Braniștile – primele forme de protecție a naturii în România

Probabil vă întrebați de când au început oamenii să protejeze elementele naturii în țara noastră. Ei bine, dacă în prezent, cele mai multe arii protejate adăpostesc o gamă variată de componente biogeografice și nu numai, primele încercări de protecție a naturii s-au realizat încă din secolul al XIV-lea, având ca elemente de interes pădurile virgine din cele trei Țări Române, iar conceptul în sine a evoluat în pașii istoriei, fiind strâns legat de situația juridică și religioasă a domeniilor supuse ocrotirii. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, Braniștea reprezintă o ”pădure rară sau parte de pădure cu arbori bătrâni în care este interzisă tăierea lemnelor”, așadar, încă din perioada feudală s-a simțit nevoia instituirii unor zone de protecție integrală, în care elementele dendrologice valoaroase erau păzite cu strășnicie. De asemenea, pe filieră slavă, același cuvânt desemna în urmă cu câteva sute de ani o moșie domnească, utilizată în scopul creșterii animalelor, ca și pășune sau fâneață. Interpretând din punct de vedere biogeografic, se poate observa faptul că braniștile puteau include atât formații vegetale închise, cât și deschise, al căror centru de interes îl constituia vegetația, cu toate avantajele care decurgeau din protecția ei, fie prin interzicerea totală a activităților de exploatare, fie printr-o dare în folosință în sistem organizat, preconizând moderna dezvoltare durabilă. Indiferent cum arăta o arie protejată, prin prezența ei erau stabilite anumite reguli prin care nimeni nu avea voie să cosească, să taie lemne, să pască vitele, să vâneze, sau să culeagă fructele, adică să dispună de obiectul proprietății ocrotite, fie ea domnească, boierească sau mănăstirească.

În Țara Românească au rămas cele mai multe urme ale braniștilor, majoritatea domnești, acestea fiind puse în evidență de numeroase localități rurale omonime din județele din sudul țării, sau de străzi (Strada Braniştei, Mazili, Vâlcea; Strada Brăniştari, București; Strada Branişti, Horezu Poenari, Dolj; Strada Braniştei, Turceni, Gorj; Aleea Braniştei, Caracal, Olt ș.a.m.d.), care amintesc de destinația terenului, sau de categoria dregătorilor care se ocupau special cu păzirea braniștilor și pedepsirea celor care le încălcau. Ideea de arie protejată a fost modificată cu timpul, de la o zonă eminamente sălbatică, neatinsă de oameni, deseori întărită prin construirea unui gard și prin supravegherea unui corp de pază, la o zonă percepută în cu totul alt mod. Pe măsură ce s-a detectat o anumită resursă indispensabilă localnicilor, necesitatea exploatării ariei era de necontestat, iar lacuna organizatorică a fost completată prin separarea ariilor în zone de protecție strictă, înconjurate de zone tampon și de dezvoltare durabilă, în care localnicilor li se permitea sub anumite condiții exploatarea resurselor.

În colajul de mai jos vă puteți face o imagine despre localitățile rurale din Țara Românească, Moldova (inclusiv Basarabia) și Transilvania care poartă numele Braniște(a), în semn de recunoaștere a categoriei juridice a terenurilor din perioada feudală, menite să protejeze mediul înconjurător.

În zilele noastre, din vechile braniști au rămas petece de pădure administrate de primăriile localităților care au apărut în urma destrămării marilor conace boierești. Poate cea mai fidelă așezare omonimă, ocupând încă o suprafață de 25 ha, este comuna Braniște din Raionul Rîșcani, Rep. Moldova, profitând din plin de lunca râului Prut, la doar câțiva km de granița cu România și făcând dovada supremă că ariile protejate feudale se întindeau pe aproape tot teritoriul Țărilor Române. Din vechea braniște se mai păstreză încă pădurea de pe câmpia Dereni, care ascunde și câteva izvoare cu apă minerală potabilă și curativă. Atestată încă din anul 1613, acest sat dispunea de aprx. 20 de ogrăzi, aflate în posesie boierescă, populate fiind de răzeși români. O parte din întinsa fâneață ocrotită în urmă cu câteva sute de ani în totalitate continuă să fie protejată sub forma Rezervației Naturale ”Sute de Movile”, zugrăvind, parcă, în tablouri 3D, tărâmul românesc idilic de altă dată (foto jos – vedere vara și iarna).

Un alt exemplu ar fi localitatea Braniștea din județul Galați, așeată în apropierea confluenței dintre Dunăre și râul Prut. Atestată documentar abia în anul 1546, când au început să se așeze oamenii pe un domeniu natural păstrat intact din timpul Imperiului Roman (primele așezări datând din acea perioadă), localitatea își pierde încetul cu încetul vechea destinație.

O fostă braniște de tip mănăstiresc (Mănăstirea Jitianu, ridicată in memoria sacrificaților din lupta de la Rovine) este ocupată actualmente de localitatea omonimă din județul Dolj. Aparținând de comuna Podari, situată la SV de Craiova, satul Braniște beneficiază de un amplasament propice practicării agriculturii, activitate menționată a fi prezentă în zona încă din timpul domnitorului Mircea cel Bătrân (plantația de duzi a lui Cuza persistă încă și e declarată monument istoric).

Alte exemple de localități al căror nume amintește de situația juridică a terenurilor, în special a pădurilor defrișate cu trecerea timpului, sunt ilustrate în harta de mai jos, totalizând un număr de 10 astfel de arii protejate ”fosile”, care au fost situate nu oriunde, ci, fie în cadrul pădurilor seculare sau cu specii inedite, pășunilor, fie în ecosisteme de luncă, în apropierea unor importante râuri (Jiu, Someș, Dunăre, Prut, Dâmbovița ș.a.m.d.), fie în porțiuni ale formelor de microrelief (coline, văi, frunți de terasă, șei) ce erau caracterizate de trăsături biofizicogeografice demne de ocrotit.

Astăzi, reconstituirea rețelei de arii protejate după legea feudală este anevoiasă, principalul motiv fiind acela al vidului legislativ din trecut, manifestat prin neînregistrarea tuturor formelor de proprietate privată și publică pe a căror filieră să se poată merge mai departe în recunoașterea evoluției lor naturale și antropice, dar și juridice. Este, totuși, greu de crezut că toponimele rămase la ora actuală și în totalitate legate de așezări omenești ce au urmat ariilor protejate de tipul Braniștilor, sunt singurele care au existat vreodată…

Bibliografie:

1. PRIMACK, B., PĂTROESCU, M., ROZILOWICZ, L., IOJA, C., (2008), Fundamentele conservarii diversitatii biologice, Editura AGIR, Bucuresti;
2. https://maps.google.com/;
3. http://www.dexonline.news20.ro/cuvant/braniste.html;
4. http://www.primariabranistea.ro/;
5. http://www.moldovenii.md/library/photo-album/id.