Întins pe o perioada de patru ani, proiectul va fi derulat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea, în parteneriat cu ACDB (Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice), Agenția pentru Protecția Mediului Harghita și Agenția pentru Protecția Mediului Covasna. Zona vizată de proiect constă în partea centrală şi de sud a Carpaţilor Orientali, care cuprinde 18 situri din reţeaua Natura 2000, de pe arealul a şase judeţe: Vrancea, Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ şi Mureş.

Despre lup

În Europa, distribuția speciei nu este una uniformă, principala problemă a populației europene de lup fiind fragmentarea habitatelor și izolarea populațiilor mici.

Munții Carpați, ce se intind pe teritoriul a șapte țări (România, Polonia, Ungaria, Cehia, Serbia, Slovacia, Ucraina), dețin a doua cea mai mare populație de lupi din Europa, după Rusia. În România, datele oficiale indică o populație cuprinsă între 2000-2700 de exemplare de lup, distribuite pe o suprafață de circa 9 milioane de hectare, specia putând fi întâlnită în zonele colinare înalte și în zonele cu munți joși de-a lungul întregului arc carpatic.

Deși România se poate lăuda cu una dintre cele mai mari populații de lupi din Europa, în țara noastră specia este supusă în permanență la multiple presiuni si amenințări, precum fragmentarea habitatului, braconajul, conflictele cu vânătorii sau lipsa unui management din partea autorităților.

,,Deși la nivel național și internațional lupii sunt protejați printr-o serie de legi și convenții, precum Convenția de la Berna, Convenția Cites, Directiva 92/43/EEC sau Legea vânătorii, în România nu s-au realizat mulți pasi pentru conservarea concretă a acestei specii și mai ales pentru asigurarea pe termen lung a viabilității populației carpatice. Lipsa unui plan de management la nivel național și absența unor informații concrete privind structura și dinamica populației de lup pot duce la implementarea unor măsuri de management greșite care să afecteze existența acestei specii pe termen lung’’, a declarat Silviu Chiriac, Manager de Proiect, APM Vrancea.

Despre proiect

Proiectul WOLFLIFE vine ca un răspuns la aceste probleme și amenințări la adresa speciei și își propune să transfere către instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în managementul lupului si al habitatelor cheie pentru aceasta specie cele mai bune practici pentru asigurarea unei conviețuiri pașnice și a unui echilibru între necesitățile de conservare a lupului și cele ce țin de dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

Mai mult, datele obţinute în cursul proiectului vor constitui un punct de plecare pentru elaborarea unui plan de acţiune la nivel național pentru menţinerea unei populaţii viabile de lupi. Totodată, proiectul îsi propune să implementeze soluții pilot de gestionare a conflictelor om-lup prin transferul de bune practici către publicurile țintă, precum fermierii și vânătorii.

Un alt obiectiv important al proiectului WOLFLIFE este prevenirea declinului populației de lup prin reducerea mortalității, limitarea competiției cu alte specii, limitarea braconajului și asigurarea conectivității habitatelor și a ariilor naturale protejate.

O altă amenințare importantă la adresa speciei este reprezentată de imaginea negativă a lupului în rândul comunităților. Întrucât un pilon important al proiectului este schimbarea percepției față de lup, WOLFLIFE își propune să măsoare printr-o cercetare sociologică atitudinile si percepțiile factorilor interesați față de specie. Apoi, pe baza rezultatelor cercetării, vor fi concepute și implementate acțiuni educaționale și de conștientizare menite să contribuie la o mai bună înțelegere a speciei, a rolului ei în ecosistem și la scăderea conflictelor generate de coexistența om-lup.

„Lupul este, în mod nedrept, posesorul unei imagini negative la baza căreia stau legende, basme și povești vânătorești înfricoșătoare. Noi ne dorim să schimbăm această imagine și prin intermediul acestui proiect să demonstrăm că lupul joacă un rol esențial în menținerea viabilității faunei sălbatice și în perpetuarea unor ecosisteme naturale sănătoase, valoroase din punct de vedere social, economic, ecologic, științific și turistic”, a mai adăugat Silviu Chiriac.

Pentru informatii suplimentare:

www.facebook.com/wolf.conservation 

sau

Silviu Chiriac, APM Vrancea, Manager de Proiect,

vrancealife@yahoo.co.uk , mobil: 0727774144

A fost alesa dată de 3 martie, dată la care a fost semnată convenţia CITES, în 1963.

WWD reprezintă ocazia oficială de a sărbători flora şi fauna salbatica– dar şi de a atrage atenţia asupra importanţei acestora şi a valorii lor intrinseci.

Tarile semnatare CITES

Convenţia CITES, privind comerţul cu specii de flora şi fauna sălbatică aflate în pericol, reprezintă un tratat multilateral ce are ca scop protecţia plantelor şi animalelor aflate în pericol şi asigurarea că activităţile de comercializare a acestora nu pune în pericol supravieţuirea speciilor. Conform prevederilor acesteia, comerţul cu specii de floră şi faună sălbatică este reglementat printr-un sistem de permise şi certificate, care asigură controlul acestor operaţiuni.

Convenţia nu preia rolul legilor naţionale, ci oferă un cadru de referinţă pentru statele semnatare. La nivelul Uniunii  Europene, a fost creat Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea , bazat pe CITES.

Actul face referire la:

• eliberarea, utilizarea şi prezentarea documentelor referitoare la importul, exportul sau reexportul exemplarelor din speciile avute în vedere de regulament;
• vânzarea sau orice altă tranzacţie comercială desfăşurată în interiorul Comunităţii Europene cu exemplare din anumite specii menţionate în regulament.

România a ratificat Convenţia prin Legea 69/1994.

Surse info: 1, 2, 3

Surse foto: 1, 2

Este posibil ca anumite obiecte (o geantă din piele de crocodil, un tablou din aripi de fluturi…) să fie fabricate pornind de la animale crescute în captivitate sau de la plante reproduse în mediu artificial. Nu le achiziţionaţi decât dacă deţin o autorizaţie CITES: acest certificat, indispensabil pentru a trece de vamă, garantează faptul că este permisă comercializarea lor şi nu pun în pericol biodiversitatea.

CITES este o convenţie internaţională care reglementează comerţul cu specii animale şi vegetale pe cale de dispariţie.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi: www.cites.org.

Sursa informații: 52 de sfaturi pentru biodiversitate – Comisia Europeană/Direcția Generală pentru Mediu

Surse foto: autoarea articolului. Imaginile prezintă obiecte reţinute de vama Aeroportului din Nisa (Franţa) şi expuse la Muzeul de Istorie Naturală din superbul oraş. Despre acest muzeu puteţi citi aici, aici şi aici.

Pe parcursul acestei veri, am prilejul de a participa ca voluntar în diverse proiecte de mediu desfășurate de către Institutul de Conservare Marină ‘Archipelagos’ (Grecia). Unul dintre proiecte se referă la cercetarea aspectelor cu privire la biodiversitatea nevertebratelor din apele Mediteranei, atât prin documentare, cât și prin observare ‘în teren’ (dacă mediul subacvatic se poate numi așa).

Cum nu poți face cercetare fără a ști denumirile latine ale speciilor, m-am apucat să le învăț. Cu mare drag am constatat că majoritatea viețuitoarelor marine (meduze, scoici, arici etc.) îmi erau deja familiare, întrucât le întâlnisem în aventurile mele subacvatice din timpul vacanțelor. Însă e tare plăcut să afli amănunte despre aceste vietăți misterioase… ca de exemplu- cum o ‘cheamă’ în latină pe meduza aceea oranj cu care ai fotografii din toate unghiurile… sau faptul că scoica aceea de care te-ai bucurat când ai găsit-o pe plajă este una invazivă… sau că te-ai panicat degeaba când ai văzut prima oară sub apă o caracatiță, când de fapt este inofensivă (probabil s-a panicat ea mai tare când te-a zărit, cu pletele fluturând amenințător)…

Mai rău este însă când afli că, dintre scoicile pe care le-ai cumpărat demult de la bazar, într-un coșuleț drăguț, jumătate sunt specii rare sau protejate!

Cred că nu strică să fim mai conștienți de lucrurile care ne înconjoară, fie ele de proveniență mai îndepărtată, marină. Atât pentru a ne bucura mai mult de frumusețea lor (la locul faptei- adică în apă!), cât și pentru a ști ce putem face pentru a le proteja (astfel încât să rămână la locul lor, în apă!). Așadar, voi începe o nouă ‘colecție’ de scurte articole, în care vă voi prezenta curiozități despre câte o specie interesantă.

Având în vedere că vom vorbi despre comori ale mării grecești, voi începe cu o specie ce amintește de un zeu din mitologia elenă. Faceți cunoștință cu melcul Charonia tritonis, aka ‘Trâmbița lui Triton’. Triton era fiul lui Poseidon și era considerat mesagerul mării- rol pe care voi încerca și eu să mi-l asum.

Charonia tritonis, Trâmbița lui Triton. Sursă foto: wikipedia.org

Taxonomie (sursă- cites.org):

- Clasa: Gastropoda

- Ordinul: Monotocardia

- Familia: Ranellidae (Gray, 1854) = Cymatiidae (Iredale, 1913)

- Genul: Charonia (Gistel, 1848)

- Specia: tritonis (Linnaeus, 1758)

- Denumiri în limba engleză: Giant Triton, Triton’s Trumpet, Trumpet Conch, Trumpet Shell

Caracteristici:

- poate crește până la 40 cm

- este un animal prădător activ, ce se hrănește cu scoici și stele de mare. De fapt, este una dintre puținele specii care consumă steaua de mare invazivă Acanthaster planci, prin urmare are un rol ecologic important.

- are cochilia solidă, fusiformă, cu 10-12 spirale.

- habitat: substrat nisipos sau stâncos (între 0 și 500 m adâncime).

Melcul Charonia tritonis este special tocmai prin faptul că a sa cochilie poate fi folosită pe post de… trâmbiță! Japonezii se numără printre popoarele care o foloseau în acest scop, numind instrumentul horagai (foto mai jos). De asemenea, C. tritonis este un melc comestibil, iar cochilia sa este folosită și în scop decorativ. Mai mult decât atât, unele forumuri destinate colecționarilor de scoici au inclus acest melc în Topul celor mai  frumoase 10 cochilii prin care se aude marea! Astfel, cu atâtea utilizări supra-acvatice, C. tritonis este predispus unei gestionări iresponsabile…

Trâmbiță horagai, obtinută din cochilia melcului Charonia tritonis. Sursă foto: wikipedia.org

Autoritățile din Australia au avut inițiativa de a proteja acest melc (în anul 1994), propunându-l pentru lista CITES (click aici pentru a citi informațiile oficiale). Din păcate însă, C. tritonis nu a întrunit toate cerințele pentru a fi acceptat pe listă. Prin urmare, deși este o specie protejată în Australia, Trâmbița lui Triton este în continuare comercializată.

Verifică-ți colecția de cochilii… Dacă deții o Trâmbiță de-a lui Triton, prețuiește-o, pentru că a fost cândva locuința unei vietăți speciale… De acum înainte însă, vei ști să nu cumperi ceva ce nu este al oamenilor spre a fi vândut…

Charonia tritonis, Trâmbița lui Triton . Sursă foto: zeceintop.ro

Surse de documentare:

- cites.org

- archipelago.gr

- wikipedia.org

Această specie de țestoasă de uscat este exclusiv erbivoră, hrănindu-se cu diferite părți ale plantelor (frunze, flori, fructe) timp de 7 luni pe an (între luna martie și începutul lunii octombrie), urmărind sezonul  de vegetație, iar în afara acestui interval, țestoasa intră în perioada de hibernare. Precum majoritatea reprezentantelor din marele regn Reptilia, din care face parte și ea prin ordinul Testudinae, țestoasa bănățeană  are un organism echiderm, adică își reglează temperatura în funcție de valorile termice ale mediului înconjurător, de aceea perioada de hibernare din anotimpul rece, nefavorabil termoreglării corporale este una din adaptările pe care aceasta le prezintă.

În țara noastră, Testudo hermanni a rămas o specie endemică,atent monitorizată, putând fi întâlnită în munții și podișurile dintre localitățile Strehaia și Baziaș, unde se resimt influențe submediteraneene. Poikilotermia acesteia este principalul impediment intrinsec ce determină limitarea habitatului ei în funcție de factorii climatici. La aceștia se mai adaugă și cei pedologici, dat fiind faptul că gradul de umiditate și textura stratului edafic sunt cruciale în distribuția acesteia. Astfel, dacă solul este prea uscat, nu va putea susține vegetația necesară hranei țestoasei sau va restrânge spațiul ocupat de arborii și arbuștii pe lângă care aceasta se adăpostește, iar dacă solul este prea umed, pajiștile vor fi invadate de ciuperci care nu fac parte din hrana broscuțelor. Textura este, de asemenea, foarte importantă pentru viața țestoaselor, de ea depinzând capacitatea acestora de a-și construi cuiburi subterane și de a-și depune ouăle, iar cele mai potrivite soluri sunt cele din clasa cambisolurilor și luvisolurilor. De obicei, primăvara este anotimpul în care broscuțele se împerechează. Femela are o dimensiune mai mare ca a masculului, iar ouăle sunt depuse în lunile mai-iunie. Din cele 6-7 ouă, rar se întâmplă ca într-un an să eclozeze mai mult de un ou, din cauza prădătorilor sau din cauza condițiilor de temperatură și umiditate stricte pe care acestea le cer.

O zi din viața unei broaște țestoase în Parcul Natural Porțile de Fier ar putea fi zugrăvită în câteva rânduri, astfel: dis-de-dimineaţă, părăsind adoposturile lor de noapte, care sunt de obicei depresiuni protejate prin tufişuri groase sau garduri naturale, broscuțele pornesc într-un urcuș de câteva ore spre porțiunile luminate ale versanților pentru a se încălzi la soare. Acest ”navetism zilnic” se produce după ceasuri fixe, între orele 7 și 11 dimineața, atât cât radiația solară nu capătă intensități prea mari pentru țesuturile reptilelor. În acest timp, țestoasele își caută micul-dejun, constituit atât din plante ruderale ale pajiștilor, cât și din reprezentanții gramineelor din formațiunile secundare submediteraneeene de șibleac, formate  din  cărpiniţă  (Carpinus orientalis),  mojdrean  (Fraxinus ornus)  şi  scumpie  (Cotinus coggygria) sau plantele ce cresc la umbra arborilor de tipul Quercus  pubescens  (stejarul  pufos),  Quercus  virgiliana,  teiul  argintiu  (Tilia  tomentosa) şi liliacul (Syringa vulgaris), pe dealurile Alion (în aval de Orșova) și Moșilor (pe care este situată și Stațiunea Geografică Orsova). Broscuțele își aleg plantele comestibile prin simţul mirosului, iar în captivitate, sunt hrănite cu dandelions, trifoi şi salată, precum şi cu frunze, flori și păstăi de aproape toate leguminoasele). În plus, faţă de frunze şi flori, animalele mănâncă fructe ca hrana suplimentară. În jurul prânzului, acestea revin la locurile lor de ascundere, ajutându-se după formidabilul lor simţ al direcţiei pentru a se întoarce pe același drum.

Experimentele efectuate în cadrul centrului de cercetare a mediului CCMESI au demonstrat că acestea au un feeling bun al timpului, orientându-și itinerariul după poziția soarelui. Potrivit altor cercetări efectuate în afara granițelor României, se pare că și liniile magnetice de pe pământ constituie adevărate repere pentru broaște, interacționând cu elementele chimice alcătuitoare ale carapacei. Broscuțele care nu-și mai găsesc cuiburile sau cele care înnoptează departe de locul de pornire la început de zi, își sapă cuiburile în formă de balon semi-deschis în solul afânat și puțin umed, la adâncimi ce ajung și la 15 cm. Broscuțele caută 5-6  posibile locuri pentru cuiburi, pentru ca apoi să-l aleagă pe cel mai bun. Într-o zi tipică de reproducere, țestoasele au nevoie de cuiburi spațioase pentru a depozita ouăle pentru aproximativ 90 de zile corespunzătoare perioadei de incubare. Diferența dintre sexe poate fi făcută foarte facil încă din acest stadiu de viață, după temperatura la care s-a produs eclozarea. Puii de țestoase femele eclozează la peste 30 de grade Celsius, pe când puii masculi eclozează la temperaturi mai joase. O altă cale de a distinge un mascul de o femelă este prin observarea trăsăturilor morfologice. Masculii sunt mai mici decât femelele, au o coadă mai lungă și mai puternică, abdomenul masculilor este concav, iar al femelelor este drept, această ultimă diferență fiind o adaptare la procesul de împerechere. De asemenea, placa anală a masculilor are o deschizătură de 45 de grade, pe când cea a femelelor este mai îngustă.

Modalități de protejare a ţestoasei lui Hermann în România:

Prin munca depusă de cercetătorii și cadrele didactice ale Universității din Bucuresti, Centrul de Cercetare a Mediului si Efectuare a Studiilor de Impact a înființat la Eșelnița, o localitate situată în județul Mehedinti, la 6 km vest de Orșova, spre Moldova Nouă, în cadrul Parcului Natural Portile de Fier, Centrul de Creștere în Captivitate a Țestoasei lui Hermann. Populația județului Mehedinți se poate adresa centrului cu orice probleme legate de țestoase, fie că este vorba de descoperirea unor exemplare puse în pericol prin activitățile umane, fie că este nevoie de ajutorul oamenilor pentru monitorizarea lor. Cercetarea exemplarelor se face atât in-situ, cât și ex-situ. În cadrul habitatelor naturale din Parcul Natural Porțile de Fier, dar și în interiorul zonelor mai mici incluse în rețeaua Natura 2000, din categoria siturilor SCI și SPA (defileul Dunării, Munții Locvei și Almăjului), exemplarele sunt urmărite prin tehnici moderne de tipul radioemițătorilor, dispozitivelor GPS și a prelevării prin aparate electronice a datelor de umiditate și temperatură din 3 în 3 ore.

Tot în cadrul programelor de cercetare și protejare a exemplarelor de Testudo hermanni din vestul Olteniei și sudul Carpaților Banatului, s-au identificat principalii factori restrictivi ai supraviețuirii acestei specii.

Dintre factorii limitativi naturali menționăm:

-          oscilațiile de scurtă durată a parametrilor climatici, mai ales a precipitațiilor, ce pot influența la rândul lor raportul dintre formațiile vegetale deschise (pajiștile) și cele închise și semi-închise (pădurile nemorale, liziera pădurilor și tufărișurile);

-          comportamentul femelelor în ceea ce privește creșterea juvenililor, existând situații când acestea nu clocesc ouăle, sau nu își îngrijesc bine juvenilii, lăsându-i să moară;

-          apariția bolilor printre exemplare, provenite din surse naturale;

-          modificarea habitatelor din alte motive decât cele enunțate la primul factor;

-          frecventele ”lupte” dintre masculi în perioade de împerechere, care se pot solda cu pierderea vieții unora dintre ”combatanții” mai puțin antrenați și rezistenți;

-          menținerea stratului de zăpadă mai mult timp (în timpul iernilor mai geroase) deasupra cuiburilor în care țestoasele hibernează, care face imposibilă ieșirea lor la suprafață pentru hrănire și recăpătarea puterilor, acest fapt influențând sensibil mortalitatea în lunile februarie-aprilie.

Cei mai mulți factori restrictivi sunt, însă, provocați direct sau indirect de acvititățile oamenilor, cum ar fi:

-          defrișarea pădurilor;

-          ierbicidarea pajiștilor;

-          cosirea fânețelor fără asigurarea prealabilă că nu există exemplare de țestoase adulte, juvenili și ouă în preajmă;

-          fragmentarea habitatelor;

-          construirea de drumuri sau extinderea lor (de cele mai multe ori broscuțele țestoase sunt observate de trecători pe marginea drumurilor, expuse fiind autovehiculelor);

-          culegerea de către localnici a gramineelor și a fructelor cu care broscuțele se hrănesc, sursele de alimentare diminuându-se;

-          colectarea exemplarelor pentru comercializare sau pentru transformarea lor în animale de companie;

-          atacurile prădătorilor din habitatele naturale ale țestoaselor sau provenind chiar din mediile domestice controlate și populate de om (șobolani, bursuci, vulpi, vipere), care prădează atât ouăle, cât și indivizii tineri de până la 6-8 ani, ce au carapacea moale și vulnerabilă atacurilor unor animale mai puternice.

Prin protecția impusă prin lege în Parcul Natural Porțile de Fier, broscuțelor lui Hermann li se asigură o protecție integrală atât prin prisma activițiilor știinșifice, cât și prin obligațiile deținătorilor de terenuri din zona de dezvoltare durabilă a parcului. În ceea ce privește comercializarea ilegală a indivizilor, problema a fost rezolvată prin semnarea  convenției CITES (International Convention on Trade with Endangered Species), prin care administratorii parcului se obligă să vegheze la respectarea regulilor privind comercializarea indivizilor din speciile protejate, această convenție răsfrângându-se la toate nivelele, mai ales asupra locuitorilor regiunii și a turiștilor. Exemplarele de țestoase ținute în captivitate, în cadrul creșei de la Eșelnița, sunt spălate în primii ani de viață cu ceai de mușețel pentru dezinfectare, sunt ținute în interiorul unei arene nisipoase și, uneori, beneficiază de exerciții de supraviețuire, menite să antreneze țestoasele adulte pentru momentul eliberării în sălbăticie.

Un lucru este cert în privința protejării biodiversității Parcului Natural Porțile de Fier: oriunde întorci privirea, panourile de publicitate a ariei protejate din preajma punctelor de informare turistică te întâmpină cu portretul inocent al vreunei țestoase care parcă își negociază termenii existenței cu oamenii ce până nu demult (și poate și acum) i-au furat cea de-a doua casă: natura.

Bibliografie:

http://www.portiledefier.ro/testoasa-lui-hermann.html

http://www.portiledefier.ro/carapax/

Mulțumiri d-lui asist. univ. Dr. Iulian Niculae, pentru explicațiile date în practica de specialitate a studenților anului II, de la Orsova, 2-8 Iulie 2012!

Surse foto: arhivă personală.