Londra nu este străină de ceață, de cele mai multe ori aceasta având un efect iritant sau, atunci când este excesiv de densă, poate reprezenta un pericol pentru șoferi. Totuși, în dimineața zilei de vineri, 5 decembrie 1952, lucrurile au stat total diferit. Aerul Londrei este primenit de vântul care suflă dinspre Marea Nordului și Canalul Mânecii, vânt ce acționează ca o “echipă” de curățare a naturii.  În luna decembrie a acelui an, aerul de deasupra Londrei a fost nemișcat, neexistând vânturi destul de puternice pentru a împrăștia o ceața îmbibată de poluanți. Există rapoarte medicale din zilele de 5, 6, 7 și 8 decembrie ale acelui an, care relatează despre oameni ce ajungeau clătinându-se la secțiile de urgență ale spitalelor, având dificultăți în a respira, asta în cazul în care mai reușeau să ajungă până la spital. În această perioadă, populația orașului a fost nevoită să poarte măști de protecție. Această ceață ucigașă s-a format pe baza mai multor factori: lipsa vântului, sporirea consumului de cărbune pentru încălzirea locuințelor, coșurile de fum ale fabricilor, noxele provenite de la autobuzele diesel ce înlocuiseră tramvaiele electrice din Londra și centralele locale.

Deși 3 zile mai târziu, pe data de 8 decembrie 1952, vântul a început din nou sa bată, iar până în seara zilei de 9 decembrie aerul orașului era din nou unul curat, a fost mult prea târziu pentru miile de cetățeni care se învinețiseră din cauza lipsei de oxigen și muriseră asfixiați, tușind până la ultima suflare. În această perioadă au murit peste 4.000 de londonezi, bătrâni și tineri în egală măsură, ducând la o rată a mortalității de aproape 8 ori mai mare decât cea normală. Poluarea aerului fusese o problemă a Londrei dintotdeauna, dar oamenii adoptaseră până atunci o atitudine detașată, ca și când ceața și mirosurile neplăcute ar fi fost o particularitate a orașului lor. Ceața ucigașă din anul 1952 a schimbat mentalitatea locuitorilor; la doar o lună diferență, guvernul britanic a inițiat un studiu foarte amplu cu privire la calitatea aerului din Londra și a cauzelor nivelului foarte înalt de poluare. În 1956, Marea Britanie a adoptat Legea Aerului Curat (cu 7 ani înainte ca Statele Unite ale Americi să adopte aceeași lege), lege ce a redus drastic poluarea atmosferică. Cu toate acestea, Londra a fost lovită de o a doua ceață ucigașă în anul 1962, dar cu daune generale minore în comparație cu cea din 1952.  

Fenomene asemănătoare au mai avut loc în New York, în anii 1953, 1963 și 1966 și în Donora, Pennsylvania, în anul 1948. În anul 1954, fenomenul ceții ucigașe s-a abătut asupra Los Angeles-ului, iar în Mexic, Teheran (Iran) și Asia de sud-est, fenomenul a apărut în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Surse informații : http://www.1235.ro/ceata-ucigasa-care-a-omorat-sute-de-americani-un-mister-vechi-de-63-de-ani-care-nu-are-explicatie–video-23020.html ; http://www.meteo.ro/articol/25/Cum-se-formeaza-ceata.html ; http://www.manager.ro/articole/afla/analizele-managerro:-cele-mai-mari-catastrofe-ecologice-produse-de-mana-omului-ceata-ucigasa-din-londra-(v)-8578.html

Surse foto: http://2.bp.blogspot.com/_d1IheHuWgpc/SShrypUJ2nI/AAAAAAAAB0s/F_KEwCk85RY/s400/smog+policeman+with+mask.jpg ; http://www.nickelinthemachine.com/wordpress/wp-content/uploads/smog-g2.jpg ; http://www.nickelinthemachine.com/wordpress/wp-content/uploads/london-smog-1.jpg

Si trebuie sa am grija de plantele mici sau mari ce au nevoie de ajutorul meu . Ce nume ciudat…. anemohore….Ele au urmasi cu aripioare, parasute, planoare, saculete de aer sau, in stepa, isi aduna faptura uscata in jurul semintelor pentru a forma un balon pe care amicii mei o sa-l rostogolesca undeva. Iar azi e primavara si papadia ma cheama sa-i iau semintele gingase si sa i le duc cat mai departe.

Din cand in cand comunic cu tovarasii mei din toate colturile lumii pentru a afla lucruri noi. Stiti doar, comunicarea ajuta schimbului de idei, construirii unei echipe unite, crearii unui cadru stabil si barfei. Cezar mi-a spus ca la el e toamna, ziua e senina si funigeii impanzesc aerul, iar paianjenii minusculi si-au creat o autostrada din suflul lui. Karin dorea sa se bucure de vara arctica insa valul de tantari ce  navaleste asupra turmelor de caribou nu-i da pace. Ea trebuie sa sufle mai puternic in unele locuri, precum malul marii sau vaile raurilor si sa permita ierbivorelor sa-si traga sufletul fara a fi intepate.

Pana aici cu vestile bune, deoarce vanturile din toata lumea se plang ca ajung sa provoace nefericire si distrugere purtand prin vazduh produsele inconstientei omenesti.

Alisa se plimba astazi de-a lungul unui sosele extrem de circulate de pe continentul american si a vazut cum suflarea ei poarta particulele eliberate de emisiile autovehiculelor pe plantele de-a lungul drumului, blocandu-le stomatele si ingreunand procesele de respiratie si de fotosinteza ce au loc in frunze. Mi-a mai spus ca nu-i de mirare cum multe plante sunt ucise de gazele de esapament ale masinilor si nici ca acestea cresc cu vigoare de abia dupa o buna departare de drum.

Cu durere si dezamagire mi-a povestit ca in fiecare zi vede cum gazele poluante ale omenirii produc rani. Ozonul impestriteaza frunzele plantelor cu pete maronii, dioxidul de sulf le albeste pe zone largi. Cand observa margini lasate cu leziuni iregulate maronii sau albe, stie ca frunzele au fost atacate de dioxid de azot, iar cand tesutul moare si nuanta de verde nu pare naturala, amoniacul este de vina.

Katsumi poarta particule, de la praf pana la metale grele si este inspaimantat ca acestea sunt inhalate de animale si depozitate in plamanii lor, unde stau pentru perioade lungi de timp, chiar pana la cateva luni. Tot el mi-a atras atentia asupra insectelor ce mananca frunze (ca oamenii folosesc sau nu denumiri ca legaturi ale lantului trofic, efectul e acelasi). Sanatatea afidelor ce se hranesc cu frunze de mazare expuse la o cantitate mare de dioxidul de sulf va fi afectata. Hmmm, cati dintre ei s-au gandit pana acum la sanatatea unui gaze?

 Mike, amicul meu din vest, ne-a amintit ca albinele si bondarii nu mai zumzaie cu el, asa cum o faceau odata. S-au imputinat treptat, ca si alte insecte a caror abilitate de a gasi florile depinde de miros. Parfumul florilor calatoreste cu noi si atinge antenele delicate ale polenizatorilor, insa este distrus de poluantii din aer. Nu demult, in urma cu 200 de ani, mirosul florilor ajungea la mai mult de un kilometru departare. Acum nu mai poate fi simtit de insecte decat la cel mult 300 de metri si asa au probleme in a-si gasi hrana.

Pe langa asta, toti am ajuns sa fim purtatori de gunoaie! Plastic si hartii in special, mici bucati de materiale sau metale, luate de pe strazile oraselor, de pe campuri, din depozite neamenajate.

Avand in gand toate relele pricinuite de comportarea nesabuita a oamenilor, am suflat un nor de polen in fata individului ce colinda pe un ATV dealurile mele linistite,  pline de aer curat si culoare. A inceput sa stranute sanatos. Eu doar ma joc, insa Florence (un nume frumos de uragan de data asta) nu va fi asa de blanda si nici suratele sau fratii ei care, de cand cu incalzirea globala, au un dinte impotriva omenirii.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine, dar si de colaboratori, va invit sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre.

Webografie:

eHow – How does air pollution affect honey bees?

Eolss – Plant-insect interactions and pollution

Serendip – The effects of air pollution on plants and animals

Tropical rainforest animals – Air pollution effects

Surse foto:

National Geographic: Plastic Bag, Wyreforest: Cherry Orchard, Myrmecos: Pea Aphids