În 2011, am avut o experiență tare faină în Delta Dunării, la Conferinţa Internaţională “Apăraţi Farul lumii – Biodiversitatea”, organizată de Apa Nova – Veolia Water. Aceasta, dedicată bogăției și importanței la nivel global a Deltei Dunării, a avut ca obiective identificarea de măsuri prin care se poate contribui la conservarea biodiversității și la utilizarea sustenabilă a resurselor naturale. Foarte interesant evenimentul, care a culminat (cel puțin pentru mine) cu o activitate superbă: eliberarea de sturioni în Dunăre, pentru repopulare. Sturionii eliberați (ce au provenit din păstrugi sălbatice) au fost marcați fiecare cu o serie unică pentru a putea fi urmăriți în viitor. Ce am făcut noi, participanții, a fost să îi botezăm și să le dăm drumul în apă. Îmi aduc aminte cu emoții de momentul în care am ținut în brațe un exemplar dintr-o specie atât de semnificativă.
Ei bine, săptămâna trecută, între 11-12 aprilie, a avut loc cea de-a treia reuniune a Grupului de Acţiune pentru Conservarea Sturionilor (Danube Sturgeon Task Force – www.dstf.eu), veste ce m-a bucurat, evident și mi-a adus aminte de trăirea mea din Deltă. Ȋntâlnirea a avut loc la München, cu sprijinul Ministerului Mediului și Sănătății Publice din Bavaria și al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) și a reunit reprezentanţi guvernamentali și experţi din 9 ţări situate în bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Elveţia, Germania, România, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria).
Ce s-a întâmplat acolo nu poate decât să ne asigure că totuși lucrurile se mișcă înspre bine; s-a discutat definitivarea Strategiei şi a Programului Sturion 2020 pentru salvarea acestor specii şi protejarea lor atât în Dunăre cât şi în bazinul Mării Negre. Măsurile discutate au vizat atât aspecte de protecţia mediului, cât şi inițiative pentru dezvoltarea socio-economică a comunităţilor de pescari, grav afectate de interdicţia pescuitului la sturioni.
Concluzia unanimă a participanților a fost că interzicerea pescuitului fără oferirea de alternative a fost un eșec iar singurul mod de a rezolva problema braconajului este colaborarea cu localnicii și implicarea lor în protejarea sturionilor, pescuit sustenabil și dezvoltare de activități economice alternative.
“Sturion 2020” este considerat un program de importanţă majoră în Regiunea Dunării, fiind inclus în cel mai recent raport al Comisiei Europene referitor la Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.
(Foto Radu Suciu – International Association for Danube Research iad.gs)
Din partea României au participat reprezentanți ai Institutului de Biologie al Academiei Române – București, Institutului Național Delta Dunării – Tulcea, Institutului Național pentru Cercetare și Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” – Constanța, Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă – București și Asociației ”Ivan Patzaichin – Mila 23” – București.
În Dunăre și Marea Neagră mai trăiesc 5 specii de sturioni: cegă, morun, nisetru, păstrugă și viză, toate periclitate. Acești pești călători sunt valorificați economic pentru carne, clei și icrele negre iar prezența lor reprezintă baromentrul unui ecosistem sănătos. Să sperăm că vom vedea îmbunătățiri în ceea ce-i privește și asta cât mai curând.
Mulțumim Dr. Cristina Sandu de la Institutul de Biologie București – Academia Română, International Association for Danube Research (IAD), pentru acest comunicat de presă cu vești bune!