După un drum luuuung de 2860 km, Dunărea se aruncă în brațele Deltei unde rămâne să se odihnească și să se minuneze de ceea ce de-a lungul anilor a reușit să construiască cu fiecare palmă de pământ și apă din ființa ei. Multă lume știe că Delta Dunării este cea mai importantă bogăție naturală a României, un adevărat muzeu al biodiversității, unde așezările omenești au luat naștere prin bunăvoința acestor locuri de a le pune la dispoziție resursele necesare traiului, valorificate mai târziu în activități economice tradiționale. La vărsarea în mare, Dunărea formează ultima deltă fluvială intactă din Europa, una dintre cele mai mari zone umede la nivel mondial și singura deltă din lume declarată rezervație a biosferei cu peste 5000 de specii de plante și păsări.
Ce știm, în schimb, foarte puțini dintre noi este că rezervația Biosferei Delta Dunării nu va mai fi multă vreme paradisul nostru natural, deoarece granița dintre valorificare și supraexploatare este atât de accesibilă omului, iar presiunea sa mascată sub ‘nevoia de resurse’ a dus la dezechilibrarea ecosistemelor naturale, mai ales în lipsa unor măsuri de combatere a acestor fenomene negative sau de refacere a zonelor afectate.
Așa cum am auzit de curând spunându-se : ‘Natura se reface, dar noi nu ne mai naștem încă o dată, așa că trebuie să profităm din plin!’, principiul capătă dimensiuni astronomice dincolo de cuvinte, reflectat în acțiunile oamenilor:
Turiștii și autoritățile locale confundă acest miracol al naturii cu o groapă de gunoi; astfel răsar dincolo de stufăriș PET-uri, doze de aluminiu, pungi de pufuleți, semne ale faptului că relaxarea în mijlocul naturii este la modă. Însă ‘revoltați’ desigur la vederea gunoaielor, aceștia aruncă vina pe stat, care nu oferă bani pentru curățarea Deltei, dar mă întreb la ce sumă ajunge valoarea educației și a civilizației de care ar trebui să dăm dovadă!
Pescuitul industrial și braconajul reduc considerabil numărul speciilor de pești, de o varietate remarcabilă, însă din ce în ce mai sufocați de prezența omului și rătăciți în căutarea ecosistemului pe care odinioară îl considerau mediul lor de viață. Doar nicăieri nu-i ca acasă! Aproximativ o treime dintre specii au fost şi sunt valorificate economic prin pescuitul comercial intensiv, inclusiv grupul de sturioni (specie interzisă pescuitului pentru o perioadă de 10 ani, începând cu 2006), știucă şi scrumbia de Dunăre (Alosa pontica).
Terenurile îndiguite artificial în anii ’70, care acoperă peste o treime din suprafața rezervației sunt răni uriașe la nivelul sistemului deltaic și îl împiedică să se regenereze natural. 
Intervențiile arhitecturale excesive distrug specificul estetic tradițional.
Construcțiile canalului Bîstroe prin inima Deltei ucrainiene ar putea afecta iremediabil ecosistemul deltaic.
Supraexploatarea unor resurse, în special a peştelui şi păşunilor, precum şi tendinţa de a dezvolta unele activităţi economice nepotrivite sistemului deltaic, aşa cum a fost situaţia investiţiei pentru exploatarea nisipurilor de la Caraorman, au avut drept consecinţă dereglarea echilibrului natural existent prin dispariţia unor zone de reproducere naturală a peştelui sau a altor specii, prin colmatarea unor canale sau prin apariţia fenomenului de eutrofizare a apelor lacurilor şi bălţilor.
Pădurile din Delta Dunării, formate aproape exclusiv din zăvoaie de plop alb și salcie albă, au fost în mare parte defrișate, în perioada 1962-1967, pentru utilizarea terenurilor în agricultură. În acest scop s-a făcut și îndiguirea Dunării, pentru a proteja aceste terenuri de inundații. În ultimul timp, utilizarea agricolă a terenurilor din lunca și Delta Dunării a ridicat probleme din cauza salinizării solurilor, a costurilor mari cu desecări și irigații. Este necesară reîmpădurirea acestor terenuri, prin reînființarea zăvoaielor de plopi și sălcii indigene, care populau înainte aceste locuri având biodiversitate ridicată.
Nu am văzut Delta îndeaproape, cunosc acest colț de rai numai din clasicele imagini cu grupuri de pelicani care zâmbesc mândri fotografilor și însuflețesc întinderea de apă decorată cu nuferi frumoși și stuf înalt, ascunzând ceea ce se petrece cu adevărat în inima acestui paradis! Dar dacă menirea acestor locuri este să aducă fericirea în ochii privitorilor, de ce nu ne întrebăm care este menirea noastră?
Sursă text : http://www.ddbra.ro/rezervatia
Sursă foto: http://www.agrofm.ro/stiri/verde-la-pescuitul-de-stiuca-din-delta-dunarii/
http://www.cugetliber.ro/stiri-social-borsul-de-peste-din-delta-dunarii-are-iz-de-gunoi-62081
http://tilbuhoglinda.wordpress.com/2010/07/05/delta-dunarii-%E2%80%93-un-colt-de-rai/
http://www.infopensiuni.ro/cazare-letea/obiective-turistice-letea/padurea-letea_4213
http://www.indeltadunarii.ro/fotografii_peisaje_delta_dunarii.php
George
01/08/2013
Foarte frumos articolul, bravo Anca!!
As vrea din tot sufletul sa fie luat in seama si sa se tina cont ca rezervatiile naturale trebuie pastrate cum ni le-a dat mama natura si nu tre distruse. Inca o data felicitari Anca si la mai multe articole de genul…
Anca Milea
01/08/2013
Iti multumesc pentru apreciere si gandurile frumoase! Imi doresc ca la citirea articolului sa trezesc sentimentul pe care l-ai transmis si tu in sufletul a cat mai multor oameni, astfel incat sa pastram ceea ce avem mai de pret in tara noastra!