Antropocenul reprezintă o eră geologică în care se remarcă impactul omului asupra ecosistemelor. Aceasta nu este o eră oficială, termenul nefiind acceptat în nomenclatura geologică, însă este folosit în diverse studii științifice. Eugen F. Stoermer a fost cel care a folosit prima dată noțiunea de „Antropocen”.

Nu sunt clare limitele acestei ere. Cei mai mulți cercetători susțin plasarea limitei inferioare a Antropocenului în perioada Revoluției Industriale, mai precis din momentul descoperirii motorului cu aburi. Această tehnologie a dus la schimbările geosferelor, cea mai afectată fiind atmosfera.

Există însă și cercetători ce susțin că începutul Antropocenului a fost marcat de așezările omenești permanente din timpurile preistorice, mai exact de începerea activității agricole, fiind reprezentat de revoluția neolitică. Alți specialiști plasează începutul erei din momentul lansării celor două bombe nucleare la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Semnificație

Referitor la acest termen, se poate remarca alipirea celor două cuvinte antropo și cen, însemnând om și respectiv nou, actual, recent, conform Dex. Astfel, putem concluziona că Antropocenul semnifică perioada omului modern, perioadă ce a avut și încă are un impact puternic asupra mediului înconjurător.

Obiect de studiu

Activitățile antropice au dus la schimbări asupra planetei și inclusiv ale climei. Antropocenul studiază acest impact pe care umanitatea îl are asupra mediului, în prim plan aflându-se schimbările climatice globale. Prin avansarea accelerată a tehnologiei, nivelul de emisii ale gazelor cu efect de seră (CO_x, NO_x, etc.) a crescut considerabil. Aceste lucruri au dus la modificări globale evidente, cum ar fi topirea calotei glaciare și implicit creșterea nivelului mării.

Dezvoltarea comunităților umane în antropocen

Deoarece începutul erei geologice, Antropocen, nu se cunoaște exact, dezvoltarea comunităților umane va fi prezentată din trei perspective.

a) Revoluția din neolitic

Dacă plasăm începutul antropocenului în cadrul revoluției din neolitic, putem discuta de o principală evoluție a comunităților umane dictată de descoperirea agriculturii. Momentul în care omul a învățat cum să folosească terenul agricol eficient a fost și momentul în care se poate vorbi despre începutul civilizației omenești. Astfel, au apărut așezările permanente, așezări ce mai târziu vor deveni orașe.

Dezvoltarea comunităților umane nu s-a efectuat uniform pe toată suprafața globului. Acolo unde existau resurse suficiente, teren ce putea fi cultivat și animale ce puteau fi ușor domesticite, dezvoltarea a fost mai accelerată. În acea perioadă, Mesopotamia (în prezent Irak și Siria) era considerat „cornul abundenței”, având caracteristicile necesare pentru a se dezvolta civilizații superioare (sumerienii, babilonienii etc.).

Apariția comerțului a dus la prima formă de globalizare. Au fost create drumuri, au fost împărtășite idei de dezvoltare, realizându-se o rețea de comunicare între civilizații ce a dus la o dezvoltare mai mare a acestora. Comunitățile umane au evoluat treptat până în secolul al XVIII-lea, când tehnologia va căpăta un avans rapid.

b) Revoluția Industrială

La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în Anglia începe o perioadă de dezvoltare tehnologică incredibilă, denumită Revoluția Industrială. Marile descoperiri de la acea vreme înlocuiesc manufactura cu mașinismul, realizând astfel noi ramuri de producție, noi centre industriale și nu în ultimul rând, se dezvoltă clasa muncitoare.

În 1712, Thomas Newcomen a construit motorul cu abur prevăzut cu piston și cilindru, iar în 1784, James Watt perfecționează invenția. Acest moment este considerat începutul Revoluției Industriale.

Revoluția industrială a dat startul unei dezvoltări rapide a comunităților umane dar și unor dezastre ecologice considerabile. Abundența emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și exploatarea resurselor la o scară mult mai largă au dus la modificări însemnate ale mediului. Acestă perioadă a fost probabil cea mai dăunătoare din toată istoria umanității.

c) Al doilea război mondial

Conflictele au reprezentat principalii factori ce au schimbat fațada hărților politice. Încă din cele mai vechi timpuri au existat conflicte între triburi, civilizații, țări etc. Lupta pentru putere, dorința de a căpăta cât mai multă influență a existat din totdeauna. Astfel au fost create imperii ce ulterior s-au destrămat, colonii și, mai nou, organizații interstatale.

Al doilea război mondial a adus strategii și tehnologii de luptă ce până atunci erau nemaiîntâlnite. O armă ce a schimbat în totalitate percepția omenirii vizavi de război a fost bomba nucleară. Lansarea celor două atacuri nucleare în orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki, de către armata americană, a adus un nou concept asupra lumii moderne, războiul nuclear. Frica de acest tip de război este una cât se poate de justificată, bombele cu hidrogen fiind deosebit de periculoase nu numai în zona în care acestea sunt eliberate, dar produc un efect asupra mediului greu de suportat de geosferele Pământului.

Un exemplu vizavi de repercursiunile exploziilor nucleare poate fi cel de la Cernobîl, Ucraina. În anul 1986, în urma unei defecțiuni, Centrala Atomonucleară a explodat, efectele resimțindu-se la sute de km distanță. În România, oamenii au observat plantele decorative care au ofilit, iar aceștia erau instruiți să nu cumpere fructe și legume de pe piață.

Concluzii

În concluzie, Antropocenul este era care descrie impactul omului asupra mediului, impact ce duce în cele din urmă la insecuritate socială. Pentru dezvoltarea comunităților umane până în acest moment, a fost nevoie de o intervenție asupra componentelor Pământului, ce a fost inevitabil resimțita ulterior.

Tehnologia de azi ne permite să utilizăm resurse într-o manieră mai sustenabilă, iar energia poate fi alternativă, regenerabilă. Protejarea și conservarea mediului se fac simțite din ce în ce mai mult, deoarece înțelegem importanța acestora, în special când se vorbește despre sănătatea populației.

Articol realizat de Romete Gabriela Cristina

Anul I Master Evaluarea Integrată a Stării Mediului

Facultatea de Geografie, Universitatea din București

Bibliografie

• http://stiintasitehnica.com/ce-este-antropocenul/
• http://www.anthropocene.info/
• http://www.descopera.org/revolutia-neolitica/
• http://www.descopera.ro/istorie/16142400-revolutia-care-a-schimbat-lumea-din-temelii-de-ce-revolutia-industriala-a-inceput-in-marea-britanie
• https://editors.eol.org/eoearth/wiki/Anthropocene

Sursa foto:  https://en.wikipedia.org/wiki/The_Anthropocene_Extinction

Ainsi, pour les régions pétrolifères (et particulièrement pour le périmètre Ploiesti – Targoviste – Campina), on a développé un plan de défense qui visait leur classification comme zones militaires, l’expulsion des spécialistes britanniques, français et belges, les restrictions du trafic, la protection des réservoirs et des installations de raffinage et une forte concentration d’équipement et des forces  de combat: en particulier des cannons anti-aériens et des avions de chasse allemands et roumains.

Les mesures de défense ont assuré la répulsion du premier bombardement de 1942, connu sous le nom de ”Mission Halpro” ou ”Opération Halverson”, mission dans laquelle ont participe 13 bombardiers, dont 12 sont arrivés a Ploiești. Cet attaque est un échec pour les Allies, à cause des pertes insignifiantes causées aux raffineries. En revanche, les allemands ont consolidé la défense de la ville, qui devient ainsi, selon les mots de Gerstenberg (le commandant des forces allemandes en Roumanie pendant la Seconde Guerre Mondiale) la Forteresse Ploiești (Festung Ploiești).

L’analyse des causes de l’échec de la première mission aide les Allies à conclure qu’il faut mieux préparer les futurs attaques aériens et, en Janvier 1943, on décide la reprise des bombardements, avec une nouvelle stratégie et une augmentation majeure de la force d’attaque.

Le plan prévoyait un bombardement à Ploiesti pour le 1^er  Aout 1943, avec 177 avions B-24 Liberator partant de la base aérienne de Benghazi. Sans escorte, les bombardiers auraient du parcourir, en 14 heures, un voyage de 3700 kilomètres tour-retour en exécutant un attaque à une altitude très réduite, de seulement 100 mètres – en effet un attaque ”au fil de l’herbe”.

Les Allies se sont fondés sur l’idée que Ploiesti n’avait pas été attaque depuis longtemps et sur la manque d’informations de la part de leur ennemi sur un tel attaque. Mais la réalité était très différente, parce que les allemands connaissaient, à travers leurs services de renseignement, les intentions anglo-américaines et savaient de l’existence des bases de Benghazi qui pourraient être utilisées pour frapper Ploiesti.

