Ingredientele din cosmetice sub lupă! Spune NU chimicalelor din cosmetice !!! Spune DA biocosmeticelor !!! (partea 1)

Tuturor ne place să arătăm bine şi să fim sănătoşi. Pentru asta ajungem să folosim un număr mare de produse de îngrijire personală, acestea fiind de cele mai multe ori extrem de “bogate” în substanţe chimice. Dacă acestea ar proveni din natură, atunci efectul ar fi benefic, dar cum industrializarea nu permite acest lucru, ingredientele naturale au fost substituite cu cele de sinteză, ce ne încarcă organismul cu substanţe nocive.

Este o realitate faptul că produsele cosmetice ne-au invadat viaţa. Reclamele sunt peste tot: pe stradă, în reviste, la televizor, pe internet. Chiar dacă poate că nu conştientizăm, publicitatea ne-a convins, puţin câte puţin, că avem nevoie de câte un produs pentru orice.

Săptămâna aceasta am pus ingredientele (chimicalele) din cosmetice sub lupă. Cu toate că mă feresc de multe ingrediente deja ştiute ca având efecte nocive-toxice asupra organismului, am rămas surprinsă că am adăugat altele pe lista mea de care să mă feresc.

Cu siguranţă (cel puţin aşa sperăm) multe dintre informaţiile prezentate în continuare le cunoşti şi ţi-ai luat deja măsurile necesare pentru a reduce cât mai mult contactul cu aceste substanţe chimice.  Printre cele mai frecvente chimicale folosite în produsele cosmetice sunt:

  • Parabenii (Isobutylparaben, Butylparaben, metilparaben, propilparaben etc) intră în componenţa majorităţii cosmeticelor tradiţionale, cu scopul de a le prelungi valabilitatea. Parabenul se găseşte şi în produsele de îngrijire destinate exclusiv bărbaţilor, precum spuma de ras, gelul de duş, parfumul şi antiperspirantul. Problemele precum infertilitatea, dezechilibrul hormonal şi cancerul apar pentru că parabenul pătrunde în organism. Pătrunderea acestei substanţe în organism este influenţată de factorii externi la care ne expunem zilnic, precum cald, rece, apa. Atunci când ne este foarte cald, porii se deschid, iar pătrunderea substanţelor chimice în organism este favorizată.
  • Sodium Lauryl Sulfat (SLS) acţionează ca emulsificator, agent tensioactiv şi degresant, utilizat în numeroase produse de îngrijire personală, cum ar fi şampoanele, gelurile de duş, săpunurile, lapte demachiant, creme de ras, pastele de dinţi etc. Utilizarea produselor care conţin SLS pot provoca iritaţii ale pielii şi ochilor. Acesta poate duce, de asemenea, la uscarea excesivă a pielii.
  • Parfum (hydroxyisohexyl-3-ciclohexena, carboxaldehyde, Izoeugenol etc). Expunerea prelungită la parfumuri poate cauza numeroase probleme de sănătate (iritaţii ale pielii, dureri de cap, probleme pulmonare, ameţeli etc).
  • Ftalatii sunt întâlniţi în parfumuri, lac de unghii, fixativ, săpun, şampon, produse de hidratare. Expunerea excesivă la ftalaţi poate avea efecte negative asupra reproducerii şi dezvoltării umane (studiile au arătat că pot afecta fertilitatea). Di (2-etilhexil) ftalat este considerat cancerigen.
  • Ulei mineral (petrolatum) este un amestec de hidrocarburi, cunoscut drept jeleu mineral, jeleu petroleum, vaselină, parafină. Are capacitatea nefastă de a opri eliminarea toxinelor din corp. Provoacă, de asemenea, sensibilitate la lumină, sărăceşte pielea de propriile grăsimi naturale, contribuind la uscarea şi îmbătrânirea prematură a pielii, acnee şi diverse alte afecţiuni.
  • Aluminiul găsit în special în deodorante pentru axilă, este absorbit în organism şi este suspect pentru diverse afecţiuni, de la cancer la Alzheimer.
  • Formaldehida este întâlnită în cantitate mare în produsele de styling fiind asociată cu reacţiile alergice la ochi, nas, gât şi piele. Duce la apariţia astmului şi creşte riscul de cancer. Aceasta provoacă, de asemenea, tulburări menstruale.
  • Propilenglicol este obţinut din produse petrochimice ce acţionează ca agent de emulsionare în creme şi loţiuni. Poate duce la apariţia dermatitei de contact şi la îmbătrânirea prematură a pielii.
  • Imidazolidinyl şi Diazolidinyl (Uree) utilizate pe post de conservanţi. Aceste substanţe chimice pot creşte sensibilitatea pielii, provocând alergii şi dermatite.
  • Trietanolamina (TEA) – substanţa folosită pentru ajustarea PH-ului din diverse produse cosmetice. Provoacă probleme oculare, uscăciunea pielii şi a părului, reacţii alergice.
  • Gudronul de cărbune (Coal tar) utilizat în prepararea produselor de make-up şi vopsea de păr. Utilizarea acestuia poate duce la apariţia dermatitei şi a foliculitei. Aceasta substanţă face parte din categoria hidrocarburilor aromatice policiclice asociate cu cancerul de piele, de ficat şi de plămâni.
  • Dietanolamina (DAE) utilizată în prepararea produselor cosmetice, ca săpunul şi şamponul. Studiile sugerează că expunerea prenatală la DAE are efect dăunător asupra dezvoltării creierului.
  • Eterii glicolului determină scăderea fertilităţii masculine, fiind periculoşi pentru fătul în dezvoltare. Expunerea la etilen glicol este asociată cu slăbiciunea, greaţa, durerile de cap, pielea iritată etc.
  • Unele cosmetice pot conţine plumb cu efecte cancerigene, fiind extrem de nociv în perioada sarcinii, provocând greaţă, dureri de cap, iritabilitate. Expunerea fătului la plumb îi afectează sistemul nervos, creşterea fizică şi psihică.
  • Cremele şi fondurile de ten pentru luminozitate conţin mercur, ce poate afecta rinichii, ficatul şi creierul. Creşte riscul de neurotoxicitate şi sindrom nefrotic.

Poate părea surprinzător, dar acestea sunt adesea nişte cocktailuri de chimicale cu acţiune cancerigenă (agenţi care determină apariţia cancerului), iritanţi dermici (iritanţi ai pielii), toxine de creştere (afectează în mod special dezvoltarea fizică şi mentală la copii), perturbatori endocrini (substanţe care opresc sau blochează transmiterea de hormoni în corp şi se interpun dezvoltării fizice), agenţi mutageni (cauzează mutaţii ale ADN-ului, care duc fie la cancer, fie la afecţiuni congenitale), neurotoxine (substanţe chimice care afectează sistemul nervos), toxine de reproducere (agenţi care afectează sistemul reproductiv) şi sensibilizatori (substanţe chimice care provoacă reacţii alergice în ţesuturile normale, în urma expunerii repetate la acestea).

Articol realizat de Elena Valentina Gherghina Saulescu, Manager Biorganicbubu.ro

Ce am citit:

www.organicfacts.net

www.naturalnews.com

www.davidsuzuki.org

www.jurnalparanormal.ro

Sursa foto: http://makeupandbeauty.com/harmful-chemicals-beauty-products-safer-alternatives/

Despre autor
Acest user este dedicat tuturor colaboratorilor Greenly! Studenti, masteranzi, doctoranzi sau pur si simplu oameni din intreaga tara, din intreaga lume care impart aceeasi pasiune, ecologia. Si isi doresc sa-si imparteasca ideile prin intermediul revistei Greenly. Le multumim din toata inima!
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress