Comment est-ce possible? Par une combinaison entre des failles dans la législation et la manque de professionnalisme (ou le conflit d’intérêts) des employés du système forestier. Ainsi, l’article 9 de la Convention de Berne affirme que, dans certains cas (par exemple, pour avertir des dommages causées aux propriétés des hommes, pour des raisons sanitaires ou de sécurité publique, ou dans des buts scientifiques ou éducatifs), on peut établir des quotas de chasse pour les espèces protégées, Les quotas sont déterminées selon quelques indicateurs, dont essentiel est le nombre d’individus qui habitent dans un territoire, et ce nombre est établi par les hommes de l’administration des forets, à la suite des observations sur le terrain. Puis, un certain pourcentage d’animaux est admis pour la chasse.

Les problèmes commencent quand les gens chargés avec le recensement des animaux ne remplissent pas leurs attributions et offrent des chiffres approximatives sur la base des rapports anciens, sans des nouvelles observations, ou, au pire, préfèrent de rapporter un nombre plus élevé d’animaux pour faciliter la chasse. La chasse est vraiment une affaire profitable : le tarif pour un trophée d’ours est situé, en moyenne, entre 5000 et 7000 euros, et peut atteindre 10.000 en certains cas, et le cout d’une chasse de 3 – 4 jours est de 1000-1500 euros.

Apres une discussion avec une personne impliquée dans le domaine, j’ai appris que, «pour des nombreux forestiers et gardes de chasse, la chasse est une source rapide d’argent qui ne nécessite pas beaucoup de travail et, ainsi, ils préfèrent de rapporter un nombre plus grand d’animaux qu’en réalité. En plus, ce nombre fictif est aussi un raison de fierté et prestige pour le forestier! Mais, à nos jours, ce sont les données officielles qui nous devons utiliser, au moins jusqu’au moment quand les conflits d’intérêts cesseront et les forestiers commenceront un vrai recensement des animaux.»

Selon le rapport officiel sur l’estimation des populations pour les grandes carnivores en 2011, qui peut être lu ici, en Roumanie il y a 5600-6400 ours, 2300-2700 loups et presque 1200 lynx. Dans les estimations des spécialistes, les chiffres sont, en moyenne, réduites avec 25-30% par comparaison avec les résultats officiels. En plus, les rapports issus par les gestionnaires des forets sont beaucoup plus grands : 8400 ours, 5000 loups et 2400 lynx. Sur la base des estimations officielles, pour le saison 2011-2012, 365 ours, 498 loups et 119 lynx peuvent être tués. Néanmoins, c’est une amélioration par rapport au saison 2003-2004, quand on a permis la chasse de 945 loups et 658 ours.

Cependant, une question reste : dans le pays avec la plus grande densité de lynx (Lynx lynx) et qui abrite le plus grand nombre d’ours et de loups de l’Europe, pourquoi est ce que nous choisissons de tuer nos valeurs?

Si vous voulez d’être au courant avec les nouveautés de la biodiversité – et non seulement – nous vous invitons de vous inscrire au newsletter Greenly!

Sources bibliographiques :

http://www.carnivoremari.ro/;

http://www.vanatoare-vanator.ro;

http://www.legex.ro/Ordin-Nr.2278-din-15.09.2011-115043.aspx;

http://www.mmediu.ro;

http://www.lifextra.it.

Source des photos :

http://www.sepaq.com/;

http://nrs.wsu.edu/Research/Bear-Center;

http://www.carpinet.net;

http://cache2.artprintimages.com

Article ecrit par Magda Baidan et traduit par Mihail Mitoșeriu.

Întins pe o perioada de patru ani, proiectul va fi derulat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea, în parteneriat cu ACDB (Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice), Agenția pentru Protecția Mediului Harghita și Agenția pentru Protecția Mediului Covasna. Zona vizată de proiect constă în partea centrală şi de sud a Carpaţilor Orientali, care cuprinde 18 situri din reţeaua Natura 2000, de pe arealul a şase judeţe: Vrancea, Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ şi Mureş.

Despre lup

În Europa, distribuția speciei nu este una uniformă, principala problemă a populației europene de lup fiind fragmentarea habitatelor și izolarea populațiilor mici.

Munții Carpați, ce se intind pe teritoriul a șapte țări (România, Polonia, Ungaria, Cehia, Serbia, Slovacia, Ucraina), dețin a doua cea mai mare populație de lupi din Europa, după Rusia. În România, datele oficiale indică o populație cuprinsă între 2000-2700 de exemplare de lup, distribuite pe o suprafață de circa 9 milioane de hectare, specia putând fi întâlnită în zonele colinare înalte și în zonele cu munți joși de-a lungul întregului arc carpatic.

