E timpul să ne schimbăm

De multe ori ne arătăm nemulțumirea față de ceea ce vedem în jurul nostru: mizerie, poluare, răutate, degradare, urâtul. Însă de puține ori ne gândim și la ce putem face concret pentru a schimba starea de fapt a lucrurilor. Sau poate că știm ce ar trebui făcut, dar nu facem pentru că nu este timp, nu avem sprijin, nu sunt soluții, nu este bunăvoință, nu este lege etc etc… Schimbarea, însă, vine din interior, pornește de la noi înșine. Poate că știm acest lucru, dar din varii motive amânăm momentele importante când ar trebui să schimbăm ceva. O viață eco este, așa cum am mai scris, o viață cumpătată, în care este respectat un echilibru, o măsură a tuturor lucrurilor. Însă până când amânarea schimbării?

Un tânăr s-a dus să-și vadă bunicul, un om blând și bun, pentru a mai schimba o vorbă. Intrând în discuție, la un moment dat tânărul mărturisi că nu reușește să se dezbare de relele obiceiuri și să fie la fel de bun precum bunicul său și că speră ca măcar la bătrânețe să se schimbe și să ajungă și el așa înțelept. Fără să spună nimic, bătrânul îl luă cu el în grădina casei și acolo îi spuse:

- Vezi vlăstarii aceștia de stejar? Încearcă să smulgi unul.

Tânărul apucă un vlăstar mai mic și îl smulse cu ușurință. Văzând aceasta, bătrânul îi arătă alt vlăstar, mai mărișor și îl puse să-l scoată și pe acela. Nepotul se opinti puțin de data aceasta, dar în final reuși. Bătrânul continuă cu un exemplar și mai mare.

- Nu pot singur, spuse tânărul. Am nevoie de ajutor.

Bătrânul îl ajută și împreună reușiră.

- Acum încearcă să îl scoți pe acesta, zise bunicul uitându-se către un stejar ce avea deja tulpina destul de groasă.

- Dar e imposibil, replică tânărul, nici 10 oameni de s-ar opinti nu ar reuși să îl scoată  așa.

Bătrânul înțelept zâmbi ușor și îi spuse:

- Acum înțelegi? La fel este și cu apucăturile rele ce-și au rădăcina în sufletul nostru. La început toate par inofensive și ușor de înlăturat, dar odată cu trecerea timpului aceste obiceiuri prind rădăcini și devin din ce în ce mai greu de scos. La început reușești și singur; mai apoi vei avea nevoie de ajutorul cuiva pentru a reuși să le înlături. Dar să nu lași niciodată ca obiceiurile rele să pună stăpânire pe sufletul tău, căci atunci nimeni nu va mai reuși să le scoată. Nu amâna niciodată să-ți faci curățenie în suflet și în viață, căci cu cât va trece mai mult timp, cu atât îți va fi mai greu.

stejar

 

După o poveste cu tâlc…

 

 

 

Sursa foto

 

 

 

Despre autor
Specialist în conservare și protecția mediului
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2018 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress