Tu cât reziști să nu-ți folosești smartphone-ul, dacă nu este urgent? Reziști o ora? Te abții 20 de minute? Hai, măcar un minut? Să formulăm altfel întrebarea: cât timp ai fi dispus să renunți la telefon în schimbul unui pahar cu apă potabilă? În condiții de sete, evident…

UNICEF Tap Project

Pornind de la ideea enervantă că pe Instagram și Facebook apar în fiecare minut poze cu mâncarea cuiva, în timp ce în altă locație cineva moare de sete- la propriu (!), cei de la UNICEF (the United Nations Children’s Fund) au găsit o idee ingenioasă pentru a ne ajuta să conștientizăm faptul că nu suntem (fiecare dintre noi în parte) buricul Pământului.

Proiectul de conștientizare se numește the Tap Project (tap= apă de la robinet). Este de fapt o aplicație pe mobil care te provoacă să îți lași telefonul deoparte! Pentru fiecare minut în care nu te-ai atins de telefon, un sponsor UNICEF oferă o zi de apă curată unui om care are nevoie de ea!

Deja este evident, în cazul multora dintre noi, atașamentul adesea exagerat față de telefonul nostru deștept (de ce să nu recunosc, mi se aplică). Ne trezim chiombindu-ne în telefon zeci de minute în șir pe te miri ce, regretând apoi timpul pierdut inutil. Stăm cu nasul în device-uri, uitând să ridicăm capul și să admirăm lumea din jur.

Percepem minutele departe de telefon ca pe un sacrificiu, o renunțare inconfortabilă, iar aplicația inventată de cei de la UNICEF vine să încurajeze un comportament mai detașat față de această obsesie smart.

UNICEF Tap Project

Te provoc să încerci aplicația! Intră AICI de pe telefon și urmează instrucțiunile. Odihnește-ți telefonul pe o suprafață dreaptă și vezi-ți de treabă fără el, lăsându-l să acumuleze minute ce vor fi convertite în zile de apă curată, mulțumită sponsorilor. 10 minute = o zi de apă potabilă necesară unui copil. Aplicația folosește accelerometrul telefonului tău pentru a confirma că nu este folosit. Singurul minus pe care l-am observat este faptul că display-ul nu se închide în timp ce aplicația te cronometrează, deci îți va mânca puțin din baterie. Dar, până la urmă, asta face și scroll-atul pe Facebook, nu? Mai întâi învață să te desprinzi de telefon, cronometrează-te, și odată ce ai atins recorduri semnificative (astfel oferind cuiva apă potabilă), o poți face și fără ajutorul aplicației.

UNICEF Tap Project

Bineînțeles, există și o cale mult mai logică, eco până la capăt, prin posibilitatea de a dona bani efectiv către comunitățile unde lipsește apa potabilă. ATENȚIE, 40 de zile de apă potabilă pot fi cumpărate și oferite la INCREDIBILUL PREȚ de $1! E de-a dreptul revoltător câți bani dăm pe nimicuri, în timp ce alții își planifică economiile și viața în raport cu prețul unei zile cu apă de băut, pe săturate…

Capitolul Dependența de mașină al campaniei Consumix ne atrage atenția asupra faptului că, din cauza orelor petrecute în trafic, mașina tinde să devină pentru șoferi o a doua casă. Iată povestea lor:

“Consumix încheie prima ediție a campaniei cu tema: “dependența de mașină”. În ianuarie revenim cu alte povești picante despre o nouă serie de produse. Dacă vorbim despre mașini, cu toții știm că pe străzile din întreaga lume circulă peste 1 miliard. Ce nu știm, este cât timp irosim în mașină. Un șofer european petrece în medie 120 de ore pe an doar în trafic, cam jumătate față de un american. Asta înseamnă că la vârstă de 70 de ani vom irosi cca 250 de zile (6000 de ore) din viață noastră. Dacă adăugăm și orele pe care le conducem în mod normal, atunci putem declara mașina A doua casă.

Urmează stația “Parcarea din față blocului”. Pentru mulți mersul pe jos e o corvoadă, pentru mine e o plăcere. Înainte să mă pricopsesc cu mașina, drumul casă-serviciu îmi rezolva toate problemele. Aveam răgazul să ascult câteva melodii și să admir noile trenduri din vitrine. Găseam timp pentru câteva gânduri meditative și îmi rezolvam în minte cam toate mailurile pe care urma să le trimit. Incredibil, acum când mă gândesc, dar plănuiam și ce să vreau să gătesc seara după serviciu.

Acum am 29 de ani și diminețile mele încep cu sunetul motorului. Nu pornesc fără melodiile de pe unicul CD “de masina” și cu puțin noroc îmi iau ceva bun de la “drive-in-ul” din fața blocului. Sunt atât de fericită când nu prind aglomerația din București! În trecut nu îmi aduc aminte să mă fi enervat în trafic, dar de când conduc am început să înjur ca un birjar. Ce poate fi mai “analgezic” în trafic, decât să stai baricadat și să vorbești urât știind că nimeni nu te aude? Drumul spre serviciu este un adevărat ritual. Lucrurile de care am maximă nevoie sunt întotdeauna așezate lângă mine, în ordinea priorităților: pantofii sub scaunul din dreapta, trusa de machiaj, peria și fixativul în torpedo. Portbagajul este cu totul alt univers, acolo am un fel de dressing de rezervă. Am o viață agitată și nu știu niciodată cu exactitate ce fac după program, deci car cu mine tot ce mi-ar trebui pentru orice eveniment posibil.

Dacă e un lucru pe care îl regret este că am renunțat la singurul sport din viața mea: mersul pe jos. De vreo 2 ani îmi tot fac speranțe că revin de la statutul de șofer la cel de pieton, bineînțeles că asta nu se întâmplă niciodată. Scuzele pe care mi le dau singură sunt dintre cele mai diverse: plouă, ninge, e prea cald afară. Și chiar dacă e o zi superbă, tot apare ceva, fie că întârzii la serviciu sau nu am pantofii potriviți de “picioreta”.

Am spart totuși rutina într-o zi când am “uitat” intentionat cheile de la mașină acasă. Era o sâmbătă frumoasă de toamnă și căutam senzația de acum doi ani. Am intrat la metrou și am dat de același aer care te doboară: mirosul inconfundabil de covrigi, merdenele și polonezi. M-am blocat când mi-am cumpărat cartela, n-aveam nicio idee de cât se mai făcuse în ultimii 2 ani. În schimb, i-am răspuns prompt casieriței când m-a întrebat dacă știu în ce an suntem. Pe peronul Eroii Revoluției era o grămadă de lume, unii se hlizeau, alții mâncau sau priveau “furati” la ecrane. Recunosc că mă simțeam din alt film. În momentul în care am intrat în metrou m-a năpădit o senzație copleșitoare: aveam impresia că sunt prețioasă și atrăgeam toate privirile asupra mea. Simțeam că lumea din jur nu mă acceptă, parcă la fiecare pas încasam un cot și un brânci. Timpul părea infinit și atmosfera insuportabilă. Nu-mi doream altceva decât să mă întorc la mașina mea.

Azi, 20 decembrie, ascult muzică și merg ușor spre casă. Mă uit în dreapta mea și respir ușurată pentru că sunt singură în mașină. Este un sentiment incredibil de eliberator. Au trecut 3 luni de când am mers ultima oară cu metroul și îmi aduc aminte zâmbind la promisiunea că o voi face din nou. Am ajuns la destinație și mașina nu anunță: ”Urmează stația…”. Gândurile însă mi se spulberă când realizez că nu am unde să parchez… din nou…

Urmărește campania pe pagina Facebook a campaniei Consumix și site-ul www.creionetica.ro.

Consumix este o campanie despre societatea de consum. Prin afișe, clipuri și povestiri ne-am propus să rupem rutina de a consuma “fast” și “nonsense”, rutina de a neglija sănătatea sau mediul în care trăim.”

Cuvintele ce urmează nu-mi aparţin, ci sunt scrise cu multă îndemânare, grijă şi dragoste faţă de oameni de către dr. Alin Mihai Scarlat în cartea „Cheia Longevităţii”. Nu m-am putut stăpâni să dau mai departe aceste idei cu speranţa de a schimba concepţii adânc înrădăcinate în mintea multora dintre noi şi de a influenţa în bine viaţa altcuiva. Cartea ne îndrumă pas cu pas către o viaţă sănătoasă și echilibrată, însă eu am ales să transcriu o mică parte din ea, cea legată de influenţa gândirii noastre asupra procesului de îmbătrânire. Aşadar…

Cele mai multe studii confirmă faptul că vârsta biologică se corelează mai bine cu vârsta psihică, decât cu cea cronologică. De cele mai multe ori îmbătrânirea se produce pe plan mental. Specialiştii suţin că bătrâneţea începe în mintea noastră şi că fiecare dintre noi poate să işi controleze organismul şi creierul. În legătură cu procesul îmbătrânirii noi avem o mentalitate moştenită. Am învăţat încă din copilărie că trebuie să îmbătrânim şi astfel ne obişnuim cu această idee şi aproape că ne impunem că trebuie să îmbătrânim, că trebuie să suferim şi noi de bolile de care au suferit părinţii, uneori chiar ne fabricăm bolile cu mintea noastră, considerând că aceste boli însoţesc procesul îmbătrânirii.

Pe baza unor ample cercetări Asociaţia Medicală Americană –Comitetul problemelor de îmbătrânire, a publicat o broşură intitulată „Un nou concept al îmbătrânirii”, în care se afirmă că nu există „maladii ale îmbătrânirii”, deci nu există boli cauzate de trecerea anilor. Pe lângă altele în raportul acestei asociaţii se afirmă: „Nu avem nici un drept să presupunem că mâna tremurândă, paşii ezitanţi sau îngustarea orizontului sunt inevitabile la o anumită vârstă. Acestea sunt cauzate de lipsa de exerciţiu fizic şi mental iar nu de trecerea anilor.”

Generaţii de-a rândul şi-au întărit convingerea că îmbătrânirea înseamnă declinul progresiv al capacităţilor fizice şi intelectuale, iar procesul îmbătrânirii este ireversibil. Atâta timp cât nu analizăm şi credem în aceste idei preconcepute care uneori sunt eronate (trebuie să mâncăm carne pentru că altfel nu creştem mari, trebuie să ne îmbrăcăm gros pentru că altfel răcim) doar pentru simplul fapt că ele au fost acceptate ca adevăruri de înaintaşi, nu se va schimba nimic şi toate aceste convingeri greşite vor acţiona ca adevăruri.    Aşa se întâmplă şi cu teoria îmbătrânirii, îmbătrânim pebtru simplul fapt că fiecare îmbătrâneşte sau pentru că nu mai avem voie să facem anumite lucruri;sau să ne purtăm într-un anumit fel (să mai purtăm părul lung sau anumite culori, deoarece sunt prea tinereşti); nu avem voie să gândim sau să acţionăm tinereşte şi asta doar pentru faptul că altcineva hotărăşte în locul nostru că nu se cuvine aşa ceva şi nu trebuie să ieşim din tiparele societăţii. Conceptul că trebuie să îmbătrânim, să ne îmbolnăvim şi să devenim neputincioşi este doar o idee preconcepută pe care nu trebuie să o acceptăm ca adevărată.

Pe baza noilor descoperiri, a învăţăturilor orientale, s-a ajuns la concluzia că prin schimbarea modului de a gândi şi de a ne comporta putem modifica procesul îmbătrânirii. Cercetătorii pot calcula modificarea materiei din corpul nostru, prin marcarea atomilor cu material radioactiv şi urmărind metabolismul. Prin procesul respectiv s-a demonstrat că mucoasa stomacală se reînoieşte la fiecare 5 zile; pilea se schimbă în aproximativ 4-5 săptămâni; ficatul se regenerează în aproape 6 săptămâni; în fiecare an 98% din atomii corpului se schimbă, iar numai după 3 ani ar fi greu să se mai găsească un atom de peste 3 ani.

