Articol realizat de Alexandru Filip
Bucuresti, Londra, Europa, Pamant. Milioane de suflete, zeci, sute, miliarde. Fix 6 in 1999. Trecut de 7 in prezent. Viitorul? Ingrijorator?!
In prezent, despre noi credem ca avem libertate deplina intr-o epoca a tehnologizarii, insa traim intr-o perioada in care cu greu mai tinem pasul cu schimbarile. Si ma intreb, oare cate lucruri trec pe langa noi fara sa le observam? De ce pretul titeiului creste fara-ncetare? De ce taxele si impozitele se iau la intrecere intre ele? De ce viata devine din ce in ce mai scumpa si e strans legata de cresterea populatiei? Poate pentru ca se doreste o triere?!
Au mai ramas cateva zile dintr-un an in care cred si sper ca am invatat multe, insa ne asteapta unul nou invadat deja de fel de fel de scenarii apocaliptice. 2012 se traduce deja prin inundatii, eruptii, cutremure, extrateresti. Dar uitam ca cel mai mare risc al planetei noastre suntem chiar noi, oamenii.
Ne gandim deja la razboaie intre posibili inamici. O fi SUA si China? Marea Britanie si Japonia? Franta si India? Germania si Australia? Putin probabil. Dar un atac asupra lumii intregi? Scenariul unei apocalipse ecologice cauzata de poluare si de hrana modificata genetic suna mai plauzibil.
Un virus lansat dintr-un conflict intre marile puteri poate fi suficient. Si ce se va intampla daca sute de milioane isi vor pierde brusc si misterios, sa presupunem, simtul mirosului? Vom arata toti cu degetul catre teoriile fundamentalitatii si despre pedeapsa lui Dumnezeu? Si ne vom promite ca intr-o lume de necredinciosi, toti oamenii puri si cu adevarata credinta isi vor recapata simtul mirosului? Sau vom crede ca sistemul capitalist corupt a eliberat un virus al armatei pentru a stimula economia mondiala?
Dar apocalipsa ecologica nu s-ar opri aici. Dupa miros, din lumea noastra ar urma sa dispara si simtul gustului, mai ales ca cele doua au legaturi intre ele, ambele fiind simturi chimice. Si dupa nici cateva zile, sa pierdem si auzul, dupa care vazul. Ce s-ar intampla cu psihicul unui om? Ar avea puterea sa gandeasca pozitiv si sa gaseasca macar un strop de optimism si de bucurie in scenariul asta? Ar mai fi vreun motiv pentru care viata ar merita sa mearga mai departe?
Dar daca ar exista o poveste de iubire grevata pe fundalul acestei epidemii mondiale?! Cred ca ar fi stranie, dar cu siguranta si frumoasa. Insa totodata, pentru ei ar fi o profunda recunostinta a faptului ca mai sunt in viata. Si mai presus de toate, ar fi o dorinta apriga de a fi unul cu celalalt; pentru a oferi caldura, intelegere, acceptare, resemnare, iertare, dragoste. Si chiar daca ar fi o bezna si o liniste totala, ei ar simti respiratia celuilalt si ar sti tot ce au nevoie sa stie. Simt lacrima celuilalt pe obrajii lor si daca ar mai fi ramas cineva care sa-i vada, atunci ar arata ca niste iubiti obisnuiti, mangaindu-si fata reciproc, trup langa trup, cu ochii inchisi, fara sa observe lumea din jurul lor. Pentru ca asta-i modul in care viata ar trebui sa mearga mai departe…
Scenariul din a doua parte a articolului il regasiti in Perfect Sense, un film foarte frumos care are in centru o poveste de dragoste poetica si magnetica despre doi oameni care se indragostesc chiar daca lumea incepe sa se destrame. Detalii pe IMDB si Cinemagia.
Surse foto: Env. Armagedon
