Facultatea de Geografie, Universitatea din București

Odată cu trecerea timpului, numeroasele dezastre ecologice ne demonstrează faptul că activitățile oamenilor au un impact devastator asupra planetei pe care o numim „casă”. Exploatarea intensă a resurselor neregenerabile, poluarea excesivă a învelișurilor Terrei, suprapopularea, sunt doar câteva dintre activitățile care ne pot aduce mai aproape de final.

Un exempu în acest sens este dezastrul ecologic din orașul japonez Minamata, ale cărui efecte s-au reflectat în sănătatea locuitorilor.

De vină pentru acest dezastru ecologic au fost activitățile fabricii Chisso, fabrică de fertilizatori, care își deversa rezidurile în Golful Minamata (10 mari dezastre ecologice, n.d).

Fabrica Chisso Joseon Hungnam

Construită în anul 1901, fabrica a fost declarată bun național după al Doilea Război Mondial deoarece oferea multe locuri de muncă într-o țară distrusă de una dintre cele mai mari conflagrații mondiale (Dumitrescu, 2012).

Totuși, poluarea golfului nu a avut efecte negative doar asupra mediului înconjurător, ci și asupra sănătății oamenilor. Primele simptome ale bolii au fost observate la animalele de companie care manifestau convulsii bruște, ajungând chiar să se arunce în mare (10 mari dezastre ecologice, n.d). Boala a fost identificată mai târziu și la locuitorii orașului. Aceasta  se manifesta prin convulsii, vorbire îngreunată, pierderea funcţiilor motorii şi mişcări incontrolabile ale membrelor (Dumitrescu, 2012).

Până în anul 1953, ciudata boală afectase mai mult de jumatate din locuitorii orășelului Minamata (Dumitrescu, 2012). Nu se știa dacă este contagioasă, astfel că cei afectați erau tratați cu repulsie si prudență maximă de societate. De-abia după ce copiii au început să se nască cu malformații ciudate, Guvernul și Corporația Chisso au intrat in alertă.

Primul care a efectuat invesigații asupra bolii a fost doctorul Hajime Hosokawa. În 1956, acesta descria o “boală necunoscută a sistemului nervos care a cuprins Minamata” (Dumitrescu, 2012). Doctorul a acuzat Corporația pentru apariția bolii, ca efect al deversării deșeurilor chimice ale acesteia în golf, între care a fost identificată o mare cantitate de mercur.

Hajime Hosokawa este înlăturat din fruntea comisiei de anchetă, cazul fiind mușamalizat de Guvern și Corporație. Totuși, deși autoritățile ascundeau totul de populație, boala continua să facă ravagii în rândul locuitorilor.

Victime ale dezastrului ecologic din Minamata

În 1958, fabrica își mută activitatea în apropierea râului Minamata, iar în câteva luni și locuitorii din apropierea râului au început să manifeste simptomele bolii (Dumitrescu, 2012).

În consecință, Guvernul decide să interzică localnicilor să mai vândă peștele prins în apele locale, în alte piețe, dar nu interzice, însă, activitatea fabricii. Colapsul economic în care intră orașul, ca urmare a măsurilor Guvernului aduce cu sine o puternică criză alimentară: localnicii sunt nevoiți să se hrănească tot cu peștele contaminat. Astfel, Guvernul recunoștea faptul că fabrica era vinovată pentru această epidemie.

În 1968, Corporația convinge populația, cu bani și prin acțiuni de intimidare, să semneze documente care o absolveau de vină.

Totuși, în 1969 locuitorii orașului Minamata sunt salvați de un grup de voluntari care dau în judecată Guvernul și Corporația Chisso. Se estimează că numărul victimelor afectate de această boală a fost de aproximativ 10 000 persoane, fără a fi luați în calcul copiii născuți cu malformații (Dumitrescu, 2012).

Acesta este doar unul dintre cazurile în care corupția și incompetența au pus în pericol viețile a mii de oameni. De asemenea, povestea locuitorilor acestui orășel japonez ne demonstrează faptul că poluarea nu afectează nici pe departe doar Planeta, ci și societatea umană.

Bibliografie:

Dumitrescu, I. (2012, februarie 5). Sindromul Minamata: unul dintre cele mai mari dezastre provocate de om. Preluat de pe Ziare.com: https://ziare.com/cultura/documentar/sindromul-minamata-istoria-cutremuratoare-a-unuia-dintre-cele-mai-mari-dezastre-provocate-de-om-1148974

Hernon, M. (n.d). Minamata disease victims struggle to find closure. Preluat de pe thejapantimes: https://www.japantimes.co.jp/news/2020/10/24/national/social-issues/minamata-disease-victims-closure/

History, C. o. Chisso Joseon Hungnam Factory. Chisso Joseon Hungnam Factory, c1927, Private Collection. Alamy Stock Photo.

Redacția. (n.d). 10 mari dezastre ecologice. Preluat de pe Historia: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/10-mari-dezastre-ecologice

Surse foto:

Fabrica Chisso Joseon Hungnam, sursa: History, C. o. Chisso Joseon Hungnam Factory. Chisso Joseon Hungnam Factory, c1927, Private Collection. Alamy Stock Photo.

Victime ale dezastrului ecologic din Minamata, sursa: Hernon, M. (n.d). Minamata disease victims struggle to find closure.

Source photo Travaux illégaux d’aménagement dans le lit mineur d’une rivière (Făgăraş)

Pendant les derniers trois ans, les investisseurs ont commencé d’«implanter» les micro-hydrocentrales partout où il est possible de les construire. Le projet visant le développement de cette source d’énergie inclut presque 4000 projets sur plus de 3000 rivières de la Roumanie. Selon la Garde Environnementale, au niveau de l’an 2012, plus de 40 projets étaient en déroulement, et 488 d’autres attendaient leurs autorisations. La Société Hidroelectrica détient près de 50 micro-hydrocentrales opérationnelles et planifie la construction de quelques dizaines d’autres. Néanmoins, le problème n’est pas le nombre de centrales. En effet, elles sont une option écologique pour la production de l’électricité, qui a été adoptée même par un état modèle dans le domaine de l’écologie – la Norvège. Ce qui nous préoccupe est l’emplacement des centrales et leur processus de construction. Mais avant d’attaquer le sujet, nous devons comprendre qu’est ce que c’est une micro-hydrocentrale.

Source de la photo et des informations: www.alea.ro www.ubi-therm.ro

Dans la Roumanie, il y a un énorme potentiel pour la génération de l’hydroélectricité, estimé à 36.000 GWh/an. Malgré la nécessite de développer les micro-hydrocentrales, l’absence d’une législation réglant les conditions de construction a permis aux investisseurs, qui détiennent des autorisations et avis d’environnement, de commettre plusieurs actions nuisibles pour l’environnement, dont quelques sont assez graves.

En décembre 2011, j’ai visité une des micro-hydrocentrales en construction dans la Vallée Capra du Massif Făgăraş. J’ai été étonné par la manière de construction et par le manque de respect pour l’environnement. Dans la même période, on a assisté à une avalanche d’informations et d’articles, parfois réalisés par les ONG, sur la nécessité de mettre fin aux travaux dans le Massif Făgăraş. Un cas visait la construction de dix micro-hydrocentrales privées sur les rivières Capra, Buda et Otic, des tributaires de la rivière Argeş.

Le problème concernait la manière dans laquelle les travaux de captation de la rivière et d’emplacement du conduit d’évacuation de l’eau étaient réalisés, sans respecter les lois et même les paramètres officiels du projet. Selon l’avis environnemental issu pour la construction, la dégradation du lit et des berges de la rivière est interdite, comme, en outre, la modification ou la réduction de la section d’écoulement de l’eau. Le canal d’écoulement de l’eau captée doit se situer au mois 0.5 mètres plus haut que l niveau inondable. En même temps, il est interdit de construire dans les rivières pendant les saisons de migration et reproduction des poissons et pendant la période de prohibition du pêche pour la truite, le huchon et l’ombre commun.

On ignore aussi les normes concernant la pollution de l’environnement, qui interdissent l’emplacement des matériaux de construction directement sur le sol, qui doit être couvert préalablement avec une feuille imperméable de polyéthylène. Les outils provoquent des fuites d’huile, qui se jette dans la rivière. La zone fait partie d’un site d’importance communautaire (SCI), qui appartient au Réseau Nature 2000 (un réseau européen des zones naturelles protégées, qui contiennent un échantillon représentatif d’espèces sauvages et d’habitats naturels d’intérêt communautaire – source).

Source de la photo: Bogdan Olariu     Travaux pour la micro-hydrocentrale de Valea Capra (Făgăraş, décembre 2011)

La région du Massif Făgăraş est bien connue pour sa biodiversité et ses beaux paysages. Les changements apportés sur la végétation par le déboisement, la diminution de la biodiversité, la fragmentation des habitats et la modification des lits des rivières (altérations de la pente, la déviation et même l’obturation du cours d’eau, l’augmentation des dépôts sédimentaires dans l’eau et la réduction subséquente de la quantité d’oxygène) provoquent des dommages sévères pour l’environnement, avec un impact dévastateur.

Un environnement détruit peut être réhabilité du point de vue écologique, mais jamais restauré dans sa forme initiale. Donc, toute transformation est irréversible et présente des conséquences, parfois difficiles à estimer, pour l’écosystème. La faune peut subir les pires effets. Les vibrations et la pollution sonore chassent les animaux et les poissons sont particulièrement affectés. Un exemple dans ce sens est le poisson Romanichthys valsanicola, une espèce endémique qui, selon plusieurs spécialistes, est aujourd’hui disparue à cause de la construction du barrage de Vidraru et de son système de drainage. En présent, la truite commune (Salmo trutta) est aussi périclitée, parce que les nouveaux barrages empêchent presqu’en totalité sa migration.

 Source de la photo   Travaux irréguliers d’aménagement pour une micro-hydrocentrale (Făgăraş)

 Mais le cas du Massif Făgăraş n’est pas unique. Malheureusement, des situations similaires ont été découvertes en Suceava, sur la rivière Neagra, et aussi en Caraș Severin, dans le Massif Țarcu, où la construction des micro-hydrocentrales bloque la migration des poissons.

Mais il y a aussi des espoirs. Un cas particulier est représenté par le district de Brașov et la rivière Sebeş, où la construction du conduit qui transporte l’eau de l’amont vers la centrale est réalisée parallèlement avec le lit de la rivière, et à une distance raisonnable, de plusieurs mètres. Même si les couts sont plus grands, et la construction est mois directe et brève, le projet est vraiment écologique, respectant les normes en vigueur.

Vous vous demandez: quel est l’enjeu de ces investissements? Est-ce qu’une telle activité est rentable du point de vue économique? La réponse est étonnante : des millions d’euro peuvent être obtenus rapidement. Le seuil de rentabilité d’un projet est atteint pour un prix de l’électricité qui se trouve entre 20 et 36 euros/MWh. Mais le plus grand avantage d’une microcentrale est représenté par les certificats verts accordés pour les sources d’énergie régénérable – deux certificats pour chaque mégawatt livré dans le réseau électrique national dans le cas des centrales ayant une puissance installée jusqu’à 1 MWh par unité. Ainsi, le prix augmente d’une manière signifiante, avec entre 27 et 55 euro cents pour chaque certificat vert, selon les provisions de la Loi no. 220/2008 sur la stimulation de la production de l’électricité en employant des sources régénérables, et l’investissement est amorti facilement en 3-4 ans, et puis génère des gros profits, payés par l’état et les consommateurs. Par conséquent, même si normalement la plupart des micro-hydrocentrales ne sont pas efficientes, d’après des estimations qui prennent en considération le débit variable des rivières montagneuses, les investissements sont justifiés à cause des lois permissives, qui encouragent le développement de tels projets dans le futur proche.

Le désastre écologique qui risque de frapper l’entier chaine carpatique est déclenché, de manière paradoxale, par l’énergie verte. Comme on peut observer dans les cartes présentées, la plupart des projets sont implantés dans les Carpates, et 26% des points illustrés sur la carte ci-sous se trouvent dans des zones protégées, des sites d’importante communautaire (SCI), des zones de protection pour l’avifaune (SPA) et des parcs naturels nationaux. Si leur construction continue dans le même rythme, ces zones protégées seront inutiles dans le futur, car les espèces végétales ou animales endémiques qu’elles abritent disparaîtront sous les chenilles des excavateurs dirigés par les grands entrepreneurs d’une soi-disante énergie verte.

Malgré l’apparente légalité des documents autorisant les travaux, les carences d’un système qui reste dysfonctionnel et incapable de résoudre les plus pressants problèmes environnementaux ont conduit à un déclin écologique sans précédent dans la Roumanie. Théoriquement, conformément à la législation en vigueur, une micro-hydrocentrale ne peut pas avoir des effets négatifs sur l’environnement, mais, en pratique, la situation est très différente. Jusqu’au moment ou la méthodologie de l’évaluation d’impact environnemental s’alignera aux novelles tendances dans le domaine, et les lois deviendront plus fortes que l’influence politique et la corruption, rien ne va changer dans le cas des micro-hydrocentrales, et aussi généralement dans la Roumanie.

Mais notre position face aux événements est aussi importante. Une pétition signée par plusieurs milliers de roumains et les protestations organisées par les ONG en 2012 ont réussi d’attirer l’attention et de lancer un signal d’alarme, ralentissant le rythme des travaux et, peut-être, intimidant les constructeurs, mais les activités ont été reprises. Notre attitude est importante et, malgré l’absence des nombreux précédents dans ce sens, l’opinion du peuple a généré des changements de politique publique.

Ainsi, nous devons nous encourager de continuer nos actions avec confidence dans nos forces, espérant pour  un changement positif dans la société.

Source photo: Bogdan Olariu   Paysage dans la Vallée de Călțunul (tributaire dans la Vallée Capra, Făgăraş, décembre 2011)

Source des informations: romaniapozitiva.ro    jurnalul.ro   stirileprotv.ro    fabrica de cercetare.ro    hidroelectrica.ro    mmediu.ro

Article ecrit par Bogdan Olariu et traduit par Mihail Mitoșeriu.

The largest oil reserves discovered in the US over the last decades can be found in the depths of the Mexican Gulf, one of the most dangerous drilling areas in the world.

Over the years, the huge costs of undersea drilling have kept oil rigs close to the shores. But our dwindling reserves, record-high prices and spectacular discoveries made in the open ocean have triggered a general rush towards deep waters. Tupi and Guará, two recently discovered oil fields in Brazil, could turn this country into one of the world’s most important hydrocarbon producers. Just as promising are the deep sea drilling licenses issued by Angola, which have generated an atmosphere of hysteria during the latest bidding, with over 20 companies involved.

Even since 1995, the US Congress has encouraged deep-sea oil explorations in the Gulf of Mexico. Back then, a law was passed, exempting oil companies from paying royalties for deep-sea oil fields leased between 1996 and 2000. In no time, an entire fleet of oil platforms started to dig holes everywhere in the Gulf, each operation costing as much as 1 million dollars per day.

The Ixtoc oil spill occurred in 1979 and resulted in 467.000 tones of oil leaking into the sea. Fish farms and local industries were devastated, and biodiversity was seriously affected by this environmental disaster. According to Gustavo Mateos Moutiel, a 60 years old man living in Veracruz – Mexico, the Ixtoc spill caused the near annihilation of the coral reefs in the area. ,,Octopus species, sea urchins, mussels, sea-shells, all are gone. Fish stocks are nearly destroyed. Our families were starving. On the beach, there was oil halfway up to our knees”, he declared.

Deepwater Horizon was the largest accidental spill ever recorded in our oceans, with an estimated volume of 4.9 million barrels of oil entering the water. The only oil spill that surpassed it was the intentional discharge of 1991, which took place in Kuwait during the First Gulf War.

Government scientists estimate that British Petroleum has so far removed about one quarter of the spilled oil. Another 25% evaporated or became dissolved into tiny molecules, but the rest either dispersed into the water forming small drops that could be toxic to wildlife (25%), ended up on the beaches, forming lumps of tar or  formed a thin layer of oil on the water’s surface (an amount five times greater than the Exxon Valdez oil spill).

The Deepwater Horizon accident is a direct consequence of our global dependence on oil – stated Mandy Joe, biochemist at Georgia University, which has spent years in the Gulf area, studying underwater vents and deep-sea oil leaks. ,,Such accidents are inevitable if we will continue to drill deeper. We are playing a dangerous game and if this accident is not a wake-up call for turning towards eco-friendly energy sources, I don’t know what else could be”! 

Source: National Geographic

Photos: laprimeraplana, wikimedia

Article written by Razvan Spiridon and translated by Mihail Mitoseriu

Yanacocha, cea mai profitabila mina din America Latina si a doua ca marime din lume, este situata la 4000 de metri altitudine, pe culmile Anzilor, la 50 de km de orasul peruan cu bogata istorie incasa, Cajamarca.

Mina este detinuta in prezent de americanii de la Newmont Mining Corp (51%), compania peruana Buenaventura of Peru si de Banca Mondiala, prin International Finance Corporation, care detine 5% si care ar trebui sa reprezinte o garantie a respectarii standardelor etice din domeniu. De precizat este ca Newmont detine si o participatie de 13% la Gabriel Resources, in timp ce Banca Mondiala a refuzat sa finanteze proiectul minier din Romania.

Mina de aur, promisiunea unei vieti mai bune

Deschiderea exploatarii in 1993 a reprezentat pentru comunitatea locala, care practica in principal agricultura de subzistenta, o mare speranta pentru dezvoltare economica si cresterea nivelului de trai.

Si intr-adevar, din punct de vedere economic, mina reprezinta un real succes – conditiile geologice sunt favorabile, expertii locali spun ca implicarea companiei peruane asigura respectarea standardelor nationale, iar guvernul este incantat de incasarile generate de activitatea economica.

Potrivit politicii de redevente, regiunea Cajamarca beneficiaza de jumatate din impozitul pe venit platit de Yanacocha, bani care contribuie la dezvoltarea unor proiecte economice si sociale, generatoare de locuri de munca, pentru promovarea educatiei, agriculturii si turismului.

Potrivit datelor companiei, Yanacocha lucreaza cu 500 de furnizori locali, de unde cumpara totul, de la materiale de constructii, la echipamente si servicii de telefonie. Compania a construit sute de kilometri de drumuri in zona, inclusiv un drum pentru trafic greu, de 40 de milioane de dolari, care asigura accesul la mina.

In total, valoarea investitiilor directe depaseste suma de doua miliarde de dolari, in timp ce profitul sare binisor de sapte miliarde de dolari.

Totul, in schimbul unei exploatatii gigant, cu cinci cariere, care se intinde pe o suprafata de 23.000 de metri patrati. Circa 600.000 de tone de pamant sunt dislocate in fiecare zi, prin explozii controlate. Dintr-o suta de tone de pamant, se obtine o singura uncie de aur, echivalentul unui inel.

Protestele nu mai ajută la nimic

De 20 de ani, de cand a inceput exploatarea zacamantului aurifer, zeci de protestatari au murit in urma ciocnirilor violente cu fortele de ordine.

In timp ce mina se extinde tot mai mult, inghitand munte dupa munte, localnicii raman fara surse de apa potabila. Panza freatica este contaminata, specii intregi de plante medicinale dispar, animalele mor, iar oamenii se imbolnavesc.

Ocupatiile lor de baza, agricultura si pastoritul, sunt amenintate de noile conditii de mediu, in timp ce comunitati intregi care au fost stramutate, au pierdut contactul cu vechile traditii si obiceiuri locale.

Bastinasii acuza inselatorie

Un studiu de caz realizat in anii 2000 de o organizatie internationala dezvaluie cum resimt bastinasii activitatea miniera. Oamenii si-au vandut pamananturile pe nimic, deoarece li s-a spus ca nu vor fi sapate decat cateva “gauri”, iar activitatile agricole vor putea continua in acel loc. Ei nici macar nu au inteles pe deplin conceptul de “vanzare definitiva” a pamantului, in conditiile in care, conform traditiilor milenare din comunitatile de pe culmile Anzilor, oamenii fac schimb de pamanturi de generatii intregi, insa continua sa il foloseasca la comun.

Apele repezi de munte, pline de duhoare

In plus, oamenii se plang de duhoarea apei din rauri, care capata uneori nuante galbui sau maronii si care transporta de multe ori deseuri din zona de exploatare. Totusi, cateva comunitati se bazeaza exclusiv pe aceasta sursa de apa si au fost raportate multe cazuri de imbolnavire a oamenilor si a animalelor.

Intr-adevar, investigatii ale Organizatiei Mondiale de Sanatate arata ca apa este poluata cu diferite substante toxice, precum cuprul, a caror concentratie este de zeci de ori mai mare decat standardele internationale. De asemenea, rapoartele intocmite arata ca aciditatea apei este deosebit de crescuta. In astfel de conditii, pestii si broastele au disparut, desi reprezentau o sursa de hrana pentru locuitori.

Un stil de viata milenar, care se stinge

Alte comunitati au fost stramutate in intregime in Cajamarca, dar le este imposibil sa se adapteze vietii de oras. Traditii milenare sunt pe cale de disparitie, in timp ce oamenii nu reusesc sa isi gaseasca un loc de munca si traiesc din ajutoare sociale.

De la inceperea exploatarii, s-a inregistrat o crestere de pana la 20% a numarului de copii abandonati, dar si amplificarea violentei domestice si a dificultatilor financiare.

Intoxicatie cu mercur

In vara anului 2000, un camion incarcat cu mercur, care se indrepta catre Lima, s-a rasturnat in apropierea localitatii Choropampa, deversand pana la 150 de kg de substanta toxica. Localnicii au crezut ca este vorba despre un tip de metal pretios, au strans substanta si au depozitat-o in case. Simptomele intoxicatiei cu mercur au inceput sa apara in cateva zile si cateva persoane au fost spitalizate. Compania a fost acuzata ca nu a informat corect si la timp localnicii despre pericol. Pe de alta parte, incidentul a demonstrat ca accidente cu risc ridicat pentru mediu si pentru sanatatea oamenilor pot avea loc in orice moment.

Sursa: business24

Foto: business24, congaeuropa, bbamandakh, bmarinescu41, peruvianandes

Cele mai mari zăcăminte de ţiţei descoperite în ultimele decenii în SUA se află în străfundurile Golfului Mexic – una dintre cele mai periculoase zone de foraj de pe planetă.

Decenii la rând, costurile exorbitante ale forajului de mare adâncime au ţinut instalaţiile aproape de ţărm. Dar rezervele în continuă scădere, preţurile record ale petrolului şi spectaculoasele descoperiri de noi rezerve în largul mării au declanşat o goană generală după apele de mare adâncime. Câmpurile petrolifere recent descoperite Tupi şi Guará, din Brazilia, ar putea transforma ţara într-unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume. La fel de promiţătoare, concesiunile submarine de mare adâncime din largul coastelor Angolei au stârnit adevărate isterii la licitaţii, cu peste 20 de companii participante.

Încă din 1995, Congresul SUA a încurajat prospecţiunile la mare adâncime din Golful Mexic. În anul acela, Congresul a votat o lege care scutea companiile de plata redevenţelor pentru exploatarea zăcămintelor din câmpurile petrolifere de mare adâncime concesionate între 1996 şi 2000. În scurt timp, o întreagă flotă de platforme noi începea să „ciuruiască“ peste tot în Golf, fiecare operaţiune atingând costuri de până la un milion de dolari pe zi.

Scurgerea Ixtoc s-a produs în 1979, deversând 467.000 tone de țiței în apele marine. Crescătoriile de peşte şi economiile locale au fost distruse, iar biodiversitatea a fost puternic afectată de acest dezastru ecologic. Poluarea de la Ixtoc aproape a distrus toate recifele – a spus Gustavo Mateos Moutiel, un bărbat puternic de vreo 60 şi ceva de ani, care purta pălăria de pai specifică pescarilor din Veracruz. Caracatiţele s-au dus. Aricii de mare s-au dus. Stridiile s-au dus. Scoicile s-au dus. Peştii s-au dus aproape toţi. Familiile noastre răbdau de foame. Pe plajă, petrolul ne ajungea aproape de jumătatea gambei, declara acesta.

Deepwater Horizon a fost cea mai mare scurgere accidentală produsă vreodată în ocean, cu un volum de țiței scurs estimat la 4.9 milioane barili. Singura care o depășește  este deversarea intenționată din 1991, în timpul Războiului din Golf, în Kuweit.

Cercetătorii guvernamentali au apreciat că BP înlăturase cam un sfert din cantitate. Încă un sfert se evaporase sau se dizolvase în molecule risipite. Dar un al treilea sfert se dispersase în apă, sub formă de mici picături care ar putea fi totuşi toxice pentru anumite organisme. Iar ultimul sfert – de vreo cinci ori cantitatea deversată de Exxon Valdez – a rămas pe apă ca pojghiţe sau pete lucioase ori ca bulgări de smoală pe plaje.

Incidentul Deepwater Horizon este urmarea directă a dependenţei noastre globale de ţiţei – a spus biogeochimista Mandy Joye, de la Universitatea din Georgia, care a petrecut ani de zile în Golf studiind venturile şi scurgerile de hidrocarburi la mare adâncime. Asemenea accidente sunt inevitabile, dacă vom fora tot mai adânc. Jucăm un joc extrem de periculos. Şi dacă ăsta nu e un apel pentru energii ecologice, zău că nu ştiu ce mai este!

Sursa: National Geographic

Foto: laprimeraplana, wikimedia

La începutul anilor 80’, însă, zona a intrat într-un proces de industrializare rapidă iar astăzi peste 500 de întreprinderi își descarcă deșeurile în acest râu, alături de apele uzate (neepurate) orășenești și alte deșeuri menajere. Practic, râul a devenit „coșul de gunoi” al tuturor.

Cu toate acestea, apa este încă folosită pentru irigarea culturilor de orez, pentru consum, pentru prepararea mâncării și alte întrebuințări în gospodării.

În 2008, Asian Development Bank a alocat 500 milioane ioani pentru curățarea râului. Impactul ecologic al poluării acestui râu nu se limitează însă doar la spațiul Indoneziei, ci afectează deopotrivă și Oceanul Pacific, Citarumul fiind responsabil pentru alimentarea așa-numitei „supe de plastic” (Great Pacific Garbage Patch) – o masă imensă de deșeuri care plutește în derivă între curenții din Pacificul de Nord. În total, sunt 5 astfel de „continente” formate din deșeuri.

Impactul poluării asupra sănătății umane, asupra mediului și economiei locale au fost rareori luate în considerare sau compensate, pentru că autorii/responsabilii poluării, câteodată, sunt greu de identificat; apoi, sunt greu de constrâns să elimine poluarea. Ca urmare, responsabilitatea apasă pe umerii contribuabililor, declara Ahmad Ashov Birry, Greenpeace.

Surse info: greenpeace, bytesdaily, wikipedia, thejakartapost

Surse foto: bytesdaily

Sura foto Lucrări ilegale de amenajare în albia minoră a râului (Făgăraș)

În ultimii 3 ani, tot mai mulți investitori au început să “implanteze” microhidrocentrale oriunde este posibil…fizic. Proiectul privind dezvoltarea acestui tip de energie are în vedere peste 3000 de râuri din țară, cu aproximativ 4000 de proiecte propuse. Conform Gărzii de Mediu, la ora actuală se află în derulare peste 40 de proiecte de microhidrocentrale, alte 488 aștepând autorizare. Hidroelectrica deține aproximativ 50 de microhidrocentrale funcționale și are în plan construirea altor câteva zeci. Problema cea mai mare, însă, nu este numărul lor. În fond este un mod ecologic de a obține energie electrică, metodă adoptată de un stat model în domeniul ecologiei: Norvegia. Ceea ce ridică probleme serioase este amplasarea unora dintre aceste microhidrocentrale, precum și modul lor de execuție. Dar înainte de a ataca problema, trebuie să înțelegem ce presupune o microhidrocentrală.

Sura foto-info: www.alea.ro www.ubi-therm.ro

În România există un potențial ridicat pentru obținerea de energie hidroelectrică, aproximativ 36.000 GWh/an. Deși este necesară dezvoltarea a cât mai multe microhidrocentrale, lipsa unei legislații care să reglementeze condițiile de construcție, a permis unor dezvoltatori de astfel de proiecte să comită o serie de infracțiuni grave, aflându-se totodată sub protecția unor avize și rapoarte de mediu bine puse la punct și corect fundamentate.

În luna decembrie 2011 am ajuns la una dintre microhidrocentralele aflate în construcție pe Valea Capra, M. Făgăraș. Am fost uimit de modul de execuție al lucrărilor, de lipsa de grijă pentru mediu. În aceeași perioadă a avut loc o explozie de știri și articole, chiar manifestări ale ONG-urilor pentru sistarea lucrărilor din zona Munților Făgăraș. Cazul prezenta construcția a 10 microhidrocentrale în regim privat pe râurile Capra, Buda și Otic, afluenți ai Argeșului. Problema consta în modul în care erau dirijate lucrările de captare a râului și de plasare a conductei, fără a respecta normele de mediu în vigoare și modificând parametrii precizați în proiect. Conform avizului de mediu obținut pentru lucrări, este interzisă degradarea albiei și a malurilor, precum și modificarea sau reducerea secțiunii de scurgere a apei. Canalul de scurgere al apei captate trebuie să se afle la 0,5 metri deasupra cotei de inundabilitate. De asemenea, este menționată interdicția de a realiza lucrări în perioada de migrare și reproducere a peștilor și în perioada de prohibiție la păstrăv, lostriță sau lipan. Nu erau respectate nici normele privind poluarea mediului, care specifică faptul că trebuie evitată depunerea pe sol a materialelor de construcție, fiind necesară impermeabilizarea cu folie de polietilenă. Au fost reperate scurgeri de ulei de la utilaje și deversări în râu. Zona este încadrată în SCI (Sit de Importanță Comunitară), fiind parte din Rețeaua Natura 2000 (rețea europeană de zone naturale protejate, care cuprinde un eșantion reprezentativ de specii sălbatice și habitate naturale de interes comunitar – sursa).

Sursa foto: Bogdan Olariu     Lucrări de amenajare a microhidrocentralei de pe Valea Capra (Făgăraș, decembrie 2011)

Zona Munților Făgăraș este recunoscută pentru biodiversitatea și valoare peisagistică de patrimoniu. Modificările aduse asupra vegetației prin defrișări abuzive, reducerea biodiversității prin segmentarea habitatelor și modificarea albiei râurilor (modificări de pantă, devierea și chiar obturarea cursului de apă, încărcarea apei cu sedimente și implicit reducerea cantității de oxigen) duc la grave modificări ale mediului natural, impactul fiind devastator. Odata distrus, mediul natural poate fi reabilitat ecologic, dar niciodată readus la forma sa inițială. Prin urmare, se poate spune că orice transformare este ireversibilă și cu urmări, de multe ori neștiute, asupra ecosistemului. Fauna are poate cel mai mult de suferit. Vibrațiile și poluarea fonică îndepărtează animalele, iar în ceea ce privește fauna piscicolă, aceasta, date fiind condițiile, devine aproape inexistentă. Este cunoscut faptul că în zonă era specific aspretele (Romanichthys valsanicola), specie endemică, astăzi, conform multor specialiști, considerat dispărut din cauza dezvoltării lacului de acumulare Vidraru împreună cu rețeaua de drenaj. Acum este pus în pericol și păstrăvul (Salmo trutta), fiind aproape imposibil să migreze peste barajele nou create.

Sura foto   Lucrări neregulamentare de amenajare a microhidrocentralelor (Făgăraș)

Însă cazul Făgăraș nu este singular. Din păcate, situații asemănătoare au fost semnalate și în județul Suceava, pe râul Neagra, dar și în județul Caraș Severin, în Munții Țarcu, unde construcția de microhidrocentrale barează calea de migrație a peștilor.

Există însă și speranță. Un caz aparte este în județul Brașov, pe râul Sebeș, unde construcția conductei de preluare a apei din amonte de microhidrocentrală se face paralel cu albia râului, la metri distanță. Chiar dacă sunt costuri mai ridicate, iar conducta ocolește mai mult, inclusiv prin munte, proiectul este într-adevăr unul ecologic, fiind respectate normele aflate în vigoare.

O să vă întrebați care este miza acestor investiții? Este oare rentabilă o astfel de afacere? Răspunsul este uluitor: milioane de euro pot fi obținuți ușor într-o perioadă relativ scurtă de timp. Prețul la care proiectul devine rentabil este de 20-36 euro/MWh obținut la vânzarea energiei electrice. Însă avantajul enorm al proiectelor de tip microhidrocentrale este dat de proiectele SRE, prin care sunt acordate două certificate verzi pentru fiecare 1 MWh livrat în rețeaua de energie electrică din centralele hidroelectrice cu o putere instalată de până la 1 MW/unitate. Astfel, prețul crește de la 27 până la 55 euro/CV conform legii 220 din 2008, amortizarea investiției făcându-se ușor în primii 3-4 ani, ca mai apoi să fie câștiguri de milioane de euro, bani pe care îi va da obligatoriu statul român și implicit noi, consumatorii.  Așadar, chiar dacă în mod normal multe dintre proiectele de MHC propuse nu sunt de fapt eficiente conform unor estimări, din cauza lipsei unui debit constant pe râurile de munte, investiția își are scopul în contextul legii permisive, care încurajează dezvoltarea unor astfel de proiecte în viitorul apropiat.

Dezastrul ecologic, care riscă să împânzească întreg șirul carpatic, este declanșat în mod paradoxal de surse de energie verde. Așa cum se poate observa și în hărțile prezentate, multe dintre proiectele de microhidrocentrale se află în Carpați, 26% dintre punctele semnalate pe hartă fiind suprapuse pe zone ocupate de arii protejate, fie ele SCI-uri, SPA-uri sau Parcuri Naturale și Naționale. Dacă modul de construcție continuă în felul prezentat mai sus, în câțiva ani aceste zone protejate nu își vor mai avea rostul, întrucât toată fauna și flora valoroasă, endemică, va dispărea sub șenilele și excavatoarele marilor întreprinzători, militanți ai așa numitei energii verzi.

Cu toate că documentele necesare pentru demararea lucrărilor sunt aparent în regulă, deficiențele unui sistem încă nefuncțional și incapabil să rezolve probleme de mediu de maximă importanță, au dus la un declin ecologic fără precedent în România. Teoretic, conform legislației, o microhidrocentrală nu poate avea efecte grave asupra mediului natural, însă practic, s-a demonstrat că lucrurile stau cu totul altfel. Până când metodologia de realizare a proiectului de evaluare a impactului asupra mediului nu se va ralia la noile tendințe din domeniu, iar legislația românească nu va cântări mai greu decât influențele politice și corupția, nu se va schimba nimic nici în situația aceasta, ca în multe altele din România de fapt.

Importantă este însă și poziția noastră față de aceste evenimente. Petiția semnată de mii de români și mitingul organizat de către ONG-uri au reușit acum câteva luni măcar să tragă un semnal de alarmă, să mai încetinească ritmul de avansare al lucrărilor, poate să și intimideze, chiar dacă din martie lucrările au demarat din nou. Atitudinea noastră contează și cu toate că în România există puține antecedente, schimbări în sistem datorită părerii mulțimii au mai fost. Acest lucru trebuie să constituie un motiv de încurajare, de încredere în forțele noastre, de speranță într-o schimbare pozitivă.

Sursa foto: Bogdan Olariu   Peisaj de pe Valea Călțunul (afluent V. Capra, Făgăraș, decembrie 2011)

Sursa info: romaniapozitiva.ro    jurnalul.ro   stirileprotv.ro    fabrica de cercetare.ro    hidroelectrica.ro    mmediu.ro