimbat. La fel şi politicile, modul de gândire al oamenilor, raportul faţă de animale în general şi faţă de câini, în special. Însă ceva nu funcţionează aşa cum trebuie, din moment ce ne regăsim într-un Bucureşti (ca să luăm un caz dintre multele oraşe care se lupta cu aceeaşi problemă) nu la fel de sufocat de câini fără stăpân, însă care îşi găseşte, în adăposturi aglomerate şi insalubre, o pseudo-rezolvare a unei probleme induse de chiar locuitorii săi.

1. Câinii de pe străzi şi  din adăposturi sunt rezultatul abandonului

Este practic imposibil să nu fi auzit niciodată povesti despre un coleg, un vecin, vreo rudă îndepărtată al cărei câine a născut şi, pentru că nu avea ce face cu puii, i-a abandonat în marginea oraşului sau la vreo ghenă de gunoi. Sau i-a aruncat în curtea cuiva. Sau, mai rău, pe vreun câmp. Să facem un calcul: câinii pot avea 2 naşteri pe an, a câte, să spunem, 4 pui per naştere. Dacă presupunem că de fiecare dată se nasc 2 femele, în 5 ani, ele vor produce cca 200 de pui.

              Soluţii: a. NU ABANDONAŢI CÂINII! Nu îi abandonaţi pe strada sau pe câmp, nu veţi face decât să îi condamnaţi la moarte. Dacă aveţi un câine de care nu va mai puteţi ocupă, daţi-l spre adopţie.

                        b. STERILIZAŢI-VĂ CÂINELE! Nu pot să subliniez îndeajuns importanta sterilizării. Evitaţi naşterile, aşadar puii nedoriţi, cărora trebuie să le găsiţi adăpost sau pe care veţi fi nevoiţi să-i părăsiţi. Se spune că o căţea are nevoie să nască cel puţin o dată, pentru că în caz contrar se îmbolnăveşte sau se deprima (!). Nu este decât un mit, o „umanizare” a câinelui; sterilizaţi-vă câinele şi evitaţi nu doar puii, dar şi comportamentele agresive ale animalului în perioadele de împerechere, prelungindu-i de asemenea speranţa de viaţă. Un câine poate fi sterilizat de la vârsta de 6-7 luni (talie mică), respectiv 10-12 luni (talie mare).

                           c. CIPUL ELECTRONIC: ESENŢIAL pentru animalul Dvs. În cazul în care fuge sau se pierde, acesta poate fi astfel regăsit uşor, uşurând astfel sistemul de gestiune al câinilor fără stăpân.

2. Cumpăratul câinilor şi efectele secundare

Mergeţi într-un hypermarket, inevitabil daţi peste un petshop. În vitrină, un pui adorabil, irezistibil, pe care nu aveţi cum să nu-l luaţi acasă. Greşit! Cumpăratul unui câine astfel, pe lângă „valorizarea economică” rece a unui animal, încurajează o industrie a suferinţei în spatele căreia se ascunde strict interesul financiar. Aceste magazine mizează pe cumpărăturile de impuls…şi ştim cu toţii că este imposibil să rezişti unui pui jucăuş care te priveşte cu ochi mari. Or, în multe cazuri, abia după o vreme vă veţi da seama că sunteţi poate nepregătit să aveţi un câine, sau că aţi ales o rasă dificilă, care nu se potriveşte stilului Dvs de viaţă. În plus, aţi văzut vreodată un câine adult în vitrina unui petshop? Aceşti câini sunt aduşi în magazine la vârste foarte fragede, aşadar adesea sunt luaţi de lângă mama mult prea devreme, înainte să-şi fi dobândit trăsăturile de caracter necesare. Există posibilitatea să vă treziţi cu un câine prost crescut, agresiv, imposibil de ţinut acasă. Mai mult, câinii din petshopuri sunt adesea rezultatul unor naşteri succesive, în condiţii deplorabile, doar pentru a asigura un număr satisfăcător de „produse”.

                      Soluţii: a. NU CUMPĂRAŢI CÂINI! Dacă doriţi un câine, mergeţi într-un adăpost şi veţi găsi nenumărate posibilităţi acolo. Dacă vă doriţi neapărat un câine de rasă, cumpăraţi-l direct de la o canisă: puteţi să vedeţi condiţiile în care s-a născut, în care trăieşte, puteţi să îi cunoaşteţi părinţii, ceea ce este extrem de important.

                                b. GÂNDIŢI-VĂ BINE înainte să vă luaţi un câine, fie că este de cumpărat dintr-o canisă, fie că este adoptat. Un câine nu este un accesoriu de modă, nici un obiect sau un cadou, ci reprezintă o responsabilitate pe care trebuie să fiţi pregătit să v-o asumaţi pe termen lung. Gândiţi-vă la programul Dvs, la cum vă va schimba viaţa un câine, la timpul pe care trebuie să i-l consacraţi. Dacă lipsiţi de acasă 10 ore pe zi, nu vă luaţi un labrador sau un lup, câini energici, care au nevoie de plimbări şi joacă afară. Dacă nu aveţi energie şi timp, optaţi mai degrabă pentru un câine mic şi liniştit.

În final, ţineţi cont de faptul că legislaţia românească privitoare la câinii fără stăpân este, încă, incertă, deciziile fiind lăsate la latitudinea primăriilor. Astfel, în multe adăposturi, câinii sunt eutanasiaţi după un număr de zile de la prinderea lor. Adăposturile sunt adesea pline până la refuz, iar condiţiile de viaţa sunt departe de a fi ideale. Aşadar, oricum ar fi, unui câine îi este mai bine pe canapeaua Dvs decât acolo sau pe stradă, chiar dacă nu aveţi timp sau prea mult spaţiu să îi consacraţi. Un câine va fi de nenumărate ori mai fericit petrecând câteva ore pe zi în preajma unor stăpâni iubitori decât într-un adăpost sau pe stradă. Aşadar gândiţi-vă înainte să vă luaţi un câine, dar luaţi-l, până la urmă, asumându-vă responsabilităţile necesare. Îi veţi salva viaţa şi vă veţi îmbunătăţi considerabil propria existenţă.

Surse foto: http://www.adoptiicaini.ro/imagini-caini/2010/11/adoptii-caini.jpg, http://coolnewz.info/wp-content/uploads/2011/04/caine-comunitar.jpg

Animalele au fost dintotdeauna (sau cel puţin de vreo 10.000 de ani) alături de oameni: la început, pentru a le asigura protecţie, pentru a îi ajuta să se deplaseze ori să transporte bunuri, sau ca sursa de hrană. După ce a fost considerat timp de mii de ani un «bun exploatabil», animalul domestic a reuşit să obţină un nou rol, mai important, în viaţa omului: a devenit prieten, însoţitor, a ajuns să fie privit ca un membru al familiei. Întrucât omul s-a schimbat foarte mult de la domesticirea câinelui încoace: a evoluat pe parcursul timpului, transformându-se dintr-un animal, în sensul cel mai primitiv al cuvântului, într-o creatură morală, socială şi etică, ar fi normal să modificăm şi relaţia noastră cu animalele şi să o ducem la un nivel superior.

Din punctul de vedere al legii, un animal este…

…nedefinit. În legislaţia românească, animalele au o poziţie cel puţin vagă, ceea ce poate duce la o serie de neclarităţi. Astfel, Codul Civil fie alătura „animalele” şi „lucrurile” în categoria comună a bunurilor, făcând totuşi distincţia între cele două, fie considera animalele ca fiind lucruri (exemplu: „Sunt lucruri fără stăpân bunurile mobile abandonate, precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt animalele sălbatice (…)” (Art. 941, Alin. 3).

În ceea ce priveşte legislaţia europeană, aceasta merge tot mai mult către direcţia respectului pentru animale, aşadar pentru o abordare morală a relaţiei noastre cu ele, indiferent de statutul (sălbatice, domestic) sau de utilitatea lor (animale de casă, crescute pentru hrană, pentru experienţe etc.) Europa interzice complet, începând cu anul acesta, testarea produselor cosmetice pe animale, precum şi comercializarea acestor produse pe teritoriul său. De asemenea, impune norme ce limitează suferinţa animalelor utilizate pentru producerea hranei şi condamna abandonul animalelor de companie.

Animalul: obiect sau subiect?

Atunci, de ce animalele sunt văzute de lege drept obiecte, bunuri, şi nu fiinţe sensibile? Este o alegere corectă, sau un fapt determinat de comoditate, convenienţă ori alte scopuri? Folosim animalele pentru diferite categorii de nevoi şi în activităţi foarte diverse: testarea produselor, în industria alimentară, în agricultură sau pur şi simplu ca animale de companie. Este posibil ca acesta să fie motivul? Dacă am admite din punct de vedere legal faptul că sunt sensibile, fie doar fizic, dar şi emoţional, am fi practic obligaţi să ne asumăm responsabilitatea pentru trăirile lor.

Înainte de toate, omul este, el însuşi, un animal. ADN-ul nostru este identic cu al cimpanzeilor în proporţie de 95% – însă acesta nu este singurul lucru pe care îl împărţim cu ei sau cu animalele în general. Suntem, la fel ca multe alte animale, o specie socială: trăim în grupuri sociale absolut funcţionale (precum albinele sau lupii), jucăm roluri sociale şi ne este greu să ne descurcăm singuri. Nevoia de societate este, aşadar, prezenta la diverse specii animale, reprezintă una dintre trăsăturile „animaliere” ale omului. Cum putem considera un simplu obiect ceva care se regăseşte atât de mult în noi înşine?

Omul se (auto) considera moral şi are, în acest caz, obligaţia de a fi moral inclusiv în comportamentul său cu animalele. Nu din milă sau din nevoie, ci pentru că aşa trebuie. Aşa este corect şi etic. Dacă vom continua să considerăm animalele drept obiecte exploatabile şi dacă vom continua să le exploatăm în acelaşi mod ca până acum, doar pentru că nu au cum să se opună exploatării şi alegerilor noastre cu privire la propriile lor corpuri, nu ne vom dovedi în nici un caz moralitatea.

Până la urmă, care sunt caracteristicile unice care îl fac pe om, om ? Faptul că poate vorbi articulat ? Că poseda ceea ce numim «inteligenta», aşadar capacitatea de a se interoga cu privire la el însuşi, respectiv la lumea înconjurătoare ? Dacă stăm să analizăm, nu toţi oamenii au aceste trăsături… Or, dacă urmăm aceeaşi logică aplicată animalelor, înseamnă că ar fi la fel de corect şi moral să tratăm aceste persoane în acelaşi mod. Însă aici, (auto) moralitatea intervine în forţă, întrucât este strigător la cer să exploatezi un om lipsit de apărare. Dar nu şi un animal.

Surse foto: http://www.halepetdoor.com/system/content/images/291/original/paw-to-hand.gif?1322494820, http://i.telegraph.co.uk/multimedia/archive/01690/adelie-penguins_1690914i.jpg, http://www.nous3.com/wp-content/uploads/2012/02/9.jpg

Un spectacol macabru

Coridele sau luptele cu tauri au o istorie îndelungată în state precum Spania, Franţa (!), Portugalia, sau ţările hispanice ale Americii de Sud. Începuturile acestui obicei nu sunt cunoscute cu exactitate, însă forma actuală a fost adoptată în secolul al XVIII-lea. Corida este constituită din trei părţi: în prima parte, animalul este rănit de doi picadori cu ajutorul unor suliţi, pentru a-l încetini şi pentru a-i evalua comportamentul. Apoi, îi sunt înfipte în carne banderillas. În fine, în ultima parte, matadorul intra în arenă, ucide taurul rănit cu ajutorul unei săbii, care atinge adesea nervii ce controlează respiraţia, provocând o suferinţă deosebită animalului, după care îi tăie urechile pentru a le prezenţa publicului. Artă sau spectacol macabru?

Există, însă, şi alte obiceiuri, cum ar fi afeitado, care a fost interzis în practicile spaniole şi din Franţa. Acesta presupune tăierea coarnelor taurului (5-10 cm) şi împingerea rădăcinii acestora, pentru a-i induce animalului o stare de confuzie. În anumite zone, taurii sunt atacaţi cu câini înainte de intrarea în arenă, pentru a-i induce starea de agresivitate necesară spectacolului.

De ce o păstrăm?

Corida este un spectacol demn şi majestuos în care omul înfrunta unul din cele mai de temut animale. Este o lupta egală (acesta este rolul tuturor mutilărilor animalului pe parcursul „spectacolului”, de a-l slăbi pentru a-i ajunge egal că forţa omului) între om şi taur. Acestea sunt doar câteva din opiniile pasionaţilor, care sunt, în mod şocant, respectate şi luate ca atare în state ca Spania şi Franţa, unde sunt considerate practic forme de artă! La sfârşitul anului trecut, Franţa a considerat din punct de vedere legal corida ca fiind constituţionala, întrucât reprezintă o „tradiţie locală neîntreruptă”, aşadar în partea de sud a statului puteţi avea ocazia, dacă va pasionează băile de sânge, să vedeţi o astfel de „formă de artă”. Da, în aceeaşi Europă care a interzis testele cosmeticelor pe animale, fiind preocupată de binele lor. Aceeaşi care a schimbat modul (tradiţional, de altfel) de a sacrifica porcii de Crăciun în România, pentru că modul nostru barbar aducea suferinţa animalului.

Trăim într-o societate care condamnă barbaria, care interzice practicile ce fac rău animalelor, însă permitem uciderea taurilor înfometaţi, obosiţi şi legaţi la ochi într-o arenă, în faţa publicului (numeros, de altfel, şi constituit în special din turişti) care vine să asiste şi care îl ovaţionează pe toreadorul ce a „învins bestia”.  Există şi şcoli de tauromachie, unde ar trebui să vă duceţi copilul dacă doriţi ca acesta să înveţe valori esenţiale dezvoltării sale normale şi echilibrate, învăţând cum să tortureze şi să ucidă animale.

Să ne imaginăm un asemenea spectacol în care, în loc de tauri, sunt doi oameni cei care se înfruntă în arenă. Au dreptul de a se răni şi de a se ucide – ba mai mult, spectacolul nu se încheie până când unul dintre cei doi moare. Nu va aduce aminte de gladiatori? Dar, fireşte, gândul de a putea vedea gladiatori astăzi, ucigându-se în arenă, ne şochează; filmele care prezintă ideea de vânătoare umană ne pun probleme de moralitate, şi nici pentru o secundă nu am putea să fim de acord cu aşa ceva. Filmele: ficţionale, inventate, bazate pe imaginaţie. Însă realitatea uciderii animalelor pe scenă, în faţa publicului, ni se pare normală şi este de păstrat, deoarece reprezintă o tradiţie. Şi luptele până la moarte au constituit tradiţii în Imperiul Roman, însă nu ştiu de ce, îmi este greu să-mi imaginez guvernul Italian luând hotărârea reînceperii acestora.

Surse info: http://www.allianceanticorrida.fr/combat.html, http://www.corridafrance.fr/v2/, http://www.evz.ro/detalii/stiri/final-sangeros-pentru-o-traditie-ultima-corida-a-avut-loc-la-barcelona-947094.html, http://flac-aquitaniasud.over-blog.com/article-13658809.html.

Surse foto: http://nimg.sulekha.com/others/original700/france-bullfight-protest-2009-6-18-10-55-51.jpg, http://3.bp.blogspot.com/-p3lvGJ6Hdmg/TsBcCRGnsFI/AAAAAAAAAKU/QY-bl5ihyxM/s1600/UP0000000104.png.jpg, http://www.mabulledecoton.fr/billets/237_24092012_1.jpg

In cele 10 ferme de blană din Romania, peste 16 000 de şinşile, nurci sau vulpi așteaptă un sfârșit violent, pentru ca blana lor pufoasă și moale să acopere într o zi umerii unor doamne. Uciderea prin metode crude survine după maxim 8 luni de viata, timp în care animalele sunt ținute în cuști minuscule și în condiții de stres, care le provoacă tulburări precum canibalismul sau automutilarea.

Blana a revenit la modă în întreaga lume, inclusiv în Romania. Daca în trecut cele mai populare erau hainele de blană, astăzi materialul este folosit intens ca accesoriu aplicat pe gulere, manșete, căciuli, cizme sau brelocuri. De multe ori, consumatorii nu pot identifica blana, deoarece aceasta este tunsă și/sau vopsită.

Industria blănurilor cunoaște o dezvoltare fără precedent la nivel mondial, în special în UE și China. Peste 100 de milioane de şinşile, nurci, vulpi, enoți  samuri etc. sunt sacrificate anual, pentru a ajunge accesoriu pe gulerul unei haine, însă moartea este doar finalul unei lungi agonii.

Majoritatea covârșitoare a animalelor de blană trăiesc în cuști minuscule, fără libertate de mișcare și fără satisfacerea unor nevoi minime, conforme speciei (ex. cățărare, ascundere, înot etc.). Cuștile nu au podea, ci sârmă, care le rănește labele. Din cauza claustrării și stresului, animalele dezvoltă tulburări comportamentale: canibalism, automutilare și mișcări stereotipe. Când ajung la vârsta de 8 luni, animalele sunt omorâte prin diferite metode: gazare cu monoxid de carbon, electrocutare, lovire sau injecție letală. Animalelor cu o greutate mai mica de 5 kg (ex. şinşile), li se aplica o lovitura în cap cu un obiect contondent. Înregistrări șocante din China ne arata cum animalele sunt jupuite de vii, nefiind asomate corespunzător.

Romania: nu există standarde de bunăstare, ci doar ghid de ucidere

La nivel european, există doar recomandări vagi, iar statele membre nu sunt obligate sa le respecte. Totuși  șapte state europene, intre care Austria, Croatia sau Bulgaria, au interzis complet sau au înăsprit mult condițiile de autorizare a fermelor de blană. In Romania, există 10 ferme de animale de blană autorizate de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară (ANSVSA), unde sunt crescute în total 16.141 şinşile, vulpi albastre, nurci, dihori, vulpi argintii și vulpi polare. Tara noastră dispune de o legislație mult prea permisivă, în ceea ce privește suferința animalelor, specificații foarte vagi fiind incluse în doua Ordine ale ANSVSA, care transpun directivele UE privind animalele de fermă în general.
Într-un material video filmat într o fermă de blană din Romania, se pot observa cu ușurință încălcări ale normelor de bunăstare a animalelor: cuștile nu au podea, ci sârmă care rănește labele, excremente cad direct pe podea, iar animalele sunt în mod vizibil foarte stresate. In urma celor 10 controale realizate în perioada 1 ianuarie 2011 – 1 octombrie 2012 de către inspectorii ANSVSA, nu a fost aplicată nici o sancțiune.

Singurele prevederi clare referitoare la animalele de blană sunt incluse în “Ghidul pentru protecția animalelor în timpul uciderii” al ANSVSA, care permite următoarele metode de sacrificare: „instrumentele acționate mecanic care penetrează creierul; injectarea unei supradoze de medicament cu proprietăți anestezice; electrocutarea; gazare prin expunerea la monoxid de carbon sau dioxid de carbon și expunerea la cloroform”.

VIER PFOTEN solicită interzicerea fermelor de blană în Romania, astfel încât țara noastră să se alăture statelor civilizate, care au refuzat dezvoltarea unei industrii a suferinței pe teritoriul lor. „Consideram ca tolerarea metodelor barbare de creștere și sacrificare a animalelor de blana nu pot fi justificate de nici un argument de ordin estetic sau economic. VIER PFOTEN cere companiilor din industria modei sa renunțe la comercializarea blănurilor  iar consumatorilor sa nu susțină prin alegerile lor industria blănurilor” a declarat Veronica Tulpan, Coordonator programe naționale Vier Pfoten.

NU BLANA ÎL FACE PE OM. SIMTE-TE BINE ÎN PIELEA TA!

Pentru mai multe informații:

[1] https://webaccess.vier-pfoten.org/owa/?ae=Item&a=New&t=IPM.Note#_ftn1
[2] https://webaccess.vier-pfoten.org/owa/?ae=Item&a=New&t=IPM.Note#_ftn2
[3] http://www.youtube.com/watch?v=Rsu5fJBRJ6o&feature=youtu.be
[4] https://webaccess.vier-pfoten.org/owa/?ae=Item&a=New&t=IPM.Note#_ftnref1
[5] http://www.ansvsa.ro/documente/legislatie_specifica/5.html
[6] http://www.ansvsa.ro/documente/admin/Ordin%2016%20din%202010_21255ro.pdf
[7] https://webaccess.vier-pfoten.org/owa/?ae=Item&a=New&t=IPM.Note#_ftnref2
[8] http://www.ansvsa.ro/documente/legislatie_specifica/Anexaghiducidere.htm

Surse info : http://www.ansvsa.ro/documente/legislatie_specifica/5.html, http://www.ansvsa.ro/documente/admin/Ordin%2016%20din%202010_21255ro.pdf, http://www.ansvsa.ro/documente/legislatie_specifica/Anexaghiducidere.htm

Surse foto: Vier Pfoten