"revista de mediu" tag

VIER PFOTEN răspunde solicitării autorităţilor pentru transportul animalelor sălbatice deţinute de Nuţu Cămătaru

Azi am primit un COMUNICAT DE PRESĂ de la organizaţia VIER PFOTEN, pe care-l prezentăm în întregime. VIER PFOTEN răspunde solicitării autorităţilor pentru transportul animalelor sălbatice deţinute de Nuţu Cămătaru Organizaţia pentru protecţia…

DSCF3239

Parcul Naţional Wigry – Protecţie la Superlativ (Partea a II-a)

Parcul Naţional Wigry adăposteşte aproape 1000 de specii de plante vasculare, peste 200 de specii de briofite şi 300 de specii de licheni. Pădurile primordiale acoperă 62% din suprafaţa parcului, variind ca specii,…

radiatii

Cel mai poluat loc de pe Pământ

Probabil că multe persoane s-au întrebat care este cel mai poluat loc de pe Terra? Si unde anume se găsește acesta? Răspunsul la această ultimă întrebare ni se pare relativ ușor de anticipat, pentru…

CNE Cernavoda

CNE Cernavodă- energie nucleară în România

Până acum, în cadrul secțiunii Energii, am vorbit despre tot soiul de surse de energie, cu timiditate însă despre energia nucleară. Aceasta constituie un subiect controversat și complicat din punct de vedere tehnic,…

Fabrice Andre

Kostenlose Energie in den Alpen!

Eines Tages werde ich Fabrice André besuchen. Unbedingt! Aber wer ist Fabrice? Gewesener Agronom, interessiert an Technologien aus dem Bereich der erneubaren Energien, ein erfinderischer Kopf, mit einem entwickelten, ökologischen Bewusstsein; er hat…

Destinatii ECO 3

Destinații ECO – episodul 3: din Australia, Canada, Argentina și Dominica

Părăsim continentul european și ne aventurăm în lume. Urban Parcul turistic Lane Cove, Australia Parcul Național Lane Cove River este situat la 10 km de Opera din Sydney, oferind o experiență grozavă de…

colectare selectiva

Veşti bune de la Eco-Rom Ambalaje !

Eco-Rom Ambalaje ne-a transmis cu bucurie, într-un comunicat, rezultatele anului 2012 privind sistemul de colectare selectivă şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, pus în practică de…cine altcineva decât…Eco-Rom Ambalaje! Astfel, în 2012, Eco-Rom Ambalaje a reciclat 61% (398.463 tone)…

Nantes 1115

Nantes: capitala verde europeana a anului 2013

Care este primul lucru care ne vine în minte atunci când vorbim despre continentul european? Probabil istoria, vechimea, cultura sa – al căror cel mai vizibil semn este probabil pânza de aşezări umane…

Picture 446

Parcul Naţional Wigry – Protecţie la Superlativ (Partea I)

La 300 de kilometri de Varşovia, în apropierea  graniţei dintre Polonia şi Lituania, în mijlocul nesfârşitei Câmpii Germano-Polone, găsim o zonă pierdută în timp, care întrece orice aşteptări: Parcul Naţional Wigry, una dintre…

2

Cartea Oltului – “Statuia unui râu”. Partea a II-a

În cea din urmă parte a cursului său, Oltul își odihnește suflul urmând panta lină a piemontului și câmpiei. ”Orologiu viu și oglindă pururi mișcătoare”, Oltul străpunge împărățiile pietrișurilor și nisipurilor cuaternare…Țara Bârsei…

Greenly Magazine © 2022 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress