Arii protejate în apropierea Municipiului Craiova

Deși este iarnă, nu cred că ne-ar incomoda să ne imaginăm ce am putea observa în preajma orașului Craiova în materie de arii protejate…să urmărim așadar, o imagine mentală între Craiova și Piemontul Bălăciței, trecând prin localitățile suburbane din lunca Jiului, și să reflectăm asupra ofertei naturale locale…

Rezervația botanică de la Popoveni, situată la cca 2 km în partea sud-vest a orașului, este cunoscută pentru ocrotirea speciei Trifolium maritimum. Această specie crește în principal în formațiile vegetale de pajiște maritimă. Foarte rar, cum este cazul exemplarelor din această parte a Craiovei, această specie este adaptabilă și la medii interioare, neinfluențate de climatul maritim. Caracteristica speciei este dată de frunzele superioare, care sunt opuse, și de florile de culoare albă şi roz, ovoidale sau pedunculate, grupate în inflorescenţe. Dinții caliciului sunt ciliați pe margini şi una dintre ele este mult mai mare decât celelalte. Din păcate, fânețele stepice cu trifoi nu sunt foarte des vizitate nici măcar de localnici, poate și din cauza reclamei negative care îi este făcută localității Popoveni de către majoritatea covârșitoare a populației aparținând etniei rrome.

Punctul fosilifer Bucovăț se găsește situat la cca 5 km SV de Craiova, la marginea comunei Bucovăț. Importanța științifică a acestui punct paleontologic se datorează numerosului material fosil ce se află depozitat aici și format din scoici, aparținând unor grupuri sistematice ale clasei Bivalva (din încrengătura Mollusca), dar mai cuprinde și specii din genurile Unio și Vivipara, ce au trăit în etajul levantin (epoca pliocenă a perioadei Neozoice). Cea mai interesantă specie este Unio craiovensis, căreia i s-a dăruit denumirea orașului. Important pentru fauna fosilă de moluște din Pliocenul superior și Pleistocenul inferior este profilul de referință pentru stratigrafia depozitelor de la limita Pliocen-Cuaternar, ce a servit drept model pentru stabilirea etajului numit Levantin (Bleahu, 1976). Ulterior s-a pus în evidență ca numai partea inferioară a acestui profil, deci și a Levantinului, aparține de Pliocen, în timp ce partea superioară reprezintă Cuaternarul bazal (Pleistocenul inferior). Rezervația are o suprafață de 4 hectare și este marcată în peisaj prin deschiderea geologică de pe versantul Piemontului Bălăciței, ce străjuiește pe latura dreaptă lunca și terasele Jiului (Cocean, 2006). Cu o bogată faună fosilă de cochilii de moluște, care datează din Paleolitic, Punctul fosilifer de la Bucovăț, descoperit în anul 1949, merită să fie văzut și fotografiat, reprezentând totodată punctul geologic ocrotit de lege cel mai important din județul Dolj.

În ceea ce privește vegetația lemnoasă, pădurile seculare sau replantate din apropierea Craiovei sunt numeroase. Rezervația de la Rea-Brădești, de lângă localitatea Podari, sau zăvoaiele din lunca Jiului sunt doar câteva exemple de ecosisteme care își pun amprenta asupra ”franjei verzi” din jurul Craiovei. Pe solurile erodate din pădurile Ştiubei, Bucovăţ, Mofleni, Cobia (în apropiere de Segarcea), s­au introdus plantaţii noi de specii forestiere, încă de la începuturile secolului XX. Speciile ”nou-venite” în aceste regiuni de câmpie și de piemont s-­au adaptat  treptat, în afara regiunilor naturale de dezvoltare spontană – regiuni în mare parte de dealuri înalte şi munţi. Cele mai multe exemplare sunt cele ale speciilor de pin negru (Pinus  nigra), pinul comun (Pinus  sylvestris), douglasul albastru (Pseudotsuga glauca). Acestea au fost introduse nu numai din rațiuni estetice, dar mai ales știindu-se faptul că cele două  specii de  pin negru şi pin comun, sub raport ecologic, se remarcă prin posibilitatea lor de adaptare la condiţii biopedologice mai dure, cum ar fi  solurile sărace, erodate, superficiale, scheletice, uscate excesiv sau uneori umede, formații vegetale închise sau deschise (Coean, 2006).

Condiţiile de topoclimat ale versanţilor umbriţi şi nivelul freaticului facilitează dezvoltarea multor specii de arbori în Pădurea Bucovăț, cel mai mare corp de vegetație lemnoasă rămas în mare parte neafectat de defrișări, fragmentări și introduceri de noi specii de lângă orașul Craiova (Bobîrnac et al., 1984).

Un specific aparte îl reprezintă pădurile de pe versanţii din dreapta văii Jiului, la vest de Craiova, în raza localităţilor Breasta, Leamna, Bucovăţ, unde în pădurile de stejari xeromezofili ­termofili, dominate de  cer şi gârniţă,  apar specii de gorun (Quercus  dalechampii, Quercus polycarpa), exemplare de fag (Fagus  sylvatica), de  cărpiniţă  (Carpinus  orientalis), de frasin (Fraxinus ornus, Fraxinus excelsior) şi stejar pufos (Q. pubescens). Prezenţa  fagului din pădurea Leamna, în plină zonă a stejarului, reprezintă una din curiozităţile geobotanice ale acestei regiuni. De asemenea, în zona Craiova, se mai întâlnesc o serie de elemente de joncțiune între diferitele domenii biogeografice de la nord, sud-vest și est de aceasta. Habitatele de ”joncțiune” (să le spunem așa) se pot observa acolo unde influența umană este foarte redusă, acestea adăpostind comunități de plante spontane, dar de o mare complexitate.

Dominanța pe specii a pădurilor din împrejurimile orașului Craiova, pe o raza de mai multe zeci de km, este guvernată de apartenența sa la subzona pădurilor de stejari submezofili termofili, în care predomină speciile de Quercus cerris si Q. frainetto, și la partea nordică a zonei silvostepei (Călinescu, 1969).

Remarcată în rândul silvicultorilor ca o pădure tipică de deal și podiș, în ciuda altitudinii de aproximativ 150 m a Piemontului Bălăciței din această extremitate sud-estică a sa, în Pădurea Bucovăț abundă gorunetele și șleaurile, cu floră acidofilă predominanta în stratul ierburilor: rogozul (Carex pilosa), pe lângă care se mai întâlnesc graminee ca mărgelușa  firuta de pădure și alte specii – horsti (Luzula nemorosa), mur (Robus hirtus). Gorunetele cu subarbuști acidofili sunt mai rare (Cocean, 2006). Stratul lor inferior este dominat de afini (Vaccinium myrtillus), câteodată merișor (Vaccinium vitis idaea), iarba neagra (Callum vulgaris), alteori coacăze. Asociațiile vegetale lemnoase sau arboretele sunt alcătuite din cer (Quercus cerris) şi gârniţă (Quercus frainetto), gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus), tei (Tilia argentea), stejar brumăriu (Quercus  pedunculiflora) şi stejar pufos (Quercus  pubescens). În subarboret apare frecvent  lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), păducelul (Crataegus  monogyna), dârmozul (Viburnum  lantana),  cornul (Cornus  mas),  sângerul (Cornus  sanguinea),  porumbar (Prunus spinosa), măceş (Rosa canina).

Nu știu cât de vizitate vor fi aceste locuri în urma lecturării acestui articol, dar dacă sunteți cumva din Craiova sau treceți prin oraș și aveți timp de plimbări în natură, vă recomand să vedeți într-o primăvară sau vară aceste arii protejate. Până atunci, o iarnă cât mai frumoasă!

Bibliografie:

1. Bleahu, M., Brădescu, V., Marinescu, F., 1976, Rezervații naturale geologice din România, Editura Tehnică, București;
2. Bobîrnac, B., Popescu, M., Cârțu, D., 1984, Rezervații și monumente ale naturii din Oltenia, Editura Sport-Turism, București;
3. Călinescu, R., 1969, Biogeografia României, Editura Științifică, București;
4. Cocean, P., 2006, Strategie de dezvoltare locală pentru Muncipiul Craiova,
5. http://www.jardinsauvage.fr/BRIVE-COTE-JARDIN/PHOTO-PROTEGEES-2.html
6. http://crdp.ac-besancon.fr/flore/FABACEAE/especes/trifolium_maritimum.html