Omenirea nu şi-a pus problema rolurilor pădurii în mod ştiinţific decât foarte târziu, începând cu secolul al XIX-lea, ca urmare a modificărilor socio-economice ce au determinat o creştere importanta în utilizarea şi exploatarea lemnului.

Conform Planului de acţiune al UE pentru păduri, acestea reprezintă un domeniu important pentru Uniunea Europeană (UE): suprafaţa acestora acoperă 37,8 % din teritoriul european şi asigură existenţa a 3,4 milioane de persoane (silvicultura şi industriile bazate pe resurse forestiere). În plus, UE este al doilea producător de lemn rotund industrial după Statele Unite ale Americii şi produce aproximativ 80 % din pluta disponibilă la nivel mondial. În contextul schimbărilor climatice, pădurile joacă un rol important, nu doar pentru captarea dioxidului de carbon, ci şi prin producţia de biomasă şi prin potenţialul pe care îl au în domeniul energiilor regenerabile. În sfârşit, pădurile au importanţă şi din punct de vedere social şi cultural: sunt atractive pentru populaţia urbană, permit desfăşurarea de activităţi recreative sau benefice pentru sănătate şi reprezintă un patrimoniu cultural important.

Funcţiile pădurii se împart în două categorii de bază: funcţia de producţie şi funcţia de protecţie, zonele forestiere împărţindu-se astfel în păduri cu rol deosebit de protecţie şi păduri de producţie şi de protecţie. Funcţia socială a pădurii a fost, la rândul său, pusă în evidenţă în anii 50.

Dacă, atunci când vorbim despre păduri de producţie, ne referim în special la exploatarea lemnului, funcţiile de protecţie ale pădurii sunt mult mai complexe şi se împart în următoarele categorii:

a. ecologice:

-   de regularizare a climatului, calităţii aerului, sistemelor acvatice, potenţialului solului;

-    de protecţie împotriva riscurilor naturale şi a zgomotului;

-    de conservare a biodiversităţii;

b. economice: de producţie (lemn şi alte produse lemnoase şi nelemnoase), activităţi şi servicii;
c. Sociale: funcţii de peisaj, de recreare, educative, culturale şi sociale.

Funcţiile ecologice ale pădurii, pe scurt

În ceea ce priveşte funcţia de regularizare a climatului şi a menţinerii calităţii aerului, trebuie spus că pădurea reuneşte pe o suprafaţă relativ restrânsă un volum important de biomasa vegetală (arbori, arbuşti, plante erbacee) angajate în procesul fotosintezei. Astfel, ea asigură consumul de dioxid de carbon provenit din varii surse, eliberând, în acelaşi timp, oxigen. În cadrul procesului de fotosinteză, 1 ha de pădure absoarbe anual, circa 16 tone CO₂ şi produce 30 tone O_2. Efectul „purificator” se manifestă pentru un spectru mai larg al poluanţilor atmosferici – pulberi sedimentabile, dioxid de sulf, elemente radioactive – reţinuţi mecanic sau absorbiţi de frunziş. La scara locală, prezenta pădurii determina apariţia unui topoclimat specific, caracterizat prin moderarea extremelor de temperatură (vara, temperatura în pădure este cu cca. 2 grade mai redusă decât în afara ei), intensitate scăzută a radiaţiei solare, creşterea umezelii relative a aerului prin formarea, deasupra pădurii, a unui curent ascendent de aer umed, creşterea frecvenţei calmului atmosferic şi viteze mai mici ale vântului, repartizarea mai uniformă a precipitaţiilor şi creşterea cantităţii acestora. Frunzişul arborilor reţine, în medie, 40-50% cantitatea de precipitaţii.

Pădurea ajuta formarea rezervelor de apă şi determină regularizarea regimului de curgere a râurilor, prin infiltraţie, respectiv prin micşorarea volumului de apă scurs la suprafaţa solului, scăderea vitezei de scurgere, reducerea debitelor maxime ale viiturilor.

Protecţia solurilor se realizează prin apărarea împotriva eroziunii şi degradării sale (evitarea alunecărilor de teren, fixarea solurilor nisipoase), dar şi prin accentuarea procesului de solificare. Protecţia terenurilor sau funcţia antierozionala este realizată prin fixarea substratului cu ajutorul rădăcinilor, mai ales pe terenurile în pantă, micşorând astfel probabilitatea de producere a alunecărilor de teren şi a prăbuşirilor.

Din punct de vedere al biodiversităţii, permite perpetuarea speciilor şi conservarea genofondului – numeroase specii de plante şi animale au dispărut datorită defrişării pădurilor sau din cauza incendiilor. Pădurile oferă adăpost şi sursă de hrană. Permit păstrarea unor medii naturale, aici formându-se cele mai numeroase şi mai complexe lanţuri trofice. Fiind ecosistemele cu cea mai mare biodiversitate, pădurile adăpostesc mai mult de jumătate din speciile terestre, inclusiv multe dintre speciile de animale şi plante protejate.

În fine, pădurea are o importantă funcţie geochimică, contribuind activ şi pe scară largă la circuitul elementelor chimice în natură, funcţie ce va fi prezentată cu o ocazie următoare.

Până atunci, nu uitaţi că suntem în luna pădurii (între 15 martie şi 15 aprilie)! Înţelepciunea populară spune că „doar cine a plantat un pom, a construit o casă şi a făcut un copil se poate numi un om împlinit”. Vă asigur că plantând un copac în primăvara aceasta, veţi dobândi împlinirea necesară …cel puţin până la toamnă, când începe o nouă campanie de plantare.

Surse info: http://www.agriculturaromaneasca.ro/produse/zonarea-functionala-a-padurilor-245-t10.html, http://lenutzza.blogspot.fr/2008/04/functiile-padurii.html, http://ec.europa.eu/environment/forests/home_en.htm, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:295:0023:0034:RO:PDF, http://www.scrigroup.com/geografie/ecologie-mediu/Functii-ecologice-ale-padurii83477.php, http://www.speo-csm.ro/importanta-padurii.html

Surse foto: http://img.wallpaperstock.net:81/p%C4%83dure-wallpapers_20241_2560x1600.jpg, http://rise.mahindra.com/wp-content/uploads/2012/12/shutterstock_109174382.jpg

La nivelul anului 1990, întregul fond forestier naţional se afla în proprietatea statului. Ca urmare a aplicarii legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra fondului funciar (Legea nr.18/1991 si Legea nr.1/2000), la data de 31.12.2010 fondul forestier proprietate publică a statului, administrat de Regia Naţională a Pădurilor, era de 3.338,9 mii ha ceea ce reprezenta 66,3 % din fondul forestier naţional. În temeiul Legii nr. 18/1991 au fost retrocedate, din proprietatea publică a statului, 355,3 mii ha (5,6%) iar 2.704,5 mii ha au fost retrocedate în temeiul Legii nr. 1/2000. Fiecărui locuitor al ţării i se atribuie 0,27 ha.

În conformitate cu prevederile Codului silvic (Legea nr.46/2008), fondul forestier domeniu public al statului este administrat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva. Fondul forestier român este compus din păduri de răşinoase (29,9%), de fag (32,5%), de stejar (18,0%), dar şi din diverse alte specii tari (15,7%) și moi (4,9%). Dintre acestea, volumul cel mai mare de  masă lemnoasă pe picior  îl au răşinoasele. La nivelul României, pădurile sunt repartizate în funcţie de altitudine, pe zone geografice: munte (30% din teritoriu) cu păduri de răşinoase şi fag 66 %, deal (37% din teritoriu) cu păduri de stejar şi fag 24 %, câmpie (33% din teritoriu) cu păduri de sleauri şi de luncă 10 %.

Principalele păduri din zona de munte sunt arborete de amestec cu Fagus sylvatica şi răşinoase, dar şi arborete de Picea sp., Abies sp., Pinus sp. si Larix decidua. În zona colinară cu precipitaţii abundente se dezvoltă arborete de Q. Petraea, iar în zona de câmpie din sudul ţării, cu clima caldă şi precipitaţii scăzute, apar arborete de Quercus pubescens şi  Q. frainetto. Arboretele de plop şi salcie sunt principalele păduri din Delta şi Lunca Dunării şi din luncile râurilor interioare. La nivelul României, distribuţia pădurilor pe clase de vârsta indică un deficit de arborete exploatabile şi preexploatabile, ca efect al exploatărilor din trecut, cu mult peste posibilitatea prevăzuta de amenajamentele silvice.

În raport cu natura funcţiilor social – economice, pădurile României se structurează în păduri cu funcţii speciale de protecţie (52,1 %) şi păduri cu funcii de producţie şi protecţie (47,9 %). Printre funcţiile speciale de protecţie amintim protecţia apelor (31%), păduri cu interes ştiinţific şi de conservarea genofondului şi ecofondului forestier (10%), păduri cu funcţie de recreere (11%), protecţie împotriva factorilor climatici şi dăunători industriali (6%) şi protecţia terenurilor şi solurilor (42%).

Funcţiilor atribuite pădurilor li se alătură şi produsele forestiere: fructe de padure, ciuperci comestibile, seminte si puieti forestieri, lemn si produse din lemn.  În general, toate aceste produse nu rămân în ţară pentru a fi prelucrate, ci sunt exportate în Europa Centrală şi de Vest, de unde mai apoi importăm produse rezultate.

Pe lângă aer, apa, sol, trebuie să protejăm şi pădurile, mai ales că ele sunt răspunzătoare pentru existenţa noastră. Aşa cum susţinea si domnul doctorand al Universităţii Transilvania, Cristian Duţă, în cadrul Colocviului CAESAR – Mediu 2030: Despăduriri, inundații, încălzire globală, importanţa pădurilor este rezultatul unei sume colective de arbori; pădurile din România produc 30 milioane de tone de oxigen şi consuma 40 milioane tone de dioxid de carbon, iar individual un arbore produce într-o sută de ani cantitatea de oxigen necesară pentru 20 de ani din viaţa unui om.

Activitatea “protecţia pădurilor” are ca scop prevenirea atacurilor produse de boli şi dăunători precum şi combaterea acestora, încadrându-se în ansamblul măsurilor de gospodărire ratională şi gestionare durabilă a fondului forestier naţional, în concordanţă cu principiile acceptate la nivel european şi mondial, principii ce converg spre obţinerea de foloase economice maxime, fără a neglija nici un moment echilibrul ecologic pe care pădurea trebuie să-l genereze şi să-l menţină. Lucrările de protecţie a pădurilor, preventive şi curative, se efectuează pentru menţinerea unei stări fitosanitare corespunzătoare în pepiniere, răchitării, plantaţii tinere şi arborete.
În pepiniere se execută în principal lucrări de combatere a dăunătorilor din sol, a gândacilor defoliatori şi a paraziţilor vegetali, suprafeţele pe care se efectuează aceste lucrări variind de la an la an; astfel, între anii 1991 şi 1998, minimul acestei suprafeţe a fost de 1170 ha.
În arboretele de răşinoase se execută anual depistarea şi combaterea gândacilor de scoarță şi xilofagi, suprafaţa pe care se desfăşoara aceste lucrări variind în jurul cifrei de 350.000 ha. Dacă în anii dinainte de 1996 se foloseau, în general, la nivelul întregii ţari, circa 15 mii curse feromonale şi 70-75 mii arbori cursa, din 1996, anul în care au început lucrările speciale de prevenire şi combatere a dăunătorilor răşinoaselor din zonele calamitate (Harghita, Covasna, Mureș, Bistrița), au fost folosite peste 20-25 mii curse feromonale Atratyp şi peste 130-150 mii arbori cursa clasici sau amorsati cu feromoni.

