…Sunt bucuroasă şi emoţionată să prezint acest articol, primit de la Doamna Învăţătoare BOBOC Roxana şi micuţii bobocei-învăţăcei din clasa pregătitoare de la Școala Gimnazială, comuna Ştefeşti, județul Prahova, aflaţi în grija Doamnei…Cum se vede natura prin ochi curaţi şi suflete pure de copii ? Ca în desenele de mai jos ! Merită toată admiraţia şi toate încurajările noastre, manifestate prin…multe like-uri !!
Natura prin ochi de copil
Astăzi mai mult ca oricând, omul trebuie să învețe cât mai bine cum să-și corecteze propria natură, cum să se apere împotriva poluării, cum să-și educe întreaga personalitate. Încă de la vârste fragede, este necesar ca viitorii adulți ai acestei planete să învețe “de ce” și “cum” trebuie protejată natura, să cunoască și să înțeleagă legătura puternică dintre om și natură, dar mai ales influența acestuia asupra mediului. Misiunea pe care noi, profesorii, ne-am asumat-o este să formăm prieteni de nădejde ai mediului înconjurător, apărători permanenți ai vieții.
În acest sens și în susținerea ideilor prezentate, elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială, Comuna Ştefeşti, Județul Prahova au dezbătut în cadrul temei “Natura prin ochi de copil” diverse probleme cu care ne confruntăm, noi, oamenii, în acțiunea de a proteja mediul, iar apoi au prezentat printr-un desen/pictură cum privesc ei natura prin ochi sinceri de copil.
Prof. învăţ. primar BOBOC ROXANA
Şcoala Gimnazială Ştefeşti, Prahova.
biserica luiza
30/11/2012
felicitari Roxi
imi place
Boboc Roxana
30/11/2012
Multumesc, Lui. :*:*:*
cami
30/11/2012
foarte frumos…felicitari Roxi!!!te pupacesc
Boboc Roxana
30/11/2012
Multumesc, draga mea Camy!!! Si eu te pup.
Madalina Cernat
02/12/2012
Foarte frumos,felicitari copiilor si indrumatoarei,te pup ROXI…
Boboc Roxana
02/12/2012
Multumesc Mada. Va pup,
Răzvan Ioniţă
02/12/2012
Când privim cum arată natura privită prin ochii copiilor realizăm cât diferă de natura privită prin ochii adulţilor…
Felicitări Roxy, ai copii talentaţi! :-P
Boboc Roxana
03/12/2012
Multumesc, Razvan.