Lector dr. Sergiu Raiu, consilier sociolog COACH-USV

Drd. Oana Grosu, consilier psiholog COACH-USV

Actualmente, în România, funcţionează opt centre regionale finanțate prin PNRR pentru sprijinirea celor care își doresc să urmeze o carieră de cercetător. Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) – destinat Regiunii de Nord Est – oferă studenților din toată regiunea servicii de consiliere psihologică, sociologică și juridică, precum și mentorat și coaching în diverse domenii științifice. De asemenea, centrul are ca obiectiv promovarea științei și a rezultatelor științifice în rândul elevilor, studenților și al publicului larg. Lector univ. dr. Sergiu Raiu, consilier sociolog și Oana Grosu, consilier psiholog în cadrul Centrului COACH-USV au intervievat-o pe cercetătoarea, postdoctorandă Viorica Nagavciuc despre ce înseamnă munca de cercetare în domeniul Silviculturii și cum ajută cercetarea în silvicultură în cunoașterea schimbărilor climaterice.

Viorica Nagavciuc

Viorica Nagavciuc

Viorica Nagavciuc este din Republica Moldova. A ajuns în România obținând o bursă pentru românii de pretutindeni și a studiat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la Facultatea de Istorie și Geografie, specializarea Geografie, unde în 2012 și-a luat licența în Geografie. Încă din perioada studiilor universitare, a fost implicată în activități de voluntariat, care i-au trezit dorința de a deveni profesor universitar. A început să se implice în diverse activități dedicate studenților, conferințe științifice și alte activități de voluntariat. Acestea au atras-o către cercetare, descoperind profesori preocupați de cercetare care aveau nevoie de studenți pentru proiectele de cercetare ce urmau să fie implementate. A decis să urmeze programul de masterat în cadrul aceleiași universități și chiar facultăți, specializându-se în GIS și planificare teritorială, spunând că: „Lucrul ăsta m-a făcut să mă apropii de cercetare, descoperind că sunt echipe de cercetători la universitate care au nevoie de studenți pentru a fi implicați și ei în proiect de cercetare”.

Odată cu studiile masterale, a început să lucreze în proiecte de cercetare. Primul proiect de cercetare avea ca scop crearea unei rețele în România pentru colectarea apei de ploaie și analiza compoziției izotopice a acesteia. I-a plăcut mult, atât munca de teren, cât și munca de laborator, participând la conferințe atât în țară, cât și în străinătate. Aceasta declară: „Mi-a plăcut foarte mult și munca de teren și munca de laborator. Iar când am terminat programul de masterat, lucrând deja cu alți cercetători de la universitate, mi s-a propus, dacă doresc, să mă implic într-un alt proiect. Proiect care era nou câștigat la universitate. Am făcut astfel transferul de la izotopi stabili în apă de precipitație la izotopi stabili în inele anuale ale arborilor”.

Având o pasiune pentru natură și călătorii, a fost motivată să facă transferul de la Geografie la Silvicultură. Astfel, a urmat programul de doctorat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în domeniul Silviculturii, realizând o cercetare unică în România despre izotopii stabili de oxigen și carbon în celuloza inelelor anuale ale arborilor proveniți din Munții Călimani, pe o perioadă de aproape 700 de ani. „Între timp m-am îndrăgostit și mai mult de cercetare și mi-am dat seama că vreau să fac lucrul acesta în continuare și am căutat alte surse de finanțare pentru a continua să lucrez în domeniul cercetării. Și asta continui să fac și acum – cercetare”.

Viorica Nagavciuc

Cercetătoarea post-doctorandă Viorica Nagavciuc lucrează în prezent pe mai multe teme de cercetare. În Germania, lucrează la realizarea unei prognoze pre-operaționale pentru debitul râurilor, concentrându-se pe râul Elba. Împreună cu colega sa, cercetătoarea Dr. Monica Ionița Scholz, elaborează prognoze lunare și sezoniere, pe care le trimite portului Hamburg pentru managementul acestuia. Viorica mărturisește: „Este un domeniu foarte interesant și îmi place foarte mult că este ceva practic. Deci, pe lângă cercetarea pe care o facem, la final noi avem un produs pe care îl dăm înapoi societății, iar societatea se folosește fizic de această prognoză”. Împreună cu colegii de la Facultatea de Silvicultură de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava lucrează la proiectul ”Compound extreme events from a long-term perspective and their impact on forest growth dynamics”, un proiect cu finanțare prin PNRR, linia de Investiție I8, ce are ca scop reconstituirea unei serii de 800 de ani pe baza izotopilor stabili de oxigen și carbon, similar cu un proiect anterior în care a reconstruit variabilitatea secetei pentru ultimii 700 de ani. În cadrul proiectului actual, măsoară compoziția izotopică din inelele anuale ale arborilor, comparându-le apoi cu parametri climatici precum temperatura, precipitațiile și indicii de secetă. „În felul acesta putem să observăm care parametru climatic este cel mai propice pentru a fi reconstruit pe baza acestui parametru, deoarece fiecare parametru din fiecare sit este mai susceptibil, mai sensibil la un anumit parametru climatic. Noi, momentan, avem mai multe reconstituiri și de secetă, și de temperatură, și de precipitații în funcție de fiecare parametru și fiecare sit pe care îl analizăm”, mărturisește cercetătoarea.  În paralel, se implică în proiecte mai mici analizând variabilitatea climatică și fenomenele extreme din România.

Viorica Nagavciuc

Întrebată ce o motivează să continue cercetarea în domeniul Silviculturii, spune că este motivată în primul rând de satisfacția de a contribui la lucruri utile, de a realiza cercetări noi și de a descoperi informații necunoscute despre trecut. Setea de cunoaștere o impulsionează să rămână în domeniu. Diferența principală între un program de studiu postdoctoral în România și unul în Germania constă în intensitatea muncii și a cerințelor de publicare. În Germania, un post-doctorand trebuie să publice anual două articole ca prim-autor în reviste ISI, de preferat Q1, iar evaluarea se face pe baza acestora. În România, succesul în cercetare presupune, de asemenea, multă muncă și publicarea de articole pentru evaluare.

A ales Germania pentru continuarea cercetării datorită experienței acumulate prin internship-uri, școli de vară și conferințe, care i-au aprofundat cunoștințele și i-au extins rețeaua de cercetători. A aplicat pentru o bursă a Fundaţiei Federale Germane pentru Mediu (DBU) și a lucrat un an în Germania, colaborând cu două instituții: Alfred Wegener Institute, Helmholtz Centre for Polar and Marine Research și Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, pentru a beneficia de cât mai mult aport științific. La Universitatea din Mainz, și-a aprofundat cunoștințele în silvicultură și dendrocronologie, iar apoi a mers la Institutul Alfred Wegener pentru a studia variabilitatea climatică. S-a întors în România pentru a finaliza studiile doctorale, dar a fost invitată să aplice pentru un program postdoctoral în Germania, revenind astfel pentru a-și continua cercetarea. Deși lucrează acum în Germania, menține colaborarea cu colegii din cadrul Laboratorului de Biometrie Forestieră, din cadrul Facultății de Silvicultură pe diverse proiecte.

Viorica Nagavciuc

Cel mai fascinant proiect a fost realizarea primei cronologii pe baza izotopilor stabili de oxigen din România, un proiect nou atât pentru ea, cât și pentru țară. A lucrat intens, tăind peste 4.000 de inele anuale, obținând la final un rezultat deosebit de satisfăcător, considerând acest proiect cel mai frumos la care a lucrat.

Munca unui cercetător în silvicultură implică multe deplasări în teren pentru măsurători și extragerea de probe de la arbori, care sunt apoi analizate pentru a reconstitui variabilitatea climatică din trecut. În domeniul dendroclimatologiei, cercetătorii măsoară, printre altele, lățimea inelului anual al arborilor, un parametru clasic, dar și alți parametri relevanți pentru studiile climatice, precum densitatea maximă a inelelor, compoziția izotopilor stabili de oxigen sau carbon și diferiți parametri ai anatomiei lemnului (ex. lățimea pereților celulari). Acești parametri reflectă condițiile de mediu în care au crescut arborii și permit reconstituirea variabilității climatice, cum ar fi temperatura, seceta sau cantitatea de precipitație. Printre realizările academice de care este mândră Viorica Nagavciuc, se numără publicarea unui articol științific în care a reconstituit variabilitatea secetei pentru ultimii de 700 de ani într-o prestigioasa revistă din familia „Nature” și finalizarea doctoratului cu patru articole ISI publicate și calificativul Summa Cum Laude.

În cariera sa academică, cercetătoarea postdoctorand Viorica Nagavciuc a fost influențată și motivată de mai multe persoane, fiecare etapă din viața și studiile sale fiind ghidată de cei care i-au oferit sprijin și încurajare pentru a continua în domeniu, și ei știu acest lucru pentru că am ținut să le mulțumesc în parte la fiecare. Una dintre acestea este și dr. Monica Ionița Scholz, cercetător senior la Institutul Alfred Wegener, care a fost o mare sursă de inspirație, învățându-o importanța muncii susținute pentru obținerea rezultatelor. În cariera sa de cercetător, una dintre cele mai mari provocări a fost accesul la finanțare și infrastructură, dar aceasta s-a îmbunătățit de-a lungul timpului. Aceasta mărturisește că și la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, laboratoarele, inclusiv cel de Biometrie Forestieră, au fost modernizate cu echipamente noi și universitatea sub conducerea actualului rector, domnul prof. univ. dr. Mihai Dimian, continuă să dezvolte proiecte de îmbunătățire a spațiilor și echipamentelor sălilor de curs, seminare și laboratoare. Totuși, în ceea ce privesc posibilitățile de a face cercetare, Viorica Nagavciuc e de părere că sursele de finanțare sunt limitate și lipsa de predictibilitate reprezintă o mare problemă, cercetătorii fiind nevoiți să caute constant noi surse de finanțare pentru a-și continua proiectele de cercetare.

Viorica Nagavciuc

Îmbunătățirea sistemul de finanțare a cercetării în România

Cercetătoarea postdoctorandă Viorica Nagavciuc e de părere că în România, suportul financiar pentru studenții doctoranzi s-a îmbunătățit față de acum 10 ani, însă cercetarea rămâne un domeniu subfinanțat. Proiectele post-doctorale lansate de UEFISCDI sunt sporadice și fără un program clar, ceea ce afectează grav tinerii cercetători, care nu știu când vor putea aplica pentru un grant de finanțare. Viorica Nagvciuc, consideră că în România, tinerii cercetători se confruntă cu dificultăți legate de lipsa de predictibilitate și de sursele limitate de finanțare pentru cercetarea post-doctorală. Proiectele post-doctorale sunt lansate rar și într-un interval neregulat, iar cum termenul de aplicare este restricționat la o perioadă scurtă după terminarea doctoratului practic ai posibilitatea de a aplica o dată sau maxim de două ori, însă mulți tineri sunt în situația în care deși își susțin teză de doctorat trebuie să aștepte și până la 3 ani pentru a avea posibilitatea de a aplica pentru un asemenea grad, iar în lipsa altor fonduri unii decid să plece din acest domeniu. De asemenea, cuantumul finanțării pentru aceste proiecte este mic, de doar 250.000 de lei pentru doi ani, sumă insuficientă pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necesare, inclusiv salarii, analize, consumabile, participarea la conferințe și publicarea de articole. Comparativ cu Germania, spune postdoctoranda Viorica Nagavciuc, în România, finanțarea pentru cercetători postdoctorali este insuficientă și fluctuantă, cu proiecte rare și cu sume mici. În Germania salariile sunt standard și previzibile. Aceasta opinează că este esențial să se investească mai mult în resursa umană, nu doar în infrastructură, pentru a obține rezultate științifice. O soluție pentru România ar fi lansarea regulată a competițiilor de finanțare, creșterea sumelor disponibile și îmbunătățirea colaborării între universități și institutele de cercetare, pentru a susține tinerii cercetători. În Germania, institutele de cercetare colaborează strâns cu universitățile și sunt obligate să participe la educarea tinerilor cercetători, având studenți la masterat și doctorat. De asemenea, institutele primesc finanțare pe baza performanței, inclusiv numărul de studenți, articole publicate și de proiecte câștigate, acest lucru motivând institutele să susțină studenții și tinerii cercetători. În România, însă, finanțarea se împarte între institute fără a lua în considerare performanța acestora.

Pentru a sprijini cercetarea în România, ar trebui implementate proiecte de finanțare regulate, să crească cuantumul pentru proiectele postdoctorale și să se încurajeze colaborarea între institutele de cercetare și universități. Aceste măsuri ar stimula formarea tinerilor cercetători și i-ar motiva să facă o carieră în domeniul cercetării. De asemenea, munca de cercetător în România ar beneficia de o mai mare implicare a institutelor în educația tinerilor, similar cu sistemul din Germania.

Viorica Nagavciuc

Valorificarea experienței din străinătate la cercetarea din România

Întrebată cum poate valorifica experiența sa din Germania în cercetarea din România, postdoctoranda Viorica Nagavciuc spune că aceasta contribuie la dezvoltarea cercetării din România prin colaborarea strânsă cu Laboratorul de Biometrie Forestieră din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde publică articole împreună cu colegii săi și împărtășește cunoștințele dobândite în străinătate. Aceasta îi încurajează pe colegii din România să aplice pentru burse și internship-uri în afara țării pentru că astfel le oferă oportunități de a colabora cu centre universitare din străinătate. Mărturisește că recent, doi colegi din laboratorul său au participat la un internship la Centrul German de Geocercetare GFZ din Potsdam, învățând metod extracției celulozei din inelele anuale ale arborilor, pe care o vor implementa în România. Prin acest schimb de cunoștințe și construirea unei rețele de cercetători, acești cercetători își pot aduce contribuția la dezvoltarea cercetării din România.

Sfaturi pentru cercetătorii la început de drum

Cercetătoarea postdoctorandă Viorica Nagavciuc le sugerează celor care vor să se îndrepte spre o carieră în cercetare să încerce să facă cercetare, chiar dacă nu știu exact ce presupune aceasta, deoarece vor descoperi că pot realiza lucruri noi și interesante. Este important să caute centre de cercetare cu rezultate și să încerce să se integreze în acestea, aplicând pentru internship-uri atât în țară, cât și în străinătate. Există multe oportunități pentru a învăța de la alții și pentru a-și dezvolta abilități, cercetătorii sunt mereu în căutare de tineri voluntari, ceea ce le va spori șansele de succes. În încheierea aceasta mărturisește: „Cercetarea este un domeniu foarte frumos care poate să-ți aducă multă satisfacție personală, dar și profesională. Și îndemn pe toată lumea să încerce să facă acest lucru pentru că este posibil astăzi. Este posibil să faci cercetare, atât în România, cât și în străinătate și cred că este cel mai frumos domeniu de lucru. Cred că unul din ingredientele de succes al unui cercetător este pasiunea lui pentru cercetare, pentru că asta te face să vii la serviciu cu bucurie, să vii fericit la serviciu și să dorești să realizezi cât mai multe, să descoperi. De fapt noi asta facem, noi descoperim lucrurile noi, ceea ce este tot timpul un lucru fascinant”.

Autori:

Lector dr. Sergiu Raiu, consilier sociolog COACH-USV

Drd. Oana Grosu, consilier psiholog COACH-USV

Acest material a fost publicat cu sprijinul Proiectului cu codul 9/31.01.2023 „Crearea și dezvoltarea Centrului de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (COACH USV) a fost aprobat în cadrul apelului de proiecte cu titlul Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM, Componenta 9 – Suport pentru sectorul privat și CDI (PNRR), Investiția I10 – Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLARFORM și va fi derulat până cel târziu la 30.06.2026. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Dar sunt ameninţaţi de o despădurire crescută. Pentru a lupta contra consecinţelor dezastruoase ale despăduririi, participaţi la campania „Să plantăm pentru planetă”, coordonată prin Programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător.

Pentru a afla mai multe detalii, consultaţi pagina web www.unep.org/billiontreecampaign.

Sursă informații: 52 de sfaturi pentru biodiversitate – Comisia Europeană/Direcția Generală pentru Mediu

Surse foto: http://heliosmonroe.wordpress.com/2008/09/28/40-million-trees-seven-billion-trees/

http://news.amrita.edu/news/page/45/

https://www.facebook.com/thenatureconservancy?directed_target_id=0

https://www.facebook.com/NJConservancy

Denumită în spirit sportiv „Ultra-plantarea”, acţiunea inedită de voluntariat a fost organizată de ViitorPlus în zilele de 12,13 şi 14 aprilie. În această perioadă, un grup de tineri plantatori a venit cu cortul la Poroschia, în judeţul Teleorman, unde a rămas şi a plantat tot weekendul. „Ultra-plantarea a fost un experiment reuşit! Prezenţa noastră 3 zile consecutive în Poroschia ne uneşte cu comunitatea locală şi creează o implicare mult mai mare a voluntarilor. Cu siguranţă este ceva ce vom repeta şi în viitor,” spune Teodora Pălărie, coordonatorul proiectului „Adoptă un copac!”.

Asemenea iniţiative sunt necesare pentru că România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte implicarea în activităţi de voluntariat. Doar 12,8%[1] dintre adulţi sunt implicaţi în astfel de acţiuni, spre deosebire de alte ţări precum Austria sau Suedia în care acest procent este de peste 50%[2]. Dintre românii care participă la activităţi de voluntariat, doar un sfert se implică în domeniul protecţiei mediului şi animalelor[3].

Cu toate acestea, statisticile se pot schimba. Cei 700 de voluntari implicaţi în campania ViitorPlus de plantări din această primăvară şi „ultra-plantatorii” dovedesc acest lucru.

Plantările din această primăvară s-au derulat în cadrul programului „Adoptă un copac!” şi a proiectului „Perdele verzi – Parcul Industrial Ploieşti”, organizate de asociaţia ViitorPlus. Cu ajutorul voluntarilor au fost plantaţi 17.500 de puieţi, în comunele Drăgăneşti Vlaşca şi Poroschia, din judeţul Teleorman, Dragoş-Vodă, din judeţul Călăraşi, şi în municipiul Ploieşti. 5.800 dintre puieţi au fost plantaţi în activităţile de completare, parte a lucrărilor de îngrijire a pădurii.

Voluntarii care au participat în cele 6 zile de plantare prin proiectele „Adoptă un copac!” şi „Perdele verzi – Parcul Industrial Ploieşti” au venit din partea companiilor: 1&1 Internet Development, Accenture, Apa Nova Bucureşti – Veolia, Concelex, Dr. Reddy’s Laboratories România, GlaxoSmithKline, ING Asigurări de Viaţă, Provident Financial România, Zentiva Sanofi şi de la Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, din comunitatea 121.ro, de la şcoala generală din comuna Roseţi şi Liceul „Danubius” din Călăraşi. Fondurile pentru plantările efectuate în Parcul Industrial Ploieşti au venit din partea Kaufland România, Ecotic şi Recolamp. Avis România, partener cu tradiţie al proiectului „Adoptă un copac!”, a fost alături de ViitorPlus şi în această campanie de plantări, asigurând mobilitatea echipei de organizare.

Oana Ersova-Ranetti, Specialist Relaţii Publice pentru Apa Nova Bucureşti – Veolia, vorbeşte despre motivaţia implicării companiei în proiect: „Participarea noastră la acţiunile de voluntariat în cadrul proiectului „Adoptă un copac” are trei motivaţii la fel de importante: pentru că oamenii îşi doresc acest lucru – iată că am ajuns să conştientizăm nevoia reală a unor astfel de acţiuni!, pentru că Apa Nova a ales să compenseze emisiile de carbon generate de activităţi specifice şi, nu în ultimul rând, pentru că este momentul ca şi în România să se facă lucruri, nu numai să fie spuse.”

Pentru a stimula implicarea în activităţi de voluntariat de mediu şi prin alte modalităţi, în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” („Şcoala altfel”, 1-5 aprilie 2013), ViitorPlus a distribuit 600 de puieţi către 21 de şcoli din municipiul Ploieşti. Fondurile pentru aceştia au fost oferite de DERO în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti.

„Adoptă un copac!” este un program dezvoltat de ViitorPlus pentru împădurirea terenurilor degradate din sudul României. Lucrările de împădurire se realizează în baza unor proiecte tehnice realizate de către experţi silvici. Aceeaşi modalitate de lucru este valabilă şi pentru „Perdele verzi – Parcul Industrial Ploieşti”. Activităţile din proiecte includ atât plantarea arborilor şi arbuştilor, cât şi îngrijirea lor timp de 5-6 ani, până ce pădurea/perdeaua forestieră atinge stadiul în care nu mai are nevoie de lucrări de întreţinere pentru a supravieţui.

Cei care doresc  să se implice în derularea acestor programe, o pot face prin donaţii, prin participarea ca voluntari la plantare sau ca voluntari care ajută la dezvoltarea activităţilor de strângere de fonduri, de comunicare, de logistică (înscrierea se face prin e-mail la adoptauncopac@viitorplus.ro).

Mulţumim pentru comunicatul de presă şi fotografii doamnei Gabriela Ticu, Responsabil Marketing si Comunicare,ViitorPlus – Asociatia pentru Dezvoltare Durabila

O astfel de pădure este pădurea pietrificată din Arizona. Se pare că arborii pietrificați nu s-au născut, n-au trăit și n-au murit pe locul unde se găsesc astăzi, ci au fost aduși de la mare distanță, odată cu aluviunile și rocile vulcanice transportate de numeroși torenți în această zonă, reprezentând o fostă câmpie mlăștinoasă.  Ca mărturie stă faptul că nu s-a găsit nicio urmă fosilă a frunzelor lor, în timp ce peste 30 de specii de plante foarte fragile, care trăiau în regiunile mlăștinoase în acea perioadă, au fost găsite fosilizate.

Dar cum a avut loc pietrificarea?

În condiții obișnuite, lemnul acumulat în acest fel s-ar fi transformat în cărbune. Însă, datorită sărurilor minerale în care a predominat siliciul, lemnul s-a impregnat treptat, mineralizându-se.  Astfel, sărurile minerale pătrunse odată cu infiltrația apei au înlocuit aerul aflat în spațiile din țesutul lemnos. Sarea care a contribuit în cea mai mare măsură la pietrificare ar fi fost în acest caz oxidul de siliciu, a cărui culoare, albă la început, a fost alterată apoi de alți oxizi în roșu, brun și galben, cu o splendidă gamă de nuanțe. Ulterior pădurea a fost acoperită de un strat de sedimente roșii și galbene, dar vântul și apa le-au înlăturat, dezvelind ceea ce se vede astăzi.

Pădurea Pietrificată din Arizona cuprinde, de fapt, patru areale de vechi păduri adevărate, pietrificate ca urmare a procesului amintit, respectiv: Blue Mesa Forest, Jasper Forest, Crystal Forest și Rainbow Forest.  În plus, în această zonă se află Black Forest, un areal de badlands-uri, de coline modelate de apă și vânt, culminând cu stânca Pilot Rock la 1900 m.  De asemenea, există alte stânci pitorești, între care Newspaper Rock, vechi ruine pueblo, îndeosebi cele din punctul cunoscut sub numele de Puerco Indian Ruin, după numele râului în apropierea căruia se află. Există chiar și un muzeu: Rainbow Forest Museum.

Toate acestea sunt protejate în cadrul Parcului Național al Pădurii Pietrificate (Petrified Forest National Park), desfășurat pe 38 km²,  înființat pentru a le putea apăra  împotriva „amatorilor de amintiri”. Acesta reprezintă doar un mic petic al unei zone foarte aparte, cunoscută sub numele de Deșertul Pictat (Painted Desert), devenit cunoscut pentru remarcabila succesiune armonioasă de nuanțe  pe care marnele, argilele și gresiile o dezvăluie, rezultate din eroziunea inegală a stratelor de sedimente având vârste și culori diferite.

Interesant de menționat este faptul că, amerindienii din zonă folosesc nisipurile colorate de aici pentru a-si fabrica vopselele utilizate pentru colorarea corpului – nu întâmplător au fost numite „pieile roșii”- precum și pentru faimoasele lor picturi alcătuite din compoziții circulare pictate pe suprafețe de pământ netede.

Dincolo de apariția, evoluția sau moartea acestor păduri, întreb: oare acești arbori ascund și un suflet pietrificat?

Surse bibliografice și foto :

http://www.petrified.forest.national-park.com/

http://www.nps.gov/pefo/index.htm

http://www.shannontech.com/ParkVision/PetForest/PetForest.html

http://www.npca.org/parks/petrified-forest-national-park.html

http://everywhereonce.com/2012/07/06/petrified-forest-national-park/

http://photo.net/equipment/where-to-buy

http://www.virtualtourist.com/travel/North_America/United_States_of_America/Arizona/Petrified_Forest_National_Park-750107/Things_To_Do-Petrified_Forest_National_Park-TG-C-1.html

http://directionofourdreams.blogspot.ro/2011/06/painted-desert.html

http://2dodges2go.blogspot.ro/2011_10_01_archive.html

http://seniorhikerphotos.blogspot.ro/2011/08/painted-desert-from-tawa-point.html

Articol realizat de Anca Milea

Master Geormorfologie cu elemente de cadastru (Anul I)

În București, caravana plantărilor a ajuns pe 4 noiembrie, parcul Universității Politehnica fiind beneficiarul unor puieți, dar și a prezenței ministrului mediului Rovana Plumb și a primarului capitalei, Sorin Oprescu.

Și dacă tot vorbim de plantări, ”plămânul verde” al Bucureștiului a mai avut parte de o acțiune de regenerare, cu o zi înainte Primăria Sectorului 6 organizând cea de-a treia ediție a campaniei ”Copacul Meu”. Parteneri ai acestui eveniment au fost  Asociaţia Young Initiative, Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti şi Raiffeisen Bank România.

La plantare au fost prezenți și voluntarii asociației montane ”Pathos”, împreună cu numeroșii cercetași ai Centrului Local ”Pia Brătianu” din București (100 de copaci fiind etichetați cu sigla Centenarului Cercetășiei în România 2013).

În urma acțiunii, sectorul 6 a înverzit cu peste 500 de arbori, arbuşti şi pomi fructiferi! În Drumul Cooperativei au fost plantați 350 arbori şi pomi fructiferi, în Parcul Constantin Brâncuși 50 de pomi fructiferi, în Parcul Giuleşti 50 de pomi fructiferi şi arbuşti – Hibyscus împletit, iasomie, spirea, iar în Parcul 9 Mai 50 de arbori.

Toți voluntarii au primit panseluțe, diplome de participare, insigne și au fost serviți cu diferite tipuri de prăjituri.

Așadar, fie în mod organizat, fie în cadrul unor acțiuni personale, luna aceasta putem cu toții să ajutăm la împădurirea țării!

„Pădurile sunt una dintre mândriile României, iar în ultimii ani am fost martorii dispariţiei lor treptate, pradă tăierilor ilegale, adesea cu complicitatea autorităţilor. Prin acest fenomen, nu numai ca România a pierdut din puterea plămânului său verde, dar au fost posibile şi catastrofele ce au lovit atâtea comunităţi: seceta, inundaţiile, alunecările de teren sunt şi efecte ale distrugerii zonelor împădurite. Acest guvern are voinţa şi determinarea de a salva pădurile ţarii si de a le reface pe cele pierdute. Împădurim România şi, în toată luna noiembrie, vom planta în total 26 de milioane de puieţi, începând cu zonele cele mai vulnerabile din toate judeţele ţării. Sunt bineveniţi alături de noi toţi voluntarii care doresc să plantăm împreună pentru viitor!” (Rovana Plumb)

Articol realizat de Alexandru-Codruț Miroiu

(Student în anul al III-lea, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti, specializarea Geografia Mediului şi om care trăieşte o viaţă “eco” - http://greenalex.posterous.com/)

Intr-un parc exista neaparat banci, locuri de joaca pentru copii, ba chiar fantani arteziene, sculpturi, statui; de asemenea, peisajul  poate fi „imbogatit” de existenta unui „mini” lac sau a unei ape – de cele mai multe ori statatoare.

Insa cel mai important, parcul ne intampina cu diferite specii de arbori si arbusti ornamentali, plante si flori variate, pasari si animalute rozatoare (de regula), ce au menirea sa te relaxeze numai admirandu-le sau pur si simplu fiind in preajma lor.

Elementele antropice, artificiale, ale unui parc sunt aleile pavate, stalpii de iluminat, cosurile de gunoi, bancile, fantanile, sau orice obiect realizat de mana omului. Dintre cele enumerate mai sus, consider ca elementul caruia trebuie sa i se dea cea mai mare atentie este cosul de gunoi, locul care trebuie „salutat” cum se cuvine de cei care se plimba in parc si au diferite activitati.

Degradarea unui parc incepe, in primul rand, tocmai prin neglijarea acestui element; „mai bine arunc pe jos, mi-e lene sa merg pana la cos”- cu o astfel de gandire incepe drama ecologica. Nu, sa nu-ti fie lene, pentru ca acest spatiu numit parc este „inima” orasului in care locuiesti, este locul de care te bucuri si trebuie respectat, pastrat, ingrijit.

Beneficiile aduse de „intalnirea” cu parcul sunt diferite:

-fabrica de oxigen urbana;

-loc de relaxare, socializare, plimbare, alergare;

-exemplu educativ pentru cei mici, carora li se pot tine „mini” lectii de botanica (ba chiar de zoologie); copacii, arbustii, iarba sunt lacasul a diferite specii de pasari, insecte, soparle, rozatoare, gandacei.

Cu alte cuvinte, respecta copacul din parc, ce-ti da umbra lui in zilele toride ale verii sau doar te linisteste prin sunetul crengilor sale sub adieri racoroase de toamna, respecta privelistea naturala a acestui spatiu verde, respecta natura urbana!

Articol realizat de Iulia Oanără

(Iulia Oanără a terminat in 2011 masterul „Managementul impactelor de mediu” – Specializarea Stiinta Mediului, Facultatea de Stiinte ale Naturii si Stiinte Agricole din cadrul Universitatii Ovidius Constanta; in anul 2009, in cadrul aceleiasi facultati, a absolvit specializarea Geografie.)

Surse fotografii:

http://www.opiniatimisoarei.ro/wp-content/uploads/2011/07/parcul-rozelor-2.jpg

http://www.rezervatiinaturale.ro/article/11741/Parcul-din-Slanic-Moldova

http://www.coldwater.org/Content/Rec_Parks.html

Este bine cunoscuta placerea pe care o simtim in ambianta racoroasa a padurii, in care domneste aerul curat si mirosul placut, eternul murmur al izvoarelor si cantecele armonioase ale pasarelelor neobosite, care aduce asupra noastra o influenta tonifianta, terapeutica si odihnitoare in escapada din rutina si stresul zilnic la care suntem supusi.

Padurea este din ce in ce mai apreciata de turisti deoarece stimuleaza, prin calitatile sale estetice deosebite, emotiile stenice (bucurie, vioiciune, incantare) si le alunga pe cele astenice (tristete, suparare, depresie).

Arborii sunt pretuiti in peisaj atat prin culoarea diferita a trunchiului, ramurilor si frunzelor, cat si prin diversitatea formelor, exprimata prin inaltime, coroana, dispozitia ramurilor, marimea frunzelor, aspectul cojii s.a, toate acestea influentand favorabil psihicul uman.

Arborii inalti sunt impunatori prin maretia formei, impresia de putere si de atractie pe care o exercita asupra oamenilor. In compozitia peisajelor forestiere, inaltimea arborilor impresioneaza atat prin efectul lor individual cat si prin efectul de ansamblu al grupurilor de arbori din padure.

Forma conica a coroanei are un caracter dinamic, cu intensitate variabila in functie de dispozitia oamenilor. Daca ramurile arborelui sunt orientate in sus, emotiile sunt cele mai dinamice, in timp ce dispunerea orizontala a ramurilor dinamizeaza moderat psihicul, iar ramurile pendente sunt mai putin stimulative.  Forma columnara a arborelui stimuleaza elanul si dezvoltarea fanteziei spre idei si sentimente inalte.

Caracterul dinamic al formei columnare este mai odihnitor decat al formei conice, deoarece conturul este format din linii drepte , nu frante si sunt inclinate in sens contrar.

Forma sferica a coroanei creeaza impresia multumirii de sine. Silueta dulce, placuta si desavarsirea formei clar exprimata la unele specii de tei creeaza  expresia statica, ce conserva sentimentul de satisfactie deplina.

Forma umbrelata, caracteristica coroanelor intinse orizontal la pinul silvestru si pinul negru, este un factor calmant si ocrotitor, fiind apreciata de turistii care cauta odihna pasiva in natura.

Pe de alta parte, arbustii cu inflorescente verticale constituie un factor stimulator, in timp ce speciile cu flori mari si rotunde au rolul de factor conservant, iar plantele cu inflorescente pendente sunt calmante.

Structura padurii influenteaza diferit starea oamenilor. Insa ea este mereu gata sa ne dea o mana de ajutor, mai ales celor ale caror lacrimi interioare nu-si mai urmeaza calea fireasca gasind alt mod de evadare din suflet. Sub protectia padurii, omul isi poate marturisi cu deplina sinceritate vulnerabilitatea si melancolia, iar atingerea prietenoasa a copacilor ne invita sa ne destainuim. Noi ce ii oferim in schimb?

Articol realizat de Anca Milea

(Studenta in anul al III-lea, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti, specializarea Geografia Mediului)

Sursa foto: www.gradinamea.ro

Daca v-a placut articolul, ne-am bucura sa-l votati si sa-l ‘share’-uiti mai departe pe Facebook, Twitter, Google+ sau alte retele.

Asemenea paduri naturale intalnim si in Carpatii nostri stravechi, neatinse de mana omului, prafuite de trecerea anotimpurilor, insa mereu vesele, verzi, primitoare, iubitoare.

In padurile naturale ale Romaniei sunt prezente 34 formatii forestiere din cele 50 inventariate la nivel national, intalnindu-se toate speciile forestiere dominante, cu areale zonale (zambru, molid, brad, fag, gorun, stejar, cer, garnita) si cu areale intrazonale (larice, pin negru, pin silvestru, frasin, ulm, plop negru, plop cenusiu, plop tremurator, salcie alba, etc.)

Parcurile Nationale Beusnita-Cheile Nerei, Semenic-Cheile Carasului, Domogled-Valea Cernei si Cozia sunt simbolurile imensei bogatii a speciilor de arbori si arbusti, intretinuta de climatul mediteraneean predominant, care permite existenta speciilor termofile, dintre care se pot mentiona : Acer monspenssulanum, Fagus orientalis, Carpinus orientalis, Fraxinus ornus etc, 8 specii si subspecii de Quercus, 7 specii si subspecii de Sorbus, 3 specii de Tilia, precum si numerosi arbusti rari (Daphne laureola, Syringa vulgaris, Hedera helix s.a).

Adevarati giganti ai lumii vegetale, domina arboretele naturale devenind depozitari ai unei ‘arhive’ pline de informatii. Cele mai valoroase centre de gene europene se afla in Carpatii Romaniei, mai ales pentru molid, brad, fag si gorun, asa cum reiese in urma cercetarilor efectuate in diverse tari. Speciile forestiere din padurile naturale ajung la dimensiuni impresionante, cu diametre de peste 1 m si inaltimi de pana la 60 m in cazul molidului.

In padurea Hartagul din Muntii Penteleu (Buzau), s-a descoperit in 1945 cel mai mare molid din Romania, o raritate in Europa, ce avea diametrul de 2,20 m si inaltimea de 62 m. Arborete naturale cu exemplare monumentale de fag se intalnesc in Parcurile Nationale Domogled-Valea Cernei, Beusnita-Cheile Nerei si Semenic-Cheile Carasului, in cadrul unor fagete de inalta productivitate .

Speciile relicte, care au supravietuit diferitelor glaciatiuni, dintre care relictele ocrotite Syringa josikaea si Hepatica transsilvanica si cele glaciare – mesteacanul pitic (Betula nana), mestecanasul (Betula humilis) – rivalizeaza cu monumentalitatea arborilor prin exuberanta si inocenta.

Fauna adapostita de aceste paduri este in mare parte aceeasi, raspandita pe intreg teritoriul tarii, ursul brun, lupul, cerbul carpatin, capra neagra, mistretul, capriorul, rasul, iepurele, pisica salbatica, vulpea si fazanul, fiind, pe rand, invitatii (si participantii) la spectacolul naturii.

Daca v-a placut acest articol, va rugam sa-l votati ! Si nu uitati sa va abonati la newsletter-ul revistei Greenly ! 

Articol realizat de Anca Milea

(Studenta in anul al III-lea, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti, specializarea Geografia Mediului)

Bibliografie: Padurile Romaniei, parcuri nationale si parcuri naturale, Regia Nationala a Padurilor Romsilva, Bucuresti, 2004

Sursa fotografiilor: http://ro.wikipedia.org

Am fost cazata, alaturi de ceilalti „ambasadori” ai scolii din diverse tari, in caminul Liceului Honoré d’Estienne d’Orves, cel mai mare din Nisa, aflat langa Parcul Natural urban d’Estienne d’Orves, unul dintre cele mai frumoase vizitate de mine, din care nu as mai fi vrut sa plec si in care am petrecut ore de neuitat !

Parcul Natural urban d’Estienne d’Orves este o insula de verdeata aflata in inima orasului Nisa, pe colina St Philippe ! Eu l-am vizitat cu o zi inainte de a parasi orasul si afirm cu mana pe inima ca acele ore au fost unele dintre cele mai frumoase din viata mea, in care, intr-un chip misterios, s-a produs o „translatie” in perioada copilariei… greu de explicat in cuvinte, stiu doar ce am trait si simtit…Este un parc superb, cu o aparenta minunata de salbaticie ! O data ajunsi acolo, sa stiti ca nu va va deranja nimeni !

Exista locuri pentru popas, bancute, puteti sta pe iarba, pe paturica (asa cum am facut eu), putinii turisti sau localnici pastreaza o distanta de bun simt intre ei, puteti face plaja, puteti alerga dupa bondari (cum am facut tot eu) sau soparle…ori puteti face orice alt lucru frumos ! Indicatoarele sunt realizate din trunchiuri de copac, pe care sunt pictate veverite aratand directia buna catre obiectivele din parc la care doriti sa ajungeti ! Este unul dintre cele mai frumoase locuri din Nisa !… Eu am regretat ca l-am vizitat abia cu o zi inainte de plecare, practic ultima mea zi plina in acest oras drag sufletului meu si am intrat in parc pe la ora 14.30…Poate de aceea mi s-a parut foarte pustiu, fiindca era tare cald si cred ca oamenii preferau sa stea in case, la racoare…Parcul merita insa o zi intreaga !…Locul este feeric, cu extrem de putini turisti si localnici iar panorama este de vis ! Din parc se observa aeroportul orasului Nisa, se vad toate avioanele care decoleaza si aterizeaza iar daca aveti un binoclu performant, puteti sa va asigurati ore bune de placere numai privind la aeronave !

Revenind la date concrete, parcul se intinde pe aproximativ 15 hectare si este rezultatul a doua achizitii: fosta proprietate a Castelului Miramar si terenul mostenitorilor familiei d’Estienne d’Orves. Solul este de tip „puding”, adica o varietate de conglomerat foarte compact, format din blocuri rotunjite si pietris (din engl. pudding, fr. poudingue). Inaintand pe traseu, se observa un afloriment frumos, constituit din pietre cimentate, aflate sub arbusti. Trebuie sa mentionez ca parcul are amenajate poteci, locuri pentru picnic si locuri de joaca pentru copii iar la intrare exista si o parcare foarte spatioasa. Parcul Natural urban d’Estienne d’Orves este pazit iar pe timpul noptii este inchis.

In parc exista peste 500 de maslini centenari si unul milenar, pini, stejari, frasini, hamei, roscovi, toti arborii fiind ocrotiti. Flora mediteraneana este, desigur, la ea acasa, dezvoltandu-se frumos si incantand turistii. In zona cu maslini a parcului am poposit mai mult timp, incercand sa „simt” vremurile trecute doar privindu-i pe acesti „frumosi”, pe maslini…sau chiar atingandu-i si imbratisandu-i…Sentimentul de a fi inconjurat de sute de maslini este greu de descris…bucurie, mirare, emotie, nostalgie…sau toate la un loc!

Am trecut si pe langa o vila veche, Villa Bellevue, fosta casă a contelui d’Estienne d’Orves, in apropierea careia se afla un mic iaz cu pestisori ! Locul parea usor straniu…Iti puteai imagina cum pe timpuri doamne elegante isi etalau rochiile frumoase, cum copii nazdravani alergau in jurul iazului, cum domni sobri ii apostrofau, incercand sa-i linisteasca…Eu ma asteptam dintr-o clipa in alta ca aceste „clipuri’ din imaginatia mea sa devina realitate !

Daca va atrage avifauna, sa stiti ca puteti intalni pitulici, pitigoi si randunele. Entomologii vor fi incantati sa afle ca insectele se simt minunat in acest parc, albinele si bondarii facand „curte” in permanenta superbelor flori ! Cantecul cicadelor va va insoti si aici ca si in restul orasului. Pentru cei pasionati de herpetologie, am o veste: am surprins o Tarentola mauritanica („la tarente”, in limba franceza), specie de Gecko (Gekkonidae), in special nocturna sau crepusculara, dar uneori activa si ziua. Se ascundea de razele soarelui intr-un cos de gunoi din lemn dar am pandit-o si am reusit sa o fotografiez. Tarentola mauritanica este intalnita des in regiunea mediteraneana, pe roci, trunchiuri de arbori, in interiorul si exteriorul caselor etc.

Ce sa va mai povestesc ? M-am bucurat de prezenta curmalilor, agavelor, smochinilor…si le-am transmis prin atingeri afectuoase sau chiar prin imbratisari viguroase toata iubirea mea !

Dragii mei, voua ce parcuri naturale vizitate v-au placut cel mai mult ? Ce arbori v-au emotionat ? Ati imbratisat vreodata un copac ?

Dragi cititori, astept cu incantare, ca de obicei, comentariile dumneavoastra in legatura cu acest articol. Daca v-a placut, puteti sa-l votati !

De asemenea, pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre !

Fotografiile sunt realizate de autoarea articolului.