Agricultura românească – între productivitate și declin

Subiectul „agricultura românească” este unul destul de sensibil și controversat, care de-a lungul timpului (cel puțin în ultimii 20 de ani) a ridicat multe semne de întrebare, frustrări, nemulțumiri. Abordarea nu va fi una bazată exclusiv pe factorul socio-economic, în încercarea de a găsi „vinovaţii” pentru care unul din sectoarele noastre principale de activitate cunoaşte nişte fluctuaţii mai acerbe decât cea leu-euro, ci una în care, actorul cel mai important, şi din păcate, cu cele mai puţine aplauze din partea spectatorilor, iese şi cel mai „șifonat” din toată această piesă… factorul pedologic – solurile.

Locul 4 sau locul 7 la producţia de grâu, 3400 kg la hectar privind recolta de porumb, de două ori mai puţin decât ungurii şi de aproape trei ori mai puţin decât nemţii… 16.000 de kilograme pe hectar de cartofi…. Spre deosebire de cehi care scot din pământ aproape 27 000 kilograme, sau de nemţi care ajung la 44 000… sunt cifre! Iar cifrele pot continua… care este realitatea din spatele acestor cifre?

România a fost considerată odată „Grânarul Europei”… nu ştiu dacă pe bună dreptate sau chiar şi-a meritat titulatura asta cândva, din punct de vedere statistic acest lucru neputând fi susţinut…era mai degrabă bazat pe rolul pe care-l juca ţara în comerţul european dunărean cu cereale, porturile dunărene din România având un rol important în comerţul european cu cereale în perioada interbelică, iar preţul grânelor se stabilea la acea vreme la bursele dunărene ale cerealelor aflate pe teritoriul românesc… cert este că acum România este vizată ca fiind codașa Europei din punctul de vedere al agriculturii. Din cauza cui? …Din cauza proastei gestionari a solurilor? Nu mai dau acestea randament? Nu mai sunt ele la fel de fertile? Nota de bonitare (exprimă sintetic, semicantitativ, potenţialul relativ de producţie a unui teren în conformitate cu specificul sau ecologic şi cu modul de valorificare a acestuia de către plantă – Răzvan Oprea, 2009) nu mai este satisfăcătoare şi se recurge tot mai des la potențarea terenurilor?

Neavând bani de studii de sol, nici pentru îngrăşăminte, majoritatea ţăranilor au preferat să obţină producţii modeste cu investiţii la fel de modeste, secătuind astfel rezervele de nutrienţi ale pământului: “Mult timp solul din Bărăgan a fost exploatat, dar nu s-au mai administrat îngrăşăminte ca să completeze ce s-a extras din sol, funcţionând după principiul: «Iau cât pot anul ăsta, iar după mine potopul»“, după cum afirmă agrochimistul Radu Lăcătuşu, şeful Laboratorului pentru Prevenirea şi Combaterea Poluării Solurilor şi Protecţia Mediului în Agricultură.

Lăsăm ţăranul roman deoparte, care a ajuns victima unei permanente discriminări. Agricultura făcută de el este oricum una de subzistenţă… de cele mai multe ori nici pe sine nu mai reuşeşte să se hrănească, dar să mai producă şi pentru restul ţării… şi ne îndreptăm atenţia undeva mai sus. Hiba porneşte de undeva de sus, de la conducere… nu voi înainta însă prea mult pe acest teren minat de discuţie. Guvernare inadecvată… în aşa manieră încât România a fost amendată în anul 2010 de Comisia Europeană pentru deficienţe şi non- performanţe în agricultură. În aprilie 2011 – o altă penalizare pentru varii nereguli în sistemul de identificare a parcelelor agricole, relaţii precare cu fermierii şi controale ineficiente, la faţa locului, în legătură cu acordarea de ajutoare pentru suprafeţele (ne)cultivate.

Mulţi specialişti consideră că România se poate mândri cu un sol curat, spre deosebire de ţările vestice, care practică agricultură super-intensivă şi au chimizat excesiv pământul. E un fals motiv de mândrie. Conform datelor furnizate de specialişti, pe 40% din suprafaţa agricolă a României se aplică şi îngrăşăminte, însă cele mai multe sunt aplicate “ochiometric”, doar un sfert din suprafaţa agricolă fiind fertilizată în mod ştiinţific. Media pe națiune de aplicare a îngrășămintelor chimice NPK/ha (n.r. NPK sunt simbolurile chimice ale celor trei elemente Azot-Fosfor-Potasiu) la noi este de 45 kg, în condițiile în care la nivel mondial este de 91 kg, iar media Comunității Europene e de 220 kg NPK/ha. Occidentalii au un nivel de fertilitate extraordinar de mare, întrucât timp de 100 de ani, țările din vest au folosit cantități impresionante de îngrășăminte chimice.

În acest an România a mai pierdut o bătălie în lupta pentru recuperarea decalajului de competitivitate faţă de restul Europei, după ce UE a impus pe teritoriul ei o lege de încărcare cu cadmiu a îngrăşămintelor cu fosfor de maxim 40 de mg pe kilogramul de fosfor, faţă de 60 mg, cât a fost până acum. Introducerea unei noi trepte de purificare de către fabricanţii de fertilizanţi, înseamnă o creştere uriaşă a preţului la îngrăşămintele cu fosfor de minim 50%.

Într-o altă perspectivă, creşterea producţiilor prin folosirea îngrăşămintelor azotoase, erbicidelor şi insecticidelor, este acuzată ca ameninţând sănătatea consumatorilor. Iar de aici – nevoia agriculturii „sănătoase”, „bio”, care apelează foarte puţin ori deloc la chimicale. Ceea ce, însă, creşte costurile de producţie, fără a garanta creşterea producţiilor la hectar.

Surse foto, foto 1, foto 2

Surse info: www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/documentar/solurile-romaniei-se-topesc-sub-ochii-nostri-granarul-europei-devine-un-imens-pustiu-261323.html

http://www.mediafax.ro/economic/a-fost-vreodata-romania-granarul-europei-7021770

http://stirileprotv.ro/stiri/social/din-granarul-europei-romania-a-ajuns-codasa-la-agricultura.html

www.gorjeanul.ro/economie/agricultura-neperformanta-a-inglodat-romania-in-amenzi-exorbitante

Articol realizat de Elena Neacşu