Deci, dacă noi suntem supuşi la o reînnoire continuă, putem considera că avem toate şansele să trăim mai mult sau cel puţin 120-140 de ani, cât se spune că suntem programaţi genetic. Atunci cine ne îmbolnăveşte şi ne omoară înainte de vreme? Răspunsul îl vom găsi în noi dacă vom face un efort de gândire. Mentalul, gândurile noastre pot fi cei mai buni prieteni sau cei mai înverşunaţi duşmani. Depinde cum vom şti să ne folosim de ele.

Este foarte important să înțelegem mecansimul prin care se creează o minte tânără, deoarece o minte tânără se va transpune într-un corp tânăr. Dacă vom fi bătrâni la minte si corpul va reflecta acest lucru. O minte tânără va fi într-o contiuă evoluție. Se spune că oamenii îmbătrânesc atunci când încetează să mai evolueze și să spere. Trebuie să schimbăm percepțiile despre îmbătrânire, să ne menținem mintea activă și să o cultivăm.

În acest sens specialiștii susțin că pentru menținerea unui aspect fizic tânăr trebuie să respectăm câteva principii: să ne protejăm creierul de îmbătrânire și să exersăm în permanența puterea mentală; să facem mișcare, să ne mobilizăm permanent și să lăsăm deoparte starea de „lene”; permanent trebuie să avem grijă de dietă (trebuie să consumăm proteine de bună calitate, fructe și legume proaspete, germeni de grâu, semințe, cereale naturale, pește, iaurt ș.a.); lecitina, drojdia de bere și alte alimente bogate în vitaminele B, fructele cu coaja închisă la culoare, nucile, toate reprezintă „alimente de forță”, cu putere în a controla procesul de regenerare. Să rămînem activi fizic prin exercitarea unor activități precum grădinăritul, mișcarea, printr-un program de exerciții fizice, mers alert ș.a.

La toate acestea se adaugă atitudinea noastră față de îmbătânire. Dacă afirmăm din când în când că îmbătrânim, mintea noastră va accepta ca adevăr această afirmație și cu timpul ne vom forma o imagine mentală a aspectului nostru exterior îmbătrânit, a unui corp bolnav și gârbovit, iar cu timpul organismul va începe să dea semne de îmbătrânire.

Dr. Benjamin Frank, din New York a făcut cercetări timp de 20 de ani, pentru a dovedi că procesul de îmbătrânire nu numai că poate fi încetinit, dar poate fi oprit sau chiar reversat. El afirmă că unul dintre cele mai evidente efecte ale acestui proces este ridarea pielii. „Pielea îmbătrânită prezintă o educere a elasticității și o anume subțiere datorate pierderii de grăsime și apă. Devin tot mai vizibile cute pe față și pe mâini. Mâinile sunt indicatorii vârstei. Acestea capătă un anumit lustru și apar pete maronii. De de intervin astfel de schimbări? Datorită faptului că celulele care conțin structurile de reproducere ale organelor sunt obosite și uzate și își pierd capacitatea de a menține aceste structuri moștenite.”

Se pare că procesul de îmbătrânire este datorat acceptării de către subconștient a faptului că la 50-60 de ani omul începe să îmbătrânească, dar și datorită factorilor externi (poluare, alimentație,somn, lipsă de mișcare, stres ș.a.). De aceea, este cazul să începem să ignorăm și să eliminăm toate ideile preconcepute și atitudinile care ne-au făcut să îmbătrânim. În acet sens mentalul dispune de un potențial nelimitat în procesul de antiîmbătrânire, precum și în procesul de vindecare a unor maladii, dar nu numai în aceste cazuri. Numeroase studii recente au demonstrat cât de vast este potențialul minții umane și câte minuni poate face acesta, însă cu condiția să avem încredere și să știm cum să-l folosim.

Subconștientul este acela ce dirijează nu numai toate funcțiile organismului nostru, ci și gândirea noastră. Toate idealurile noastre sunt programate în subconștient și programarea subconștientului se face prin gândul nostru. Dacă gândim pozitiv, subconștientul înregistrează pozitivul, dacă gândim negativ, de asemenea înregistrează negativul. Subconștientul acceptă orice idee ca adevărată, fără a discerne dacă e bună sau rea. Deci noi avem de luptat cu subconștientul nostru pentru a alunga din minte toate prejudecățile legate de îmbătrânire și de boală. Trebuie să acceptăm ideea că acestea sunt concepte eronate care ne-au fost impuse și să ne propunem ca scop păstrarea tinereții și sănătății.

Stă la îndemâna oricui să-și păstreze tinerețea atât fizic cât și psihic, dar condiția este să dorească acesta și să nu se mai lamenteze că a mai îmbătânit cu încă un an, că este normal să se îmbolnăvească deoarece asta se întâmplă când îmbătrânești, ci cu alte cuvinte să-și schimbe mentalitatea. Nu timpul trece peste noi, ci noi trecem prin timp și îi dăm valoarea pe care vrem să i-o dăm. Dacă îi dăm o valoare pozitivă și îl folosim ca pe un instrument în favoarea noastră, pentru realizarea idealurilor și visurilor noastre, timpul va lucra pentru noi și vom deveni stăpâni pe el și pe propria noastră viața.

Pentru a face timpul valoros trebuie să avem în permanență un țel de atins și  scopuri pentru care să luptăm și să le realizăm. Lupta pentru atingerea unui țel este cea mai mare dintre dintre plăceri, iar în momentul în care ne-am atins scopul trebuie să avem imediat un alt țel de atins. Printre alte ţeluri pe care ni le putem propune, un ţel poate fi chiar acela al prevenirii şi întârzierii îmbătrânirii, sau chiar al reversării şi ingheţării vârstei. Niciodată nu trebuie să credem că suntem prea tineri pentru a ne modifica mentalitatea despre îmbătrânire. Indiferent de vârstă trebuie să avem în vedere că pentru a ne menţine tinereţea trebuie să ne moblizăm întregul potenţial şi nu este suficient să încercăm să obţinem aceasta doar prin menţinerea corpului în formă prin alimentaţie sau exerciţii sau prin folosirea puterii minţii. Omul este un întreg şi tocmai de aceea trebuie lucrat cu toate componentele întregului (fizic, mental şi spiritual); pentru a obţine cele mai bune rezultate trebuie să ne adresăm tuturor celor trei aspecte.

O altă cerinţă a schimbării mentalităţii este aceea că nu trebuie să trăim niciodată în trecut, ci să acceptăm că ceea ce a trecut (indiferent că este bine sau rău), a trecut deja şi nu mai poate fi schimbat, ci doar poate fi folosit ca învăţătură. De altfel subconştientul nostru nu recunoaşte decât prezentul, pentru el nu există trecut sau viitor. Nu are sens să ne chinuim cu ceva care s-a întâmplat în trecut sau se va întâmpla în viitor, singura certitudine este prezentul, de care trebuie să ne bucurăm. Faptul că nu trebuie să ne preocupe viitorul nu înseamnă că nu trebuie să ne facem planuri pentru viitor, aşa că trebuie să ne trasăm scopurile pentru mâine, dar să acţionăm astăzi, atât cu gândul cât şi cu fapta pentru realizarea lor şi astfel timpul va deveni instrumentul nostru. Trebuie să ne facem planuri şi să ne folosim imaginaţia în scopul realizării lor. Se spune că ceea ce ni se întâmplă astăzi este rezultatul gândurilor noastre de ieri, iar ceea ce ni se va întâmpla mâine este rezultatul gândurilor de azi.

Tot aşa şi cu îmbătrânirea, dacă noi nu vom accepta ideea îmbătrânirii şi vom evita să folosim acest cuvânt, dacă ne vom păstra entuziasmul, vioiciunea şi spontaneitatea tinereţii, dacă ne vom menţine mentalitatea de om tânăr şi vom avea grijă să păstrăm un echilibru în tot ceea ce facem avem toate şansele să rămînem tineri pe toate planurile.

Voi încheia preluarea din cartea dr. Mihai Alin Scarlat prin adăugarea descrierii obţinerii stării de echilibru. Fizic, emoţional, mental şi spiritual obţinerea acestei stări a fost un obiectiv greu de atins. Nu întotdeauna echilibrul depinde de evitarea extremelor; el poate îmbina abilitatea de a explora uneori extremele, acordând aceeaşi atenţie ambelor părţi pentru a păstra echilibrul. Uneori vrem să ne oferim anumite plăceri faţă de care alte ori suntem rezervaţi. Spre exemplu să stăm treji până târziu, să mâncăm o felie de tort, să ne bucurăm şi să petrecem toată noaptea, iar alteori exagerăm prin a ne hrăni daor cu anumite alimente (care considerăm noi că ne fac bine), ne culcăm devreme deoarece aşa se recomandă, uneori muncim prea mult, alteori ne odihnim prea mult. Datoria noastră e să ne observăm punctul de echilibru şi atâta timp cât avem grijă să nu depăşim limita în nici o direcţie şi să păstrăm o linie de mijloc, totul va fi bine. Extremele creează situaţii de stres.cu toate acestea echilibrul diferă pentru fiecare dintre noi, datorită personalităţii/temperamentului dispoziţiei şi constituţiei noastre şi chiar necesităţile noastre se pot schimba cu timpul. Aşa că fiecare dintre noi trebuie să-şi caute şi să-şi găsească propriul punct de echilibru, specific calităţilor şi nevoilor noastre fizice şi psihologice şi nu adaptat după nevoile altora. Cât de mult mâncăm, cât dormim, cât muncim, noi trebuie să apreciem ce şi cât ne face bine, după posibilităţile noastre şi nu după statistici.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
Oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
Deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
Săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!

(Mircea Dinescu, „Sunt tânăr, Doamnă”)

Bibliografie:

Scarlat, A., M., Scarlat, Cristina, Tohăneanu, Monica, Tohăneanu, T., 2010, Cheia Longevităţii, Editura Minerva, București

Sursă foto: Lake Effect – Pat Sandy

Despre ce era vorba ? Ei bine, despre un nou stil de viata, Slow Life ! Da-da, ati citit bine, nu este o greseala, NU este vorba despre fast life ci despre o viata savurata la maxim, clipe traite, una cate una, la cea mai mare intensitate, „sorbite” cu incetinitorul pana la extaz!…

Nu mai trebuie sa „alergam” contra cronometru, sa ne luam la intrecere cu timpul, care ne devine dusman, ci sa ni-l facem prieten, aliat! Si sa-l cunoastem si sa-l simtim cat mai bine pe acest nou prieten si, in acelasi timp, sa incercam sa atragem un nou „amic”: spatiul in care traim! Iar acest nou amic are nevoie si el de toata atentia noastra fiindca…nu vi se pare uneori ca nu mai stim pe ce lume traim? Sau, altfel spus, in ce spatiu vietuim?

Pentru aceasta, va trebui sa ne punem la treaba toate simturile…sa ne simtim familia, prietenii, sa simtim natura din imediata apropiere, sa percepem toate schimbarile ei, uneori sa le traim chiar simultan cu Mama-Natura…

Stiu, este greu…dar nu este imposibil!! In primul rand, trebuie sa ne analizam viata, oprindu-ne din „alergat”!…Si sa constientizam ca, de fapt, nu mai traim! Ca “fugim” dupa lucruri uneori greu de obtinut iar alteori dobandite cu sacrificii imense, care nu stiu daca isi merita „pretul”…si e vorba de sanatate, familie, iubit/iubita, prieteni…bucuria de a exista, pur si simplu!

Asadar, ne „oprim” din fuga si incepem sa ne privim viata. Va trebui, ajunsi aici, sa ne facem o lista de prioritati, dar unele „sanatoase”, care sa nu mai presupuna „picior apasat pe acceleratie”!… De exemplu, va trebui sa ne facem timp pentru plimbari, pentru „jumatatea” noastra sau sufletul de langa noi, pentru parinti si bunici (daca aveti norocul sa-i mai aveti prin preajma), pentru o poveste spusa copilului – cel mai frumos dar al vietii, pentru un fel nou de mancare, pregatit cu toata atentia, pentru plantele noastre din casa, pentru prieteni, pentru a scrie un articol (zambet larg pe fata mea), pentru a coase sau croseta…pentru ce va implineste sufletul!! Practic, vom inlocui cantitatea cu calitate..si ce calitate!! Si, va rog, sa nu va invinovatiti!! A trai fiecare clipa, a trai viata intr-un ritm mai lent nu inseamna a fi lenes!! Nu confundati lentoarea cu lenea!! Veti vedea ca NOI vom fi cei care ne vom controla timpul, spatiul, viata…si nu invers!! Vom deveni mai relaxati, mai calmi, mai eficienti, vom ajunge sa intuim imediat ce merita sa ne ocupe timpul si spatiul din viata noastra si ce nu!…

Conceptul Slow Life s-a extins, incetisor-incetisor, in toata lumea si…au aparut „copiii”: Slow Cities (orase care au decis sa-si domoleasca ritmul, sa reduca zgomotul, sa evite aglomeratia, sa schimbe mijloacele de transport), Slow Parenting (parinti intelepti care au hotarat sa petreaca mai mult timp cu copiii lor si sa nu-i mai incarce cu tot felul de activitati inutile, pornite doar din dorinta de a-si satisface propriul lor Ego exacerbat), Slow Management (directori, sefi, manageri care au constatat ca firma/compania lor devine mai rentabila si mai productiva daca angajatii/subalternii beneficiaza de grija, atentie, timp liber suficient, conditii de munca fara stres, intelegere etc), Slow Travel (sa calatorim incet, respectand Natura, evitand – daca se poate – masina si avionul si alegand trenul), Slow Food (sa mancam incet, intr-o ambianta corespunzatoare, inconjurati de oameni dragi, intr-o pauza special dedicata acestei activitati delicioase, savurand fiecare imbucatura/gurita de mancare, consumand produse de la producatorii locali si care au fost obtinute respectand Natura (!!); sa preparam mancarea cu grija, incet, cu placere si iubire, incarcand-o cu toata energia noastra pozitiva; conceptul Slow Food a aparut in Italia si are ca simbol…melcul, se putea altfel?)…si eu as adauga aici si Slow Love…si nu detaliez fiindca sunt un profesor decent, insa cu siguranta veti gasi surse suficiente de informatie despre acest subiect…esenta este sa traim cu intensitate fiecare clipa de iubire, sa nu ne grabim!…

De ce m-am gandit sa va impartasesc acest subiect? Fiindca aceasta „slow attitude” este una ecologica, daca stati sa analizati, fara graba, fiecare element al ei…este una cu grija pentru om, pentru Natura, pentru Planeta! Si, va rog, nu va grabiti sa judecati si sa spuneti ca inseamna mai putin si mai prost!! Nu este asa! Inseamna mai cu grija, cu atentie la detalii, fara stres, pretuind valorile de baza: familia, prietenii, Natura, timpul liber, hrana sanatoasa!…

Si va amintiti de acea vorba veche romaneasca, mustind de intelepciune: „Graba strica treaba”? Nu degeaba s-a perpetuat de-a lungul vremurilor!…

Va multumesc ca ati citit acest articol pana la sfarsit si ca nu v-ati oprit la jumatatea lui ca sa nu pierdeti timpul!

Lasand gluma la o parte, va multumim din suflet, dragii nostri prieteni Greenly! Si va intreb acum: ce viata preferati? Slow sau fast? Dar cu sinceritate, dragilor!

PS: Ah, daa, rasul sanatos, pe saturate, face parte din „slow life”!

Sursa foto: autoarea articolului (Fotografiile sunt „preluate” de pe o sacosa eco, din hartie, primita intr-un magazin de produse bio din Barcelona, in anul 2008…si va jur ca Barcelona, din multe puncte de vedere, poate fi considerat un „slow city”! Bifez aici elementele: slow food, slow management, slow love…pentru restul, nu am suficiente detalii!..)

La multi ani, meteorologi de pretutindeni! Ne-ar fi tare greu fara prognozele meteo!…

Cu aceasta ocazie, colaboratoarea noastra, Adela Bonciu, cercetator la ANM (Administratia Nationala de Meteorologie), va propune sa urmariti un material video…un mesaj pentru meteorologi dar si pentru noi toti!…

Va dorim…vreme buna si timpuri bune :)!

Sursa foto: Valentina-Mariana Manoiu