Ce sunt feromonii Atratyp?

Preocupările privind feromonii au început în ţara noastră în anul 1968, când dr. ing. Igor Ceianu a efectuat primele experimentări privind acţiunea feromonilor agregativi naturali asupra gândacilor de scoarţă ai molidului. În cercetările iniţiate în anul 1973, s-a urmărit stabilitatea compoziţiei atractantului specific dăunătoruiui I. ypographus. S-au testat diferite formule ale componentelor majore ale atractantului (ipsenol, ipsdienol, cis-verbenol  şi transverbenol). După ce în anul 1977 a fost pusă în evidenţă, în Norvegia, o nouă componentă majoră a feromonului (metil-butenol) (Bakke  şi col.  1977), testările efectuate în ţară în anii 1977-1978 au condus la sinteza atractantului propriu, care a fost denumit Atratyp. Odată cu aceasta, clasica metodă a arborilor-cursă, aplicată de aproape un secol în  ţară şi care devine tot mai costisitoare, a început să cedeze locul metodei feromonale, caracterizată printr-o mare eficienţă biologică şi economică.

Doborâturi şi rupturi de arbori

Vânturile extrem de puternice şi căderile abundente de zăpadă, produse în perioada 6-8 martie 2002, au afectat păduri de răşinoase din 6 judeţe: Suceava, Harghita, Neamţ, Bistriţa Năsăud, Bacău şi Maramureş, producând doborâturi şi rupturi de arbori cuantificați la 5,36 milioane metri cubi în pădurile proprietate publică a statului şi 1,1 milioane mc în pădurile private sau proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale. În anul 2003, s-au înregistrat asemenea fenomene, însă de mai mică amploare şi în alte zone: Mureş, Neamţ, Bihor, astfel că volumul acestor doborâturi a crescut, ajungând la un total de 771,1 mii mc.

Principalii dăunători ai pădurilor de răşinoase afectate de doborâturi şi rupturi de vânt şi zăpadă sunt gândacii de tulpină din familiile Ipidae şi Scolytidae, care se localizează între scoarţă şi lemn sau în lemnul arborilor doborâţi, unde găsesc mediul prielnic pentru dezvoltare şi înmulţire. În cazul neexploatării arborilor doborâţi, pericolul infestărilor se accentuează în următorii 2 – 3 ani, când creşterea numerică a populaţiilor acestor dăunători este de 7 -10 ori, situaţie în care atacurile s-ar putea extinde şi la arborii pe picior din jurul focarelor, provocând uscarea acestora. Pentru prevenirea şi înlăturarea pericolelor menţionate, Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, a acţionat energic pentru evacuarea materialului lemnos din zonele calamitate, concomitent cu aplicarea măsurilor fitosanitare necesare, între care:

• punerea în valoare cu operativitate a masei lemnoase calamitate, urmată de licitarea, exploatarea şi evacuarea acesteia din pădurile afectate de doborâturi;
• amplasarea unui număr suficient de arbori cursă, selectaţi dintre cei doborâţi de vânt şi zăpadă;
• amplasarea de nade feromonale pentru capturarea şi distrugerea gândacilor de scoarţă;
• în situaţiile în care nu a fost posibilă evacuarea în totalitate din păduri a materialului lemnos doborât, s-a efectuat cojirea sau tratarea chimică a acestuia;
• supravegherea permanentă a pădurilor afectate de vânt şi zăpadă;

În plantaţiile tinere de răşinoase, se efectuează în principal depistarea şi combaterea dăunătorului Hylobius abietis, pe suprafeţe ce variază în jurul cifrei de 6.000 ha. Suprafaţa pădurilor de foioase în care se depistează insecte defoliatoare variază de la an la an, situându-se în jurul cifrei de 700.000 ha, iar în anul 1998 ajungând la peste 795.000 ha, suprafaţă constituită în cea mai mare parte din păduri de cvercinee, plopișuri şi salcete.

În vederea pregătirii şi desfăşurării în condiţii optime a campaniilor de combatere a omizilor defoliatoare, anual se stabilesc măsuri şi răspunderi concrete, antrenându-se în această acţiune personalul silvic cu atribuţii specifice şi toţi specialiştii în protecţia pădurilor din administraţia centrală a RNP-Romsilva şi ICAS.

Principalii defoliatori din pădurile de foioase împotriva cărora se aplică tratamente de combatere sunt Lymantria dispar, Tortrix viridana, Stereonichus fraxini, cotari (în familia cotarilor se încadrează specii din ordinul fluturilor – Lepidoptera, ce aparţin familiei Geometridae) sau complexe de defoliatori asociaţi. Majoritatea pădurilor ce se tratează anual sunt situate in Câmpia Româna, zona colinara a Olteniei şi Munteniei, în Dobrogea, Podişul Moldovei şi Lunca Dunării. În răchitării, plantaţii tinere de foioase şi regenerări naturale se aplică tratamente de combatere a insectelor şi a paraziţilor vegetali.

Lucrările de protecţie a pădurilor sunt obligatorii, în vederea menţinerii unei stări de sănătate corespunzătoare şi a gestionării durabile a fondului forestier naţional, aceste lucrări fiind deosebit de costisitoare. Pădurile proprietate privată, care în conformitate cu prevederile din Codul Silvic fac parte din fondul forestier naţional, necesită adesea lucrări de protecţie foarte costisitoare, pe care în general proprietarii nu le pot finanţa. Pentru evitarea răspândirii unor boli şi dăunători, care ar putea crea focare de înmulţire în masă ce ar afecta şi alte arborete, chiar pe cele administrate de stat, se impune iniţierea unui act normativ care sa reglementeze acordarea de subventii pe baza documentaţiilor întocmite de organele silvice.

Regenerarea pădurilor este una din activităţile prioritare ale Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Extinderea suprafeţei pădurilor se face prin: regenerarea tuturor suprafeţelor de pădure de pe care s-a recoltat masă lemnoasă, urmare aplicării tăierilor de produse principale, împădurirea terenurilor fără vegetaţie forestieră, care nu au alte folosinţe atribuite prin amenajament, reconstrucţia ecologică a terenurilor afectate de fenomene de degradate, aflate în administrarea regiei, precum şi a celor din afara fondului forestier.

Anual, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva parcurge cu lucrări de regenerare o suprafaţă de peste 14.000 ha în fondul forestier de stat aflat în administrarea sa. Creşterea suprafeţei ocupate de păduri, împădurirea terenurilor agricole afectate de diverse fenomene de degradare, reprezintă de asemenea priorităţi ale politicii silvice în România. Crearea de noi păduri capătă o pondere tot mai mare, efectele de protecţie, biodiversitate şi chiar recreere devenind în astfel de cazuri prioritate.

Surse: http://www.rosilva.ro

http://www.rosilva.ro/categorie.php?id=4

http://www.rosilva.ro/categorie.php?id=2

http://www.rosilva.ro/subcategorie.php?id=17&cat=6

http://www.greenpeace.org/romania/ro/

http://adisandu.ro/vegetarianism/ciuperci-comestibile-palaria-sarpelui-burete-serpesc/

http://www.econtext.ro/dosar–2/analiza/romania-sub-ascutisul-drujbei-cat-lemn-se-taie-in-fiecare-judet-din-romania-harta-defrisarilor.html

http://www.misiuneacasa.ro/am-o-padure––ce-ma-fac-cu-ea–.html

http://www.daunatori.info/05/omizile-cotarii/

http://www.bucovina-forestiera.ro/1995/1/mihalciuc.pdf