Humusul – fertilitate pentru sol (I)

Acum ca iarna s-a abatut in cele din urma si asupra tarii noastre, vom lasa autoritatile romane sa se gandesca serios la o modalitate eficienta de deszapezire a soselelor patriei, culturile agricole sa se odihneasca sub patura de nea proaspat asezata peste ele, iar noi ne vom continua periplul in cunoasterea secretelor si a temerilor solului, de data aceasta cu un element care va intregi conceptul de sol.

V-ati intrebat vreodata de ce un sol este mai pretabil unor culturi agricole si un altul nu?… De ce un sol nu mai are acelasi randament productiv ca la inceput, inainte de realizarea cultivarilor repetate efectuate pe acesta sau de ce efectiv, pe solul de la munte, nu vedem aceleasi culturi ca la campie de exemplu? Toate aceste intrebari isi gasesc raspunsul in notiunea de humus.

Ce este astfel humusul si cum intregeste acesta solul sub forma in care il cunoastem cu totii?

Humusul constituie elementul de baza, esential al solului. Roca supusa proceselor de dezagregare si alterare nu se transforma in sol pana cand nu are loc procesul de formare si acumulare a humusului, ce asigura intr-un final fertilitate solului.

Procesul incepe astfel cu descompunerea resturilor organice, provenite fie de la vegetatia ierboasa, descompuse mai rapid si mai bogate in proteine si elemente bazice, fie de la vegetatia lemnoasa, resturi organice ce sunt intr-un final sintetizate, desfacute in compusi cat mai simpli, mai intai de natura organica si apoi in compusi minerali (cum sunt unele saruri, cu importanta deosebita in nutritia plantelor), formandu-se intr-un final humusul, care il deosebeste de roca.

Humusul reprezinta materia organica inaintat transformata, de culoare neagra sau bruna, cu caracter coloidal, care ramane dupa ce resturile de plante si animale incorporate in sol au fost transformate sau descompuse. (Lupascu Gheorghe)

Asta nu e tot insa. Humusul pentru a putea fi definit ca cea mai valoroasa substanta de pe Pamant, trebuie sa fie caracterizat de acizii humici, in componenta carora intra acizii huminici si acizii falvici.

Acizii huminici au o culoare inchisa si se formeaza in urma humificarii resturilor organice provenite de la vegetatia ierboasa, spre deosebire de cei falvici, de o culoare mai deschisa, formandu-se in urma humificarii resturilor organice provenite de la vegetatia lemnoasa, cu un continut redus de substante proteice si elemente bazice. De obicei, in alcatuirea humusului intra ambele categorii de acizi, singura diferenta fiind proportiile diferite. Astfel, in zona de stepa si silvostepa, de exemplu, predomina acizii huminici, pe cand in zona de padure, ponderea mai mare o au acizii fulvici, de unde rezida ca din punct de vedere calitativ, acizii huminici imprima solului insusirile fizice si chimice cele mai favorabile. Concluzia care se desprinde este urmatoarea: cu cat raportul dintre acizii huminici si cei fulvici  balanseaza in favoarea acizilor huminici, cu atat solurile sunt mai fertile.

In articolul urmator vom vedea cum acesti acizi humici diferentieaza humusul in tipurile existente pe teritoriul tarii noastre, care este pretabilitatea solului si multe altele.

Astept cu interes comentariile voastre pe aceasta tema. De asemenea, pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invit sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre!

Sursa foto: sustainabuildsolutions.com

Articol realizat de Elena Neacşu