Lector dr. Sergiu Raiu, consilier sociolog COACH-USV

Drd. Oana Grosu, consilier psiholog COACH-USV

Actualmente, în România, funcţionează opt centre regionale finanțate prin PNRR pentru sprijinirea celor care își doresc să urmeze o carieră de cercetător. Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) – destinat Regiunii de Nord Est – oferă studenților din toată regiunea servicii de consiliere psihologică, sociologică și juridică, precum și mentorat și coaching în diverse domenii științifice. De asemenea, centrul are ca obiectiv promovarea științei și a rezultatelor științifice în rândul elevilor, studenților și al publicului larg. Lector univ. dr. Sergiu Raiu, consilier sociolog și Oana Grosu, consilier psiholog în cadrul Centrului COACH-USV au intervievat-o pe cercetătoarea, postdoctorandă Viorica Nagavciuc despre ce înseamnă munca de cercetare în domeniul Silviculturii și cum ajută cercetarea în silvicultură în cunoașterea schimbărilor climaterice.

Viorica Nagavciuc

Viorica Nagavciuc

Viorica Nagavciuc este din Republica Moldova. A ajuns în România obținând o bursă pentru românii de pretutindeni și a studiat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la Facultatea de Istorie și Geografie, specializarea Geografie, unde în 2012 și-a luat licența în Geografie. Încă din perioada studiilor universitare, a fost implicată în activități de voluntariat, care i-au trezit dorința de a deveni profesor universitar. A început să se implice în diverse activități dedicate studenților, conferințe științifice și alte activități de voluntariat. Acestea au atras-o către cercetare, descoperind profesori preocupați de cercetare care aveau nevoie de studenți pentru proiectele de cercetare ce urmau să fie implementate. A decis să urmeze programul de masterat în cadrul aceleiași universități și chiar facultăți, specializându-se în GIS și planificare teritorială, spunând că: „Lucrul ăsta m-a făcut să mă apropii de cercetare, descoperind că sunt echipe de cercetători la universitate care au nevoie de studenți pentru a fi implicați și ei în proiect de cercetare”.

Odată cu studiile masterale, a început să lucreze în proiecte de cercetare. Primul proiect de cercetare avea ca scop crearea unei rețele în România pentru colectarea apei de ploaie și analiza compoziției izotopice a acesteia. I-a plăcut mult, atât munca de teren, cât și munca de laborator, participând la conferințe atât în țară, cât și în străinătate. Aceasta declară: „Mi-a plăcut foarte mult și munca de teren și munca de laborator. Iar când am terminat programul de masterat, lucrând deja cu alți cercetători de la universitate, mi s-a propus, dacă doresc, să mă implic într-un alt proiect. Proiect care era nou câștigat la universitate. Am făcut astfel transferul de la izotopi stabili în apă de precipitație la izotopi stabili în inele anuale ale arborilor”.

Având o pasiune pentru natură și călătorii, a fost motivată să facă transferul de la Geografie la Silvicultură. Astfel, a urmat programul de doctorat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în domeniul Silviculturii, realizând o cercetare unică în România despre izotopii stabili de oxigen și carbon în celuloza inelelor anuale ale arborilor proveniți din Munții Călimani, pe o perioadă de aproape 700 de ani. „Între timp m-am îndrăgostit și mai mult de cercetare și mi-am dat seama că vreau să fac lucrul acesta în continuare și am căutat alte surse de finanțare pentru a continua să lucrez în domeniul cercetării. Și asta continui să fac și acum – cercetare”.

Viorica Nagavciuc

Cercetătoarea post-doctorandă Viorica Nagavciuc lucrează în prezent pe mai multe teme de cercetare. În Germania, lucrează la realizarea unei prognoze pre-operaționale pentru debitul râurilor, concentrându-se pe râul Elba. Împreună cu colega sa, cercetătoarea Dr. Monica Ionița Scholz, elaborează prognoze lunare și sezoniere, pe care le trimite portului Hamburg pentru managementul acestuia. Viorica mărturisește: „Este un domeniu foarte interesant și îmi place foarte mult că este ceva practic. Deci, pe lângă cercetarea pe care o facem, la final noi avem un produs pe care îl dăm înapoi societății, iar societatea se folosește fizic de această prognoză”. Împreună cu colegii de la Facultatea de Silvicultură de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava lucrează la proiectul ”Compound extreme events from a long-term perspective and their impact on forest growth dynamics”, un proiect cu finanțare prin PNRR, linia de Investiție I8, ce are ca scop reconstituirea unei serii de 800 de ani pe baza izotopilor stabili de oxigen și carbon, similar cu un proiect anterior în care a reconstruit variabilitatea secetei pentru ultimii 700 de ani. În cadrul proiectului actual, măsoară compoziția izotopică din inelele anuale ale arborilor, comparându-le apoi cu parametri climatici precum temperatura, precipitațiile și indicii de secetă. „În felul acesta putem să observăm care parametru climatic este cel mai propice pentru a fi reconstruit pe baza acestui parametru, deoarece fiecare parametru din fiecare sit este mai susceptibil, mai sensibil la un anumit parametru climatic. Noi, momentan, avem mai multe reconstituiri și de secetă, și de temperatură, și de precipitații în funcție de fiecare parametru și fiecare sit pe care îl analizăm”, mărturisește cercetătoarea.  În paralel, se implică în proiecte mai mici analizând variabilitatea climatică și fenomenele extreme din România.

Viorica Nagavciuc

Întrebată ce o motivează să continue cercetarea în domeniul Silviculturii, spune că este motivată în primul rând de satisfacția de a contribui la lucruri utile, de a realiza cercetări noi și de a descoperi informații necunoscute despre trecut. Setea de cunoaștere o impulsionează să rămână în domeniu. Diferența principală între un program de studiu postdoctoral în România și unul în Germania constă în intensitatea muncii și a cerințelor de publicare. În Germania, un post-doctorand trebuie să publice anual două articole ca prim-autor în reviste ISI, de preferat Q1, iar evaluarea se face pe baza acestora. În România, succesul în cercetare presupune, de asemenea, multă muncă și publicarea de articole pentru evaluare.

A ales Germania pentru continuarea cercetării datorită experienței acumulate prin internship-uri, școli de vară și conferințe, care i-au aprofundat cunoștințele și i-au extins rețeaua de cercetători. A aplicat pentru o bursă a Fundaţiei Federale Germane pentru Mediu (DBU) și a lucrat un an în Germania, colaborând cu două instituții: Alfred Wegener Institute, Helmholtz Centre for Polar and Marine Research și Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, pentru a beneficia de cât mai mult aport științific. La Universitatea din Mainz, și-a aprofundat cunoștințele în silvicultură și dendrocronologie, iar apoi a mers la Institutul Alfred Wegener pentru a studia variabilitatea climatică. S-a întors în România pentru a finaliza studiile doctorale, dar a fost invitată să aplice pentru un program postdoctoral în Germania, revenind astfel pentru a-și continua cercetarea. Deși lucrează acum în Germania, menține colaborarea cu colegii din cadrul Laboratorului de Biometrie Forestieră, din cadrul Facultății de Silvicultură pe diverse proiecte.

Viorica Nagavciuc

Cel mai fascinant proiect a fost realizarea primei cronologii pe baza izotopilor stabili de oxigen din România, un proiect nou atât pentru ea, cât și pentru țară. A lucrat intens, tăind peste 4.000 de inele anuale, obținând la final un rezultat deosebit de satisfăcător, considerând acest proiect cel mai frumos la care a lucrat.

Munca unui cercetător în silvicultură implică multe deplasări în teren pentru măsurători și extragerea de probe de la arbori, care sunt apoi analizate pentru a reconstitui variabilitatea climatică din trecut. În domeniul dendroclimatologiei, cercetătorii măsoară, printre altele, lățimea inelului anual al arborilor, un parametru clasic, dar și alți parametri relevanți pentru studiile climatice, precum densitatea maximă a inelelor, compoziția izotopilor stabili de oxigen sau carbon și diferiți parametri ai anatomiei lemnului (ex. lățimea pereților celulari). Acești parametri reflectă condițiile de mediu în care au crescut arborii și permit reconstituirea variabilității climatice, cum ar fi temperatura, seceta sau cantitatea de precipitație. Printre realizările academice de care este mândră Viorica Nagavciuc, se numără publicarea unui articol științific în care a reconstituit variabilitatea secetei pentru ultimii de 700 de ani într-o prestigioasa revistă din familia „Nature” și finalizarea doctoratului cu patru articole ISI publicate și calificativul Summa Cum Laude.

În cariera sa academică, cercetătoarea postdoctorand Viorica Nagavciuc a fost influențată și motivată de mai multe persoane, fiecare etapă din viața și studiile sale fiind ghidată de cei care i-au oferit sprijin și încurajare pentru a continua în domeniu, și ei știu acest lucru pentru că am ținut să le mulțumesc în parte la fiecare. Una dintre acestea este și dr. Monica Ionița Scholz, cercetător senior la Institutul Alfred Wegener, care a fost o mare sursă de inspirație, învățându-o importanța muncii susținute pentru obținerea rezultatelor. În cariera sa de cercetător, una dintre cele mai mari provocări a fost accesul la finanțare și infrastructură, dar aceasta s-a îmbunătățit de-a lungul timpului. Aceasta mărturisește că și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, laboratoarele, inclusiv cel de Biometrie Forestieră, au fost modernizate cu echipamente noi și universitatea sub conducerea actualului rector, domnul prof. univ. dr. Mihai Dimian, continuă să dezvolte proiecte de îmbunătățire a spațiilor și echipamentelor sălilor de curs, seminare și laboratoare. Totuși, în ceea ce privesc posibilitățile de a face cercetare, Viorica Nagavciuc e de părere că sursele de finanțare sunt limitate și lipsa de predictibilitate reprezintă o mare problemă, cercetătorii fiind nevoiți să caute constant noi surse de finanțare pentru a-și continua proiectele de cercetare.

