Se intamplă uneori ca anotimpurile de tranziție, cum este toamna să ne aducă mai aproape de noi inșine, să ne impingă la o retrospectivă a 
vieții noastre, și la o analiză a acesteia. M-a copleșit și pe mine toamna și ca o mică concluzie (poate cam mult spus) până acum este acest mic articol. M-am gandit la o temă și mi-am amintit că in ultimul timp au fost trei lucruri care m-au tot sâcâit: un citat al lui Victor Hugo, un curs de literatură engleză și o intâmplare legată de o bătrână. Toate trei m-au adus in fața uneia dintre cele mai sâcâitoare intrebări: “ce este…?”. Atunci când incep să vorbească, curiozitatea ori nevoia de a cunoaște ori amândouă îi imping pe copii să rostească de multe ori intrebarea “ce este aceasta?”. De asemenea, atunci când invățăm o limbă străină, indrumătorul intreabă arătând spre lucruri ce inconjoară invățăcelul “ce este aceasta”. Și, intodeauna, răspunsul vine cu o siguranță de nezdruncinat “Aceasta este…” . Sunt insă lucruri pe care le definim din mai multe puncte de vedere, pe care le studiem cu pasiune o viață intreagă, lucruri care ne fascinează , dar la care nici măcar la sfarșitul unui studiu indelungat sau chiar al vieții nu putem răspunde cu siguranță “Aceasta este…. “. Acele lucruri despre care vorbeam pot fi, de exemplu, viața insăși, omul sau, chiar mediul.
Citatul despre care vorbeam este dintr-o lucrare binecunoscută a lui Victor Hugo, Mizerabiliicare sună cam așa: după ce s-a privit in oglindă, Cosette era tot frumoasă, insă iși pierduse strălucirea. La o primă vedere, pare ceva aproape lipsit de sens, insă dacă zăbovim asupra lui câteva clipe, poate obținem o oarecare insemnătate. Se spune adesea că eleganța și uneori demnitatea se regăsesc in lucrurile simple. Atunci, spusele lui Hugo ar putea fi traduse astfel: lucrul simplu, inocent, aflat departe de lumina reflectoarelor și de lupa microscopului, adus in atenție iși pierde farmecul. Devine resursă. Iar după ce resursa a fost exploatată rămâne in esență tot un lucru simplu, dar fără potențialul ce îl putea inălța, ce îi putea oferi la un moment dat un statut. Aducerea in atenție a unuia sau a altuia dintre lucruri poate aduce cu sine degradarea; Nu mă pot abține, totuși să nu menționez observația lui Jose Ortega y Gasset vizavi de iubire. Spunea el, pare-mi-se in Eseu asupra iubirii că atunci când iubești o persoană, un lucru, un loc, de fapt nu faci decât să-ți concentrezi atenția asupra acelei persoane, acelui lucru, acelui loc etc. Cu siguranță există locuri mai minunate sau lucruri mai uluitoare decât cele pe care ne-am concentrat, pe care le iubim, insă atenția noastră pur și simplu a fost captată de acelea și refuzăm să credem că ar exista ceva pe care să-l iubim mai mult. Insă, adevarul este că nu știm ce este dincolo de limită, de cercul pe care l-am trasat in jurul nostru și al lucrului adorat. Egoismul și lăcomia sunt efecte secundare sau, cine stie…. .
Asistam la un curs de literatură engleză, acum câțiva ani și cadrul didactic a intrebat in sală care este motivul pentru care autorul XYZ (să-l botezăm astfel) a scris, a compus. Răspunsurile au fost multe și variate. Un răspuns care a atras atenția, insă, a fost că autorul a scris pentru bani…Nu judecăm acum dacă răspunsul a fost corect, sau pertinent ori in alt fel. Ceea ce vreau să subliniez este că cineva s-a gandit la această posibilitate, că autorul printre altele (faimă, respect, strigăt etc) a primit și bani sau a scris doar pentru a fi remunerat. Se intamplă să fim fascinați nu numai de lucrările unor autori, muzicieni sau pictori, ci și de arhitectura unor orașe, de incărcătura istorică a unui loc, sau de mediul inconjurator și să nu ne treacă prin minte că multe dintre ele, poate toate, poate numai unul, la un moment dat, a fost sursă sau resursă. Este trist și poate că inconștient refuzăm să credem sau chiar să ne gândim la așa ceva. In timpul cursurilor urmate la facultate am auzit multe, poate prea multe definiții pentru mediu, termeni si terminologii, câmpul lexical al cuvântului. Mediul a fost sucit pe toate părțile, dar la intrebarea cadrelor didactice nu stiu dacă cineva s-a gândit ori a răspuns că mediul este, a fost ori va fi o afacere. Lucrurile care l-au sensibilizat pe om ori l-au adus in fața intrebărilor capitale “ce este?” și “de ce?” au luat drumul afacerii. Îmi amintesc că am hotărât in mintea mea că pentru mine nu există mediu, imi place să-i spun natură (greșit ori ba ?!, cu etichetă de natural sau artificial sau in alt fel)și asta pentru că mă aduce in fața lucrurilor simple, și nu ca o intoarcere la inocență (in care nu cred) ci ca o veșnica trăire intre “ce este?” și “care-i rostul?!”, care implică multă bătaie de cap, însă merită !
Al treilea lucru despre care menționam la inceput este o mică intâmplare ce are ca protagonistă o bătrână doamnă. Intâmplarea s-a desfășurat astfel: intr-o dimineață bătrâna doamnă dorește un pahar cu apă pentru a-și lua medicamentele și pentru că mai avea apă intr-o sticlă (ce-i drept mai puțin de jumătate de sticlă), cineva i-a pus apa din sticlă și i-a dat paharul. Reacția bătrânei a fost cel puțin neașteptată: “…ce-mi dai mie gunoaie?!”. O nemulțumea faptul că cineva nu desigila o sticlă ori de câte ori dânsa dorea un pahar cu apă. Am putea comenta reacția bătrânei in multe feluri: unii dintre noi am putea spune că este o bătrână capricioasă, privind, desigur din punctul de vedere al ingrijitorului; alții ar putea spune că probabil apa nu mai era proaspătă, ori poate nu era la temperatura camerei (cineva care s-ar afla pe pozitia bătrânei probabil); ar putea fi și dintre cei care ar spune că bătrâna risipește apa, când pe planetă sunt oameni care se sting de sete și ar putea economisi și trimite apa semenilor insetați: o părere mai pertinentă și mai subiectivă decât cealaltă. Ah, se pare că am uitat de cei care ar putea privi intreaga situație cu un zâmbet și atât, fără vreo opinie.
Am găsit această intâmplare ca având un oarecare tâlc… . Cele trei lucruri asupra cărora m-am oprit au menirea de a atrage atenția asupra superficialității cu care tratăm uneori lucrurile importante, asupra lucrurilor pe care doar le vedem mărinimoase, asupra lucrurilor pe care le considerăm cinstite. Adevărul este și va fi inălțător, greu de obținut, poate chinuitor, dar atât de fascinant, și dacă imi este permis s-o spun, adevărul este intotdeauna “sățios”. Iei o felie și iți ajunge toată viața.
Există un experiment foarte simplu despre care am auzit: stați in fața unui obiect inainte de prânz, in timpul prânzului și puțin după prânz. Dar nu chiar orice obiect, ci o posibilă resursă. Observați ce vă atrage atenția și care este mesajul care vă este transmis. Observați la ce vă gândiți, de exemplu, inainte de prânz, când vâ este foame și in față aveți un cartof, luați un alt cartof și serviți-l ca prânz, ce gândiți despre cel la care vă uitați, ce stare aveți după prânz, cum vedeți obiectul? Sau poate altceva…. .Oare, când și cum se instalează lăcomia; ce este lăcomia?….intrebări pe care le putem ocoli, desigur!
Ca o concluzie a celor spuse mai sus, cred că degradarea lucrurilor, a oamenilor și chiar a vieții incepe odată cu intrebarea “Ce este aceasta?” și culminează cu intrebarea oarecum retorică “…ce-mi dai mie gunoaie?”!
Sursă foto:
