Acum două săptămâni am vizionat SF-ul Elysium! Îl recomand, mai ales celor care mai au naivitatea să creadă că Pământul ăsta duce orice şi oricât, se „vindecă” singur, suportă bine nesimţirea, prostia şi inconştienţa oamenilor şi…vom trăi până la adânci bătrâneţi, fără să ne streseze soarta naturii, mediului, a acestei „case” care îşi „mişcă” destinul, împletindu-l cu al nostru, al oamenilor…
Imaginile planetei Pământ în anul 2154 sunt greu de suportat…Deşi SF, pe mine, personal, m-au impresionat cel mai mult în această peliculă: un Pământ suferind, aproape mort, fără resurse naturale, fără vegetaţie, suprapopulat cu oameni bolnavi şi fără speranţe…Un întuneric din care e (aproape) imposibil să ieşi…
Cei bogaţi, însă, trăiesc fără probleme pe staţia spaţială Elysium, exclusivistă, verde şi sănătoasă, unde accesul le este interzis celor săraci de pe Pământul în comă. Pe Elysium sunt puse în aplicare legi dure, care împiedică migrarea nefericiţilor pământeni sărăciţi spre paradisul celor cu bani. Pe Elysium există dispozitive care permit însănătoşirea oricărei fiinţe umane, indiferent de afecţiunea pe care o are, într-un timp măsurat în zeci de secunde.
Nu scriu aceste rânduri pentru a închega, în final, o critică de film, ci mă gândesc ce şanse avem să NU ajungem ca în acest SF…mai ales că nu dispunem de un Elysium! O parte dintre prietenii mei sunt convinşi că civilizaţii extraterestre cu gânduri şi intenţii bune ne vor salva de la autodistrugere…Recunosc, public, că sunt mai sceptică…scuzaţi dar până nu văd, nu cred!
…Mă gândesc ce şanse are România, încă frumoasă şi sănătoasă, să NU ajungă un ţinut mort, poluat, cenuşiu sau colorat cu ajutorul „chimiei” pusă, din păcate, în slujba distrugerii…
…Ca mulţi alţi români, zeci de mii de români, sper că proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană să NU fie niciodată pus în practică! Sper să NU fiu martora unei distrugeri ireversibile a mediului, a comunităţii, a istoriei acelor locuri…am copilărit în Alba (Blaj)…sper să NU fiu, ca mulţi alţii, „moaşă” la naşterea unor bazine şi iazuri ce conţin resturi de cianură, a unor halde de steril, a unui peisaj tocmai potrivit pentru un film SF despre o planetă muribundă…Căci noi nu avem un Elysium…
Dar…dacă el există şi noi nici măcar nu conştientizăm prezenţa lui? Dacă soluţia „Elysium” este (ÎNCĂ) la îndemână noastră, atât de simplă şi genială!! Dacă ne mai putem salva prin mijloace naturale şi sănătoase?
Cum arată Elysium-ul meu? Al nostru? Ascuns printre proiecte industriale distrugătoare, El, Elysium, (ÎNCĂ) are păduri, gigantice butelii miraculoase furnizoare de oxigen! El, Elysium, (ÎNCĂ) are culturi de cereale, adevărate baterii energetice pentru organismul uman (şi nu numai), pline de vitamine, fibre, minerale, antioxidanţi! El, Elysium-ul meu, (ÎNCĂ) are fructe şi legume, „dispozitive” gustoase create de Natură, care consumate cu înţelepciune ne vindecă de multe boli, chiar şi de cele ce ne sperie…chiar şi de cancer!
El, Elysium-ul ascuns anumitor ochi, are oameni puternici, cu minţi sănătoase, cu inimi mari, ce însufleţesc şi revigorează comunităţile în care trăiesc…Oameni curajoşi, lideri intelectuali şi spirituali!
Şi atunci, dacă toate acestea există, NE-AU FOST DĂRUITE fără să plătim ceva pentru ele, de ce să nu le utilizăm înţelept, de ce să nu fim recunoscători şi fericiţi? De ce să le distrugem, cu prosto-lăcomie?
…Fiindcă este posibil să ajungem în eco-colaps şi să nu avem parte de nicio staţie spaţială Elysium…
Şi ce facem atunci?
Surse foto: theseventhfold, imagineemergence, worldofsciencefiction