Gerstenberg lui-même était bien préparé, et la défense de Ploiesti consistait en plusieurs ceintures de batteries anti-aériennes. Des centaines de mitrailleuses étaient dissimulées dans les tranchées ou cachées parmi les usines, les ponts, les châteaux d’eau, les clochers des églises ou camouflées dans les villages. En plus, l’élément surprise était un train équipé avec des cannons anti-aériens, sur la ceinture ferroviaire de Ploiesti. Gerstenberg avait préparé tous ces éléments autour les installations industrielles qui ne pouvaient pas être ni dispersées, ni placées en sous-terrain.

Par conséquent, l’opération ”Tidal Wave” (Vague écrasant) a rencontré un puissant feu d’artillerie, accompagné par l’aviation de chasse allemande et roumaine. La flotte américaine a subi des lourdes pertes, avec 53 avions détruits et 37 sérieusement avaries. Seulement 88 avions se sont rentrés a Benghazi. Cinq pilots ont reçu la Médaille d’Honneur, dont 3 posthumes, le plus grand nombre de médailles accordé pour une seule mission des Forces Aériennes. 

Le raid du 1^er Aout 1943 a été un débâcle pour les Allies, particulièrement par rapport aux pertes d’avions et aviateurs qu’ils avaient subi, bien que les dommages causés n’ont pas été sans importance. Ainsi, on a détruit 29% de la Raffinerie „Astra Romana” „Creditul Minier” – 75%; „Vega’’ – 26%; „Colombia” – 60%; „Steaua Romana” – Campina – 30%, et les autres n’ont pas été affectées.

La reconstruction des installations a nécessité beaucoup de temps et d’argent, et, pour une période, les raffineries ont cessé leur production, privant l’Armée Allemande d’une partie des produits qu’elle nécessitait beaucoup.

Entre Aout 1943 et le début du mois d’Avril 1944, les Allies ont arrêté leurs bombardements. En Avril 1944, trois raids aériens ont vise les raffineries de Ploiesti, dont le plus grand a eu lieu le 5 Avril, avec 146 avions et 588 tonnes de bombes, qui ont dévasté la gare et la Raffinerie ”Astra Romana”. En Mai 1944, à la suite des attaques de 5, 18 et 31 mai, dont le dernier avait implique 640 avions et 300 bombardiers B-24, les raffineries ont reçu leur coup de grâce. Les attaques ont continué en Juin, Juillet et Aout, paralysant presque toute activité de production à Ploiesti.

Presque 80% des installations technologiques de la Raffinerie ”Astra Romana” ont été détruites. Entre 40 et 60% de la Raffinerie ”Vega” était dévastée. 65% de la Raffinerie ”Româno-Americană” a été détruite aussi et la Raffinerie ”Creditul Minier” était complètement éliminée et sa production définitivement terminée. La ville a subi aussi des graves pertes.

On ne peut pas nier le fait que la destruction des raffineries de Ploiesti a été un pas important pour la victoire dans la Seconde Guerre Mondiale, mais pour la ville et pour l’industrie dont elle dépend, la fin de la guerre n’a représentée qu’un changement de domination, avec le passage de la Roumanie sous un régime dictatorial soviétique.

Sources:

1. Ivănuş, Ghe., 2004, Istoria petrolului în România, Ed. Agir, Bucureşti
2. Narcis, Gherghina – 1 August 1943 – „Tidal wave” : Studiu publicat in  Revista Societăţii de Studii Istorice Erasmus, nr. 12, 2001, Bucureşti, Ed. Ars Docendi, p. 214-220
3. Wikipedia – Operation Tidal WavSurse foto: Wikipedia – B-24D’s fly over Ploesti during World War II, Wikipedia – Ploiesti 1943 bombardament, Cer si pamant romanesc – Remember 3 si 4 aprilie 1944 – Romania sub bombele aviatiei americane

Sourses photo: Wikipedia – B-24D’s fly over Ploesti during World War II, Wikipedia – Ploiesti 1943 bombardament, Cer si pamant romanesc – Remember 3 si 4 aprilie 1944 – Romania sub bombele aviatiei american

Article écrit par Alexandra Petre et traduit par Mihail-Andreas Mitoseriu.

La raffinerie édifiée par les frères Mehedinteanu a été suivie par d’autres, au début à Ploiesti, puis dans tout le département Prahova et, finalement, partout dans la Roumanie. À la fin de la même année, Ed Madasch a édifié une autre raffinerie dans la Banlieue Rudului, et, en 1860, Gheorghe Sfetescu construit un troisième tel établissement dans la Banlieue Sfantu Sava. En 1862 et 1865, encore d’autres raffineries apparaissent à Ploiestiori. Unes de ces raffineries ont une existence assez éphémère, mais d’autres ont continué de fonctionner pour longtemps (en 1900 il y a déjà 20 raffineries à Ploiesti), assurant l’alimentation avec du pétrole lampant, pour l’éclairage public à Bucarest (Bucarest était la première ville du monde qui a utiliser l’éclairage avec du pétrole lampant) et puis a Ploiesti, Buzau, Targoviste, Galati, etc., passant en suite à la production des substances plus complexes.

Les raffineries Rafov, Orion, Teleajan, Vega, Astra, Standard, Colombia et d’autres étaient remplacées au début a l’extérieur de la ville. En 1889, le premier oléoduc est construit en Roumanie, liant les villes de Ploiesti et Campina (longueur de 30 km et diamètre de 15 centimètres). Dans les années suivants, des grands oléoducs de l’Etat (Ploiesti-Constanta, Ploiesti-Giurgiu) ou privés sont aussi construits.

Apres des nombreuses transformations au cours des deux guerres mondiales, les raffineries Astra, Teleajan, Vega et Creditul Minier font encore partie du paysage de la vile de Ploiesti. Astra occupe le même endroit, au sud de la ville, étant édifiée en 1910 avec l’aide du capital anglais et néerlandais, devenant puis la plus grande raffinerie roumaine entre 1930 et 1962. En 1948, elle a été réunie avec la raffinerie Orion, qui était sa voisine directe, et aussi avec deux autres raffineries plus petites, Norris et Lumina, afin de devenir la Raffinerie no. 1, avec un  changement de nom qui reflétait l’objectif du régime communiste – l’effacement du passe.

La Raffinerie Américano-roumaine provient de la même période que la raffinerie Astra, et représente le début d’une entreprise très bien connue, même aujourd’hui par les habitants de Ploiesti, sous le nom de la Raffinerie Teleajan. Néanmoins, à nos jours, cette raffinerie porte le nom de Lukoil.

La Société Vega, crée par l’Entreprise Concordia en 1905, à l’aide du capital allemand, décide rapidement, sous la direction de Titu Maiorescu, de bâtir une raffinerie sur un terrain au sud de Ploiesti. Elle devient opérationnelle à la fin de l’année 1905 et devient fameuse pour raison de son directeur, Lazar Edeleanu, un chimiste roumain qui avait inventé, recherche et implémenté un procédée de raffinage du pétrole lampant, en employant du dioxyde de souffre, procédée qui est utilisé partout dans le monde.

Aussi en 1905 prend naissance la raffinerie Creditul Minier – aujourd’hui nommée Brazi – qui a représenté un moment important dans l’évolution du secteur pétrolier en Roumanie. Située a l’extérieur de la ville, dans la commune de Brazi, elle était équipée avec les plus modernes technologies. En 1938-1939, elle produit pour la première fois dans l’Europe l’isooctane.

Pendant la première guerre mondiale, malgré les bombardements allemands contre la ville de Ploiesti (évacuée par l’Armée roumaine), les dommages subis par les raffineries sont réduits et les installations sont rapidement réparées, continuant leurs activités normales. Raffineries de l’époque entre les deux guerres mondiales sont assez nombreuses et ont une dynamique impressionnante, comptant au même temps des grandes unités de production et aussi des raffineries plus petites, capables de résister même avec des résultats plutôt modestes. Trois quarts de la production roumaine de pétrole provenait de seulement sept raffineries: Astra Romana, Vega, la Raffinerie Americano-roumaine, Creditul Minier, Orion et Colombia (toutes situées à Ploiesti ou dans sa proximité) et Steaua Romana à Campina. Les raffineries majeures disposaient d’une grande capacité de production, grâce aux installations de craquage thermique. En revanche, les petites raffineries restaient au niveau des « fabriques de gaz ».

Apres le début de la deuxième guerre mondiale (1939) et jusqu’à 1943, toute l’industrie pétrolière de la Roumanie a été liée aux accords économiques et politiques avec l’Allemagne. On a eu des nombreux accords de ce type, mais je veux présenter deux de ces ententes: celle de 29 septembre 1939, avec une durée de 5 ans, sur la base de laquelle la Roumanie exportait son pétrole en échange des armements allemands, et celle de 29 janvier 1941, concernant la production des carburants pour l’aviation, que l’Allemagne nécessitait d’une manière urgente afin d’envahir la Grèce.

Selon l’opinion de Winston Churchill, la ville de Ploiesti représentait la racine pivotante de la puissance allemande, capable d’offrir un soutien plus efficace qu’une simple aide militaire. En partant de ces raisonnements, il n’a fallu pas longtemps pour que les Allies élaborent des plans de bombardement aérien, et le premier tel attaque se produit dans l’après-midi de 12 juin 1942.

Sources:

Dumitrescu, N., Stanciu, L., Zidaru, C., 1998, Din  istoria transportului ţiţeiului prin conducte în România,Ed. Silex, Ploieşti

 Ivănuş, Ghe., 2004, Istoria petrolului în România, Ed. Agir, Bucureşti

Neacşu, M., 2008, Imaginea urbană element esenţial în organizarea spaţiului: studiu de caz municipiul Ploieşti, Ed. Universităţii din Bucureşti

 Wikipedia – Istoria Ploiestiului

 Petroblog

Surse foto: Wikipedia – Rafinariile Astra Romana si Orion, Petroblog

Article ecrit par Alexandra Petre et traduit par Mihail Mitoșeriu.

Astfel, pentru regiunile petrolifere (si mai ales pentru arealul Ploiesti – Targoviste – Campina) a fost constituit un plan de aparare ce cuprindea declararea acestora drept zone militare, expulzarea din aceste zone a specialistilor englezi, francezi si belgieni, restrictii de circulatie in zona, protejarea instalatiilor si rezervoarelor din rafinarii si o puternica concentrare de forte si echipament de lupta, in special tunuri antiaeriene si avioane de vanatoare germane si romanesti.

Masurile de aparare luate au asigurat respingerea primului bombardament aerian aliat din 1942, denumit si „Misiunea Halpro” sau „Operatiunea Halverson”, misiune la care au participat 13 bombardiere, din care 12 au ajuns la tinta. Acest atac a reprezentat un esec pentru aliati, rafinariile suferind pagube insignifiante. Ca raspuns al atacului,  germanii vor consolida oraşul, ce devenise după expresia lui Gerstenberg  (comandantul  fortelor militare germane din Romania in cel de-al doilea razboi mondial) – „Festung Ploieşti” (Fortăreaţa Ploieşti).

Analiza cauzelor esecului primei misiuni a permis aliatilor sa ajunga la concluzia necesitatii unei mai minutioase pregatiri a viitoarelor atacuri aeriene si, in ianuarie 1943,  se ia decizia reluarii bombardamentelor, conform unei noi strategii si cu sporirea considerabila a flotei aeriene de atac.

Planul prevedea ca raidul asupra rafinariilor ploiestene sa se produca in ziua de 1 august 1943, baza de plecare a celor 177 de bombardiere B-24 Liberator fiind aeroportul de la Benghazi, Libia. Bombardierele, neinsotite de avioane de vanatoare, trebuiau sa parcurga, in 14 ore, un drum dus-intors de 3700 km si sa execute atacuri asupra obiectivelor repartizate la „firul ierbii”, practic de la 100 m inaltime.

Aliatii se bazau pe faptul ca obiectivul nu mai fusese atacat de ceva vreme si pe lipsa informarii dusmanilor despre atacul planuit. Situatia era cu totul alta, deoarece germanii cunosteau prin intermediul serviciilor secrete intentiile anglo-americane si erau la curent cu existenta bazelor aeriene din zona Bengazi, a caror destinatie putea fi si zona Prahova.

Si Gerstenberg era bine pregatit, apararea antiaeriană a Ploiestiului fiind alcătuita din numeroase centuri de foc. Sute de mitraliere erau ascunse in tranşee, cocotate pe turele, deasupra uzinelor, in apropierea podurilor, pe castelele de apa, clopotnitele bisericilor sau camuflate in targuri si in capitele de fan. Alaturi de toate acestea, elementul cel mai surprinzător a fost un tren mobil cu artilerie antiaeriana, aflat pe centura orasului Ploiesti. Gerstenberg a pregatit toate acestea in jurul instalatiilor care nu puteau fi amplasate nici in subteran si nici nu puteau fi dispersate.

Prin urmare, misiunea „Tidal Wave” („Valul nimicitor”) a fost intampinata de un puternic tir de artilerie si interceptata de aviatia de vanatoare germana si romana. Flotila aeriana americana a avut mult de suferit, pierzand 53 de bombardiere, au fost grav avariate 37 de aparate, la Benghazi intorcandu-se doar 88 de avioane. Cinci piloți au primit Medalia de Onoare, trei postum, cele mai multe medalii decernate vreodata pentru o singura misiune a Fortelor Aeriene Americane.

Raidul american din 1 august 1943 a fost un dezastru pentru aliati, mai ales raportat la pierderile de avioane si la numarul victimelor, desi distrugerile provocate rafinariilor ploiestene nu au fost lipsite de importanta. Astfel, au fost afectate: Rafinaria „Astra Romana” – cca. 29%; „Creditul Minier” – 75%; „Vega”- 26%; „Colombia” – 60%; „Steaua Romana” – Campina – 30%, celelalte rafinarii scapand neatinse.

Totusi, refacerea instalatiilor afectate a cerut timp si bani, iar pentru o perioada rafinariile si-au sistat productia, lipsind in acest fel armata germana de o parte din produsele petroliere atat de necesare.

Din august 1943 si pana la inceputul lunii aprilie 1944 nu s-au mai inregistrat raiduri de bombardament ale aliatilor. In aprilie 1944, asupra rafinariilor din Ploiesti au fost executate trei raiduri aeriene, dintre care cel mai important a fost cel din data de 5 aprilie, efectuat de 146 bombardiere care, prin cele 588 tone de bombe, au provocat mari distrugeri Triajului si Rafinariei „Astra Romana”. In luna mai 1944, in urma bombardamentelor din 5, 18 si 31 mai, la ultimul participand 640 bombardiere si 300 avioane B-24, rafinariile au primit lovitura de gratie. Bombardamentele au continuat si in lunile urmatoare: iunie, iulie si august, toate la un loc soldandu-se cu paralizarea aproape totala a activitatii acestora.

La Rafinaria „Astra Romana” au fost distruse in procent de 80% instalatiile tehnologice si anexele. Rafinaria „Vega” a suferit pagube intre 40 si 60%, ca rezultat al distrugerii. Procentul de distrugere pentru rafinaria „Romano – Americana” a fost de 65%, iar „Creditul Minier” – Brazi a fost complet distrusa si scoasa din functiune. Orasul, de asemenea, a fost avariat grav.

Nu se poate nega ca distrugerea rafinariilor din Ploiesti a fost un pas important in incheierea celui de-al doilea razboi mondial, insa pentru oras si resursa de care soarta lui e strans legata, sfarsitul razboiului a insemnat doar schimbarea exploatatorului, Romania trecand sub regim dictatorial sovietic.

Bibliografie:

Ivănuş, Ghe., 2004, Istoria petrolului în România, Ed. Agir, Bucureşti

Narcis, Gherghina – 1 August 1943 – „Tidal wave” : Studiu publicat in  Revista Societăţii de Studii Istorice Erasmus, nr. 12, 2001, Bucureşti, Ed. Ars Docendi, p. 214-220

Wikipedia – Operation Tidal Wave

Surse foto: Wikipedia – B-24D’s fly over Ploesti during World War II, Wikipedia – Ploiesti 1943 bombardament, Cer si pamant romanesc – Remember 3 si 4 aprilie 1944 – Romania sub bombele aviatiei americane

Pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine, dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre.

Rafinariile Orion, Rafov, Teleajan, Vega, Astra, Standard, Colombia etc erau amplasate initial in exteriorul orasului. Apare primul oleoduct din Romania in 1899, legand Ploiestiul de Campina (30 Km lungime si o grosime de 6 toli). Acestuia i se adauga marile oleoducte ale statului (Ploiesti – Constanta, Ploiesti – Giurgiu), ce sunt dublate de numeroase oleoducte particulare ce inconjoara Ploiestiul.

Suferind numeroase transformari si trecand prin doua razboaie mondiale, rafinariile Astra, Teleajan, Vega si Creditul Minier se regasesc si actual in constitutia Ploiestiului. Astra, situata si astazi in acelasi loc din sudul orasului Ploiesti, a aparut in 1910, fiind constituita pe baza capitalului olandez si englez si reusind intre anii 1930 – 1962 sa fie cea mai mare din Romania. In 1948 este comasata cu rafinaria Orion, cu care se afla gard in gard si cu alte doua rafinarii mai mici, Noris si Lumina, pentru a deveni Rafinaria nr. 1 a tarii, numele fiind schimbat ca scop al regimului comunist de stergere a trecutului.

Rafinaria Romano – Americana isi are originile in aceeasi perioada si constituie punctul de plecare al rafinariei recunoscuta si astazi, cel putin de localnici, sub numele de Teleajan, dar care oficial apartine companiei Lukoil.

Societatea Vega, a societatii Concordia, se constituie in 1905 cu capital german, si decide repede sub conducerea consiliului de administratie prezidat de Titu Maiorescu, sa construiasca o rafinarie pe locul cumparat in partea de nord a orasului Ploiesti. Rafinaria este anuntata ca va intra in functiune in luna noiembrie a aceluiasi an, ceea ce se si intampla. Aceasta intreprindere este faimoasa si datorita directorului ei de la acea vreme, dr. Lazar Edeleanu, chimistul roman care a elaborat, a cercetat si a pilotat procedeul de rafinare a petrolului lampant folosind dioxid de sulf, concretizat in instalatii industriale aflate in multe rafinarii din lume.

Tot in 1905 apare si rafinaria Creditul Minier – astazi Brazi - si a fost si a ramas un moment cheie in istoria domeniului. Amplasata in afara orasului pentru a nu polua, in comuna cu acelasi nume, reuseste sa implementeze o structura tehnica cu procesele cele mai moderne. In anii 1938 – 1939 aducea in premiera europeana producerea izooctanului.

In primul razboi mondial, desi germanii bombardeaza orasul (evacuat de trupele romane), pierderile rafinariilor sunt reduse si acestea sunt refacute, continuandu-si normal functionarea. Rafinariile interbelice, numeroase, cu dinamica impresionanta, au constituit un ansamblu in care s-au evidentiat marile unitati, cele mici supravietuind, chiar in ciuda rezultatelor modeste. Trei sferturi din prelucrarea romaneasca a petrolului era realizata de 5 rafinarii: Astra Romana, Vega, rafinaria Romano- Americana, Creditul Minier, Orion si Colombia (aflate in Ploiesti sau in apropierea orasului) si Steaua Romana – Campina. Marii rafinori aveau o capacitate mai mare de procesare prin instalatiile de cracare termica si cele asociate. Micile rafinarii ramasesera practic in stadiul de „fabrici de gaz”.

Incepand cu cel de-al doilea razboi mondial (1939) si pana in 1943 toate evenimentele industriei petroliere romanesti au fost legate de acordurile economice si politice romano – germane. Acestea au fost numeroase, dar eu voi aminti doar doua dintre ele: cel din 29 septembrie 1939 – acord semnat pe 5 ani, prin care Romania exporta petrol contra armament german si cel din 29 ianuarie 1941, privind producerea benzinei de aviatie, benzina de care Germania avea mare nevoie pentru invadarea Greciei.

Dupa cum afirma Winston Churchil, Ploiestiul reprezenta radacina pivot a puterii germane, capabil sa ofere Germaniei un sprijin chiar mai eficient decat colaborarea cu arme. De la aceste rationamente si pana la elaborarea si infaptuirea primelor planuri de atac aerian drumul a fost scurt, primul bombardament aerian aliat asupra Ploiestiului avand loc in dupa-amiza zilei de 12 iunie 1942.

Bibliografie:

Dumitrescu, N., Stanciu, L., Zidaru, C., 1998, Din  istoria transportului ţiţeiului prin conducte în România,Ed. Silex, Ploieşti

 Ivănuş, Ghe., 2004, Istoria petrolului în România, Ed. Agir, Bucureşti

Neacşu, M., 2008, Imaginea urbană element esenţial în organizarea spaţiului: studiu de caz municipiul Ploieşti, Ed. Universităţii din Bucureşti

 Wikipedia – Istoria Ploiestiului

 Petroblog

Surse foto: Wikipedia – Rafinariile Astra Romana si Orion, Petroblog

Pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine, dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre.