De către: Valentina Manoiu

Valentina Manoiu — Thu, 26 Jan 2012 18:39:05 +0000

Este emotionant comentariul dumneavoastra :)! Aveti mare dreptate, padurile sunt un loc magic :)! Si chiar si unele parcuri !
Sa va povestesc si eu acum, asa, intre 4 ochi si 2 suflete :))! Eu m-am nascut si mi-am petrecut cea mai mare parte a vietii in Bucuresti…din pacate…
Insa, in vacante ma bucuram de iubirea bunicilor si frumusetea altor locuri. Bunicul meu, ardelean din Blaj, a fost detasat pe la sfarsitul anilor 50 in Regiunea Vaslui (cum se numeau atunci judetele)…si a ramasa detasat 20 de ani :)))! Era inspector ADAS, singura “companie ” de asigurari din acele timpuri, in Romania :). In perioada asta de 20 de ani s-au petrecut multe evenimente…printre altele si nasterea mea :))). Pana in clasa a IV-a, inclusiv, mi-am petrecut toate vacantele mari la Vaslui…Preferatul meu era Parcul Copou, aflat destul de departe de casuta unde locuiau bunicii mei. Acolo intram intr-o alta lume !!! M-as fi dus zilnic, carandu-mi papusa preferata dupa mine :)!! Insa bunica mea, saracuta, Dumnezeu s-o ierte, nu-mi impartasea entuziasmul si energia :)))! Am multe amintiri frumoase din acel parc…si unele amuzante, legate de genunchi zdreliti, zgarieturi si vanatai :D! Dar cred ca o copilarie fara genunchi cu “coji” :)))) nu este copilarie :D! Apoi, dupa 20 de ani (ca in Dumas :D), bunicul a revenit la Blaj, ca director (deja era batran si cu experienta multa) de sucursala ADAS (una foarte-foarte micuta :)) ). Din clasa a V-a pana la varsta de 30 de ani, mi-am petrecut toate vacantele si concediile la Blaj. Apoi, dupa moartea bunicului, am mai petrecut cateva concedii, pe parcursul a 5 ani de zile, in “Mica Roma”, cum o numea Eminescu :)…Dupa aceea, am luat-o pe bunica din Blaj, ca sa avem grija de ea si…nu am mai vizitat Blajul de aproape 11 ani :(…tot zic sa ma intorc dar…poate anul asta :)! Revenind la orasul de la confluenta Tarnavelor :), in vacante mergeam prin paduri, pe dealurile din jurul orasului sau in Comuna Bucerdea Granoasa, de unde era bunicul :)!…Doamne, cat de frumos era…am senzatia ca au trecut 100 de ani de atunci!! Am avut asa niste vacante minunate in Ardeal, cum nu va pot spune :D! Ultima aventura frumoasa in padure a fost in anul 1985…am urcat pe un deal mare, cu sora mea, bunicul si bunica (aveau deja 62 si 61 de ani :) )…am gafait, transpirat dar si cand am ajuns :D!!… Era raiul coarnelor si coacazelor…si alunelor si dudelor :))))! Doamne, ce bune erau si ce dor mi-e de ele :D! Insa, in ziua aceea, ne-a apucat ploaia…Pana in varful dealului nu ne-am intalnit decat cu doi oameni (!!!) si ne simteam stapanii dealului si ai padurii :)))! Noi, “fetele” ne tot gandeam ce vom face…insa bunicul, un om foarte destept, cu o intelepciune nativa, ne-a facut un adapost din tot felul de crengi si…surpriza mare!!!…a reusit sa aprinda si un foc mic, la care ne-am incalzit ! Acea ora in care am stat in adapostul improvizat a fost ca un basm :)!…N-o voi uita niciodata si mereu retraiesc acele clipe…poate si din cauza dorului sfasietor pentru acele locuri si pentru bunicii care nu mai sunt…
Si eu iubesc padurile si “copiii” lor, copacii…si ii imbratisez de cate ori am ocazia :)!…Va multumesc pentru ocazia pe care mi-ati dat-o, de a impartasi aceste emotii (cu lacrimi, in acest moment) si amintiri care sper ca nu au plictisit prea mult :)!…O seara minunata va doresc :)!…

De către: Mihai Olenici

Mihai Olenici — Wed, 25 Jan 2012 22:49:06 +0000

Foarte frumos articolul. Si incitant. Imi place ideea de parc natural urban.

Eu umblu mult prin paduri, mai ales in Muntii Apuseni. De fiecare data cand intru intr-o padure am sentimentul ca patrund intr-o lume magica, plina de farmec. Inca ma astept sa vad vreun inorog disparand dupa copaci sau niste pitici cu lampase umband de colo-colo.
Demult, copil fiind, am plecat intr-o zi torida de vara intr-o plimbare [pentru mine era si o aventura, ma simteam un mic explorator :)] la padure. Aceasta padure de care ma simt foarte legat se gaseste in Muntii Codru-Moma, la cativa km de oraselul meu. Era in vremea aceea [la un moment dat silvicii a taiat-o insa cu timpul s-a regenerat iar acum redevine padurea de odinioara] o padure de fag batrana, deosebit de frumoasa cu copaci inalti si vigurosi iar pe sol, datorita coroanelor dese ce pastrau racoarea si nu lasau sa patrunda prea multa lumina era un strat gros si moale de muschi in care te afundai atunci cand paseai. De altfel intreaga zona e foarte pitoreasca. Pana la padure traversam un satuc situat intr-o vale ingusta, strabatuta de un parau al carui izvor e undeva, in inima padurii . Tot in padure paraul face si o cascada mica, ce cade pe un prag stancos. Inca mai sunt raci in acest parau si in fiecare vara ma duc sa-i vizitez :)
Am ajuns in padure topit de caldura si m-am intins pe jos, pe muschiul moale si racoros, sa ma odihnesc. Stateam intins pe spate , langa un fag inalt pana la cer si priveam in sus. Coroanele erau dese si nu se vedea prin ele. In momentele acelea ma si mteam una cu padurea. Clipele petrecute acolo m-au marcat pe viata. Cand m-am ridicat am imbratisat copacul langa care am stat – a fost prima data cand am facut acest gest. De atunci il fac ori de cate ori am ocazia. In semn de recunosinta si de iubire.

Imi plac foarte mult si padurile de molid. Mi se par atat de misterioase! Doamne, si sunetul acela ca de inceput de lume, al vantului suierand printre cetini!… Dar asta este alta poveste… :)

Comentarii la: Parcul natural din inima orasului !

De către: Valentina Manoiu

De către: Mihai Olenici