Termenul de “ingrasamant” defineste totalitatea substantelor chimice (fertilizatorii) necesari pentru o buna crestere si functionalitate a plantelor. Ele reprezinta de fapt un fel de suplimente alimentare capabile sa imbogateasca substratul plantelor cu elemente minerale cand acesta se epuizeaza.
Pe vremea romanilor, locuitorii din Italia, Galia si Britania cunosteau si foloseau calcarul si marna drept ingrasamant. In Extremul Orient se foloseau deseuri de oase si coarne, cenusa de oase, gips si calcar. In America precolumbiana, cenusa plantelor si gunoiul erau ingrasaminte curente. In anul 1563, Bernard Palissy, supranumit „olarul savant”, a fost primul care a aratat ca „sarea” (adica sarurile minerale) nu face sa creasca plantele. In 1792, Antoine Lavoisier a aratat rolul substantelor minerale in dezvoltarea plantelor. Justus von Liebig a pus bazele stiintei moderne a nutritiei minerale.
Ingrasamintele minerale contin elementele principale necesare plantelor, adica azotul, fosforul si potasiul.
Mai toate culturile floricole necesita ingrasaminte. Amatorul dar si profesionistul au la indemana atat ingrasaminte organice, cat si anorganice. Primele ii sunt furnizate de animalele din gospodarie, celelalte pot fi procurate din comert.
Sursa foto
Ingrasamintele minerale contin principalele elemente necesare plantelor, adica azot, fosfor si potasiu. In conditiile in care plantele au carente in diferitele elementele nutritive, acestea prezinta simptome ale unor boli fiziologice sau de nutritie specifice.
Lipsa azotului determina: oprirea din crestere; aparitia de frunze mici; lastari subtiri, radacini slabe; culoarea frunzelor se schimba in galben, rosiatic, apoi in brun si cad incepand de la baza; florile sunt mici si decolorate. Azotul este un element necesar cresterii normale a plantelor. Se remediaza administrand plantei 3 g azotat de amoniu dizolvat intr-un litru de apa, pana cand planta isi revine.
Lipsa fosforului determina: dezvoltarea inceata; culoarea spre brun-albastrui a tijelor florale, a petiolurilor si a frunzelor; inflorire si fructificare slaba; caderea bobocilor si florilor; culorile florilor modificate. Se remediaza administrand plantelor, o data pe saptamana, dupa udarea obisnuita, cate 8 g fosfat de amoniu la un litru de apa.
Lipsa potasiului determina: cresteri slabe; caderea tijelor florale; aparitia de frunze cu pete galbene (cloroza); necrozarea tesuturilor. Se remediaza administrand plantei, cat timp simptomele se mentin, o data pe saptamana, o solutie de 5 g de potasiu intr-un litru de apa.
Lipsa calciului determina: uscarea frunzelor tinere si a lastarilor. Se remediaza incorporand in pamant moloz, var stins si gips.
Lipsa fierului determina: cloroza frunzelor, stagnarea din crestere. Se remediaza stropind pamantul cu o solutie de sulfat de fier (2 g la 1 l apa distilata).
Lipsa magneziului determina: aparitia de pete marmorate pe frunze; clorozarea tesuturilor intre nervurile frunzei; rularea varfurilor si marginilor frunzei. Magneziul este elementul fara de care nu se formeaza clorofila. Deci lipsa lui implica reducerea sau stagnarea procesului clorofilian. Se remediaza prin administrarea de solutie de clorura de magneziu (1 g la 10 l apa distilata).
Sursa info: http://www.infogradina.ro/
Articol realizat de Elena Neacşu
