Două dintre aceste exemple pot fi grupate în categoria „efectul nu este atât de puternic astăzi încât să îmi dea viaţa peste cap, aşa că mai poate aştepta”, iar al treilea, ei bine, face parte din clasa „nu mi se întâmplă mie, deci oricum nu are nici o importanţă dacă fac ceva sau nu”. Ştiţi voi, scuzele pe care le folosim uneori pentru a ne simplifica viaţa.

1. Schimbările climatice

Desigur că ştim povestea (iar dacă nu o ştim, ar trebui să ne uităm la An Inconvenient Truth): din cauza creşterii cantităţii de substanţe poluante din atmosferă, radiaţia solară este prinsă ca într-o seră între straturile atmosferice şi suprafaţa pământului, determinând o creştere a temperaturii. Atât să fie?… Aceasta este definiţia efectului de seră, aşa cum aţi intuit. Vorbim, desigur, despre efectul de seră „augmentat” de către poluanţi, deoarece el există pe planeta noastră şi în „stare naturală” – ceea ce este un lucru bun, deoarece nimeni nu ar aprecia o temperatură medie de -18 grade pe Terra, nu? Însă nu doar efectul de seră sporit şi prietenul său, „încălzirea globală” (consecinţa evidentă şi imediată a acestuia) intră în categoria schimbărilor climatice induse de către om. În mod sigur aţi auzit de fenomenul El Nino – nu, nu vorbim despre muzica latino, ci despre modificările climatice a căror sursa se regăseşte în apele coastei pacifice a Americii Latine. În mod normal, apa este mai caldă (şi are un nivel mai ridicat) în partea vestică a Pacificului, pe coastele Indoneziei, fiind împinsă şi ţinută în zona respectivă de vânturile ce bat peste ocean, dinspre est spre vest. Din când în când, însă, vânturile scad în intensitate, iar stratul de apă caldă se revarsă peste apa rece de pe coastele statului Peru. Efectele? Ploi torenţiale şi inundaţii într-o parte a Pământului, secete devastatoare în altele. Însă în ce mod este acest eveniment influenţat de om? Pe scurt, cu cât mai caldă apa, cu atât mai devastatoare efectele. Temperatura apei este corelată cu cea a aerului, pentru că totul face parte dintr-un uriaş sistem. Iar despre temperatura aerului tocmai am discutat…

Impactul incazlirii globale

Ceea ce este interesant, este faptul că nu toată lumea „crede” în schimbările climatice, ca şi cum ar fi o zeitate sau o superstiţie în care să poţi alege să crezi sau nu. Mai ţineţi minte când nimeni nu a crezut în teoria heliocentrică a lui Copernic? Oamenii respectivi ar fi fost de râsul satului câteva decenii mai târziu. Însă efectul nu a fost dramatic la nivel de planetă, până la urmă, fie că era un fapt crezut, fie că nu, Pământul tot se învârtea în jurul Soarelui şi nimic nu putea schimba această realitate. Din păcate, neîncrederea cu care întâmpinăm realitatea schimbărilor climatice poate fi dezastruasă, deoarece efectele lor pe termen mediu şi lung asupra noastră, ca specie sunt dezastruase. Şi nimeni în afară de noi nu le poate preveni.

Însă este mai uşor să ne gândim fie că este vorba despre o poveste, fie că efectele sale sunt atât de reduse încât vor trece zeci şi sute de ani până când să trebuiască să ne preocupăm (moment în care – fericire! – problema nu va mai fi a noastră), fie că oricum, nu avem ce face pentru a schimba lucrurile. Mai uşor, însă excesiv de naiv pentru reprezentanţii unei specii care se consideră superioară. E ca şi cum ai şti că urmează să fii atacat de un tigru, iar soluţia ta este să închizi ochii şi să te prefaci că nu este aşa.

2. Iată albinele – unde sunt?

Albinele urbane

Oricine a urmărit măcar tangenţial politicile europene pe mediu şi-a dat seama că în ultimii ani, albinele au ocupat un loc important sub reflector. De ce? Pentru că nu mai sunt şi este esenţial să mai fie.

Albinele reprezintă principalii polenizatori ai plantelor de care avem nevoie, direct sau indirect, pentru a supravieţui în modul în care o facem astăzi. Lipsa lor înseamnă că aceste plante nu se mai pot reproduce, fapt care, pe lângă efectele directe asupra alimentaţiei, industriei sau celorlalte activităţi umane, au un efect deosebit de important asupra lanţurilor trofice. Capetele luminate au realizat că problema este într-atât de importantă, încât au cuantificat valoarea polenizatorilor în agricultura europeană şi au ajuns la impresionanta cifră de 22 miliarde de euro anual. Dintre soluţiile propuse (şi semnificativ finanţate) la nivel european, sunt de menţionat diagnoza şi prevenirea morţii albinelor, limitarea şi adaptarea pesticidelor utilizate, limitarea poluării, controlarea plantelor modificate genetic etc. În zonele urbane europene se practică amplasarea de stupi pe acoperişurile clădirilor publice pentru a rezolva problema lipsei albinelor la nivel local.

Din nou, opinia publică se izbeşte de un zid de „ei şi, ce?”, zid care ar trebui demolat cât mai repede, înainte ca efectele să se regăsească la noi în farfurie. Ce putem face? Paşi mici, dar incredibil de utili, de la a avea plante cu flori afară, pentru a asigura hrana albinelor, până la a exclude alimentele sau produsele pentru crearea cărora au fost utilizate pesticide sau organisme modificate genetic sau până la a limita cât se poate de mult poluarea aerului.

3. Risipa de hrană şi cum participăm cu toţii la aceasta

Risipa de hrana trece prin farfurie

Risipa de hrană, sau, pe numele ei oficial, „Food waste”, este subiectul fierbinte al anului 2014. A fost topicul Green Week de anul acesta şi elementul central al zecilor de conferinţe şi evenimente legate de mediu şi dezvoltare durabilă din lume. Ce înseamnă, însă, risipa de hrană, dincolo de ceea ce reiese în mod evident din numele său?

Poate vă amintiţi, in copilărie, când nu mâncaţi tot din farfurie, iar mama va făcea să vă simţiţi teribil de vinovaţi pentru că „bieţii copii africani nu au ce mânca, iar tu arunci jumătate din porţie!”. Da, este şi aceasta o definiţie. Altfel spus, înseamnă că producem (noi, ţările dezvoltate) o cantitate mai mare de hrană decât este necesar. Vă veţi gândi: da, înseamnă că restul de alimente este trimis către cei mai puţin avantajaţi, nu? Nu. Ceea ce nu se consumă – iar prin „consum”, înţeleg orice pas din ciclul de producţie – transport – utilizare în care proprietarul produselor se schimbă – este aruncat. Producătorii îşi vând bunurile supermarketurilor. Acestea acceptă doar fructele/legumele care au un anumit standard, ceea ce include şi o formă, o greutate sau un aspect anume. Ceea ce nu este primit, se aruncă. În supermarket, produsele se vând cu o anumită viteză, în funcţie de diverşi factori. Având în vedere că hrana înseamnă într-o bună parte alimente proaspete, acestea se deteriorează relativ rapid, fie calitativ, fie estetic. Ceea ce nu se vinde, se aruncă.

Cum se poate recupera hrana in plus

Pentru acasă, tindem să cumpărăm alimente a căror dată de expirare este cât mai depărtată şi, de preferinţă, în cantităţi mari, pentru că e mai ieftin. Însă asta înseamnă, pe de-o parte, că acele produse care expiră mai curând vor fi evitate de către clienţi (şi da, se aruncă), iar pe de alta, că vom utiliza doar o parte din cantitatea cumpărată, pentru că un pachet uriaş de legume congelate, de exemplu, nu se conservă la fel de bine după ce a fost deschis. Şi deja ştiţi urmărea: restul se aruncă.

Când tragem linie, remarcăm că o bună cantitate de hrană ajunge la groapa de gunoi, hrană utilizabilă atât pentru alimentaţie, cât şi pentru alte scopuri, mai nobile decât ghena: alimentaţia animalelor, compostul şi fabricarea de îngrăşăminte etc. Ce putem face? Să nu cumpărăm mai mult decât ceea ce ne trebuie, să rezistăm tentaţiei de a ne umple frigiderul, să nu ne fie teamă să luăm produse ce expiră în 2-3 zile sau mere care sunt puţin zgâriate ori banane uşor lovite. Dacă nu, ajung la gunoi.

Şi dacă tot suntem  la acest subiect, vă recomand să priviţi campania „Legume şi fructe urâte”, care va invită să le cumpăraţi. Sperăm să vă convingă!

Aşa că haideţi să ne informăm, să ne luăm destinul în mâini şi să nu mai închidem ochii la tot ceea ce ne afectează. Ne afectează! Fiţi egoişti şi luptaţi pentru un mediu mai bun pentru voi sau fiţi altruişti şi faceţi-o pentru copiii voştri – orice va motivează, însă paşii trebuie făcuţi. Nimeni nu poate purta această luptă în locul nostru, iar sacrificiul cerut nu este unul atât de mare încât să ne facă rău. Efectele, însă, se vor face simţite după fiecare bătălie.

Surse foto: 1, 2, 3, 4, 5. 

Cu toții am auzit de grădinile suspendate din Babylon sau de oamenii care trăiau la altitudine, în jurul unor lacuri precum Titicaca în Peru sau Inle în Myanmar, și care își cultivau grădinile pe suprafața apei, pe suporturi de paie sau alte materiale.

În culturile hidroponice, ca în acele lacuri de munte, plantele trăiesc deasupra apei cu rădăcinile imersate într-o soluție dinamică de nutrienți.

Anumite plante, precum orezul, nuferii sau plantele carnivore, se pot adapta cu ușurință în medii de cultură slab oxigenate sau chiar stagnante, însă majoritatea plantelor au mari dificultăți cu lipsa oxigenului de la nivelul rădăcinilor. Dacă oxigenul lipsește la acest nivel, planta se asfixiază, chiar dacă este udată corespunzător. De altfel, majoritatea plantelor de apartament mor din această cauză – sunt udate prea mult. Acest fenomen de asfixie se întâmplă frecvent în “hidrocultură” (care nu trebuie confundată cu hidroponia), care este o metodă de cultivare a plantelor în coșuri de nuiele ce stau într-o soluție nutritivă stagnantă.

Așadar, plantele pot crește în apă, dar nu în orice condiții. Apa trebuie să fie “vie”. Trebuie înțeles că indiferent în ce substrat ar crește o plantă – sol, apă sau aer, ea își absoarbe hrana sub formă de ioni dizolvați în oxigen. În apă, dacă nutrienții și oxigenul sunt absorbite de către plantă, ele trebuie înlocuite. Această funcție este realizată de hidroponie – o metodă de cultivare care stimulează creșterea plantei prin controlul cantității de apă, săruri minerale și – cel mai important – al cantității de oxigen dizolvat în apă.

Conceptul de bază este foarte simplu. Când rădăcinile sunt suspendate în apa curgătoare, acestea pot absorbi nutrienții și oxigenul foarte rapid. Dacă conținutul în oxigen al apei este insuficient, creșterea plantei se va încetini. Dar dacă soluția este saturată cu oxigen, creșterea plantei se va accelera. Sarcina cultivatorului este să țină în echilibru această combinație de apă, nutrienți și oxigen, pentru a maximiza producția și a îmbunătăți calitatea.

Pentru rezultate optime, mai trebuie luați în calcul și alți parametri importanți: temperatura, umiditatea, nivelul de CO2, lumina, ventilația și moștenirea genetică a plantei. De fapt, acestea sunt lucruri de bază pe care le știe orice grădinar conștiincios.

Hidroponia nu este o tehnologie din filmele SF…

De cele mai multe ori, atunci când se discută despre hidroponie suntem întâmpinați nu numai de o lipsă de cunoștințe, dar și scepticism și, uneori, chiar cu dezaprobare directă, mai ales atunci când ajungem la partea în care arătăm că plantele cresc MAI BINE direct în apă sau chiar în aer, decât în sol.

Și cu toate acestea, tehnologia hidroponică reprezintă una din cele mai senzaționale avansuri în știința contemporană, și este în plin avânt în țări precum Australia, Canada, Statele Unite și Olanda – pentru a le numi pe cele mai importante.

Care sunt avantajele acestei metode?

Hidroponia poate fi folosită de o paletă foarte largă de oameni – iubitorii de plante în general, colecționarii de plante (amatori sau profesioniști), crescătorii în sere, societățile de horticultură, centre de cercetare, școli, etc.

Iată un sumar de aplicații și avantaje:

• Utilizarea optimă a potențialului genetic al plantei;
• Control mai bun al nutriției plantei;
• O îmbunătățire spectaculoasă a recoltei și a masei plantei;
• O scurtare semnificativă a duratei de creștere, și deci a intervalului de producție pentru majoritatea speciilor;
• O mult mai eficientă folosire a spațiului;
• Economii uriașe la fertilizatori, dar și – foarte important – la apă, în condițiile în care apa devine pe zi ce trece o resursă din ce în ce mai prețioasă;
• Absența totală a erbicidelor și o reducere masivă în folosirea pesticidelor și fungicidelor, majoritatea cultivatorilor hidroponici folosind metode alternative de Integrated Pest Management;
• Puterea și vigoarea plantelor germinate hidroponic și apoi transplantate în sol este atât de mare, încât deschide enorme perspective comerciale, în special pentru plantele de ghiveci;
• Pe tărâmul educațional, la toate nivelele, în toate stagiile, hidroponia este un prilej de uimire pentru copii și adulți deopotrivă. În multe țări, s-au introdus laboratoare de hidroponie și chiar a fost inclusă în programa școlară suplimentară;
• În ultimii 50 de ani, această metoda a fost folosită în toate centrele mari de cercetare datorită fiabilității, preciziei și spectrului larg de aplicație. Datorită hidroponiei, s-au făcut pași importanți în înțelegerea fiziologiei și nutriției plantelor

Ca toate activitățile, hidroponia poate avea rezultate bune sau rele în funcție de utilizatori și obiectivele acestora:

• Se poate folosi metoda hidroponică pentru cultura de masă a unor produse de slabă calitate – cum ar fi roșii care nu au gust, sau trandafiri care nu au miros. Aceste rezultate sunt cauzate nu de metoda în sine, ci de încercarea unora de a economisi acolo unde nu este cazul, pentru a scoate profituri mai mari. Hidroponia folosită corect duce la obținerea de alimente cu cel mai înalt conținut nutritiv, pline de gust și de aromă.
• Hidroponia poate crește poluarea, daca folosește vata minerală sau dacă funcționează în sistem run-to waste. Însă metoda hidroponică poate fi aplicată și ecologic și poate oferi hrană de cea mai bună calitate pentru toată populația planetei, permițând cultivarea oricăror plante chiar și în condițiile cele mai vitrege, în țările cele mai sărace, chiar și acolo unde pământul este sărac iar apa este foarte puțină.

O întrebare foarte frecventă este: sunt produsele hidroponice produse organice (ECO)? Răspunsul scurt ar fi nu, nu sunt, pentru simplul fapt că nu folosesc solul ca substrat de creștere. Cât despre fertilizatori, până la ora actuală nu există un fertilizator complet organic pentru hidroponie. Dar în mod sigur există pe piață fertilizatori atât de bine formulați încât nu depozitează nici un reziduu toxic sau vreun metal greu în plante, și nu afectează în nici un mod negativ fiziologia plantei dacă sunt folosite corect.

Astăzi există mai multe variații ale tehnologiei hidroponice pe piață: NFT (nutrient film technique), Drip Sustems (sisteme de picurare), Ebb&Flow (flux si reflux) sau Aeroponics. Acestea sunt aplicate cu mult succes comercial în tari precum Australia și Canada, și încep să se răspândească în multe țări din sud-estul Asiei, unde se poate observa o creștere a suprafețelor de sere hidroponice folosite pentru a cultiva verdețuri, fructe, plante în ghiveci, flori tăiate etc…

În unele țări din lumea a treia, echipe de voluntari îi învață pe localnici cum să-și construiască sisteme hidroponice din deșeuri industriale.

Hidroponia are și alte aplicații, în particular în domeniul grădinăritului outdoor și indoor. În Statele Unite, în ultimii 25 de ani în special, diverși producători au dezvoltat și oferit publicului unități mici pentru grădinărit, care folosesc tehnologii identice cu cele folosite de cultivatorii comerciali. Aceste sisteme mici sunt concepute pentru publicul larg și pot fi instalate în balcon, în hol, în bucătărie sau în camera de zi. Există micro-sisteme pentru o singură plantă, care încap chiar și în cele mai mici locuri.

Este adevărat că această tehnologie nu este pentru toată lumea. O greșeală frecventă este aceea de a crede că, dacă plantele au suficientă apă, nu mai trebuie supravegheate. De fapt, prin hidroponie metabolismul plantei este mult accelerat și de aceea au nevoie de o atenție și o supraveghere sporită. Această tehnologie este concepută nu pentru a economisi timp, ci pentru a maximiza rezultate. De aceea este indicată mai ales iubitorilor de plante și colecționarilor și mai puțin indicată grădinăritului ocazional.

În mod sigur, pentru mulți ideea de hidroponie poate apărea de neconceput. Alții o vor privi ca pe un moft, în timp ce alții vor fi intrigați, curioși sau interesați să afle mai multe. Ca să vă decideți în ce măsură hidroponia este ceva care vi se potrivește și de ce aveți nevoie pentru a vă dezvolta abilitățile în acest domeniu – fie că sunteți un simplu pasionat de plante sau un profesionist care dorește să cultive în sistem hidroponic – puteți consulta mai multe materiale dând click aici și aici.

Sursa: hidroponica

Foto: agroromania, gradinamea, epdm, ecology.md,

Ce este seceta ?

            Conform Dicționarului de Meteorologie și Climatologie, seceta este un fenomen complex, caracterizat prin insuficiența sau absența totală a precipitațiilor, temperaturi ridicate și valori mari ale deficitului de saturație, extinse pe perioade lungi de timp (săptămâni și chiar luni de zile). Condițiile respective determină micșorarea rezervelor de apă ale solului și provoacă dificultăți creșterii și dezvoltării plantelor. Se disting: seceta atmosferică (deficit de umezeală prelungit numai în aer) și seceta pedologică (deficit de umezeală prelungit, atât în aer cât și în sol).

Durata și intensitatea secetei este influențată însă și de alți factori, cum ar fi:

-         deficitul de apă din perioada precedentă;

-         asocierea mai multor factori meteorologici, ca insolația, umezeala aerului redusă, vânturi puternice;

-         declanșarea fenomenului în timpul fazelor importante de vegetație;

-         solurile uscate, lipsite de coeziune și apă;

-         lipsa irigațiilor.

În ultimii 100 de ani se evidențiază o alternanță a anilor secetoși cu anii ploioși, cei dintâi având însă o pondere mai mare. Cu aproximație, 35 din cei 100 de ani au fost normali din punct de vedere al precipitațiilor, 20 ploioși și 45 secetoși. Dintre aceștia, merită menționat anul agricol 1945 – 1946, considerat „cel mai secetos an din secolul XX”, când în sudul și sud-estul țării, recoltele au fost compromise total.

Seceta, un aliat ?

            Pentru majoritatea fermierilor, seceta este un dușman puternic, un musafir nepoftit și nedorit, care scade rezerva din hambare și subțiază buzunarul atât al vânzătorului cât și al cumpărătorului. Așadar, cum poate fi un aliat ?

            Dacă ești unul din agricultorii păgubiți anul acesta de secetă, nu prea mai e nimic de făcut, însă poți lua măsuri ca data viitoare nu numai să fii pregătit, dar să și profiți de pe urma secetei. Fermierii ingenioși și-au mărit întotdeauna profitul pe timp de secetă, pentru că prețul alimentelor crește, iar concurența scade puternic pe piață. Care-i secretul ? Îl știți cu toții: irigațiile !

            Probabil că mulți fermieri au un sistem de irigații propriu, însă în multe cazuri acesta fie nu acoperă toată suprafața cultivată, fie implică costuri prea mari de energie, fie sunt mari consumatoare de apă… cu alte cuvinte, sunt ineficiente.

            Greenly Magazine îți recomandă sistemele de irigat prin picurare, care îți pot păstra producția constantă și în anii secetoși. Tot ce trebuie să faci (și aici majoritatea oamenilor se descurajează), este să investești, să-ți procuri un astfel de sistem adaptat suprafeței agricole. Care sunt avantajele ?

            Distribuirea apei prin picurare în apropierea sistemului radicular al plantei duce la un consum de apă cu circa 30% din consumul realizat prin aspersie și aproximativ 80% din consumul realizat la irigarea pe brazde, ceea ce reduce semnificativ cheltuielile alocate aprovizionării cu apă => o metodă eco, prietenoasă cu mediul. Mulți fermieri practică încă în grădinile de zarzavat și legume, irigarea pe brazde, o metodă care nu mai dă randament !

Iată alte avantaje ale unui sistem de irigare prin picurare:

1. Se dozează exact apa necesară în diferite etape de dezvoltare a culturilor și în funcție de tipul de cultură irigat, eliminându-se în acest fel pierderile;

2. Fiecare plantă în parte poate primi cantitatea optimă de apă în funcție de necesarul de moment;

3. Consumul de apă pentru irigație este mai redus cu 20-40%, datorită uniformității și randamentului ridicat (90-96%) și reducerii pierderilor prin evaporația din sol și aer;

4. Alimentând cu apă numai zona rândurilor de plante, spațiul dintre rânduri rămâne uscat, ceea ce permite executarea lucrărilor agricole în condiții bune, înmulțirea buruienilor fiind mult diminuată;

5. Udarea directă a solului, fără umezirea plantelor, împiedică apariția și înmulțirea bolilor și dăunătorilor. Se micșorează sau se evită unele tratamente chimice, ceea ce împiedică poluarea recoltelor;

6. Permite administrarea îngrășămintelor și a diferitelor tratamente în timpul irigării – prin fertirigare (tehnologia de aplicare a îngășămintelor odată cu apa de irigare) se echilibrează armonios dozele administrate cu necesarul optim al plantelor în diferitele faze de creștere, situații de stres sau vârfuri de sarcină;

7. Menține structura și textura solului astfel încât sistemul radicular al plantelor se poate dezvolta mult mai bine comparativ cu alte modalități de irigare;

8. Prin irigarea prin picurare nu se răcește solul în aceeași măsură ca alte tehnologii de irigare, ceea ce elimină un stres important al plantei în special primăvara;

9. Nu există riscul arderii plantelor, chiar și în cazul irigării în zilele foarte călduroase, cu temperaturi exterioare de peste 40ºC;

10. Restrânge posibilitatea dezvoltării buruienilor, datorită faptului că se udă numai zona activă a rădăcinilor plantelor din cultură, ducând la eliminarea tratamentelor de combatere a buruienilor;

11. Restrânge posibilitatea răspândirii la nivelul întregii culturi a bolilor și dăunătorilor;

12. Mâna de lucru necesară exploatării instalației de irigare prin picurare este mult mai redusă, comparativ cu celelalte modalități de irigare, ceea ce înseamnă mai mult timp pentru alte activități și reducerea cheltuielilor;

13. Ca un cumul al unora dintre avantajele enumerate mai sus, sistemul de fertirigare prin picurare poate asigura o creștere a productivității cu până la 100%.

Singurele „deficiențe” ale acestor echipamente ar fi costul ceva mai mare al investiției inițiale (dar destul de repede amortizabil – 1-2 ani) și posibilitatea deteriorării instalațiilor din teren (robineți, filtre, tub), însă valoarea eventualelor pagube este mică.

Un alt fermier ingenios a găsit o metodă interesantă de a face față secetei, o metodă cu zero costuri. Acesta a plantat 150.000 puieți de salcâm procurați gratuit de la Consiliul Județean Constanța, pentru a proteja 350 hectare de teren agricol. Plantația asigură un microclimat aparte, ferește culturile de vânturile uscate și reține apa mai mult timp în sol. Salcâmul crește foarte rapid, se adaptează pe orice tip de teren, rezistă la geruri aspre, suportă bine seceta, iar ca durată de viață poate atinge cu ușurință 100 de ani. De asemenea, plantațiile de salcâm sunt mană cerească pentru apicultori.

Pentru mai multe informații, vezi http://www.incont.ro/agricultura/un-fermier-din-constanta-a-gasit-solutia-impotriva-secetei-liziera-de-salcami.html

Surse info:

http://www.jurnalul.ro/special/istoria-anilor-de-arsita-din-romania-101284.htm

http://www.financiarul.ro/2012/08/09/47-din-suprafata-cultivata-cu-porumb-este-afectata-de-seceta/

http://www.ziare.com/daniel-constantin/ministrul-agriculturii/cum-ii-va-ajuta-ministerul-agriculturii-pe-fermierii-loviti-de-seceta-afla-sumele-alocate-1183302

http://www.meteoromania.ro/images/agro/nota-seceta.pdf

http://www.marcoser.ro/consultanta/calculator-irigare-prin-picurare/

http://www.listpicurare.ro/

http://www.incont.ro/agricultura/un-fermier-din-constanta-a-gasit-solutia-impotriva-secetei-liziera-de-salcami.html

Ciulache, S., Ionac, N. (2003), Dicționar de meteorologie și climatologie, Editura Ars Docendi, București

Grecu, F. (2009), Hazarde și riscuri naturale, Editura Universitară, București

Surse foto:

http://dinsolar.wordpress.com

http://irigatii.webgarden.com/

www.gardena.com

Ce înseamnă plante energetice?

Denumite în mod generic “energo”, plantele energetice reprezintă o sursă alternativă de energie, mai precis energie obținută fie prin arderea de materie lemnoasă, fie prin obținere de biocombustibili din plantele ierboase. Cu alte cuvinte, vorbim despre biomasă ca sursă de energie regenerabilă. Așa cum sugerează și denumirea lor, aceste plante au caracteristici energetice deosebite și sunt ecologice (emisiile rezultate din arderea lor sunt aproape zero). Din categoria plantelor energetice fac parte rapița (Brassica napus), porumbul (Zea mays), floarea- soarelui (Helianthus annuus), plopul (Populus spp.), salcia (Salix spp.) etc. Se pare însă că cea mai rentabilă dintre plantele lemnoase (și din ce în ce mai populară) este specia-hibrid Salix viminalis, obținută în laboratoarele din Suedia.

Abia după 30 de ani de utilizare în țări precum Suedia, Țările Baltice, Slovenia, Polonia și Ungaria, salcia energetică a ajuns și în România. Există multe informații publicate cu privire la această specie, așa că vă voi prezenta pe scurt, cu liniuță, câteva aspecte importante privind cultivarea și folosirea salciei energetice ca sursă alternativă de energie.

Avantaje

-          are o putere calorică ridicată, de 4900 kcal/ kg (conform salciaenergetica.ro), mai ridicată decât a stejarului

-          emisii de ardere aproape zero

-          caracteristici tehnologice permisive (pe soluri argiloase, pe terenuri în pantă, în zone mlăştinoase etc.). Practic, culturile de salcie energetică pot “readuce la viață” terenurile aflate în paragină (nefertile sau foarte slab productive).

-          de asemenea, Salix viminalis are capacitatea de a prelua anual 20-30 t/ha de nămol provenit din epurarea apelor reziduale (conform recolta.eu). Cu alte cuvinte, salcia energetică va utiliza cu succes apa neepurată biologic (proces dealtfel costisitor).

-          rezistență ridicată și ritm rapid de creștere (vara, Salix viminalis crește și 3 cm/zi)

-          durată îndelungată de viață a culturilor (25- 30 de ani) – conform greenenergy.org.ro

-          costuri reduse de cultivare și întreținere a culturii. Astfel, conform salciaenergetica.ro, costurile de plantare a unui hectar de teren cu Salix viminalis sunt cuprinse între 1700-2000 euro. Investiția se face o singura dată pentru o perioadă de exploatare de 25-30 de ani, iar profitul în doi ani poate fi de 2.800 euro/ ha (conform recolta.eu).

-          în condiții favorabile (irigare intensivă), producția poate ajunge până la 60 t/ha (conform salciaenergetica.ro), productivitatea medie fiind de 30- 40 t/ha.

-          cererea de biomasă va fi în creștere, având în vedere tendința de urcare a prețurilor combustibililor fosili.

Cum se cultivă?

Foarte simplu – prin butași (DEX: porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă). Trebuie să ai la dispoziție un hectar de teren (poate fi și inpracticabil agricol!), iar cultura ta va fi rentabilă, cu siguranță, cel puțin pentru consumul propriu și independența energetică, dacă nu și pentru comercializarea lemnului în câțiva ani.

Plantații de salcie energetică în România: la Miercurea Ciuc (la ieșirea spre Odorhei), în comuna Ghilad (jud. Timiș).

Cum se utilizează?

Lemnul obținut poate fi ars ca atare în sobe sau, mai eficient, se măruntește, apoi rumegușul se transformă în peleți, utilizați fie la încălzirea sobelor, fie în centrale casnice speciale. Se comercializează și în România astfel de centrale, deci utilizarea lemnului de salcie energetică nu pune niciun fel de problemă tehnică.

Vrei afacerea ta? Iată o idee propusă pe www.recolta.eu:

“Brichetarea este procesul de comprimare (mecanică sau hidraulică) a biomasei, pentru reducerea dimensiunilor și obținerea unui produs compact, cu o putere calorică mare. Puterea calorică a brichetelor din resturi vegetale este mai mare decat a lemnului de fag și aduce o economie de 60% față de încălzirea cu gaze și de 40% față de încălzirea cu lemne. Costurile de productie a brichetelor din paie sau alte resturi vegetale sunt foarte scăzute (maxim 120 ron/t). Piața de desfacere este practic imensă. Gândiți-vă numai la câte familii folosesc sobele de teracota sau centralele pe lemne. Câți oameni nu ar prefera să cumpere o tonă de brichete gata pregătite pentru foc, decât 1,5 – 2 tone de lemne pe care trebuie să le taie, spargă etc. Cererea la export este, de asemenea, foarte mare.”

De asemenea, poți obține documentația completă pentru această afacere pe www.salciaenergetica.ro.

Așa că… Stai la curte? Go for it!

Dezavantaje:

-          statul nu încurajează prin subvenții cultura de salcie energetică.

-          posibilitatea de monopol instituit de posesorul tehnologiei de exploatare (pentru etapele de cultură, recoltare, procesare de peleți).

Cunoști și alte dezavantaje? Te invit să dezbatem pe larg această temă.

Studiu de caz: pepiniera de la Ghilad

În comuna Ghilad se află prima uzină de producere a curentului electric, utilizând salcie energetică. Pepiniera constă în 35 ha cu salcie energetică (pe terenuri slab productive, care s-au dovedit a fi păguboase pentru săteni). Au fost create astfel 50 de locuri noi de muncă pentru săteni. Investiția este germană (societatea Rebina Agrar, componentă Rebina Group Romania), dar vor exista câștiguri și pentru bugetul primăriei. Energia electrică obținută va fi distribuită cetățenilor (nu există gaz în comună), iar lemnul de salcie va fi la îndemâna acestora pentru alimentarea sobelor (în locul lemnului achiziționat din afara comunei). Pentru mai multe informații, citește AICI.

În concluzie, fie că ai găsit inspirație pentru afacerea ta, fie că dorești să beneficiezi de independență energetică, sper că articolul acesta ți-a fost util. Cert este că Salix viminalis este o plantă deosebită, ce reflectă un stil de viață ECOnomic și ECOlogic.

Astept cu interes comentariile tale pe aceasta temă. De asemenea, pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine, dar și de colaboratori, te invit să te abonezi la newsletter-ul revistei noastre!

Bibliografie

www.salciaenergetica.ro

www.ecomunitate.ro

www.recolta.eu

www.greenenergy.org.ro

http://silvicultorul.wordpress.com

Conform Agentiei Internationale pentru Energie, cateva mii de fabrici agricole care  utilizeaza procesul digestiei anaerobe sunt functionale in Europa si in America de Nord. Germania este cel mai mare producator de biogaz din Europa si lider de piata in domeniul tehnologiei pentru biogaz. In 2010, existau 5,905 instalatii de biogaz functionale in aceasta tara. Mai  mult de 3.700 de instalatii pentru biogaz functionau in anul 2007.

In Asia, cateva milioane de digestoare mici, simple, pentru biogaz, sunt functionale in tari precum China, India, Nepal si Vietnam, acestea producand combustibil pentru gatit si iluminat. In China s-au realizat primele experimente pentru obtinerea biogazului, in anul 1958. In jurul anului 1970, China a instalat 6.000.000 de instalatii de fermentare pentru eficienta agriculturii. In ultimii ani, tehnologia a cunoscut rate de crestere ridicate.

In Romania, in 1964, Tudor Ionescu a efectuat cercetari pentru producerea biogazului din namoluri organice. In anii ’80, functionau in conditii normale de producere si captare a biogazului instalatiile din cadrul statiilor de epurare ale apelor reziduale de la Bacau, Iasi, Timisoara, Oradea, Suceava, Hunedoara, Roman, Pitesti, Sibiu, Cluj s.a. In 1979, a intrat in functiune, la S.C.C.C.P. Peris, prima statie pilot de tip semi-industrial de producere a biogazului din dejectii de porc, cu o capacitate de 580 m³/zi biogaz.

Dupa 1982, au intrat in executie si in functiune alte statii de capacitati similare sau mai mari, care folosesc tot dejectii de porc pentru fermentarea anaeroba. Insa, incepand cu 1990, interesul pentru producerea biogazului prin reciclarea materiilor organice din zootehnie si industria alimentara a scazut drastic, in conditiile in care in majoritatea tarilor acest interes este de actualitate.

Se estimeaza ca la nivel european exista un potential considerabil pentru cresterea productiei actuale de biogaz, pe baza activitatilor din domeniul zootehnic. Dupa extinderea UE, noile tari membre din Europa Centrala si de Est trebuie, de asemenea, sa utilizeze aceste tehnologii  si sa beneficieze de potentialul lor ridicat pentru biogaz.

Implementarea tehnologiilor AD (digestie anaeroba) in aceste  tari va contribui la reducerea unui numar mare de probleme de poluare a mediului, odata cu intensificarea dezvoltarii durabile a comunitatilor rurale si a sectorului agricol in ansamblu.

Sursa web : http://spiridons.ecosapiens.ro, http://www.biogazul.info/, en.wikipedia.org.

Sursa foto: www.green.myninjaplease.com, www.hera.org.nz.

Daca v-a placut acest articol, va rugam sa-l votati si nu uitati sa va abonati la newsletter-ul Greenly!

Articol realizat de Ionela Marin

• Substante care au structuri chimice diferite pot avea mirosuri similare, cum ar fi citrolul şi aldehida γ-fenil-valerianică, ambele avand aroma de lamaie. Natura si „taria” mirosului se pot schimba odata cu diluatia substantei in aerul atmosferic;
• Mirosurile mai slabe nu sunt percepute in prezenta celor puternice;
• Mirosurile cu aceeasi „tarie” se amesteca si pot produce combinatii in care unul sau mai multe dintre ele nu pot fi recunoscute;
• Expunerea unui individ la o intensitate constanta a unui miros duce la diminuarea sensibilitatii olfactive si pierderea senzatiei neplacute pana in momentul in care mirosul variaza in intensitate;
• Obisnuinta cu un anumit miros nu va afecta perceptia unui miros disimilar, insa va prejudicia identificarea unor arome apropiate. In concluzie, un miros neplacut ce nu ne este familiar va atrage mai multe plangeri fata de unul cunoscut;
• Doua sau mai multe substante cu mirosuri diferite isi pot anula reciproc efectul;
• Mirosurile se deplaseaza pe directia vantului, odata cu substantele care le produc;
• Volatilitatea substantelor gazoase creste cu marirea temperaturii, de aceea mirosurile sunt simtite mai rapid si mai puternic la temperaturi ridicate;
• Senzatia de acceptare sau respingere a unui miros depinde de experientele placute sau neplacute ale unei persoane legate de aceasta aroma;
• Datorita conformatiei genetice, unii oameni nu pot percepe anumite mirosuri, precum cianura – aroma de migdala.

Orice miros are o sursa, iar in domeniul poluarii olfactive sunt analizate in special cele cauzate de „mana omului”. O sursa comuna de miasme, ce apar datorita putrefactiei, o reprezinta deseurile aruncate sau nepreluate la timp de companiile de salubrizare. In acelasi areal, amintim depozitele de deseuri municipale si statiile de epurare a apei uzate, in care vor aparea mercaptani si hidrogen sulfurat datorita descompunerii anaerobe.

O alta foarte variata sursa de mirosuri este industria. Producerea de celuloza si hartie duce la apartia de substante urat mirositoare precum dioxidul de sulf, hidrogenul sulfurat, metanetiolul – ce contine la randul lui sulf. Tabacariile elimina in aer amoniac, hidrogen sulfurat si compusi organici volatili, iar industria chimica poate enumera produsi diversi din gama miasmelor (amoniac, hidrogen sulfurat, clor, mercaptani, fenoli, etc). Pana si din procesul de fabricare a zaharului si din distilare rezulta amoniac si hidrogen sulfurat.

De asemenea, activitatile agricole aduc contributie prin descompunerea vegetatiei, producerea si folosirea compostului, aplicarea ingrasamintelor azotate si fosfatice si a pesticidelor, in atmosfera ajungand amoniac, dioxid de sulf, fosfor, acetaldehida, hidrogen sulfurat. Transporturile atrag atentia prin mirosurile emise in special prin eliminarea gazelor de esapament, ce au efecte asupra pietonilor si a rezidentilor din apropierea arterelor de circulatie.

Tot ce imi ramane sa va spun este sa va paziti pe cat posibil nasurile de intalnirea cu miasmele.

Sursa bibliografica: Central Pollution and Control Board, Ministry of Environment & Forests, Guidelines on odour pollution & its control, 2008, India

Surse fotografii:  http://www.flickr.com/photos/ikhlasulamal,                                                      Photobucket/wasim106

Pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre !

Cum este insa perceputa aceasta lipsa de zapada de sol si care este efectiv rolul ei pentru acesta? Trecand peste dezavantajele cu care asociem de regula o cantitate considerabila de zapada, pentru caile de comunicatie in principiu, care sunt cel mai adesea afectate, implicit cu un impact direct asupra activitatilor cotidiene ale noastre, stratul de zapada ce acopera solul, in timpul sezonului rece, are o importanta deosebita, datorita grosimii, structurii si densitatii ce-l caracterizeaza. Datorita conductibilitatii sale reduse, stratul de zapada joaca rol protector pentru sol contra ingheturilor radiative si advective.

Pentru taranul roman, faptul ca iarna aceasta, terenurile sale cultivate nu sunt acoperite cu zapada, ii ridica multe semne de ingrijorare. Pentru agricultura, zapada e ca o  mana cereasca, intrucat intereseaza conditiile de iernare ale culturilor de toamna (grau, orz, orzoaica), care sunt protejate de gerul naprasnic, precum si rezervele de apa pe care semintele le pot obtine ca urmare a topirii zapezii si a perioadei de precipitatii de la inceputul primaverii, refacandu-se astfel deficitul de apa din sol. Una dintre plantele ce detine de altfel beneficiile cele mai mari oferite de un strat de zapada este rapita, aceasta planta fiind destul de sensibila la ger, nerezistand la temperaturi de sub -5 grade Celsius.

Ce se intampla insa cu recoltele in lipsa unui strat de zapada protector este lesne de inteles… culturi agricole calamitate sub amenintarea gerului si un deficit ulterior in economia tarii. Sa speram doar ca previziunile meteorologice vor fi imbucuratoare si ca se vor abate fulgii de nea si asupra noastra.

Sursa foto: www.adibontea.com

Pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre!

Articol realizat de Elena Neacşu