Un tânăr s-a dus să-și vadă bunicul, un om blând și bun, pentru a mai schimba o vorbă. Intrând în discuție, la un moment dat tânărul mărturisi că nu reușește să se dezbare de relele obiceiuri și să fie la fel de bun precum bunicul său și că speră ca măcar la bătrânețe să se schimbe și să ajungă și el așa înțelept. Fără să spună nimic, bătrânul îl luă cu el în grădina casei și acolo îi spuse:

- Vezi vlăstarii aceștia de stejar? Încearcă să smulgi unul.

Tânărul apucă un vlăstar mai mic și îl smulse cu ușurință. Văzând aceasta, bătrânul îi arătă alt vlăstar, mai mărișor și îl puse să-l scoată și pe acela. Nepotul se opinti puțin de data aceasta, dar în final reuși. Bătrânul continuă cu un exemplar și mai mare.

- Nu pot singur, spuse tânărul. Am nevoie de ajutor.

Bătrânul îl ajută și împreună reușiră.

- Acum încearcă să îl scoți pe acesta, zise bunicul uitându-se către un stejar ce avea deja tulpina destul de groasă.

- Dar e imposibil, replică tânărul, nici 10 oameni de s-ar opinti nu ar reuși să îl scoată  așa.

Bătrânul înțelept zâmbi ușor și îi spuse:

- Acum înțelegi? La fel este și cu apucăturile rele ce-și au rădăcina în sufletul nostru. La început toate par inofensive și ușor de înlăturat, dar odată cu trecerea timpului aceste obiceiuri prind rădăcini și devin din ce în ce mai greu de scos. La început reușești și singur; mai apoi vei avea nevoie de ajutorul cuiva pentru a reuși să le înlături. Dar să nu lași niciodată ca obiceiurile rele să pună stăpânire pe sufletul tău, căci atunci nimeni nu va mai reuși să le scoată. Nu amâna niciodată să-ți faci curățenie în suflet și în viață, căci cu cât va trece mai mult timp, cu atât îți va fi mai greu.

După o poveste cu tâlc…

Sursa foto

Ideea acestui articol mi-a venit după ce am primit un mail interesant. Nu ştiu sursa exactă a informaţiilor, dar mailul relatează o poveste frumoasă despre o cupă sau un pahar, inventat chiar de către…Pitagora. De ce a trebuit să-l inventeze? Fiindcă atunci când în insula Samos au început lucrările de alimentare cu apă, undeva în jurul anului 530 î.e.n., cei care aveau în grijă aceste lucrări s-au confruntat cu o problemă…se pare că veche de când lumea….sau de când se construieşte pe acest pământ: vinul nu era băut cu aceeaşi măsură de către toţi constructorii! Mai precis, unii aveau mâini îndemânatice şi rapide, dar şi gâtlejuri largi şi însetate, şi astfel goleau pahar după pahar, privându-i pe cei mai cumpătaţi de răcoarea licorii dăruită pământenilor de rotunjimile strugurilor.

Dar paguba nu era doar…bahică! Cei mereu „însetaţi” trebuiau să se şi…odihnească mai des şi, astfel, lucrările lâncezeau. Se pare că aşa s-a născut ideea lui Pitagora de a realiza un altfel de pahar sau o altfel de cupă, care să ofere tuturor aceeaşi cantitate de vin, în interiorul vasului fiind marcat nivelul maxim până la care acesta poate fi umplut.

Aţi putea spune că oricine poate să creeze o asemenea cupă! Vă înşelaţi! Imediat vă dezvălui frumuseţea spiritului lui Pitagora, regăsită în originalitatea acestui vas inventat de el: în mijlocul cupei se află o coloană, cu un orificiu în partea inferioară, prin care lichidul din cupă NU curge, dacă se respectă…măsura, adică nivelul marcat în interior. Dar dacă cineva încearcă să toarne chiar şi o picătură peste acel nivel, cupa se goleşte, lichidul scurgându-se prin orificiul coloanei.

Poate de aceea cupa lui Pitagora se mai numeşte şi cupa echităţii sau egalităţii (Δίκαια Κούπα).

Ca să înţelegeţi mai bine, vă invit să urmăriţi două filmuleţe (aici şi aici), unul din ele având şi câteva explicaţii în limba engleză.

Mesajul lui Pitagora, însă, este unul mult mai profund, mai subtil: fii cumpătat! Orice picătură în plus peste echilibrul vieţii va conduce la pierderea a tot ce avem! Unii poate toarnă mai multe picături de muncă în paharul vieţii…şi îşi pierd familia, prietenii, minunatele clipe de relaxare, poate şi sănătatea. În „paharul vieţii” altora, mâncarea şi băutura joacă rolul primordial. Rezultatul? Obezitate, alcoolism, deces…

Dacă ne gândim la planeta noastră, cupa lui Pitagora ar trebui să fie măsura tuturor acţiunilor antropice cu potenţiale efecte asupra mediului şi naturii. Mare atenţie la numărul de arbori tăiaţi, la speciile vânate, la apele utilizate, la terenurile construite…şi exemplele pot continua…Mare atenţie fiindcă „suflul” acestei planete se poate scurge, rapid, prin cupa lui Pitagora umplută fără a respecta măsura!…

Surse video: http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=euIwKUVUmFQ&feature=endscreen

http://www.youtube.com/watch?v=pzHZJR-816k

Sursă foto: http://blogdiesi1.blogspot.ro/2008_02_01_archive.html

Urmaream deunazi la televizor un reportaj legat de semnificatia zilei de Pasti. Reporterul intreba diversi oameni de ce sarbatoresc ei aceasta zi. Nu mica mi-a fost mirarea cand unii au raspuns ca e ziua cand se ciocnesc oua si se mananca cozonac si pasca sau se merge la biserica sa se ia lumina. Oamenii stiau bine traditia, insa uitasera semnificatia. Ei nu stiau de ce fac asta: “- Pur si simplu maica, asa se face” era unul dintre raspunsuri. Si sunt convins ca nu sunt doar exceptii de la regula. Si atunci ce ramane? – ramane mancarea, bautura, veselia care mereu par sa isi aiba rostul chiar si scoase dintr-un context. Intr-o Romanie plina de “criza” si saracie mereu sunt binevenite momentele de bucurie – nu mai conteaza de ce. De aici pana la excese culinare sau alcoolice nu mai e decat un pas. Stiu, mereu se repeta pe toate canalele sa se evite excesele dar nimeni nu pare sa bage in seama. Astea sunt mereu “pentru altii”.

Sarbatoarea Pastelui (in conceptia crestin ortodoxa) semnifica momentul Invierii Domnului Iisus Hristos. Insa cand stam la masa imbelsugata, de multe ori chiar si dupa un post lung tinut tot pentru ca “asa se face maica”, si primim cadouri de la iepuras (cel putin pentru cei mici) uitam intru totul care este menirea noastra acolo. De ce ne-am reunit, de ce ne veselim. Uitam ca de fapt sarbatorim VIATA. Da, prin Inviere Domnul ne-a daruit posibilitatea de a avea viata vesnica printr-un act de sacrificiu suprem si imensa iubire.

Si totusi care este legatura intre crestinism si ecologie? Cred ca nu e greu de ghicit. Amandoua conceptele au la baza principiul CUMPATARII. Ce inseamna sa fii cumpatat? Adica sa iei din jurul tau atat cat iti trebuie si sa dai atat cat trebuie. Nimic de prisos. Mananci cat iti cere organismul, bei cat simte nevoia, vorbesti doar ce trebuie etc. Si cum ajutam natura prin acest mod de a fi? Prin consumul minim, producem minimum de deseuri si deci minimum de pagube asupra naturii. Desigur as dori sa extind acest concept dincolo de momentul sarbatorii crestine si respectiv de cel culinar si sa spun ca omul crestin este un om “eco” prin definitie. Un om prietenos cu natura, un om care nu contribuie la degradarea mediului. Dar poate ca acest aspect il vom detalia intr-un alt articol din rubrica noastra.

Acestea fiind spuse, va doresc sa petreceti Sfintele Sarbatori asa cum se cuvine in aceste zile, iar Lumina Sfanta a Invierii Domnului sa patrunda in casele dumneavoastra, dar mai ales in inimi, acolo unde pacea, iubirea si armonia sunt menite sa dainuie pururea.

Sursa foto: Icoana Invierii, candela