Trei ursuleţi simpatici, noii locatari ai Centrului pentru Reabilitarea Urşilor Orfani din Harghita (comunicat de presă VIER PFOTEN)

VIER PFOTEN_2013-05-06_004În această primăvară, încă trei pui de urs au fost aduşi la Centrul pentru Reabilitarea Urşilor Orfani din Harghita. Aici, cu sprijinul VIER PFOTEN, ursuleţii vor fi crescuţi departe de influenţa omului, pentru a fi eliberaţi în natură atunci când vor pregătiţi. Până acum, aproape 60 de urşi au fost integraţi în acest proiect special de conservare a speciei. VIER PFOTEN va sprijini financiar şi în 2013 sanctuarul din mijlocul naturii, pentru a oferi adăpost sigur puilor orfani şi pentru a-i pregăti pentru viata în sălbăticie.

O soartă foarte tristă se pregătea pentru micuţul Boogster iarna trecută. În regiunea transilvană în care ursuleţul s-a născut la sfârşitul anului trecut, ocolul silvic a organizat o vânătoare de mistreţi. Unul dintre vânători a văzut o ursoaica furişându-se printre copaci, ţinând o mogâldeaţă în dinţi. Bârlogul ei fusese descoperit şi distrus. În fuga pentru a-şi salva viaţa, ursoaica a scăpat puiul şi s-a întors după el. Din nefericire, l-a scăpat şi a doua oară şi, speriată, nu s-a mai întors. Un localnic a luat puiul acasă, ducându-l apoi la orfelinatul de urşi din Harghita.

VIER PFOTEN a început acest proiect de conservare a urşilor în 2004. Pe un teren de câteva hectare, ursuleţii cresc în ţarcuri izolate complet de oameni. Un program în trei etape îi pregăteşte pentru viaţa independentă în sălbăticie. La început, puii stau în carantină pentru mai multe săptămâni, sub supraveghere medicală. În a doua fază, ei sunt eliberaţi într-un ţarc mult mai mare, unde se pot căţăra, pot săpa în pământ, pot căuta hrană şi se pot juca cu alţi urşi. În a treia fază, ursuleţii sunt pregătiţi individual de către un expert în fauna sălbatică pentru a dezvolta un comportament natural specific speciei.Boogster1_VIER PFOTEN_2013-05-06

Eliberarea în sălbăticie depinde de dezvoltarea individuală a fiecărui urs şi se face în general la vârsta de 2 ani. Înainte de a fi eliberaţi, ursuleţii sunt echipaţi cu zgărzi GPS, care permit echipei să monitorizeze animalele. „O zonă necirculată de oameni oferă o mai mare rată de succes pentru eliberarea în sălbăticie. Tocmai de aceea, la centru nu sunt permişi vizitatorii”, explică Leonardo Bereckzy, directorul orfelinatului de urşi.

În luna februarie, alţi doi pui de urs au fost separaţi de mama lor în munţii Călimani. Angajaţii unei companii de exploatare a lemnului au distrus bârlogul ursoaicei. Aceasta a fugit, iar puii erau prea mici pentru a-i putea căra. Angajaţii i-au găsit aproape îngheţaţi şi i-au dus acasă. După mai multe zile, un vânător i-a dus înapoi, în speranţa că ursoaica se va întoarce şi-i va găsi. Însă trecuseră prea multe zile şi ursoaica nu a mai revenit. Vânătorul a auzit de orfelinatul urşilor şi astfel cei doi pui au ajuns în Harghita. Ursuleţii s-au obişnuit deja cu noua lor casă şi, alături de Boogster, le place să exploreze zona şi să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului jucându-se.

Boogster2_VIER PFOTEN_2013-05-06După Rusia, România deţine a doua mare populaţie de urşi bruni în sălbăticie din Europa, estimată la circa 5.000 de exemplare. Urşii se confruntă însă cu multe ameninţări din partea braconierilor şi cu distrugerea habitatului natural. Puii de urs sunt dependenţi de mama lor pentru a supravieţui, iar în multe cazuri rămân orfani nu din cauze naturale, ci din cauza intervenţiei umane. În fiecare an, în România sunt recuperaţi şi salvaţi între 3 şi 10 pui de urs.

Foto Credit: © VIER PFOTEN | Leonardo Bereczky

Mulţumim pentru comunicatul de presă doamnei Livia Cimpoeru, Press Officer, VIER PFOTEN Romania 

Despre autor
Conferențiar Dr. la Facultatea de Geografie - Universitatea din Bucuresti
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2025 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress