Ne bucurăm să vă anunţăm că şi în acest an continuăm frumosul parteneriat cu Consumix!

Dar să nu pierdem timpul şi să trecem la treabă…Avem atâtea de făcut, noroc cu telefoanele mobile, pe care le putem folosi pe stradă, în metrou, în parc, în orice moment liber…Noroc sau…Poate nu?

Suferim oare cu toţii de „nomofobie”? Vă puteţi imagina cum ar fi să vă treziţi într-o dimineaţă într-o lume fără telefoane mobile? Cum aţi reacţiona? Ar fi mai bine? Aţi fi distruşi?

Dragii noştri, haideţi să nu ne mai ataşăm de obiecte…obiecte perisabile…care dispar, care nu lasă nicio amprentă vie, divină, reală în viaţa noastră! Nu este bine să ne ataşăm nici de fiinţele pe care le iubim (doar nu ne aparţin), darămite de nişte obiecte!! Căci, la urma urmei, telefoanele mobile asta sunt: nişte obiecte, cu o durată limitată de viaţă, ce vor fi înlocuite cu altceva şi altceva şi altceva…Nu spune nimeni să nu le folosim atunci când avem nevoie de ele, dar să nu devenim DEPENDENŢI!!! Dependenţa, de orice natură, distruge viaţa!

..Şi acum să vedem ce ne-au pregătit pe această temă prietenii de la Consumix…

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Consumix prezintă: “Nomophobiac”

Trăim într-o societate aflată într-o continuă și însetată dezvoltare. Lumea din jurul nostru evoluează cu o viteză considerabilă și cunoaște o tehnologizare cu care greu se poate ține pasul. Se resimte un dezechilibru între real și virtual. Generațiile tinere încep să considere virtualitatea indispensabilă. Sunt cifre care atrag atenția asupra acestei situații: în 2013 s-au vândut peste 1.9 miliarde telefoane mobile, iar până în 2017 se preconizează că vor fi în uz circa 6.6 miliarde. Conform sondajului TIME’s Mobility, 84% din populația care folosește cel puțin un telefon, recunoaște că nu ar putea rezista nici măcar o zi fără acestea. Drept dovadă, noi termeni își fac loc în viața noastră precum Nomophobia (No Mobile Phobia) sau sindromul Blackberry Finger.

Consumix lansează un semnal de alarmă prin mesajul “It’s just a phone, not a piece of art!”. Dezbatem problema valorilor din viața individului modern. Pasiunea pentru gadgeturi, precum telefoanele mobile, este de cele mai multe ori în detrimentul artei și culturii, afectând direct calitatea vieții.

Nomophobiac. În mijlocul nopții, în timpul somnului se aud vibrații, sunete acute și foială. Între vis și nerăbdare, sunt deci semi-conștient. Sună alarma la 7:15. Până la și jumătate trec printr-un adevărat ritual virtual: verific mail personal plus mail birou, trei rețele sociale, un portal de știri și două bloguri favorite, totul multi-tasking, de preferat cu o singură mână, încă în pat. Drumul până la serviciu în metrou este o gură de aer proaspăt: niște muzică, răsfoire bloggeriana și, dacă nervii sunt prea întinși, un joc mic. Încerc să trec nivelul la “cursa cu melcul”, concentrat și un pic disperat, pentru că urmează stația.

La birou sunt ca pe bandă rulantă. Mă prind în joc și alături de colegi “rulăm” complet conectați. Pe mesele oamenilor, zeci de telefoane ignorate. Nu există răgaz pentru niciun mesaj, nicio postare, nicio alertă cu aniversarea cuiva, nici un baz, nimic.

Parcă aud o vibrație. Cred că mi-a scris cineva. Pariez că mă așteaptă și câteva notificări interesante. Nu mi-am mai verificat contul de azi-dimineață! Am zece minute să-mi relaxez degetele pe telefon. Dar unde o fi? Nu mai este la locul lui! Unde naiba l-am lăsat? A dispărut de pe birou, acolo unde îl las de doi ani, în fiecare zi, fără excepție. Of, drace! Oare l-am pierdut sau a fost furat? Nu există așa ceva! Cum aș putea să dovedesc că a fost furat? Nu-mi permit altul în momentul ăsta, ca să nu mai spun că toată viața mea e în acel mobil. Iau sertarele la rând, geanta, caut în baie, trag cu ochiul la colegi pe birou. A, da! Pfui! Dintr-o dată totul se clarifica și respir ușurat. Este în buzunar! Părea o glumă proastă a colegilor. Ce paranoic! Nu m-am mai simțit așa de când am dat examene în facultate. De când mergeam la interviuri pentru job. Sau de când m-a parasit…

Ce noroc! Gândul că îl pierdusem m-a consumat teribil! Ajuns acasă, nu mai am energie de nimic. A fost o zi plină și solicitantă. În pijamale și la somn cu noi. Ce fain ar fi să îi iau o carcasă cu un model de pijamale. Îmi revine obsedant în minte imaginea cu sute de oameni care lucrează pe bandă rulantă. Toți oamenii vorbesc la telefon. Nu există nici o excepție, toată lumea cu mobilul la ureche. Ba da, stai! Uite un cerșetor. Nu este nici încălțat, normal că nu are telefon. Nu îl caută nimeni nici de buletin. Zice ceva. Se cam strâmbă. Pare să blesteme! Ce înfiorător! Mă trezesc ușurat și văd pe fereastră că soarele este sus pe cer. E târziu de tot! Ce naiba s-a întâmplat cu alarma? Mă îndrept către telefon. Are o culoare cam ciudată. Dau să îl ating și îmi dau seama că este inert. Este din lut! Panică! Ce naiba e de făcut? Ies pe ușă pentru că deja întârziasem la birou. Intru în metrou și toată lumea e față-palidă. Toți colegii mei, mari jucători pe telefon și dependenți de smartphone, sunt acum triști și disperați. Toate mobilele din lume sunt de LUT?!

Mă trezesc înaintea alarmei: este 7:05!

Dacă ți-a plăcut povestirea noastră, ținem legătura pe pagina Facebook a campaniei Consumix și pe site-ul www.creionetica.ro.

Aici puteți viziona un clip despre campania “Nomophobiac”: https://www.youtube.com/watch?list=PLiz-GUMzYwy4shc4qbKFOQNP31D1RBxQO&v=eOq-kgj4w7E

Consumix este o campanie despre societatea de consum. În fiecare lună discutăm despre o nouă temă. Ne-am propus ca prin video, afișe, fotografii și povestiri să sensibilizăm și, totodată, să informăm consumatorii privind deprinderile lor de consum și consecințele acestora.

Fără susțienerea partenerilor media, nu am fi ajuns la tine. Pentru asta le mulțumim!

ArtWe, Deco si Eco, Altreileasector.ro, Alternativ, StiriONG, BusinessLive, Onlinestudent, Sapte Seri, Societatea de consum responsabil, ArtActMagazine, Nonguvernamental, D’Alexander, Veioza Arte, Reforma, Societal, Mixtopia, Sub25, StopCO2, CooperativaUrbana, InfoONG, Greenly Magazine.

Surse foto (in care gasiţi şi informaţii interesante):

Consumix

http://bothsidesoftheatlantic.com/category/living-abroad-2/

http://blog.bullguard.com/2012/07/are-you-suffering-from-no-mobile-phone-phobia.html

http://www.crocuss.com/nomophobia-66-percent-of-mobile-users-suffer-from-it

http://felixonline.co.uk/tech/3471/addicted-smartphone-syndrome/

http://www.fivefreeapps.com/2012/05/nomophobia-obsessive-and-excessive-attachment-to-cell-phones.html/

Capitolul Dependența de mașină al campaniei Consumix ne atrage atenția asupra faptului că, din cauza orelor petrecute în trafic, mașina tinde să devină pentru șoferi o a doua casă. Iată povestea lor:

“Consumix încheie prima ediție a campaniei cu tema: “dependența de mașină”. În ianuarie revenim cu alte povești picante despre o nouă serie de produse. Dacă vorbim despre mașini, cu toții știm că pe străzile din întreaga lume circulă peste 1 miliard. Ce nu știm, este cât timp irosim în mașină. Un șofer european petrece în medie 120 de ore pe an doar în trafic, cam jumătate față de un american. Asta înseamnă că la vârstă de 70 de ani vom irosi cca 250 de zile (6000 de ore) din viață noastră. Dacă adăugăm și orele pe care le conducem în mod normal, atunci putem declara mașina A doua casă.

Urmează stația “Parcarea din față blocului”. Pentru mulți mersul pe jos e o corvoadă, pentru mine e o plăcere. Înainte să mă pricopsesc cu mașina, drumul casă-serviciu îmi rezolva toate problemele. Aveam răgazul să ascult câteva melodii și să admir noile trenduri din vitrine. Găseam timp pentru câteva gânduri meditative și îmi rezolvam în minte cam toate mailurile pe care urma să le trimit. Incredibil, acum când mă gândesc, dar plănuiam și ce să vreau să gătesc seara după serviciu.

Acum am 29 de ani și diminețile mele încep cu sunetul motorului. Nu pornesc fără melodiile de pe unicul CD “de masina” și cu puțin noroc îmi iau ceva bun de la “drive-in-ul” din fața blocului. Sunt atât de fericită când nu prind aglomerația din București! În trecut nu îmi aduc aminte să mă fi enervat în trafic, dar de când conduc am început să înjur ca un birjar. Ce poate fi mai “analgezic” în trafic, decât să stai baricadat și să vorbești urât știind că nimeni nu te aude? Drumul spre serviciu este un adevărat ritual. Lucrurile de care am maximă nevoie sunt întotdeauna așezate lângă mine, în ordinea priorităților: pantofii sub scaunul din dreapta, trusa de machiaj, peria și fixativul în torpedo. Portbagajul este cu totul alt univers, acolo am un fel de dressing de rezervă. Am o viață agitată și nu știu niciodată cu exactitate ce fac după program, deci car cu mine tot ce mi-ar trebui pentru orice eveniment posibil.

Dacă e un lucru pe care îl regret este că am renunțat la singurul sport din viața mea: mersul pe jos. De vreo 2 ani îmi tot fac speranțe că revin de la statutul de șofer la cel de pieton, bineînțeles că asta nu se întâmplă niciodată. Scuzele pe care mi le dau singură sunt dintre cele mai diverse: plouă, ninge, e prea cald afară. Și chiar dacă e o zi superbă, tot apare ceva, fie că întârzii la serviciu sau nu am pantofii potriviți de “picioreta”.

Am spart totuși rutina într-o zi când am “uitat” intentionat cheile de la mașină acasă. Era o sâmbătă frumoasă de toamnă și căutam senzația de acum doi ani. Am intrat la metrou și am dat de același aer care te doboară: mirosul inconfundabil de covrigi, merdenele și polonezi. M-am blocat când mi-am cumpărat cartela, n-aveam nicio idee de cât se mai făcuse în ultimii 2 ani. În schimb, i-am răspuns prompt casieriței când m-a întrebat dacă știu în ce an suntem. Pe peronul Eroii Revoluției era o grămadă de lume, unii se hlizeau, alții mâncau sau priveau “furati” la ecrane. Recunosc că mă simțeam din alt film. În momentul în care am intrat în metrou m-a năpădit o senzație copleșitoare: aveam impresia că sunt prețioasă și atrăgeam toate privirile asupra mea. Simțeam că lumea din jur nu mă acceptă, parcă la fiecare pas încasam un cot și un brânci. Timpul părea infinit și atmosfera insuportabilă. Nu-mi doream altceva decât să mă întorc la mașina mea.

Azi, 20 decembrie, ascult muzică și merg ușor spre casă. Mă uit în dreapta mea și respir ușurată pentru că sunt singură în mașină. Este un sentiment incredibil de eliberator. Au trecut 3 luni de când am mers ultima oară cu metroul și îmi aduc aminte zâmbind la promisiunea că o voi face din nou. Am ajuns la destinație și mașina nu anunță: ”Urmează stația…”. Gândurile însă mi se spulberă când realizez că nu am unde să parchez… din nou…

Urmărește campania pe pagina Facebook a campaniei Consumix și site-ul www.creionetica.ro.

Consumix este o campanie despre societatea de consum. Prin afișe, clipuri și povestiri ne-am propus să rupem rutina de a consuma “fast” și “nonsense”, rutina de a neglija sănătatea sau mediul în care trăim.”

Sensul oricarei afaceri care vinde produse sau servicii este sa provoace DEPENDENTA consumatorului. O cauza a acesteia o reprezinta alegerea DRUMULUI DE MINIMA REZISTENTA catre un incontestabil succes. De aceea, proprietarii unei afaceri isi “ajuta” posibilii clienti, convingandu-i ca au nevoie de ceea ce ei oferteaza, mai ales prin mijloace media.

“LEGUMIZAREA” OMULUI

Studii foarte bine documentate ale cercetatorului H.C.Lauwe arata ca “manipularea prin publicitate si propaganda provoaca docilitate, inclinatie catre facil, ceea ce face omul apt pentru reactii neprevazute”.

Prin slabirea sau pacalirea ratiunii, prin manipularea imaginatiei si a dorintelor, atat televiziunea cat si publicitatea il lipsesc pe om de libertatea alegerii sau exprimarii, conditionandu-i anumite comportamente consumiste, politice, sociale sau religioase. Un fapt incontestabil este venitul alocat publicitatii, dupa aparitia si raspandirea televiziunii. In 1999, in S.U.A, s-au investit nu mai putin de 40 de miliarde de dolari in publicitatea televizata iar in Brazilia 11 miliarde de dolari.

In timpul petrecut in fata ecranului, cortexul trece in stare alfa, iar partea stanga a creierului, „zona integrativa”, intra in asteptare. Partea dreapta a creierului, care se ocupa cu procesele cognitive – imagini din vise, creativitate, intuitie – continua sa primeasca informatii. Puntea dintre emisfera stanga si emisfera dreapta este intrerupta, deci constientizarea informatiei si punerea ei in valoare sunt eliminate.

„ANIMALIZAREA” OMULUI

Efectele socante ale jocurilor electronice asupra mintii umane nu au precedent. Pe langa cele fizice, care duc la epuizarea jucatorului, oboseala cronica dar si alte probleme ale atrofierii muschilor si deformarea coloanei vertebrale, apar si altele mai grave, cele comportamentale.

Intr-un joc tipic, punctele pe care le castiga jucatorul depind de viteza sa de reactie, gandirea fiind inactiva. Gandirea constienta este un proces lent deci jucatorul este obligat sa reactioneze rapid fara sa gandeasca. Faptul cel mai interesant insa este ca reactiile automate in functie de impulsuri si conditii de mediu sunt definitorii pentru animale si nu pentru fiinte umane mature. Un animal nu se gandeste la actiunile lui, cu atat mai putin la consecinte. Putem afirma, deci, ca jocurile electronice il “animalizeaza” pe jucator.

Gamer-ul invata cum sa execute activitati foarte specializate. Dar ceea ce invata nu poate fi aplicat decat la jocul respectiv, in nici un caz in viata reala. Totusi, in situatii de urgenta, de stres, jucatorul s-ar putea sa reactioneze ca in joc, dar manevrand ceva real drept ceva artificial.

Articol realizat de Ioana-Ruxandra Stavriu

(Studenta in anul II, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti, specializarea Geografia Mediului)

Sursa bibliografica: Gheorghe Virgiliu – „Efectele televiziunii asupra mintii umane si despre cresterea copiilor in lumea de azi”, Editura Prodromos, 2008.

Surse fotografii: http://www.roportal.ro/articole/dependente-legale-5497-2.htm

http://www.ziare.com/magazin/experiment/centru-de-tratament-pentru-dependentii-de-calculator-500181

Dragi cititori, daca v-a placut acest articol, puteti sa-l votati !

De asemenea, pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre !