Când ai o resursă de apă la îndemână, dar aceasta nu este potabilă, frustrarea este și mai mare. A-ți potoli setea cu apă contaminată nu este tocmai cea mai bună alegere. Tocmai de aceea a fost inventat dispozitivul numit LifeStraw – pe românește paiul vieții, denumire cum nu se poate mai potrivită. Acest LifeStraw este un filtru personal premiat la nivel internațional, conceput pentru a transforma apa contaminată sau suspectă într-una potabilă. Este un instrument ideal pentru cei care călătoresc în natură, care n-ar trebui să lipsească dintr-un kit adevărat de supraviețuire în sălbăticie.

LifeStraw

LifeStraw

LifeStraw a fost votat drept Cea mai bună invenție a anului 2005 (revista Time). Este bun în drumeții, când nu ai altă resursă de apă decât una contaminată sau suspectă (un lac sau un râu), sau chiar în situații de urgență precum inundațiile, care duc la contaminarea surselor de apă potabilă. Un astfel de dispozitiv este util și când mergi pe o insulă, întrucât apa îmbuteliată poate fi greu de găsit, iar cea destinată consumului nu este întotdeauna sigură.

LifeStraw este un mic tub ce conține în interior filtre specializate. Cum îl folosești? Simplu: introduci unul dintre capete în sursa de apă (într-un pahar, borcan sau direct în râu/lac), și tragi prin celălalt capăt, ca printr-un pai obișnuit din care bei suc. Dacă în timpul drumețiilor consumi cantitatea de apă recomandată de 3-4 litri pe zi, LifeStraw îți poate asigura între 250 și 330 de zile de hiking! Desigur, există și alte filtre care fac același lucru, dar LifeStraw are avantajul greutății (cântărind 56 grame, este de zece ori mai ușor decât alte filtre). În plus, îl folosești pe loc, fără a aștepta diferite procese de decantare și filtrare.

LifeStraw

Cum folosesti LifeStraw

LifeStraw întrunește standardele EPA de filtrare a apei (SUA) pentru E. Coli, Giardia și ouăle de Cryptosporidium (și nu numai).

Așadar, iată beneficiile acestui LifeStraw:

• Filtrează până la 1000 litri de apă
• Îndepărtează 99.9999% din bacteriile din apă, inclusiv E-Coli, Salmonella
• Îndepărtează 99.9% din protozoarele parazite din apă, inclusiv Giardia & Cryptosporidium
• Reduce turbiditatea, filtrând  până la diametrul de 0.2 microni
• Este foarte ușor, cântărind doar 57 g
• Nu folosește chimicale (precum iod sau clor) și nici baterii
• Apa filtrată nu are gust ciudat
• Este durabil și ușor de curățat
• Nu se deteriorează dacă nu este folosit
• Este folosit în întreaga lume din anul 2005
• E premiat și recunoscut la nivel internațional

E un lucru bine știut că senzația de sete este la ordinea zilei în viața pe continentul african. Prin proiectul LifeStraw Buy One, Give One (LifeStraw: Cumperi unul, dăruiești unul), pentru fiecare astfel de pai vândut, un copil din Africa primește apă potabilă necesară unui întreg an școlar. Ținta celor de la Eartheasy (distribuitorul direct al acestui produs)- cu termen final anul 2014-  este de a furniza apă potabilă pentru 500 de școli din Kenya.

LifeStraw

LifeStraw Africa

LifeStraw Africa

În final, dacă ne gândim la piramida lui Maslow, există invenții pentru toate categoriile de nevoi umane. Adesea nu realizăm cât de norocoși suntem că avem acces la facilități care să ne satisfacă până și cele mai de top nevoi (de la iPad-uri care ne stimulează creativitatea, la pahare fancy de Ikea în care ne bem apa cea de toate zilele). Practic, calitatea vieții este determinată de ușurința cu care ne satisfacem întreaga paletă de dorințe. Lucrul care face diferența dintre mine, tine și un copil din Africa este în principal recunoștința de care suntem în stare.

Mai multe detalii despre LifeStraw- aici: http://eartheasy.com/lifestraw

Tu cât reziști să nu-ți folosești smartphone-ul, dacă nu este urgent? Reziști o ora? Te abții 20 de minute? Hai, măcar un minut? Să formulăm altfel întrebarea: cât timp ai fi dispus să renunți la telefon în schimbul unui pahar cu apă potabilă? În condiții de sete, evident…

UNICEF Tap Project

Pornind de la ideea enervantă că pe Instagram și Facebook apar în fiecare minut poze cu mâncarea cuiva, în timp ce în altă locație cineva moare de sete- la propriu (!), cei de la UNICEF (the United Nations Children’s Fund) au găsit o idee ingenioasă pentru a ne ajuta să conștientizăm faptul că nu suntem (fiecare dintre noi în parte) buricul Pământului.

Proiectul de conștientizare se numește the Tap Project (tap= apă de la robinet). Este de fapt o aplicație pe mobil care te provoacă să îți lași telefonul deoparte! Pentru fiecare minut în care nu te-ai atins de telefon, un sponsor UNICEF oferă o zi de apă curată unui om care are nevoie de ea!

Deja este evident, în cazul multora dintre noi, atașamentul adesea exagerat față de telefonul nostru deștept (de ce să nu recunosc, mi se aplică). Ne trezim chiombindu-ne în telefon zeci de minute în șir pe te miri ce, regretând apoi timpul pierdut inutil. Stăm cu nasul în device-uri, uitând să ridicăm capul și să admirăm lumea din jur.

Percepem minutele departe de telefon ca pe un sacrificiu, o renunțare inconfortabilă, iar aplicația inventată de cei de la UNICEF vine să încurajeze un comportament mai detașat față de această obsesie smart.

UNICEF Tap Project

Te provoc să încerci aplicația! Intră AICI de pe telefon și urmează instrucțiunile. Odihnește-ți telefonul pe o suprafață dreaptă și vezi-ți de treabă fără el, lăsându-l să acumuleze minute ce vor fi convertite în zile de apă curată, mulțumită sponsorilor. 10 minute = o zi de apă potabilă necesară unui copil. Aplicația folosește accelerometrul telefonului tău pentru a confirma că nu este folosit. Singurul minus pe care l-am observat este faptul că display-ul nu se închide în timp ce aplicația te cronometrează, deci îți va mânca puțin din baterie. Dar, până la urmă, asta face și scroll-atul pe Facebook, nu? Mai întâi învață să te desprinzi de telefon, cronometrează-te, și odată ce ai atins recorduri semnificative (astfel oferind cuiva apă potabilă), o poți face și fără ajutorul aplicației.

UNICEF Tap Project

Bineînțeles, există și o cale mult mai logică, eco până la capăt, prin posibilitatea de a dona bani efectiv către comunitățile unde lipsește apa potabilă. ATENȚIE, 40 de zile de apă potabilă pot fi cumpărate și oferite la INCREDIBILUL PREȚ de $1! E de-a dreptul revoltător câți bani dăm pe nimicuri, în timp ce alții își planifică economiile și viața în raport cu prețul unei zile cu apă de băut, pe săturate…

Vă mai aduceți aminte de articolul elevei Voicu Alis de la Liceul Teoretic ”Șerban Vodă”, Slănic Prahova  din luna martie – ”Apa prin ochii unui licean”, în care aceasta ne înfățișa planeta ca pe o fată tristă, cu ochii înlăcrimați, din cauza neglijenței omenirii față de resursele ei de apă? Elevă pasionată de natură și geografie, Alis, ne-a surprins pentru a doua oară cu alte două desene, de această dată reprezentând ghepardul și tigrul bengalez, două dintre cele mai mari feline pe cale de dispariție. Sensibilitatea cu care ne-a demonstrat că percepe frumosul din natură ne-a impresionat și ne-a determinat să scriem câteva cuvinte despre aceste două specii amenințate cu dispariția.

Ghepardul (desenul de mai sus) este cea mai rapidă felină din lume, viteza lui fiind comparabilă cu cea a unui automobil pe o autostradă (maximul a fost calculat ca atingând 105 km/h). Denumirea sub care este el cunoscut la nivel internațional este ”Cheetah”, cuvânt atribuit limbii engleze, dar care de fapt provine din sanscrită, Chitraka, desemnând un membru al familiei pisicilor sălbatice mari și al genului Acinonyx.

Deși pare masiv și este un mamifer feroce, capabil să se apere și să supraviețuiască oricărui dușman din natură, ghepardul nu cântărește la maturitate decât 40- 60 de kilograme. Ghearele ghepardului au aderența tălpii unor pantofi de atletism, ajutându-l să își păstreze contactul cu solul când prinde viteze mari.  

