Fiule, îți las moștenire scumpă: o PlAnEtĂ!

Vine o zi în care realizăm că plapuma este prea scurtă, că apartamentul este prea mic, că marea nu este chiar un necuprins, că universul este în expansiune, că planeta este neîncăpătoare și facem planuri de colonizare a altor planete: poate o utopie, poate un vis realizabil, poate altceva, dar oricum, este bine să avem cunoștință atât cât se poate, de conceptul de terraformare.

Ce este terraformarea și când s-a vorbit prima dată despre ea?

Terraformarea (terraforming în limba engleză; terraformation în limba franceză) reprezintă studiul mediului natural al altor planete și sateliți naturali, în vederea modificării și transformării acestora astfel încât să permită dezvoltarea vieții așa cum este ea posibilă pe Terra. Ideea creării altui mediu de viață pentru om aparține unui poet și filosof englez pe numele lui William Olaf Stapledon, cunoscut mai ales pentru romane science- fiction. Conceptul de transformare a mediului natural prinde contur tot în romane science- fiction, cum este Last and First Men (1930), urmând a fi botezat cu numele de terraformare de către Jack Williamson, în anul 1942, în romanul Collision Ship.

Curiozitatea oamenilor de știință a fost stimulată de acest concept promițător pentru că totul a luat o turnură științifică. Uneori apare întrebarea dacă romanele SF au un sâmbure de adevăr sau dacă realitatea are îngrășământ științifico- fantastic… Astfel, s-au realizat studii, planuri pe termen lung și au apărut în publicații prestigioase numeroase articole care mai de care mai documentate și mai entuziaste. Printre primii entuziaști se află astronomul american Carl Sagan (foto dreapta), care propune în 1961 un plan de transformare a planetei Venus într-una asemănătoare Terrei, numai că temperatura și presiunea foarte mari comparativ cu cele ale Planetei Albastre au determinat savanții să-și îndrepte atenția către o altă planetă. Un studiu detaliat asupra sistemului solar, i-a făcut pe Christopher McKay, Owen Toon și James Kasting să aleagă planeta Marte drept arcă salvatoare (Nature, 1991).

S-au stabilit două etape principale pe care trebuie să le avem în vedere pentru a ”înverzi” timida planetă:

1. Într-o primă fază trebuie ca temperatura planetei să crească pentru a vorbi într-adevăr de o atmosferă prietenoasă, despre biosferă și hidrosferă. Și, întrucât avem experiență pământeană în ceea ce privește creșterea temperaturii aerului, nu mai trebuie decât să le aplicăm în cazul noii planete:

• Rolul CO2 și al efectului de seră este unul foarte important, pentru că o concentrație crescută de CO2 în atmosfera marțiană amplifică efectul de seră, deci crește temperatura. CO2 poate avea un efect distructiv pe Pământ, deci îl scrutăm de departe, însă pe Marte nu va mai fi problema aceasta, deci îl vom îmbrățișa cu prietenie pentru că va fi, indirect, aducător de viață.
• CFC-urile participă și ele la încălzirea viitorului cămin, deci dezvoltarea industriei chimice este încurajată pentru creșterea temperaturii pe de o parte și pentru crearea de locuri de muncă pe de altă parte.

Biosfera este importantă atât pe Pământ, cât și pe Marte. Prin urmare, dacă vă întrebați cum va deveni Planeta roșie verde, răspunsul este fertilizarea cu îngrășăminte organice a solului, mai exact cu Chroococcidiopsis (cianobacterii capabile să se dezvolte în medii aride, în condiții de viață extreme), care absorb și o parte din CO2 și eliberează și O2 de care avem  atâta nevoie pentru a putea respira. Și totuși, o concentrație sporită de oxigen poate crește numărul incendiilor și, de asemenea, poate limita controlul asupra lor printre altele.

În orice caz, puțin verde pe fond roșu înseamnă mai mult decât artă, este senzațional aș putea spune!

Întrucât uzinele chimice și centralele nucleare produc și degajă CO2 și CFC în atmosferă, sunt foarte utile pentru crearea condițiilor de viață pe Marte. Pe lângă acestea, este necesară și amplasarea unor oglinzi gigantice (250 km diametru, cântărind 200 000 tone) la circa 214 000 km distanță de Marte, cu scopul de a concentra radiația solară către planetă, mai exact către poli, crescând astfel temperatura cu circa 5 grade Celsius. Se presupune că pe măsură ce temperatura crește, calota glaciară (care conține gheață carbonică) se va topi, degajând o cantitate suplimentară de CO2, ceea ce va accelera procesul de terraformare. Pe parcurs se vor forma lacuri și râuri, care în 400-600 de ani vor conduce la apariția unui ocean ce va ocupa întreaga emisferă nordică. Deci va fi apă suficientă pentru toți locuitorii…care vor prinde bilete pentru noua planetă (asta îmi amintește de lupta pensionarilor pentru biletele la băi)!!

2. A doua etapă din procesul de terraformare are în vedere ”restabilirea” circuitului apei, deci se ocupă de hidrosferă.

Apa aflată sub formă de gheață în subteranul marțian este, se pare, în cantități importante, iar dacă nu va fi suficientă, vom importa de pe alte planete! Se presupune că norii vor apărea în urma condensării vaporilor proveniți din lichefierea pergelisolului la o adâncime de circa 10 metri, și astfel vom avea prima ploaie pe Marte.

Costuri și durată pentru un nou început

Costurile se aproximează la sute de miliarde de dolari, cel puțin la o primă analiză, iar în ceea ce privește timpul care trebuie să se scurgă până la mutarea pe Marte, se estimează la 100 000 ani! Primii 99 999 de ani sunt mai grei, restul este psihoterapie… din cauza fericirii în exces!

Bibliografie

Neumuller G & Choffardet R (2010/2011), La colonisation de Mars

http://en.wikipedia.org

Surse foto:

Foto nr.1:  http://ro.wikipedia.org

Foto nr.2: http://www.google.ro

Foto nr.3:  http://ro.wikipedia.org

Fotonr.4 :http://commons.wikimedia.org