Viorica Nagavciuc

Îmbunătățirea sistemul de finanțare a cercetării în România

Cercetătoarea postdoctorandă Viorica Nagavciuc e de părere că în România, suportul financiar pentru studenții doctoranzi s-a îmbunătățit față de acum 10 ani, însă cercetarea rămâne un domeniu subfinanțat. Proiectele post-doctorale lansate de UEFISCDI sunt sporadice și fără un program clar, ceea ce afectează grav tinerii cercetători, care nu știu când vor putea aplica pentru un grant de finanțare. Viorica Nagvciuc, consideră că în România, tinerii cercetători se confruntă cu dificultăți legate de lipsa de predictibilitate și de sursele limitate de finanțare pentru cercetarea post-doctorală. Proiectele post-doctorale sunt lansate rar și într-un interval neregulat, iar cum termenul de aplicare este restricționat la o perioadă scurtă după terminarea doctoratului practic ai posibilitatea de a aplica o dată sau maxim de două ori, însă mulți tineri sunt în situația în care deși își susțin teză de doctorat trebuie să aștepte și până la 3 ani pentru a avea posibilitatea de a aplica pentru un asemenea grad, iar în lipsa altor fonduri unii decid să plece din acest domeniu. De asemenea, cuantumul finanțării pentru aceste proiecte este mic, de doar 250.000 de lei pentru doi ani, sumă insuficientă pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necesare, inclusiv salarii, analize, consumabile, participarea la conferințe și publicarea de articole. Comparativ cu Germania, spune postdoctoranda Viorica Nagavciuc, în România, finanțarea pentru cercetători postdoctorali este insuficientă și fluctuantă, cu proiecte rare și cu sume mici. În Germania salariile sunt standard și previzibile. Aceasta opinează că este esențial să se investească mai mult în resursa umană, nu doar în infrastructură, pentru a obține rezultate științifice. O soluție pentru România ar fi lansarea regulată a competițiilor de finanțare, creșterea sumelor disponibile și îmbunătățirea colaborării între universități și institutele de cercetare, pentru a susține tinerii cercetători. În Germania, institutele de cercetare colaborează strâns cu universitățile și sunt obligate să participe la educarea tinerilor cercetători, având studenți la masterat și doctorat. De asemenea, institutele primesc finanțare pe baza performanței, inclusiv numărul de studenți, articole publicate și de proiecte câștigate, acest lucru motivând institutele să susțină studenții și tinerii cercetători. În România, însă, finanțarea se împarte între institute fără a lua în considerare performanța acestora.

Pentru a sprijini cercetarea în România, ar trebui implementate proiecte de finanțare regulate, să crească cuantumul pentru proiectele postdoctorale și să se încurajeze colaborarea între institutele de cercetare și universități. Aceste măsuri ar stimula formarea tinerilor cercetători și i-ar motiva să facă o carieră în domeniul cercetării. De asemenea, munca de cercetător în România ar beneficia de o mai mare implicare a institutelor în educația tinerilor, similar cu sistemul din Germania.

Viorica Nagavciuc

Valorificarea experienței din străinătate la cercetarea din România

Întrebată cum poate valorifica experiența sa din Germania în cercetarea din România, postdoctoranda Viorica Nagavciuc spune că aceasta contribuie la dezvoltarea cercetării din România prin colaborarea strânsă cu Laboratorul de Biometrie Forestieră din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde publică articole împreună cu colegii săi și împărtășește cunoștințele dobândite în străinătate. Aceasta îi încurajează pe colegii din România să aplice pentru burse și internship-uri în afara țării pentru că astfel le oferă oportunități de a colabora cu centre universitare din străinătate. Mărturisește că recent, doi colegi din laboratorul său au participat la un internship la Centrul German de Geocercetare GFZ din Potsdam, învățând metod extracției celulozei din inelele anuale ale arborilor, pe care o vor implementa în România. Prin acest schimb de cunoștințe și construirea unei rețele de cercetători, acești cercetători își pot aduce contribuția la dezvoltarea cercetării din România.

Sfaturi pentru cercetătorii la început de drum

Cercetătoarea postdoctorandă Viorica Nagavciuc le sugerează celor care vor să se îndrepte spre o carieră în cercetare să încerce să facă cercetare, chiar dacă nu știu exact ce presupune aceasta, deoarece vor descoperi că pot realiza lucruri noi și interesante. Este important să caute centre de cercetare cu rezultate și să încerce să se integreze în acestea, aplicând pentru internship-uri atât în țară, cât și în străinătate. Există multe oportunități pentru a învăța de la alții și pentru a-și dezvolta abilități, cercetătorii sunt mereu în căutare de tineri voluntari, ceea ce le va spori șansele de succes. În încheierea aceasta mărturisește: „Cercetarea este un domeniu foarte frumos care poate să-ți aducă multă satisfacție personală, dar și profesională. Și îndemn pe toată lumea să încerce să facă acest lucru pentru că este posibil astăzi. Este posibil să faci cercetare, atât în România, cât și în străinătate și cred că este cel mai frumos domeniu de lucru. Cred că unul din ingredientele de succes al unui cercetător este pasiunea lui pentru cercetare, pentru că asta te face să vii la serviciu cu bucurie, să vii fericit la serviciu și să dorești să realizezi cât mai multe, să descoperi. De fapt noi asta facem, noi descoperim lucrurile noi, ceea ce este tot timpul un lucru fascinant”.

