Nu stiu cati dintre noi am pus semnul intrebarii la sfarsitul acestui proverb. In general, expresia este folosita pentru a marca statornicia, temeinicia, puterea si stabilitatea celui simbolizat prin „pietre”, si efemeritatea unui eveniment neplacut simbolizat prin „apa”. Aceasta este una din interpretari; proverbul este aplicat in multe situatii si contexte.
Privind lucrurile prin lupa stiintei, vedem ca de cele mai multe ori si pietrele trec odata cu apa, iar daca nu „trec”, sunt puternic afectate, modificate de aceasta apa, care in sens figurat n-ar trebui sa aiba aceeasi putere asupra „pietrelor”. Desigur, impactul apei este conditionat de unii factori hidrologici, cum ar fi debitul, viteza de curgere, panta, adancimea, corelat cu factorul timp.
Primul lucru la care ne gandim cand spunem „eroziune” este pierderea solului sau macinarea unei roci. Atunci cand picaturile de ploaie ating suprafata solului, acestea desprind particule de sol. Gradul in care are loc acest fenomen depinde de marimea si de viteza picaturilor de ploaie. Particulele de sol desprinse sunt ulterior transportate de curentul apei de suprafata.
Unele particule umplu goluri din sol, etansand suprafata solului. Eroziunea are loc atunci cand nivelul precipitatiilor depaseste viteza de infiltrare in sol.
Se estimeaza in prezent ca o suprafata de 115 milioane hectare (1/8 din suprafata totala de teren a Europei) este supusa eroziunii hidrice, iar alte 42 milioane hectare sunt afectate de eroziunea eoliana. Zona mediteraneana este in mod deosebit predispusa la eroziune atunci cand cad ploi intense dupa perioade lungi de seceta.
Eroziunea apei asupra rocilor este conditionata, pe langa factorii amintiti mai sus, si de duritatea acestora. Astfel, rocile magmatice si metamorfice rezista mai mult timp fortelor naturii care erodeaza Pamantul, deoarece sunt formate din cristale intercalate. De exemplu, granitul se gaseste deseori la suprafata in regiunile muntoase, deoarece a rezistat eroziunii. Granitul se formeaza din roca topita numita magma, care s-a racit si intarit in interiorul Pamantului, dar care devine vizibila atunci cand rocile mai moi de deasupra sunt indepartate.
In cazul cascadei Niagara, sub stratul dur de roci dolomite se gasesc straturi mai moi de sisturi. Astfel, masa de apa de la baza cascadei rupe cu timpul (prin procesul de eroziune) fragmente din peretele cascadei, aceste fenomen determinand scurtarea raului Niagara cu 1.8 m pe an. Rezulta ca de la formarea sa, cascada s-a apropiat de lacul Erie cu peste 11 km, daca rata de eroziune s-a pastrat constanta.
Pentru a incetini procesul de eroziune, s-a redus debitul fluviului ce traverseaza cascada, prin canalizarea unei parti a apei fluviului catre o hidrocentrala. Pentru stabilizarea peretilor cascadei, in anul 1969, pe o perioada de 6 luni, o echipa a Corpului de Ingineri ai Armatei SUA a dirijat intr-o alta directie toata apa cascadei.
Si rocile sedimentare variaza ca duritate. De exemplu, rocile formate din argile sunt instabile si tind sa „curga” la vale. Drept rezultat, acestea formeaza adeseori vaile care survin intre aflorimentele de gresie si cele de calcar.
Apa continua sa-si puna amprenta asupra reliefului prin formele create (albie, meandre, terase, piemonturi, campii de nivel de baza) si prin modificarea continua a configuratiei acestuia.
Sursa info:
http://soco.jrc.ec.europa.eu/documents;
ro.wikipedia.org
Sursa harta:
http://soco.jrc.ec.europa.eu/documents/ROFactSheet-02.pdf
Surse foto:
http://descopera.23ore.com/2011/08/cascada-niagara-locul-unde-apa-se-uneste-cu-cerul/
http://www.omafra.gov.on.ca/english/environment/bmp/afirstlook/erosion.htm; http://plantandsoil.unl.edu
