M-am bucurat ca un copil să ajung în natura lor. Ei, bine, mi-am “însușit-o”! Acum e și natura mea.:)
Nu ai spune că poți găsi atâtea aspecte de care să te legi pe vecie și care să îți rămână amintiri cu zâmbet în Dana Biosphere Reserve, dar așa e. Punct. Asta nu se poate combate, cred, în nici un alt loc aparținând, încă, naturii – minunății, asta găsești dacă îți deschizi ochii și mintea.
Primele zile de activitate din cadrul proiectului de voluntariat, desfășurat pe parcursul lunii iunie în Iordania, m-au aflat în preajma cercetătorilor din cadrul Royal Society for the Conservation of Nature. Pasiunea lor a fost declanșatorul nostru, al voluntarilor și spun cu tărie că atitudinea pozitivă contează enorm în munca de teren!
Am pornit printre munți și văi, printre roci colorate, modelate de procese vulcanice, hidrografice și eoliene, printre arbuști ce înțeapă și plante parfumate, printre nisip și canioane și cântul amuzant al porumbelului “Laughing Dove” (ce inspirație!), am ocolit șerpi și am făcut cunoștință cu insecte diverse. Am ascultat poveștile lui Loay, coordonatorul grupului meu, din pădurile dense de ienupări din alt parc natural al Iordaniei și am învățat că omul poate să trăiască în echilibru cu natura, și acolo, în condiții aspre. Am râs și am văzut în sfârșit, mulțimea de șopârle pe care o așteptam de la un asemenea ecosistem!
De ce aveau cercetătorii nevoie de ajutorul nostru?
I-am ajutat în două privințe. În primul rând, să alcătuiască un inventar forestier al speciilor de ienupăr (Juniperus phoenicea) și stejar (Quercus calliprinos), dar și al arbuștilor prezenți. Suprafața parcului fiind considerabilă, de 320 kmp, au ales o cercetare în ploturi de 250 mp, în care, în centru, într-un cerc cu raza de 30 mp, am inventariat speciile menționate. În al doilea rând, ienupării din parc prezintă o boală numită de ei “dieback”, adică se usucă dinspre coroană, spre rădăcini. Astfel că s-a avut în vedere determinarea mortalității arborilor în ploturile cu dimensiunea menționată, precum și analiza morfologică a 10 dintre aceștia. Aveau anumite explicații pentru dieback, dintre care lipsa umidității fiind cea mai plauzibilă, dar pentru a fi siguri, au întreprins un studiu extins, în lunile ce urmează sperând să publice concluziile.
Ce am făcut propriu-zis?
Ne-am împărțit în 4 echipe, fiecare a câte 6 voluntari și un “ranger” și am explorat cât mai multe ploturi, atât dimineața, cât și seara. Pentru inventar, cu ajutorul GPS-ului ajungeam în mijlocul plotului, de unde, cu o ruletă, delimitam cercul cu raza de 30 m. Ulterior, echipe de câte doi măsurau diametrul și aproximau înălțimea arborilor, suprafața acoperită de arbuști fiind pusă spre dezbatere de către tot grupul. Pentru dieback, aceleași echipe ajungeau, tot cu ajutorul GPS-ului (ce ne-am face fără el, nu:)?), la capătul unui plot, pe care îl parcurgeau la pas, aproximând rata de mortalitate a ienupărilor; tot atunci luam și datele morfologice pentru 10 arbori aleși aleatoriu.
Ce am experimentat? (apropo de aspecte memorabile!)
În fiecare zi am avut ocazia de a ajunge la punctul de plecare cu pick-up-ul, experiență faină, cu multe râsete și adrenalină (vă doresc să cunoașteți călătoria cu mașina condusă de un arab!). Am mers kilometri mulți într-un peisaj extraordinar și am coborât un canion de 80 m în sandale. Am traversat cea mai periculoasă zonă – cu șerpi și scorpioni veninoși – noaptea, cu luna plină drept ghid. Mi-am rererere-reconfirmat că apa e viață! Am fost martori la un eveniment tip Animal Planet live!, o bătălie între doi masculi Nubian Ibex Capra nubiana. Am mâncat fistic sălbatic și sendvișuri cu brânză și lipie la umbra stâncilor albe.
Am cucerit pământul sub tălpi și m-am bucurat ca un copil de ajutorul dat oamenilor dedicați acestui pământ. Dar acum este și al meu.:)
Fotografiile aparțin autoarei articolului.