Locuitori ai planetei de aprx. 3,5-4 milioane de ani, gheparzii sunt primele feline mari instalate pe toate continentele, de la Ecuator, până la latitudinile temperate ale Europei și Americii de Nord. În zilele noastre, vânătoarea și condițiile grele de viață (pradă din ce în ce mai puțină și schimbarea climatului în ultimii 10.000 ani), au constituit factori de restrângere a habitatului lor, aceștia dispărând din Europa și America de Nord. Dintre cele 12.000 exemplare, cele mai numeroase grupuri s-au retras pe teritoriul Namibiei, alături de câteva mai mici în estul Africii, unde încă mai găsește hrană din belșug, gazelele Thomson.

Vecinul său de continent, Tigrul bengalez (Panthera tigris tigris), este o specie și mai periclitată, fiind prezent doar în subcontinentul indian (Regiunea Bengal) și disparat în nordul Bangladesh, Indiei, Bhutan  și Nepal. Numărul de indivizi este estimat la mai puțin de 2800, cu o tendință de scădere. Inclus în categoriile de conservare a speciilor pe cale de dispariție IUCN, tigrul are nevoie de un habitat/ individ de 60-100 kilometri pătrați și de o vegetație abundentă și înaltă în jungla musonică, astfel încât în timp ce vânează, să se poată ascunde de pradă (maimuțe, mistreți, sau gauri). La maturitate, poate ajunge și la 200 kg, iar ca durată de viață, netulburat, acesta poate atinge 15 ani. Din păcate, doar 1/5 din pădurile din sudul Asiei mai pot oferi condițiile necesare pentru ca specia să se poată perpetua nestingherită.

Îi mulțumim elevei Voicu Alis pentru grija pe care o arată pentru natură din mânuirea creionului și, la rândul nostru, din îndepărtata Europă, nu cu același talent artistic, dar cu aceleași gânduri bune, sperăm ca toate demersurile organizațiilor pentru protejarea celor două feline mari să dea roade!

Bibliografie:

http://www.descopera.net/animale_ghepardul.html

http://www.cultura-generala.com/tigrul-bengalez.html

În premieră, o echipă românească a cartografiat pe GPS un nou traseu de escaladare a muntelui Ruwenzori – 5109 metri din Uganda. Gheţarul Stanley, parte importantă a vechiului traseu, a scăzut mai bine de 600 metri în ultimii 10 ani, fiind astăzi imposibil de escaladat.

David Neacşu, liderul primei expediţii romaneşti pe Everest şi 5 membri ai Asociaţiei Oxigen au cartografiat pe GPS, în premieră, primul traseu de escaladare a muntelui Ruwenzori distrus de încălzirea globală. Au fost atinse, de asemenea, şi celelalte două obiective ale expediţiei în Uganda, Africa: măsurarea nivelului gheţarului Stanley şi atingerea vârfului Marguerita (5109 metri).

David Neacşu, alpinist: ,,Anul acesta am efectuat deja a patra expediţie pe muntele Ruwenzori şi am constatat din nou o micşorare a gheţarului Stanley cu aproximativ 80 de metri. Dacă în anul 2004, când am organizat prima expediţie, puteam ajunge în vârf traversând acest gheţar, anul acesta gradul mare de topire a lăsat în suspensie o scară de trecere pe un alt versant. Astfel, am marcat cu GPS-ul o nouă ruta de escaladare, care este ceva mai tehnică şi este cu 40 de minute mai lungă decât vechiul traseu.”

Deşi, din această cauză, traseul a fost mai greu de escaladat decât în anii precedenţi, expediţia care a durat 9 zile s-a finalizat cu atingerea vârfului Marguerita, a declarat David Neacşu, alpinist.

Sorin Delivasile, Preşedintele Asociaţiei Oxigen: “Efectuarea acestei expediţii este semnalul nostru de alarmă, este îndemnul nostru către toţi oamenii de a proteja mediul înconjurător. Viteza de topire a gheţarilor este unul dintre cele mai importante indicatoare ale pericolului fenomenului încălzirii globale. În următorii 10-15 ani estimăm că gheţarul Stanley se va topi complet şi cu siguranţă nu va fi singurul. Principala cauză sunt activităţile noastre şi, cu siguranţă, soluţia este tot în mâinile noastre.”

Plecarea s-a făcut din Bucureşti în data de 11 februarie, cu trecere prin Istanbul, Entebbe (Uganda), oraşul Kasese (Uganda). Din oraşul Kasese, s-a mers la poalele muntelui Ruwenzori unde s-a format echipa. Celor 6 români li s-au alăturat 3 ghizi, 2 bucătari şi 19 porteri locali, fiind în total 30 de membri. Întoarcerea în Bucureşti a avut loc pe 21 februarie. Membrii expediției au fost: David Neacşu, Sorin Delivasile, Andrei Voicu, Cristian Cochină, Sergio Pestişanu, Radu Coman.

Surse info și foto: comunicat de presă primit de la echipa de alpiniști

Parcul are 14 763 km pătraţi şi este localizat în nordul Tanzaniei, la graniţa cu Kenya, acoperind trei tipuri de medii, care se desfăşoară pe un peisaj de origine vulcanică:

1. Câmpiile, lipsite aproape în totalitate de copaci, dar plină de martori granitici, reprezintă peisajul cel mai emblematic al parcului. Fiind o zonă de savană, este plină de ungulate (30 de specii de ierbivore mari): zebre, gazele, impala, bivoli, însă şi de prădătoare importante, dintre care leii şi leoparzii africani sunt cei mai renumiţi.
2. “Coridorul negru” din vest, care acoperă savana mlăştinoasa din zona râului Grumeti, este locul unde trăiesc crocodilii de Nil şi maimuţele Colobus, însă este probabil mai cunoscut pentru migraţia care trece pe aici, din mai până în iulie.
3. Partea nordică, în care peisajul de savana este dominat de arbori şi arbuşti, dar şi de zone deluroase, este arealul în care predomina elefanţii şi girafele.

Regiunea nu a fost niciodată cu adevărat locuită, cu excepţia triburilor Masai, care au coborât din nord acum câteva sute de ani, pentru a-şi paste turmele. După “descoperirea” zonei, vânătoarea a fost destul de intensă, aducând populaţiile (în special cele de lei) în situaţii dificile. Prima formă de conservare a fost realizată în 1921 – o rezervaţie de vânătoare. Parcul Naţional a fost creat în 1951.

Viaţa sălbatică este deosebit de bogată aici. În lunile ploioase, adică din noiembrie până în mai, sute de mii de animale migrează prin câmpii: aici începe fenomenul cunoscut în literatură de specialitate drept Migraţia anuală din Serengeti. Spre sfârşitul lunii mai, când iarba a fost deja consumată sau s-a uscat, animalele îşi încep marşul către zonele mai bogate în resurse de apă din nord. Aici, iarba este mai înaltă şi mai multă, iar peisajul începe să fie deluros, iar peste un milion de animale sălbatice (şi 200 000 de zebre) se deplasează către această zonă.

Există cinci specii emblematice pentru acest parc, fiind, totodată, cele mai vânate animale înainte de realizarea proiectului de conservare: leul, leopardul, rinocerul, bizonul şi elefantul.

Natura şi omul în conflict

În anii ’60, guvernul a încercat să oprească migraţia animalelor spre nord, utilizând un gard uriaş de sârmă ghimpată. Gardul nu a rezistat nici măcar primului val migrator. În aceeaşi perioadă, însă, întreaga ţară s-a confruntat cu o criză economică de proporţii, fapt care a determinat un declin important al ariei protejate. Braconajul pentru fildeş a decimat populaţia de elefanţi, până când au rămas doar câteva sute de indivizi în întregul parc – iar reprezentanţii parcului nu au putut să ia măsuri din cauza lipsei de resurse. Problema a început să se rezolve în anii ’80, un punct important fiind hotărârea internaţională de a interzice exploatarea fildeşului, în 1989.

Cu toate acestea, braconajul nu a fost niciodată complet eradicat. Conform site-ului parcului naţional, populaţiile care locuiesc în apropierea parcului ucid în fiecare an cca 40000 de animale, majoritatea antilope Gnu, dar şi zebre, girafe, bizoni şi impala. Guvernul, dar şi organisme din întreaga lume, încearcă să crească gradul de eficienţă al acestei zone de importanţă crucială pentru biodiversitatea mondială.

Surse info: http://www.glcom.com/hassan/serengeti.html, http://en.wikipedia.org/wiki/Serengeti_National_Park, http://www.serengeti.org/

Sursa imagini: http://www.serengeti.org/gfx/img_map_migration.gif, http://farm3.static.flickr.com/2348/1807924020_254b881282.jpg, http://safariwise.com.na/wp-content/uploads/2009/11/2lions-serengeti.jpg