Autori:

Lector dr. Sergiu Raiu, consilier sociolog COACH-USV

Drd. Oana Grosu, consilier psiholog COACH-USV

Acest material a fost publicat cu sprijinul Proiectului cu codul 9/31.01.2023 „Crearea și dezvoltarea Centrului de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (COACH USV) a fost aprobat în cadrul apelului de proiecte cu titlul Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM, Componenta 9 – Suport pentru sectorul privat și CDI (PNRR), Investiția I10 – Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLARFORM și va fi derulat până cel târziu la 30.06.2026. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Răspunsul evident este că, astfel, economisesc energie.  Aşa cum pedalatul în grup compact într-o cursă de ciclism le face viaţa mai uşoară concurenţilor, sau aşa cum avioanele care zboară în formaţie strânsă pot economisi combustibil, forma specifică de zbor pentru ibişi sau gâşte este aleasă pentru că diminuează efortul, cel puţin al păsărilor care se afla în spatele liderului.

Unele dintre cele mai influente cercetări fac ceva mai mult decât să testeze dacă răspunsul evident la o întrebare este şi cel corect. Când vine vorba despre zborul păsărilor, validitatea răspunsului evident a fost, până acum, ascunsă de o problemă evidenta. Anume, faptul că echipamentul pentru monitorizarea zborului tinde să dispară după orizont, o dată cu păsările care îl cară: senzorii capabili de a retransmite datele sunt prea grei pentru a fi căraţi de păsări.

Aici, statutul periclitat al ibisului cu cap pleşuv a oferit o oportunitate pentru ştiinţă. Există mai multe programe de reproducere în captivitate, iar o parte importantă în pregătirea pentru eliberare a păsărilor o reprezintă învăţarea rutelor tradiţionale de migraţie. Ibişii crescuţi în captivitate sunt învăţaţi să urmeze avioane uşoare în care se afla experţii pentru conservare, învăţând astfel să zboare în formaţie.

Steven Portugal, un cercetător la Royal Veterinary College din Hartfield, Regatul Unit, a folosit zborurile de antrenament ale ibişilor crescuţi la o grădină zoologică din Viena pentru a testa beneficiile zborului în formaţie. Echipa sa a fixat pe păsări transmiţătoare uşoare, care puteau măsură atât poziţia lor, cât şi mişcările aripilor.

Păsările tinere şi-au intrat în formă mai greu;  o formaţie în V este mai greu de obţinut şi de menţinut decât pare – şi pare destul de dificilă (piloţii Flotei Aeriene Regale care trebuia să zboare în formaţie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial petreceau mai mult timp privind poziţia avionului din faţă decât uitându-se după inamici). Cu toate acestea, cei 14 ibişi au menţinut poziţia pentru suficient timp, astfel încât cercetătorii au putut înregistra cu acurateţe atât distanţa dintre păsări, cât şi durata bătăilor aripilor.

Rezultatul: când se afla în formaţie, fiecare pasăre îşi sincroniza bătaia aripilor astfel încât să poată exploata curentul creat de turbionul de aer provenit de la bătaia aripilor păsării din faţă. Când zborul a fost efectuat corect, fiecare pasăre din spate îşi întârzia bătaia aripilor, astfel încât să creeze un val sincron de-a lungul braţelor V-ului. Când zborul nu a fost efectuat corect de o anumită pasăre, cea din urma acesteia şi-a ajustat mişcarea aripilor, astfel încât să nu fie atrasă în curentul astfel format. Mai multe informaţii găsiţi în acest articol. Sau puteţi, pur şi simplu, să priviţi cerul şi să vă bucuraţi de frumuseţea unui răspuns evident. 

Articol original. Mai multe informatii. 

Sursa foto: 1, 2.

Mai mult de 75% dintre cele 31 de specii de carnivore mari se afla în declin, iar 17 specii ocupa în prezent mai puţin de jumătate din teritoriile ocupate anterior, raportează autorităţile.

Asia de sud-est, sudul şi estul Africii şi bazinul Amazonului fac parte dintre zonele în care multiple specii de carnivore mari se afla în declin. Cu câteva excepţii, carnivorele mari au fost deja elimiate dintr-o parte semnificativă a lumii, cum ar fi Europa vestică sau estul Statelor Unite.

„La nivel global, pierdem carnivorele mari”, a declarat William Ripple, autor principal al lucrării şi profesor în departamentul de Ecosisteme Forestiere şi Societate de la Oregon State University.

„Multe dintre ele sunt periclitate”, spune acesta. „Teritoriile lor sunt în colaps. Multe dintre aceste animale sunt în pericol de extincţie, fie la nivel local, fie global. Şi, ironic, dispar tocmai când începem să cunoaştem importantele lor efecte ecologice”.

Ripple şi colegii săi din Statele Unite, Australia, Italia sau Suedia au cerut formarea unei iniţiative internaţionale pentru a conserva prădătorii mari în coexistenţa cu oamenii. Au sugerat că o astfel de idee poate fi modelată după Large Carnivore Iniţiative for Europe, un grup ştiinţific non profit afiliat IUCN.

Cercetătorii au analizat rapoarte ştiinţifice publicate şi au scos în evidenţă şapte specii care au fost studiate pentru efectele ecologice la scara lagra pe care le au, numite „cascade trofice”. Acestea includ leii africani, leoparzii, râsul eurasiatic, pumele, lupii cenuşii, vidrele de mare şi câinii dingo.

Ripple şi co-autorul sau de la Oregon State, Robert Beschta, au documentat impactul pumelor şi al lupilor asupra regenerării parcelelor de pădure şi a vegetaţiei ripariene în Yellowstone şi alte parcuri naţionale din America de Nord. Au ajuns la concluzia că mai puţini prădători duc la o creştere a populaţiei de ungulate, cum ar fi căprioarele sau elanii. Un număr crescut de ungulate împiedica dezvoltarea vegetaţiei, aduce modificări în rândul păsărilor şi al mamiferelor mici schimba ecosistemele, determinând apariţia unor impacturi în cascadă. Autorii indică faptul că studiile efectuate pe râsul eurasiatic, câinii dingo, lei şi vidrele de mare au evidenţiat efecte similare.

Prezenţa râsului a fost corelată îndeaproape cu existenţa populaţiilor de căpriori, vulpi şi iepuri. În Australia, construcţia unui gard de 3400 de mile (5500 km) împotriva câinilor dingo a permis cercetătorilor de a studia ecosistemele cu şi fără aceste animale, care sunt înrudite cu lupii cenuşii. În anumite zone din Africa, scăderea numărului de lei şi leoparzi a coincis cu o creştere impresionantă a numărului de babuini măslinii (Papio anubis), care ameninţa recoltele şi vitele. În apele din sud-estul Alaskăi, declinul vidrelor de mare din cauza balenelor ucigaşe a determinat o creştere a populaţiei de arici de mare şi reducerea algelor.

Autorii cer o mai bună înţelegere a impactul pe care îl au carnivorele mari asupra ecosistemelor, o viziune ce pleacă de la muncă importantului ecolog Aldo Leopold. Conceptul clasic conform căruia prădătorii sunt dăunători şi diminuează populaţiile de peşte şi animale sălbatice este învechit, declară aceştia. Oamenii de ştiinţă şi persoanele care gestionează fauna sălbatică trebuie să recunoască nenumăratele dovezi ce arata rolurile complexe pe care le au carnivorele în ecosisteme, precum şi beneficiile lor sociale şi economice.

Leopold recunoştea aceste relaţii dintre prădători şi ecosisteme, spune Ripple, însă observaţiile sale pe acest subiect au fost ignorate pe scară largă timp de decenii după moartea sa, în 1948.

„Toleranţa oamenilor faţă de aceste specii reprezintă o problemă majoră pentru conservare”, declară Ripple. „Spunem că aceste animale au un drept intrinsec de a exista, dar oferă de asemenea servicii economice şi ecologice utile oamenilor”.

Printre serviciile anterior documentate în studii, se numără captarea carbonului, refacerea vegetaţiei ripariene, controlul biodiversităţii şi al bolilor.

Când populaţiile de carnivore mari şi-au revenit – cazul lupilor în Yellowstone sau al râsului eurasiatic în Finlanda – ecosistemele au reacţionat rapid, spune Ripple. „Sunt impresionat de rezistenţa ecosistemului din Yellowstone. Nu se întâmplă la fel de rapid peste tot, dar, în anumite zone, refacerea ecosistemică a început deja”.

Însă, spre exemplu, în cazurile în care pierderea vegetaţiei a dus la eroziunea solurilor, o refacere completă în viitorul apropiat nu este posibilă, spune acesta.

„Natura este intens interconectată. Cercetarea din Yellowstone şi din alte zone arăta cum o specie afectează o alta şi apoi o alta pe diferite căi. Cercetătorul se simte umil în faţa acestei interconectivităti a naturii”, spune Ripple.

 Sursa: Science Daily

Sursa foto

Specialiştii au în vedere mai multe caracteristici specifice: în primul rând, izolarea continentului, stabilitatea să tectonica, precum şi caracteristicile unice ale climatului. Astfel, continentul se afla în Oceanul Pacific, iar cea mai apropiată insula mai importantă se găseşte la 150 km distanţă (Noua Guinee). Din punct de vedere geologic, Australia este localizată în mijlocul plăcii tectoice australiene, ceea ce face că regiunea să fie mai stabilă. Climatul continentului este puternic influenţat de fenomenul El Niño, care determină prezenţa unor lungi perioade secetoase. Deşerturile (sunt 10, dintre care cele mai importante sunt Victoria, Tanami, Gibson şi Marele Deşert Nisipos) se suprapun peste o parte importantă a teritoriului: 1371000 km pătraţi sau 18% din suprafaţă. Însă peste 70% din teritoriu este clasificat ca arid sau semi-arid, ceea ce pune Australia pe locul 2 în topul celor mai uscate continente, după Antarctica.

În general, când vorbim despre fauna Australiei ne gândim automat la canguri – ceea ce este nepotrivit, având în vedere uriaşă biodiversitate existenta aici. Dovada este şi faptul că, anual, oamenii de ştiinţă descoperă numeroase specii. Ultima experienţa de acest gen a avut loc în iulie 2013, când oamenii de ştiinţă au aflat că diversitatea şerpilor australieni a fost extrem de subestimata şi că ar exista între 29 şi 35 de specii în plus faţă de cele 27 oficial recunoscute. Tot în iunie 2013 a fost descoperit pe Muntele Kaputar un limax roz…fosforescent, având o lungime de 20 cm, unic în lume. Dar aceste descoperiri interesante nu se limitează la uscat: în 2011, a fost descoperită o nouă specie de delfini în largul coastei Melbourne: delfinul Burrunan. 

Însă fauna „obişnuită” a Australiei impresionează la fel de mult. Continentul este cunoscut şi recunoscut pentru numărul important de monotreme şi marsupiale ce trăiesc aici. Două din cele 5 specii existente de monotreme – echidna şi ornitorincul – trăiesc în Australia. Cât despre marsupiale, continentul deţine recordul cu privire la numărul şi varietatea lor. Marsupialele carnivore includeau Tigrul Tasmanian, al cărui ultim reprezentant a murit în captivitate în 1936, precum şi Diavolul Tasmanian – care a devenit extinct pe continent acum cca 600 ani şi se găseşte în prezent doar în Tasmania. Oposumul, cangurul şi koala reprezintă poate cele mai cunoscute marsupiale australiene.

Continentul adăposteşte, însă, şi alte animale tipice : mamiferele placentale sunt mai puţin reprezentative şi mult mai recente decât marsupialele şi monotremele. Rozătoarele terestre şi liliecii (dintre care două genuri endemice) au apărut acum cca 15 milioane de ani, migrând, cel mai probabil, din Asia. Primul animal introdus de către om a fost câinele Dingo, acum cca 5000 de ani. Coloniştii şi-au adus animale pentru vânătoare, pentru companie ori hrana (vulpi, iepuri, diverse specii de ungulate, porci, pisici, cămile), care şi-au creat cu timpul populaţii sălbatice (sălbăticite). 

Ecosistemul australian a fost complet bulversat în momentul în care a început colonizarea continentului. Speciile străine au avut un efect devastator asupra echilibrului ecologic. Introducerea de animale precum iepuri, vite sau cai a determinat apariţia unui dezechilibru, întrucât acestea au intrat în competiţie cu ierbivorele native, făcând ca populaţiile acestora să atingă valori critice. Iepurii, în particular, aduşi de către primii colonişti, au produs un dezastru de neimaginat pentru acest continent. Utilizarea mixomatozei şi campaniile de vânătoare au ţinut sub control proliferarea acestor rozătoare,  al căror număr a depăşit în anumite ocazii 200 de milioane. Astăzi, o problemă similară este pusă de dromaderii de Afghanistan, care pun probleme în zonele deşertice şi semideşertice din centrul Australiei.

Australia deţine un veritabil record în ceea ce priveşte gradul de extincţie a mamiferelor: 50% dintre mamiferele care au dispărut la nivel global în ultimii 200 de ani trăiau aici.

Surse info: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10. 

Surse foto: 1, 2, 3, 4, 5. 

Programul european Natura 2000 vizează conservarea, în armonie cu activităţile umane, acestor specii şi a mediilor naturale care le adăpostesc. Mijloacele implicate? Restaurarea biotopurilor, reintroducerea speciilor indigene, dezvoltarea activităţilor de cercetare şi de educare…

Pentru mai multe informaţii despre Natura 2000, vizitaţi: http://ec.europa.eu/environment/nature/index_en.htm şi https://www.facebook.com/InfoNatura2000

Sursă informații: 52 de sfaturi pentru biodiversitate – Comisia Europeană/Direcția Generală pentru Mediu

Surse foto: http://ec.europa.eu/environment/nature/index_en.htm

Astfel, imortalizaţi angajamentul dvs. pentru conservarea biodiversităţii. Şi subvenţionaţi cercetarea taxonomică (adică descrierea noilor specii), precum şi studiile şi acţiunile de conservare a naturii coordonate îndeosebi în ţările unde aceste noi specii sunt descoperite.

Pentru mai multe informaţii despre această iniţiativă, vizitaţi: www.biopat.de

Sursă informații: 52 de sfaturi pentru biodiversitate – Comisia Europeană/Direcția Generală pentru Mediu

Surse foto: www.biopat.de

PS: Am inserat în acest articol câteva imagini cu specii care încă îşi aşteaptă un nume şi un patron! Dacă aş avea 2600 de euro, aş „adopta” o specie! Chiar aş face-o!

In 1950, cercetatorul Wilhelm Reich (1897-1957) a dezvoltat un sistem de aparate ce permitea influentarea vremii, producerea sau alungarea norilor de ploaie si furtuna. Cercetarile sale se bazau pe o forma de energie denumita de el „orgon” care poate fi asimilata cu „chi-ul” chinezesc si „prana” din terminologia sanscrita. Aparatele sale aveau rolul de a capta si dirija fluxuri de energie orgonica pentru a produce efecte in diverse experimente, legate de insanatosirea unor bolnavi, amplificarea energiei emisa de o substanta radioactiva, controlul vremii etc.

Dispozitivul pentru controlul vremii consta din diverse tuburi cu diametre diferite dispuse concentric, ce aveau la un capat cabluri ce faceau legatura cu un acumulator orgonic. Constructia semana cu o „baterie” de artilerie ce era indreptata in sus, catre cer. In functie de setarile aparatului, acesta permitea formarea de nori aducatori de ploaie sau imprastierea lor. Exista la ora actuala firme care folosesc acest tip de aparate, montate pe aripile unor avioane, pentru a produce sau indeparta ploile.

Din proiectul de control al climei initiat de Wilhelm Reich au derivat apoi altele, cum ar fi experimentul Philadelphia, Montauk si proiectul HAARP.

Proiectul HAARP

Un proiect important dezvoltat de guvernul SUA pentru controlul climei este HAARP (High Frequency Active Auroral Research Project) – Proiect de Cercetare a Rezonantei Aurorale in Camp de Inalta Frecventa. Proiectul de cercetare aurorala se refera la studierea efectului pe care il are o raza de energie din banda RF (radio frecventa) focalizata in straturile inferioare ale ionosferei, cu ajutorul unui sistem complex de antene.

Dr. Rosalie Bertell confirma ca „cercetatorii armatei americane lucreaza la un asa-numit « sistem climatic » conceput ca o arma potentiala. Metodele includ producerea de furtuni si modificarea traseului vaporilor in atmosfera pentru a produce inundatii sau secete cu tinta exacta.”

Inca din anii ”70, fostul consilier al securitatii nationale americane Zbigniew Brzezinski a prevazut in cartea sa „Intre doua epoci” ca „tehnologia va pune la dispozitia conducatorilor celor mai multe dintre natiuni tehnici de razboaie secrete, dintre care numai un mic numar va putea fi cunoscut de opinia publica. Tehnicile de modificare a climei vor putea fi folosite pentru a produce perioade prelungite de seceta sau furtuna.”       

De altfel, cercetarile realizate pana in prezent au creat un arsenal de tehnici pentru un adevarat razboi geofizic (E. Strainu, 2000, 2003), tehnici care pot produce :

-         dispersarea cetii, a norilor si modificarea regimului de precipitatii;

-         formarea cetii si a norilor;

-         producerea grindinii;

-         obtinerea unor materiale necesare modificarii proprietatilor electrice ale atmosferei;

-         introducerea in atmosfera a campurilor electromagnetice;

-         provocarea si dirijarea furtunilor, tornadelor si a uraganelor;

-         producerea artificiala a ploii si zapezii;

-         controlul fulgerelor si al maselor plasmatice atmosferice;

-         modificari ale climei prin topirea calotei polare ;

-         deteriorarea stratului de ozon si a ionosferei;

-         modificari ale parametrilor fizici, chimici si electrici ai marilor si oceanelor, controlul fenomenului „El Nino” ;

-         producerea valurilor mareice mari – tsunami;

-         provocarea cutremurelor de pamant etc.

Marc Filterman, fost ofiter francez, a descris cateva tipuri de arme neconventionale ce folosesc frecventele radio. El se referea la „razboiul climatic”, indicand faptul ca „SUA si fosta URSS detineau cunostintele tehnice necesare pentru a declansa schimbari climatice bruste (uragane, secete etc.) chiar de la inceputul anilor ´80. Aceste tehnologii fac posibila declansarea de perturbari atmosferice folosind unde radar de frecventa foarte joasa (Extremely Low Frequency – ELF).”

Programul HAARP, desfasurat in Gokoma, Alaska si administrat de fortele aeriene si maritime ale SUA, reprezinta o noua generatie de arme sofisticate, dezvoltate in cadrul „Initiativei Strategice de Aparare” a SUA. Proiectul a fost lansat de „Directia de Vehicule Spatiale” apartinand „Laboratorului de Cercetare a Fortelor Aeriene.” El consta in principal dintr-un sistem de antene puternice, capabile sa controleze modificari locale ale ionosferei.

Cercetatorul Nicholas Beigich, implicat in campania anti-HAARP, descria acest proiect ca fiind „o tehnologie de fascicule de unde foarte puternice, care ridica zone ale ionosferei prin concentrarea unui fascicul si incalzirea acelor zone. Undele electromagnetice sunt reflectate apoi pe pamant si penetreaza absolut orice, cu viata sau fara viata”.

Dr. Rosalie Bertell afirma ca „HAARP este un incalzitor gigantic care poate cauza distrugeri in ionosfera, creand nu numai gauri dar si incizii lungi in stratul protector care impiedica radiatiile mortale sa bombardeze planeta”.

Dezinformarea opiniei publice

HAARP a fost prezentat opiniei publice ca un program de cercetare stiintifica si academica. Documentele militare americane sugerau ca principalul obiectiv al HAARP era sa exploateze ionosfera in scopuri de aparare. Fara sa faca referiri clare la programul HAARP, un studiu al fortelor aeriene americane a subliniat utilizarea „modificarilor induse ale ionosferei ca o metoda de schimbare a modelelor climatice si de distrugere a comunicatiilor si radarelor inamice.”

Prima companie care a furnizat armatei echipamentul HAARP a fost ARCO POWER TECHNOLOGIES, subsidiara a ARCO OIL COMPANY. ARCO dorea sa gaseasca o utilizare pentru cele 30 000 de miliarde m³ de gaze naturale din nordul Alaska. Deoarece livrarea acestora catre consumatorii civili s-a constatat ca este nerentabila, s-a hotarat utilizarea gazelor pentru alimentarea transmitatoarelor. Sponsorul proiectului a fost Departamentul de Aparare al Fortelor Aeriene si Maritime ale USA.

Scopul proiectului (nedeclarat public) a fost realizarea unui scut energetic planetar folosind ionosfera ca deflector de raza, pentru a transmite cantitati mari de energie radianta pe teritoriul tarilor inamice, perturbandu-le comunicatiile, armamentul si industria electronica. De asemenea, HAARP avea drept scop studierea posibilitatii de a realiza comunicatii nedetectabile intre submarine, explorari geofizice, controlul proprietatilor undelor radio cat si generarea de semnale fantoma pentru radarele inamice aflate oriunde pe glob.

Alte efecte ale proiectului HAARP 

1. Declansarea de haos meteorologic local la utilizarea puterilor mari, de 1,7 GW.
2. Scaderea concentratiei de ioni de calciu din tesutul cerebral al oamenilor care au fost expusi la iradieri mai mari de 0,8 mW/cm² si o frecventa de 147 MHz, la o modulare cu semnal variabil cuprins intre 6 si 20 Hz. S-a observat o stimulare a neuronilor pe frecventa modulatoare de 16 Hz.
3. Posibilitatea de a alimenta prin inductie electromagnetica un avion aflat la 30 km inaltime, timp de 10000 de ore, avion ce are doar o bobina de receptie a puterii emise ce o transfera apoi blocului motor.
4. Posibilitatea de a perturba grav sanatatea si psihicul subiectilor care sunt tinta unui experiment. Amintim oboseala cronica, iritare, pierderea memoriei, cataracta, leucemie, defecte la nastere si cancer, dar si modificarea compozitiei sanguine, a colesterolului, presiunii arteriale, pulsului si chimiei cerebrale.
5. Posibilitatea de a scurtcircuita intreaga incarcatura ionosferica (ionosfera fiind vazuta aici ca armatura exterioara a unui condensator sferic planetar) cu suprafata terestra (care e vazuta aici ca fiind armatura de polaritate opusa a aceluiasi condensator sferic planetar).
6. Posibilitatea de a perturba stratul de ozon. Daca acesta e lovit pe o frecventa egala cu frecventa la care O₃ se descompune in O₂, atunci radiatiile UV pot atinge suprafata Terrei distrugand toate formele de viata.
7. Conform dr. Rosalie Bertell, HAARP „este o parte a unui sistem integrat de arme care au consecinte devastatoare asupra mediului. Este probabil ca proiectul sa fie prezentat publicului ca un scut spatial impotriva armelor din spatiul extraterestru sau chiar ca un instrument pentru refacerea stratului de ozon !!!” HAARP poate contribui la schimbarile climatice prin bombardarea intensiva a atmosferei cu raze de frecventa ridicata. Undele de frecventa joasa reflectate pot afecta creierul omului si pot avea efecte asupra miscarilor tectonice. HAARP are capacitatea de a modifica campul electromagnetic al Pamantului.

Se pare ca „zeii primejdiosi” au coborat pe Pamant si ei se joaca cu lucruri pe care nu le pot controla. In inconstienta lor, oamenii se joaca de-a Dumnezeu. Numai ca Dumnezeu este doar iubire, Creatorul armoniei si frumusetii.

Surse bibliografice: 

1. DEAC L.A., STRAINU E. (2000), Armele mileniului 3 – Razboiul Geoclimatic, Editura Sophia, Bucuresti
2. NICHOLS P.B., MOON P. (2003), Proiectul Montauk – Experimente in timp, Editura Daksha, Bucuresti
3. STRAINU E. (2003), Razboiul Geofizic, Editura Academiei de Inalte Studii Militare, Bucuresti
4. VAZDOAGA V.O. (2003), Extraterestrul roman, Editura Obiectiv, Craiova
5. ***NEXUS NEW TIMES MAGAZINE, oct.-nov. 2005, anul I, nr.3

Surse foto:

http://hermetic.blog.com/2005/04/27/dr-wilhelm-reich-scientific-genius-%E2%80%93-or-medical-madman/

http://www.orgone.org/articles/ax7hasen1.htm

http://www.noosphereforum.org/earth/antahkarana.html

http://pasionatdeastronomie.blogspot.com/2011/03/haarp_28.html

http://www.ashtarcommandcrew.net/video/alert-haarp-busted-today 

Daca v-a placut articolul, puteti sa-l votati! Nu uitati sa va abonati la newsletter-ul Greenly, dragi prieteni!