Le Bărăgan et la Moldavie sont les deux régions les plus affectées par les tempêtes de neige et le blizzard, à cause de l’absence d’une protection face aux vents froids qui soufflent du nord-est, Le paysage plat, typique pour les plaines, permet à la neige de former des banques assez grands pour bloquer le trafic, et la vitesse du vent dépasse parfois 90km/h. Evidemment, ce ne sont pas les meilleures conditions pour conduire une voiture, par exemple sur l’autoroute A2, une des voies routières affectées chaque année par de telles problèmes.

L’autoroute A2 à l’ouest de Dragalina, sans aucun rideau forestier de protection.

Mais je vous propose de regarder plus attentivement la route. Et je vous conseille, afin d’éliminer toute doute quant à la qualité des informations présentées dans l’article, d’ouvrir Google Maps et de faire une promenade virtuelle au long de l’autoroute A2, dite aussi l’autoroute du Soleil (dans le cas ou vous n’avez déjà passé sur cette route). Est-ce que vous remarquez quelque chose ? Bien sûr, vous ne verrez aucune forêt. Et cette absence n’est pas du tout un accident isolé : les forêts ou les rideaux forestiers de protection n’existent pas dans les zones affectées chaque hiver par les blizzards. Les routes passent par des champs ouverts, entourés par des cultures agricoles, sans aucun rideau forestier de protection pour retenir la neige et réduire la vitesse du vent.

Le rôle des rideaux forestiers a été débattu depuis longtemps dans la littérature de spécialité (une brève histoire, en roumain, peut être trouvée ici et des informations sur le système national des rideaux forestiers sont disponibles ici). De plus, les rideaux forestiers sont définis comme un bien d’intérêt général et font aussi l’objet d’une loi de 2002 (L 289).

Les dispositions de la loi mentionnée en haut sont très claires, y compris en ce qui concerne les rideaux et cordons qui protègent les voies de communication : les rideaux forestiers pour la protection des voies de communication et de transport sont établis d’un côte et de l’autre de la voie, sur les portions qui sont affectées fréquemment par des neiges abondantes (l’article 6), la nécessite de leur établissement se fonde sur des études effectués dans le cadre les institues de recherche en sylviculture, par des personnes morales attestées (l’article 7) et leur création est obligatoire pour les personnes physiques ou morales qui détiennent des terrains visés par les études mentionnés antérieurement (l’article 8). Autrement dit, les autorités publiques dans le domaine de la sylviculture ont l’obligation de créer des rideaux forestiers, même en absence de l’accord du propriétaire d’un terrain, cas dans lequel ROMSILVA doit commencer la procédure d’expropriation (Chapitre III). Dans le cas où les propriétaires sont d’accord avec l’établissement des forêts de protection sur leurs terrains, ils bénéficient d’une série d’avantages, tels que des compensations en argent, la possibilité de valoriser les produits de la forêt (bois, fruits, champignons etc.), des facilités fiscales etc.

Et, par conséquence, pourquoi est-ce que les rideaux forestiers n’existent pas ?

Nous ne continueront pas avec l’interrogation sur ce sujet, mais je voudrais simplement énumérer quelques avantages de ces forêts, bien qu’évidents, dans l’espoir que cette liste sera une source d’inspiration pour ceux qui ont le pouvoir de faire quelque chose sur le sujet de notre article et que, dans quelques années, nous pourrons conduire sur des routes mieux protèges, même pendant l’hiver, quand il neige :

•  La protection des terrains agricoles et des villes/villages face aux facteurs météorologiques extrêmes;
•  L’amélioration du microclimat local;
•  La protection du sol contre l’érosion;
•  L’équilibre des circuits hydrologiques;
•  L’augmentation de la biodiversité locale;
•  La capture du monoxyde de carbone et des poussières générées par le trafic et l’amélioration de la qualité de l’air;
• La limitation de la pollution phonique;
• La création d’une source d’exploitation du bois et des produits secondaires des forêts;

Et, bien sûr, la diminution de l’impact négatif des phénomènes météo extrêmes sur l’infrastructure et les voies de communication.

Sources des infos: 1, 2.

Sources des photos: 1, 2, Google Maps 2017.

Article écrit par Magda Baidan et traduit par Mihail Mitoșeriu.

Bărăganul şi Moldova sunt două zone afectate în mod deosebit de furtunile de zăpadă şi de viscol, nefiind protejate de vânturile reci care vin dinspre nord-est. Relieful plat, de câmpie, face ca zăpada viscolită să se aşeze în troiene, care pot avea înălţimi suficient de mari pentru a întrerupe traficul, iar viteza vântului poate depăşi 90 km/h. Evident, nu sunt condiţii ideale pentru condus, de exemplu, pe autostrada A2, una din axele afectate anual de aceste probleme.

Autostrada Soarelui la vest de Dragalina, lipsita de cordoane forestiere de protectie.

Însă, haideţi să privim mai îndeaproape acest drum. Şi vă îndemn, ca să nu aveţi nici o îndoială asupra calităţii informaţiilor prezentate în acest articol, să deschideţi Google maps şi să vă plimbaţi, virtual, de-a lungul autostrăzii Soarelui (în cazul în care nu aţi avut ocazia de a vă plimba pe ea de-adevăratelea). Remarcaţi ceva? Nu veţi remarca, în mod sigur, vreo pădure. Iar situaţia este departe de a fi singulară: pădurile sau aliniamentele de protecţie practic nu există în zonele afectate, iarnă de iarnă, de viscol. Drumurile se găsesc în câmp deschis, înconjurate de terenuri agricole, fără perdele forestiere de protecţie care să poată reţine zăpada şi diminua viteza vântului.

Rolul perdelelor forestiere a fost îndelung dezbătut în literatura de specialitate (un scurt istoric, aici şi informaţii despre sistemul naţional de perdele forestiere, aici). Mai mult, perdelele forestiere constituie, în România, un bun de interes general şi sunt chiar subiectul unei legi din 2002 (L 289).

Prevederile acesteia sunt deosebit de clare, inclusiv în ceea ce priveşte perdelele şi cordoanele al căror scop este protecţia căilor de comunicaţie: perdelele forestiere pentru protecţia căilor de comunicaţie şi de transport se înfiinţează de o parte sau de alta a acestora, pe porţiunile afectate frecvent de depuneri masive de zăpadă (Art 6), necesitatea înfiinţării lor se fundamentează pe bază de studii întocmite de institute de cercetare silvică, de către persoane juridice atestate (Art 7) şi este obligatorie pentru persoanele fizice şi juridice ale căror suprafeţe au fost cuprinse în studiile menţionate (Art 8). Cu alte cuvinte, autorităţile publice din domeniul silvic au datoria de a înfiinţa perdele de protecţie, chiar şi fără acordul proprietarului terenului, caz în care Romsilva are datoria de a demara procedura de expropriere (Cap III). În cazul în care proprietarii sunt de acord cu crearea de păduri de protecţie pe terenurile lor, ei beneficiază de o serie de avantaje, printre care compensaţii băneşti, posibilitatea de a valorifica bunurile (material lemnos, fructe, ciuperci, etc.) din pădure, scutiri de taxe, etc.

Şi atunci, de ce lipsesc?

Nu ne vom interoga mai mult decât atât pe tema lipsei lor, ci vom lista, pur şi simplu, câteva dintre beneficiile acestor păduri, oricât ar fi ele de evidente, cu speranţa că această listă va constitui o sursă de inspiraţie pentru cei care au un cuvânt de spus în această problemă şi că, în câţiva ani, vom putea conduce pe drumuri mai ferite, chiar şi când… ninge iarna:

-          Protecţia terenurilor agricole şi a localităţilor de factorii climatici extremi;

-          Ameliorarea microclimatului local;

-          Protecţia solului împotriva fenomenelor de eroziune;

-          Echilibrarea circuitelor hidrologice;

-          Creşterea biodiversităţii locale;

-          Înmagazinarea de dioxid de carbon şi pulberi, în special din transport şi creşterea calităţii aerului;

-          Limitarea poluării fonice;

-          Sursa de exploatare a masei lemnoase şi a produselor secundare;

Şi, desigur, diminuarea impactului negativ al fenomenelor meteo extreme asupra infrastructurilor şi cailor de comunicaţii.

Surse info: 1,2.

Surse foto: 1, 2, Google maps 2017.

La nivelul anului 1990, întregul fond forestier naţional se afla în proprietatea statului. Ca urmare a aplicarii legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra fondului funciar (Legea nr.18/1991 si Legea nr.1/2000), la data de 31.12.2010 fondul forestier proprietate publică a statului, administrat de Regia Naţională a Pădurilor, era de 3.338,9 mii ha ceea ce reprezenta 66,3 % din fondul forestier naţional. În temeiul Legii nr. 18/1991 au fost retrocedate, din proprietatea publică a statului, 355,3 mii ha (5,6%) iar 2.704,5 mii ha au fost retrocedate în temeiul Legii nr. 1/2000. Fiecărui locuitor al ţării i se atribuie 0,27 ha.

În conformitate cu prevederile Codului silvic (Legea nr.46/2008), fondul forestier domeniu public al statului este administrat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva. Fondul forestier român este compus din păduri de răşinoase (29,9%), de fag (32,5%), de stejar (18,0%), dar şi din diverse alte specii tari (15,7%) și moi (4,9%). Dintre acestea, volumul cel mai mare de  masă lemnoasă pe picior  îl au răşinoasele. La nivelul României, pădurile sunt repartizate în funcţie de altitudine, pe zone geografice: munte (30% din teritoriu) cu păduri de răşinoase şi fag 66 %, deal (37% din teritoriu) cu păduri de stejar şi fag 24 %, câmpie (33% din teritoriu) cu păduri de sleauri şi de luncă 10 %.

Principalele păduri din zona de munte sunt arborete de amestec cu Fagus sylvatica şi răşinoase, dar şi arborete de Picea sp., Abies sp., Pinus sp. si Larix decidua. În zona colinară cu precipitaţii abundente se dezvoltă arborete de Q. Petraea, iar în zona de câmpie din sudul ţării, cu clima caldă şi precipitaţii scăzute, apar arborete de Quercus pubescens şi  Q. frainetto. Arboretele de plop şi salcie sunt principalele păduri din Delta şi Lunca Dunării şi din luncile râurilor interioare. La nivelul României, distribuţia pădurilor pe clase de vârsta indică un deficit de arborete exploatabile şi preexploatabile, ca efect al exploatărilor din trecut, cu mult peste posibilitatea prevăzuta de amenajamentele silvice.

În raport cu natura funcţiilor social – economice, pădurile României se structurează în păduri cu funcţii speciale de protecţie (52,1 %) şi păduri cu funcii de producţie şi protecţie (47,9 %). Printre funcţiile speciale de protecţie amintim protecţia apelor (31%), păduri cu interes ştiinţific şi de conservarea genofondului şi ecofondului forestier (10%), păduri cu funcţie de recreere (11%), protecţie împotriva factorilor climatici şi dăunători industriali (6%) şi protecţia terenurilor şi solurilor (42%).

Funcţiilor atribuite pădurilor li se alătură şi produsele forestiere: fructe de padure, ciuperci comestibile, seminte si puieti forestieri, lemn si produse din lemn.  În general, toate aceste produse nu rămân în ţară pentru a fi prelucrate, ci sunt exportate în Europa Centrală şi de Vest, de unde mai apoi importăm produse rezultate.

Pe lângă aer, apa, sol, trebuie să protejăm şi pădurile, mai ales că ele sunt răspunzătoare pentru existenţa noastră. Aşa cum susţinea si domnul doctorand al Universităţii Transilvania, Cristian Duţă, în cadrul Colocviului CAESAR – Mediu 2030: Despăduriri, inundații, încălzire globală, importanţa pădurilor este rezultatul unei sume colective de arbori; pădurile din România produc 30 milioane de tone de oxigen şi consuma 40 milioane tone de dioxid de carbon, iar individual un arbore produce într-o sută de ani cantitatea de oxigen necesară pentru 20 de ani din viaţa unui om.

Activitatea “protecţia pădurilor” are ca scop prevenirea atacurilor produse de boli şi dăunători precum şi combaterea acestora, încadrându-se în ansamblul măsurilor de gospodărire ratională şi gestionare durabilă a fondului forestier naţional, în concordanţă cu principiile acceptate la nivel european şi mondial, principii ce converg spre obţinerea de foloase economice maxime, fără a neglija nici un moment echilibrul ecologic pe care pădurea trebuie să-l genereze şi să-l menţină. Lucrările de protecţie a pădurilor, preventive şi curative, se efectuează pentru menţinerea unei stări fitosanitare corespunzătoare în pepiniere, răchitării, plantaţii tinere şi arborete.
În pepiniere se execută în principal lucrări de combatere a dăunătorilor din sol, a gândacilor defoliatori şi a paraziţilor vegetali, suprafeţele pe care se efectuează aceste lucrări variind de la an la an; astfel, între anii 1991 şi 1998, minimul acestei suprafeţe a fost de 1170 ha.
În arboretele de răşinoase se execută anual depistarea şi combaterea gândacilor de scoarță şi xilofagi, suprafaţa pe care se desfăşoara aceste lucrări variind în jurul cifrei de 350.000 ha. Dacă în anii dinainte de 1996 se foloseau, în general, la nivelul întregii ţari, circa 15 mii curse feromonale şi 70-75 mii arbori cursa, din 1996, anul în care au început lucrările speciale de prevenire şi combatere a dăunătorilor răşinoaselor din zonele calamitate (Harghita, Covasna, Mureș, Bistrița), au fost folosite peste 20-25 mii curse feromonale Atratyp şi peste 130-150 mii arbori cursa clasici sau amorsati cu feromoni.

Ce sunt feromonii Atratyp?

Preocupările privind feromonii au început în ţara noastră în anul 1968, când dr. ing. Igor Ceianu a efectuat primele experimentări privind acţiunea feromonilor agregativi naturali asupra gândacilor de scoarţă ai molidului. În cercetările iniţiate în anul 1973, s-a urmărit stabilitatea compoziţiei atractantului specific dăunătoruiui I. ypographus. S-au testat diferite formule ale componentelor majore ale atractantului (ipsenol, ipsdienol, cis-verbenol  şi transverbenol). După ce în anul 1977 a fost pusă în evidenţă, în Norvegia, o nouă componentă majoră a feromonului (metil-butenol) (Bakke  şi col.  1977), testările efectuate în ţară în anii 1977-1978 au condus la sinteza atractantului propriu, care a fost denumit Atratyp. Odată cu aceasta, clasica metodă a arborilor-cursă, aplicată de aproape un secol în  ţară şi care devine tot mai costisitoare, a început să cedeze locul metodei feromonale, caracterizată printr-o mare eficienţă biologică şi economică.

Doborâturi şi rupturi de arbori

Vânturile extrem de puternice şi căderile abundente de zăpadă, produse în perioada 6-8 martie 2002, au afectat păduri de răşinoase din 6 judeţe: Suceava, Harghita, Neamţ, Bistriţa Năsăud, Bacău şi Maramureş, producând doborâturi şi rupturi de arbori cuantificați la 5,36 milioane metri cubi în pădurile proprietate publică a statului şi 1,1 milioane mc în pădurile private sau proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale. În anul 2003, s-au înregistrat asemenea fenomene, însă de mai mică amploare şi în alte zone: Mureş, Neamţ, Bihor, astfel că volumul acestor doborâturi a crescut, ajungând la un total de 771,1 mii mc.

Principalii dăunători ai pădurilor de răşinoase afectate de doborâturi şi rupturi de vânt şi zăpadă sunt gândacii de tulpină din familiile Ipidae şi Scolytidae, care se localizează între scoarţă şi lemn sau în lemnul arborilor doborâţi, unde găsesc mediul prielnic pentru dezvoltare şi înmulţire. În cazul neexploatării arborilor doborâţi, pericolul infestărilor se accentuează în următorii 2 – 3 ani, când creşterea numerică a populaţiilor acestor dăunători este de 7 -10 ori, situaţie în care atacurile s-ar putea extinde şi la arborii pe picior din jurul focarelor, provocând uscarea acestora. Pentru prevenirea şi înlăturarea pericolelor menţionate, Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, a acţionat energic pentru evacuarea materialului lemnos din zonele calamitate, concomitent cu aplicarea măsurilor fitosanitare necesare, între care:

• punerea în valoare cu operativitate a masei lemnoase calamitate, urmată de licitarea, exploatarea şi evacuarea acesteia din pădurile afectate de doborâturi;
• amplasarea unui număr suficient de arbori cursă, selectaţi dintre cei doborâţi de vânt şi zăpadă;
• amplasarea de nade feromonale pentru capturarea şi distrugerea gândacilor de scoarţă;
• în situaţiile în care nu a fost posibilă evacuarea în totalitate din păduri a materialului lemnos doborât, s-a efectuat cojirea sau tratarea chimică a acestuia;
• supravegherea permanentă a pădurilor afectate de vânt şi zăpadă;

În plantaţiile tinere de răşinoase, se efectuează în principal depistarea şi combaterea dăunătorului Hylobius abietis, pe suprafeţe ce variază în jurul cifrei de 6.000 ha. Suprafaţa pădurilor de foioase în care se depistează insecte defoliatoare variază de la an la an, situându-se în jurul cifrei de 700.000 ha, iar în anul 1998 ajungând la peste 795.000 ha, suprafaţă constituită în cea mai mare parte din păduri de cvercinee, plopișuri şi salcete.

În vederea pregătirii şi desfăşurării în condiţii optime a campaniilor de combatere a omizilor defoliatoare, anual se stabilesc măsuri şi răspunderi concrete, antrenându-se în această acţiune personalul silvic cu atribuţii specifice şi toţi specialiştii în protecţia pădurilor din administraţia centrală a RNP-Romsilva şi ICAS.

Principalii defoliatori din pădurile de foioase împotriva cărora se aplică tratamente de combatere sunt Lymantria dispar, Tortrix viridana, Stereonichus fraxini, cotari (în familia cotarilor se încadrează specii din ordinul fluturilor – Lepidoptera, ce aparţin familiei Geometridae) sau complexe de defoliatori asociaţi. Majoritatea pădurilor ce se tratează anual sunt situate in Câmpia Româna, zona colinara a Olteniei şi Munteniei, în Dobrogea, Podişul Moldovei şi Lunca Dunării. În răchitării, plantaţii tinere de foioase şi regenerări naturale se aplică tratamente de combatere a insectelor şi a paraziţilor vegetali.

Lucrările de protecţie a pădurilor sunt obligatorii, în vederea menţinerii unei stări de sănătate corespunzătoare şi a gestionării durabile a fondului forestier naţional, aceste lucrări fiind deosebit de costisitoare. Pădurile proprietate privată, care în conformitate cu prevederile din Codul Silvic fac parte din fondul forestier naţional, necesită adesea lucrări de protecţie foarte costisitoare, pe care în general proprietarii nu le pot finanţa. Pentru evitarea răspândirii unor boli şi dăunători, care ar putea crea focare de înmulţire în masă ce ar afecta şi alte arborete, chiar pe cele administrate de stat, se impune iniţierea unui act normativ care sa reglementeze acordarea de subventii pe baza documentaţiilor întocmite de organele silvice.

Regenerarea pădurilor este una din activităţile prioritare ale Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Extinderea suprafeţei pădurilor se face prin: regenerarea tuturor suprafeţelor de pădure de pe care s-a recoltat masă lemnoasă, urmare aplicării tăierilor de produse principale, împădurirea terenurilor fără vegetaţie forestieră, care nu au alte folosinţe atribuite prin amenajament, reconstrucţia ecologică a terenurilor afectate de fenomene de degradate, aflate în administrarea regiei, precum şi a celor din afara fondului forestier.

Anual, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva parcurge cu lucrări de regenerare o suprafaţă de peste 14.000 ha în fondul forestier de stat aflat în administrarea sa. Creşterea suprafeţei ocupate de păduri, împădurirea terenurilor agricole afectate de diverse fenomene de degradare, reprezintă de asemenea priorităţi ale politicii silvice în România. Crearea de noi păduri capătă o pondere tot mai mare, efectele de protecţie, biodiversitate şi chiar recreere devenind în astfel de cazuri prioritate.

Surse: http://www.rosilva.ro

http://www.rosilva.ro/categorie.php?id=4

http://www.rosilva.ro/categorie.php?id=2

http://www.rosilva.ro/subcategorie.php?id=17&cat=6

http://www.greenpeace.org/romania/ro/

http://adisandu.ro/vegetarianism/ciuperci-comestibile-palaria-sarpelui-burete-serpesc/

http://www.econtext.ro/dosar–2/analiza/romania-sub-ascutisul-drujbei-cat-lemn-se-taie-in-fiecare-judet-din-romania-harta-defrisarilor.html

http://www.misiuneacasa.ro/am-o-padure––ce-ma-fac-cu-ea–.html

http://www.daunatori.info/05/omizile-cotarii/

http://www.bucovina-forestiera.ro/1995/1/mihalciuc.pdf