AUTOR ARTICOL: Andrei Răzvan Constantin, Anul III, Geografia Mediului
Facultatea de Geografie, Universitatea din București
La prima vedere, Pământul nu se remarcă cu nimic special. S-a descoperit viață și pe alte planete, însă este vorba de cea microbiană, așadar, la o scară foarte redusă. De asemenea, având în vedere numărul enorm de planete, cercetătorii cred, în urma folosirii ecuației Drake, că este aproape imposibil să nu existe alte ființe inteligente, ca noi, undeva în Univers. Pe Terra, viața a devenit deja un lucru atât de tipic încât nu mai suntem deloc uimiți de prezența ei. Cu toate acestea, ar trebui să înțelegem prin câte a trecut planeta pentru a ajunge în stadiul din prezent – suport al vieții inteligente și nu numai.
Cu aproximativ 4,5 miliarde de ani în urmă, s-a format sistemul solar din care face parte și Pământul. Printr-un proces de nucleație (lipirea și cristalizarea unor particule de praf cosmic) i-au naștere atât planetele cât și Soarele. Aici, deja se remarcă primele elemente ce-i conferă tânărului Pământ o oarecare stabilitate: distanța perfectă față de reactorul nuclear al sistemului solar (Soarele), timpul perfect la care a început să se formeze (prin cumularea mai multor factori există viața inteligentă în prezent), tipul perfect de stea din centru, cât și un factor ce se leagă de ceilalți doi coloși, Jupiter și Saturn. Aceste planete urmau să aibă soarta Soarelui și să constituie un sistem solar binar sau chiar cu trei stele, însă le-a lipsit acea scânteie de care doar Soarele a avut parte. Un sistem binar sau cu 3 sori nu ar fi putut susține viața.
Mai târziu, Pământul s-a ciocnit cu Theia, un corp gigantic de mărimea lui Marte. De aici, cred cercetătorii că a luat naștere Luna. De asemenea, fără acest satelit natural, Pământul ar fi fost lipsit de viață. Fără gravitația Lunii, axa Pământului ar fi variat foarte mult, având loc atât glaciațiuni, cât și sezoane extreme. În plus, Luna se află la o distanță perfectă de Pământ, însă aceasta se îndepărtează de planetă cu aproximativ 4 cm pe an.
Un picuț mai târziu, când planeta albastră nici nu reușise să-și tragă sufletul după ciocnirea cu Theia, încep alte microciocniri cu alți meteoriți, însă nu de mărimea celui precedent. Astfel, aceste corpuri aduc pe Pământ elemente chimice și substanțe importante, precum carbonul (elementul ce se regăsește în orice), fierul, dar și apa. Astfel, se creează un context cu oceane, în care toată acea supă primordială va avea să elibereze combustibilul pe care funcționează majoritatea viețuitoarelor – oxigenul.
maxresdefault
Cu Jupiter în stadiul final de formare, Pământul a făcut rost de primul său protector. În prezent, gigantul gazos încă deviază o bună parte a corpurilor ce se îndreaptă spre orbita Terrei. Pe lângă acest scut vizibil, planeta noastră își constituie alte modalități de protecție, precum câmpul magnetic, dovada că acest corp planetar este viu și, mai târziu, stratul de ozon. Acestea filtrează radiațiile solare, reducând intensitatea lor.
De asemenea, Pământul are dimensiunile perfecte, cu o gravitație ce permite dezvoltarea vieții normale. Desigur, sintagma de „viață normală”, din acest punct de vedere este relativă, deoarece am avut o singură încercare. Gravitația nu e un impediment atât de mare în calea vieții, aceasta putând evolua și în funcție de altă valoare (oameni mai înalți și cu oase mai ușoare pe o planetă cu o gravitație mai mică sau mai scunzi și cu oase mai rezistente pe o planetă cu gravitație ceva mai mare).
Toate acestea le-a oferit bacteriilor contextul de evoluție până la, ce se cheamă în prezent, omul. Desigur, de la bacterie până la viață inteligentă este nevoie de enorm de multă muncă și timp. Astfel, pentru o viziune mai bună, să presupunem că cei aproximativ 14 miliarde de ani cât se presupune că are universul îi introducem într-un singur an. Astfel, Pământul apare în luna septembrie a anului cosmic iar oamenii apar abia cu câteva secunde înainte de anul nou, adică acum aproximativ 100,000 ani. Deci un drum destul de lung. De asemenea, Pământul a reușit să-și creeze anumite sisteme, ce funcționează sub forma unor cicluri perpetue (circuitul apei, circuitul carbonului, circuitul azotului). Compoziția atmosferei este perfectă. Un procent mai mare de oxigen ar fi însemnat mai multe incendii, iar unul mai mic ar fi facilitat apariția unor glaciațiuni. Un astronaut a afirmat, în serialul „One strange rock” de pe National Geographic, că șansele de a apărea Pământul, în forma sa actuală, sunt echivalente de a da 1-1 cu zarul de 100,000 de ori la rând.
La apariția Terrei au luat parte extrem de multe variabile, unele de care această viață inteligentă nici acum nu și-a dat seama, încă. Așadar, având în vedere acest cumul de factori nesfârșiți, suntem tentați să spunem: „nu mai există viață în Univers”, însă, pe de altă parte, mărimea Universului ne face să zicem: „este aproape imposibil să nu existe viață și altundeva”. Poate adevărul se află undeva la mijloc.