Deși România se poate lăuda cu una dintre cele mai mari populații de lupi din Europa, în țara noastră specia este supusă în permanență la multiple presiuni si amenințări, precum fragmentarea habitatului, braconajul, conflictele cu vânătorii sau lipsa unui management din partea autorităților.

,,Deși la nivel național și internațional lupii sunt protejați printr-o serie de legi și convenții, precum Convenția de la Berna, Convenția Cites, Directiva 92/43/EEC sau Legea vânătorii, în România nu s-au realizat mulți pasi pentru conservarea concretă a acestei specii și mai ales pentru asigurarea pe termen lung a viabilității populației carpatice. Lipsa unui plan de management la nivel național și absența unor informații concrete privind structura și dinamica populației de lup pot duce la implementarea unor măsuri de management greșite care să afecteze existența acestei specii pe termen lung’’, a declarat Silviu Chiriac, Manager de Proiect, APM Vrancea.

Despre proiect

Proiectul WOLFLIFE vine ca un răspuns la aceste probleme și amenințări la adresa speciei și își propune să transfere către instituțiile, organizațiile și persoanele implicate în managementul lupului si al habitatelor cheie pentru aceasta specie cele mai bune practici pentru asigurarea unei conviețuiri pașnice și a unui echilibru între necesitățile de conservare a lupului și cele ce țin de dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

Mai mult, datele obţinute în cursul proiectului vor constitui un punct de plecare pentru elaborarea unui plan de acţiune la nivel național pentru menţinerea unei populaţii viabile de lupi. Totodată, proiectul îsi propune să implementeze soluții pilot de gestionare a conflictelor om-lup prin transferul de bune practici către publicurile țintă, precum fermierii și vânătorii.

Un alt obiectiv important al proiectului WOLFLIFE este prevenirea declinului populației de lup prin reducerea mortalității, limitarea competiției cu alte specii, limitarea braconajului și asigurarea conectivității habitatelor și a ariilor naturale protejate.

O altă amenințare importantă la adresa speciei este reprezentată de imaginea negativă a lupului în rândul comunităților. Întrucât un pilon important al proiectului este schimbarea percepției față de lup, WOLFLIFE își propune să măsoare printr-o cercetare sociologică atitudinile si percepțiile factorilor interesați față de specie. Apoi, pe baza rezultatelor cercetării, vor fi concepute și implementate acțiuni educaționale și de conștientizare menite să contribuie la o mai bună înțelegere a speciei, a rolului ei în ecosistem și la scăderea conflictelor generate de coexistența om-lup.

„Lupul este, în mod nedrept, posesorul unei imagini negative la baza căreia stau legende, basme și povești vânătorești înfricoșătoare. Noi ne dorim să schimbăm această imagine și prin intermediul acestui proiect să demonstrăm că lupul joacă un rol esențial în menținerea viabilității faunei sălbatice și în perpetuarea unor ecosisteme naturale sănătoase, valoroase din punct de vedere social, economic, ecologic, științific și turistic”, a mai adăugat Silviu Chiriac.

Pentru informatii suplimentare:

www.facebook.com/wolf.conservation 

sau

Silviu Chiriac, APM Vrancea, Manager de Proiect,

vrancealife@yahoo.co.uk , mobil: 0727774144

Mai mult de 75% dintre cele 31 de specii de carnivore mari se afla în declin, iar 17 specii ocupa în prezent mai puţin de jumătate din teritoriile ocupate anterior, raportează autorităţile.

Asia de sud-est, sudul şi estul Africii şi bazinul Amazonului fac parte dintre zonele în care multiple specii de carnivore mari se afla în declin. Cu câteva excepţii, carnivorele mari au fost deja elimiate dintr-o parte semnificativă a lumii, cum ar fi Europa vestică sau estul Statelor Unite.

„La nivel global, pierdem carnivorele mari”, a declarat William Ripple, autor principal al lucrării şi profesor în departamentul de Ecosisteme Forestiere şi Societate de la Oregon State University.

„Multe dintre ele sunt periclitate”, spune acesta. „Teritoriile lor sunt în colaps. Multe dintre aceste animale sunt în pericol de extincţie, fie la nivel local, fie global. Şi, ironic, dispar tocmai când începem să cunoaştem importantele lor efecte ecologice”.

Ripple şi colegii săi din Statele Unite, Australia, Italia sau Suedia au cerut formarea unei iniţiative internaţionale pentru a conserva prădătorii mari în coexistenţa cu oamenii. Au sugerat că o astfel de idee poate fi modelată după Large Carnivore Iniţiative for Europe, un grup ştiinţific non profit afiliat IUCN.

Cercetătorii au analizat rapoarte ştiinţifice publicate şi au scos în evidenţă şapte specii care au fost studiate pentru efectele ecologice la scara lagra pe care le au, numite „cascade trofice”. Acestea includ leii africani, leoparzii, râsul eurasiatic, pumele, lupii cenuşii, vidrele de mare şi câinii dingo.

Ripple şi co-autorul sau de la Oregon State, Robert Beschta, au documentat impactul pumelor şi al lupilor asupra regenerării parcelelor de pădure şi a vegetaţiei ripariene în Yellowstone şi alte parcuri naţionale din America de Nord. Au ajuns la concluzia că mai puţini prădători duc la o creştere a populaţiei de ungulate, cum ar fi căprioarele sau elanii. Un număr crescut de ungulate împiedica dezvoltarea vegetaţiei, aduce modificări în rândul păsărilor şi al mamiferelor mici schimba ecosistemele, determinând apariţia unor impacturi în cascadă. Autorii indică faptul că studiile efectuate pe râsul eurasiatic, câinii dingo, lei şi vidrele de mare au evidenţiat efecte similare.

Prezenţa râsului a fost corelată îndeaproape cu existenţa populaţiilor de căpriori, vulpi şi iepuri. În Australia, construcţia unui gard de 3400 de mile (5500 km) împotriva câinilor dingo a permis cercetătorilor de a studia ecosistemele cu şi fără aceste animale, care sunt înrudite cu lupii cenuşii. În anumite zone din Africa, scăderea numărului de lei şi leoparzi a coincis cu o creştere impresionantă a numărului de babuini măslinii (Papio anubis), care ameninţa recoltele şi vitele. În apele din sud-estul Alaskăi, declinul vidrelor de mare din cauza balenelor ucigaşe a determinat o creştere a populaţiei de arici de mare şi reducerea algelor.

Autorii cer o mai bună înţelegere a impactul pe care îl au carnivorele mari asupra ecosistemelor, o viziune ce pleacă de la muncă importantului ecolog Aldo Leopold. Conceptul clasic conform căruia prădătorii sunt dăunători şi diminuează populaţiile de peşte şi animale sălbatice este învechit, declară aceştia. Oamenii de ştiinţă şi persoanele care gestionează fauna sălbatică trebuie să recunoască nenumăratele dovezi ce arata rolurile complexe pe care le au carnivorele în ecosisteme, precum şi beneficiile lor sociale şi economice.

Leopold recunoştea aceste relaţii dintre prădători şi ecosisteme, spune Ripple, însă observaţiile sale pe acest subiect au fost ignorate pe scară largă timp de decenii după moartea sa, în 1948.

„Toleranţa oamenilor faţă de aceste specii reprezintă o problemă majoră pentru conservare”, declară Ripple. „Spunem că aceste animale au un drept intrinsec de a exista, dar oferă de asemenea servicii economice şi ecologice utile oamenilor”.

Printre serviciile anterior documentate în studii, se numără captarea carbonului, refacerea vegetaţiei ripariene, controlul biodiversităţii şi al bolilor.

Când populaţiile de carnivore mari şi-au revenit – cazul lupilor în Yellowstone sau al râsului eurasiatic în Finlanda – ecosistemele au reacţionat rapid, spune Ripple. „Sunt impresionat de rezistenţa ecosistemului din Yellowstone. Nu se întâmplă la fel de rapid peste tot, dar, în anumite zone, refacerea ecosistemică a început deja”.

Însă, spre exemplu, în cazurile în care pierderea vegetaţiei a dus la eroziunea solurilor, o refacere completă în viitorul apropiat nu este posibilă, spune acesta.

„Natura este intens interconectată. Cercetarea din Yellowstone şi din alte zone arăta cum o specie afectează o alta şi apoi o alta pe diferite căi. Cercetătorul se simte umil în faţa acestei interconectivităti a naturii”, spune Ripple.

 Sursa: Science Daily

Sursa foto

Implementarea acestui proiect a presupus realizarea unei poteci tematice în Parcul Natural Putna-Vrancea, prin care s-a urmărit creşterea nivelului de informare al turiştilor, prin implicarea lor într-un proces interactiv de învăţare şi experienţă în natură despre urs, lup şi râs, cât şi îmbunătăţirea imaginii carnivorelor mari.

Obiectivele principale ale acestui proiect au fost  îmbunătăţirea conservării in-situ a speciilor de carnivore mari din Parcul Natural Putna-Vrancea, prin încurajarea relaţiilor de coexistenţă cu localnicii şi promovarea ariei protejate în contextul unor evenimente internaţionale.

Traseul de aproximativ 4 km este împărţit în trei alei – “Aleea ursului”, “Aleea lupului” şi “Aleea râsului”. Pe parcusul lui întâlnim un panou mare ce prezintă harta traseului şi câteva informaţii despre acest proiect, 10 panouri din care putem afla informatii  interesante despre aspectul, comportamentul, marcajele  teritoriale  şi dieta carnivorelor mari, o replică a unui bârlog de urs  şi trei cutii interactive. Atât la începutul, cât si la sfârşitul fiecărei alei, sunt prezenţi stâlpi de marcare a identităţii sale.

Va invităm să realizati un tur virtual al potecii tematice si să aflati lucruri inedite din viata ursului, lupului si râsului. Vă rugăm să vă simtiti liberi să apăsati pe fiecare simbol de pe hartă pentru a afla mai multe informatii.

CLICK PE LINK: http://www.blog.carnivoremari.ro/2012/09/tur-virtual-pe-urmele-carnivorelor-mari-din-rezerva%c8%9bia-naturala-ti%c8%99i%c8%9ba/

Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la tel. 0737/079047, e-mail: patrasculucianmarius@yahoo.com, persoană de contact: Pătraşcu Lucian Marius, coordonator campanie conştientizare.

Cu deosebită consideraţie,

Presedinte,

Stîngă Adrian Cosmin

Nu sunt singura care si-a pus intrebari in legatura cu efectele concrete ale radioactivitatii asupra populatiilor si ecosistemelor. Ce se întâmplă cu natura după un accident nuclear? Cum abordeaza fauna locala teritoriile mostenite de la oamenii care le-au abandonat?

Accidentul nuclear din 1986 de la Cernobil si efectele sale pe termen lung au reprezentat o ocazie nefericita, dar unica, pentru a observa pe viu, intr-un veritabil laborator in aer liber, schimbarile impuse de un astfel de eveniment, care a determinat abandonul complet al unei suprafete odata puternic antropizate. „Zona de alienatie”, limitata la 30 km de la centrala nucleara, include doua asezari: Pripiat, un oras de 50 000 de locuitori si Cernobil, 15 000 locuitori. Acum, acolo nu mai traieste nici un om… insa locul este departe de a fi pustiu. Surprinzător, această zonă de excludere, sau “zona moarta”, a devenit un fel de Eden post-nuclear, populat de castori şi bizoni, cai şi păsări, peşti şi şoimi – şi condus de lupi. Peisajul, care era puternic antropizat acum 25 de ani, brazdat de canale de irigatii si drumuri si presarat de campuri cerealiere este renaturalizat, iar reaparitia mlastinilor, padurilor si pajistilor a oferit faunei locale un prilej nesperat pentru a se dezvolta.

Accesul in zona este acum permis (limitat), asadar mai multe echipe de cercetatori au profitat de aceasta neasteptata ocazie pentru a monitoriza fauna din perimetru. Lupii sunt principalii pradatori din zona, asadar o stare buna a sanatatii, numarului si populatiei acestora se traduce printr-o stare buna a ecosistemului din care fac parte. În consecinţă, un studiu pe termen lung al lupilor a fost iniţiat de catre cercetatori pentru a determina sănătatea, aria de extindere şi numărul lor.  O parte din munca si rezultatele obtinute au fost prezentate publicului printr-un documentar realizat de PBS, Radioactive wolves, care poate fi vizionat integral aici.

Astfel, cercetatorii au prins cateva exemplare, le-au evaluat starea de sanatate, le-au pus emitatoare pentru monitorizare spatiala si au reusit astfel sa afle informatii esentiale despre obiceiurile, viata si teritoriile acestora. Iar rezultatele au fost uimitoare:

-          În mai puţin de 25 de ani de la dezastru, se estimeaza ca exista peste 300 de lupi in zona moarta, adica o populatie numeric similara cu zonele externe;

-          Starea de sanatate a lupilor este buna: acestia nu sufera de mutatii vizibile, iar faptul ca populatia este atat de puternica reprezinta un indicator bun pentru sanatatea acestora;

-          Sanatatea ecosistemului este indicata si de aparitia altor specii, cum ar fi soimii sau caii salbatici, care nu mai traiau aici cand zona era populata de oameni.

In fine, cladirile si drumurile celor doua orase parasite sunt acum folosite de animale, ca spatii de hranit, cuibarit sau deplasare, sugerand astfel faptul ca nu radioactivitatea reprezinta un pericol si un sfarsit pentru viata salbatica, ci oamenii.

Pentru a fi la curent cu intreaga poveste, vizionati documentarul. Si nu uitati sa va abonati la newsletterul Greenly, pentru mai multe informatii interesante.

Surse info: www.oasishd.ca, http://www.pbs.org/wnet/nature/episodes/radioactive-wolves/introduction/7108/, http://pripyat.com/en.

Surse foto: http://www-tc.pbs.org/wnet/nature/files/2011/10/09_radio_gallery1-610×405.jpg, http://1.bp.blogspot.com/-PplUkpD8y1U/Tpuptz_c7ZI/AAAAAAAAHt4/SezCjf-W2uo/s1600/RadioactiveWolves2.jpg, http://interactive.wxxi.org/files/images/highlights/radioact_wolv_03.jpg

Cum de este posibil? Ei bine, o combinatie intre utilizarea “portitelor” din cadrul legal si lipsa de profesionalism (sau preaplinul de interese) a angajatilor din domeniul silvic. Astfel, Articolul 9 al Conventiei mai sus mentionate specifica faptul ca, in anumite conditii (pentru a preveni producerea de daune proprietatilor, in interesul sanatatii si securitatii publice, in scopuri de cercetare si de educatie etc), se pot determina cote de recoltare pentru speciile protejate respective. Aceste cote se stabilesc in functie de anumiti indicatori, esential fiind numarul de indivizi de pe teritoriu, numar care, teoretic, este raportat de catre personalul silvic pe baza observatiilor facute pe teren. Un anumit procent din aceasta cifra oficiala primeste “derogare”, asadar poate fi vanat.

Problema intervine atunci cand acest personal fie nu isi face treaba, “creand” cifre aproximative dupa raportarile din anii trecuti, fie prefera sa predea un numar ridicat, pentru a se asigura ca toti vanatorii vor avea ce prinde. Intr-adevar, vanatoarea este o afacere profitabila: un trofeu de urs costa in medie 5000 – 7000 de euro, ajungand pana la 10000, iar o vanatoare de 3-4 zile se situeaza in jurul valorii de 1000 – 1500 euro.

Discutand cu o persoana din domeniu, am aflat ca “pentru padurari si paznicii de vanatoare, vanatoarea este o sursa rapida de bani, care nu cere multa munca, asa ca prefera sa spuna ca au mai multe animale; pana la urma e si un indicator de prosperitate si prestigiu pentru padurar, uite ce bine stam noi la fondul de vanatoare! Dar asta este, acestea sunt datele oficiale, acestea trebuie luate in considerare, cel putin pana cand vor disparea interesele si pana cand va iesi personalul silvic pe teren, sa inceapa sa numere animalele.“

Conform raportului oficial de estimare a populatiei de carnivore mari pe 2011, care poate fi consultat aici, in Romania traiesc 5600 – 6400 de ursi, 2300 – 2700 de lupi si cca 1200 de rasi. Estimarile specialistilor sunt, in medie, cu 25-30% mai reduse decat cele oficiale.  Mai mult, raportarile facute de gestionarii fondurilor forestiere sunt semnificativ mai mari: 8400 ursi, 5000 lupi si 2400 rasi. Pe baza acestor valori oficiale, 365 de exemplare de urs, 498 de lup si 119 de ras pot fi vanate in sezonul 2011 – 2012. O imbunatatire fata de sezonul 2003 – 2004, de exemplu, cand au putut fi vanati 945 de lupi si 658 ursi.

Totusi, o intrebare se ridica deasupra tuturor acestor cifre: in tara care are cea mai mare densitate de rasi (Lynx lynx) si care adaposteste cei mai multi ursi si lupi din Europa, de ce ne ucidem valorile in loc sa ne mandrim cu ele?

Daca vreti sa fiti la curent cu noutati din biodiversitate – si nu numai – va invitam sa va abonati la newsletterul Greenly!

Surse informatii: http://www.carnivoremari.ro/, http://www.vanatoare-vanator.ro, http://www.legex.ro/Ordin-Nr.2278-din-15.09.2011-115043.aspx, http://www.mmediu.ro, http://www.lifextra.it.

Surse foto :

http://www.sepaq.com/; http://nrs.wsu.edu/Research/Bear-Center; http://www.carpinet.net;  http://cache2.artprintimages.com