În bătaia soarelui arzător, multe trestii au fâlfâit în vânt, dar numai una s-a ridicat deasupra tuturor, numai una și-a dovedit măreția și rezistența și a făcut istorie. Este vorba, desigur despre Cyperus papyrus, pentru profani, papirusul care, în Antichitate creștea în cantități importante pe malurile Nilului și în bălțile deltei acestuia. Cu trecerea anilor, acesta s-a retras supărat în Italia și Gabon. În fine, întrebarea este la ce folosea papirusul, atâta papirus? O întrebare la care mult timp oameni de știință de mai multe naționalități au încercat să răspundă, supunând papirusul unor experimente, cu mai multă sau mai puțină conștiinciozitate decât vechii egipteni.
”Columb a ajuns în cealaltă parte a lumii ca un ”Sfânt Petru”, ducând cu el cheile Lumii Noi”1
Prin acest articol, îmi propun să atrag atenția asupra unei teme complexe, vechi, frumoase, mult-discutată și intrigantă printre altele, aceea a descoperirii Americii. Au fost vikingii? Să fi fost Columb? Chinezii? Ori poate populațiile Africii de Nord, sau mai general, din spațiul mediteranean, la bordul unei mândre bărci din papirus? Oare să fie posibil să navighezi într-o barcă de hârtie atâta distanță, oare să fie hârtia atât de rezistentă, oare să fi fost anticii chiar atât de inventivi, de inteligenți, oare a fost America redescoperită numai, de către Columb? Oamenii de știință au fost sceptici. Au realizat un experiment în care urmăreau să afle capacitatea de plutire a papirusului. Astfel, au scufundat un snop de papirus într-o cadă în care au pus apă dulce (stătătoare) și au constatat că acesta nu rezistă mai mult de circa o lună. Deci, s-a concluzionat că aceste bărci au fost destinate exclusiv navigației pe Nil. Și totuși, barca lui Keops a reușit să plutească peste 50 de zile pe apă sărată…Hm!
Probabil că cei mai mulți au citit deja Expedițiile Ra (Thor Heyerdahl), eu le-am descoperit mai târziu, însă recomand cu căldură această lucrare, pentru stilul clar și concis, pentru cei șapte temerari de diferite naționalități care s-au îmbarcat pe mândra lebădă de hârtie pentru a verifica o ipoteză: ar fi putut traversa vechii egipteni Oceanul Atlantic și debarca în America, unde ar fi construit piramide petrecându-se o difuziune culturală importantă?
Ei bine, după cum se știe, există două mari abordări: cea a difuzioniștilor, care susțin că a existat o fuziune culturală cu mult timp înainte de Columb și cea a izolaționiștilor, care neagă orice contact preexistent descoperirii lui Columb. Intrigat de existența unor bărci din papirus în Africa de Nord, în Insula Paștelui, Peru și Mexic, Thor Heyerdahl se întreabă dacă nu cumva, o astfel de întrebuințare a papirusului nu este chiar întâmplătoare, ci ea are un punct de plecare și anume Egiptul, sau oricum un loc din spațiul mediteranean. Începe o mică cercetare, din care nu obține foarte multe rezultate, ci mult sarcasm și neîncredere. Reușește însă, să contureze o mică expediție. Ajutat de muncitori din Ciad, printre alții, de spiritualii Musa, Omar și Abdullah, construiește o barcă din papirus în Egipt, după modelul de pe pereții piramidelor schițat de către vechii egipteni. Și alegerea membrilor expediției se dovedește puțin dificilă, dar într-un final se rezolvă și această problemă. Echipajul este constituit din șapte bărbați de naționalități diferite, unii chiar fără nicio pregătire, de la analfabeți (Abdullah) la profesori universitari (Thor Heyerdahl): Carlo (italian), fotograful expediției; Georges (egiptean), scufundător de excepție și răsfățatul expediției; Thor (norvegian), conducătorul expediției; Santiago (mexican), ”diplomatul expediției” și arheolog; Norman (american), marinar de profesie; Iuri (sovietic), medic și Abdullah (Ciad) expert în papirus și spiritualul expediției. Celor doi li s-au alăturat cu mândrie rățoiul Simbad și maimuțica Safi.
Expediția a pornit din Maroc, portul Safi, unde mai întâi barca a fost botezată cu lapte de capră de către o nașă berberă cu statut social important: ”Te numesc RA, în cinstea Zeului-Soare!” (Expedițiile Ra, T.Heyerdahl, Ed. Stiintifica, B, 1973, pg. 166). Călătoria a fost plină de peripeții, însă papirusul a plutit 6.000 de km în apele Oceanului Atlantic, dorind parcă să-și amintească anii săi de glorie, și poate și gloria ținutului său.
Dar, mai presus ca orice, papirusul invită la o ultimă incursiune în vremuri demult trecute. O carte palpitantă, educativă, ce merită parcursă cel puțin o dată în viață!
Bibliografie
(1) Heyerdahl T (1973), Expedițiile Ra, Editura Științifică, București
Sursa foto
Foto nr.1 https://plus.google.com
Foto nr.2 https://plus.google.com
Foto nr.3 http://cersipamantromanesc.wordpress.com
