Fig. 1 Harta hidrografica si puncte recoltare

Proiectul a început să fie implementat în arealul siturilor Natura 2000 menţionate anterior, suprapus următoarelor localităţi: Certeze şi Bixad – judeţul Satu Mare şi Bistra, Bârsana, Rona de Jos, Rona de Sus, Bocicoiu Mare, Sighetu Marmaţiei, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Săpânţa, Remeţi şi Petrova – judeţul Maramureş (http://eeagrants-tisa.ro).

În toamna anului 2015, în cadrul proiectului menţionat, un grup de cercetători de la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie, format din cadre didactice, cercetători şi studenţi, a demarat un amplu program de investigaţie asupra problematicii şi arealului RO02-0013 – SIENPHCTS, în prima fază cu o etapă de laborator, urmată de câteva campanii proprii de observaţii şi măsurători în teren.

Rezultatele au fost remarcabile şi s-au concretizat în elaborarea unui consistent volum de informaţii, urmat de diseminare: referinţe bibliografice, baze de date statistice şi atribut, sinteze şi regionalizări, materiale cartografice ale parametrilor cercetaţi, participări la evenimente ştiinţifice naţionale şi internaţionale, publicări de articole ştiinţifice etc.

Una din tematicile de mare actualitate şi deosebit de importantă pentru ecosistemul din arealul de studiu a fost cea referitoare la calitatea apei. Studiul referinţelor de specialitate (articole ştiinţifice, rapoarte ale instituţiilor de specialitate – ex. Administraţia „Apele Române”, Agenţiile pentru Protecţia Mediului etc.), dar şi cercetările proprii, relevă modificări treptate, dar în sens pozitiv, în evoluţia parametrilor fizico-chimici. Legislaţia europeană şi cea naţională adaptată la noile cerinţe şi trenduri environmentale internaționale, au impus reglementări şi implementarea unor politici de mediu favorabile ecosistemelor locale, dar, în acelaşi timp, şi în armonie cu componenta antropică din zonele vizate.

La sfârşitul anului 2006 s-a sistat şi activitatea de extracţie şi prelucrare a minereurilor neferoase şi preţioase din bazinul Vişeului, iar perimetrele miniere au început să fie reabilitate şi conservate, însă de multe ori superficial şi ineficace (Ministerul Economiei, 2014; Vasilescu, et al., 2012; Smical et al., 2015). Rezultatul opririi activităţilor s-a concretizat, totuşi în scurt timp, într-o reducere vizibilă a concentraţiilor de metale grele în cursurile de apă din arealul studiat (Fe, Mn, Zn, Cu, Pb, Cd, Cr, Ni) (Fig. 2 – ex. Pb²⁺).

Fig. 2. Concentraţia Plumbului (Pb2+) în secţiunile de control aferente bazinului românesc al Tisei superioare în intervalul 1999-2011 (după Smical et al., 2015 cu modificări)

Cercetările proprii au confirmat, în general, evoluţia pozitivă a parametrilor fizico-chimici. Astfel, în condiţii normale de debite ale cursurilor de apă (măsurători în afara fazelor maxime şi minime ale scurgerii lichide), au fost observate încadrări în limitele normale ale parametrilor – ex. oxigenul dizolvat (Fig. 3), turbiditatea, pH-ul, salinitatea etc.

Fig. 3. Valorile oxigenului dizolvat măsurate în campaniile de teren în arealul PHCTS.

Situarea unor valori în afara limitelor admise (ex. O₂) poate fi pusă pe seama turbidităţii şi a temperaturii ridicate din timpul măsurătorilor, precum şi pe existenţa unor procese de descompunere a componentelor organice diverse cu consum de oxigen, în masa de apă, componente provenite din afluxul de pe bazin sau din dezvoltarea ecosistemului acvatic în perioada estivală. Acest aspect este confirmat şi de valorile pH-ului înregistrate pe parcursul campaniilor derulate (Fig. 4).

Fig. 4. Valorile pH-ului măsurate în campaniile de teren în arealul PHCTS.

Este de remarcat şi faptul că la toate consultările cu organismele de conducere locală, precum şi cu opinia publică din zonă, se observă o îmbunătăţire a atitudinii faţă de componenta environmentală din teritoriul studiat, existând disponibilitatea la colaborare pentru o dezvoltare durabilă şi ecologică a zonei, pe baza elementului tradiţional şi cu implementarea corectă a politicilor de mediu din partea statului român.

Analist teritorial,

Conf. univ. dr. Gheorghe ŞERRBAN

Este un fapt cunoscut cӑ oceanul planetar devine din ce în ce mai acid pe zi ce trece, din cauza emisiilor mari de dioxid de carbon (CO₂), provenite din activitatea omului. Aproximativ 25% din emisiile de CO₂, eliberate în atmosfera pӑmântului prin țevile de eșapament ale mașinilor sau coșurile de fum, ajung în oceanele lumii. Aici CO₂-ul declanșează o reacție chimicӑ ce duce la acidificarea apei din ocean. Cercetӑtorii estimeazӑ cӑ aciditatea oceanului a crescut cu 29% de la începutul revoluției industriale și până în prezent. Dacӑ ritmul de emisii de gaze cu efect de serӑ nu va încetini, oceanul planetar și-ar putea dubla sau chiar tripla aciditatea până  în anul 2100, ceea ce ar putea reprezenta un dezastru pentru ecosistemele marine și pentru alimentația noastră.

“Atunci când CO₂ ajunge în apa oceanului, au loc reacții chimice ce reduc pH-ul apei”, conform National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA). Carbonatul de calciu sub formӑ de minerale, de obicei abundent în zonele marine în care se gӑsesc și organisme vii, este baza scheletului și a cochiliilor multor organisme marine, de la stridii până  la corali. Cu toate acestea, acidificarea afectează  capacitatea organismelor marine de a produce și de a-și menține cochiliile. Procesul nu va afecta doar alimentația omului; acesta începe sӑ afecteze viața marinӑ ȋncӑ de la capӑtul inferior al lanțului trofic marin, unde sunt incluse organismele marine mici.

Recifele de corali din întreaga lume se confruntӑ cu un risc mai mare decât crustaceele în ceea ce privește acidificarea oceanelor. Acestea necesitӑ un nivel mult mai ridicat de carbonat de calciu pentru a-și construi scheletul. Aciditatea încetinește procesul prin care coralii își construiesc scheletul și, de asemenea, scade elasticitatea acestora, ceea ce poate duce la erodarea lor iar mai apoi la dispariția coralilor. Acest lucru ar însemna un dezastru pentru mediu, având în vedere faptul cӑ aproximativ 1 milion de specii marine depind de corali pentru a supraviețui.

Conform Natural Resources Defense Council (NRDC), o asemenea dispariție ar afecta întreg mediul marin și ar avea un impact social profund, în special în industriile de pescuit și turism. De altfel, pierderea coralilor ar determina reducerea protecției care aceștia o oferӑ comunitӑṭilor de coastӑ împotriva furtunilor și uraganelor, care ar putea lovi ṭӑrmul cu o putere mai mare.

Cercetӑtorii lucreazӑ la strategii pentru a proteja acvacultura de la alte pierderi cauzate de apa acidӑ, dar orice efort la scarӑ largӑ pentru ȋncetinirea acidificӑrii apelor ar însemna eliminarea treptatӑ a combustibililor fosili. Alimentarea mașinilor și ȋncӑlzirea caselor noastre necesitӑ arderea combustibililor fosili, care generează  emisii de gaze cu efect de serӑ, care la rândul lor duc la acidificarea oceanului planetar. Trecerea la surse de energie regenerabile, precum cea solarӑ, eolianӑ, biomasӑ ș.a., este o parte necesarӑ a strategiei de a contracara acidificarea oceanelor.

Surse informaṭii: http://www.descopera.ro/dnews/9168293-oceanele-terrei-s-au-acidificat-mai-mult-in-ultimii-200-de-ani-decat-in-precedentii-21000; http://www.ecomagazin.ro/info/acidificarea-oceanelor/; http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/2006-05-12/acidificarea-oceanelor.html; http://www.stiintasitehnica.com/acidificarea-din-prezent-a-oceanelor-este-fara-precedent_1231.html; http://ecologienutritiesisanatate.blogspot.ro/2012/04/acidificarea-oceanelor-ar-putea-lasa-1.html; http://www.scienceworld.ro/oceanele-se-acidifica-in-ritm-accelerat-11766.html

Surse foto: http://www.descopera.ro/galerii/9168293-oceanele-terrei-s-au-acidificat-mai-mult-in-ultimii-200-de-ani-decat-in-precedentii-21000; http://www.scienceworld.ro/pictures/2012/03/04/284.jpg

Fiecare moneda are doua fete, de aceea nu voi omite cateva dintre implicatiile capturarii si stocarii dioxidului de carbon in oceane.

Cum ar fi modificarea pH-ului. Valorile normale ale acestui parametru in apa de la suprafata marilor si a oceanelor sunt cuprinse intre 8.0 – 8.2, scazand la 7.7 – 7.8 in apele de adancime. In unele medii tropicale, valorile pH-ului pot varia zilnic intre 7.3 – 9.5 ca rezultat al adaosului de materie biologica. Introducerea directa a unor cantitati mari de dioxid de carbon in apele de mare adancime poate modifica semnificant pH-ul mediului acvatic la nivel local.

Se anticipeaza si o inaltare a dioxidului de carbon liber in apele de suprafata. Mai mult, daca dioxidul de carbon contine impuritati precum oxizi de sulf si de azot, urme de metale si chimicale organice (ceea ce este foarte probabil, deoarece reprezinta un reziduu industrial) impactul asupra pH-ului va trebui reconsiderat.

Ecosistemele de mare adancime, mai ales in termeni ecologici, sunt foarte putin intelese, insa parerile ce le considerau omogene, putin populate si cu o biodiversitate redusa au fost puse sub semnul intrebarii de descoperirea coralilor de apa rece, a speciilor ce vietuiesc in fisurile hidrotermale sau pe muntii oceanici, etc.

Reducerea pH-ului pe o zona extinsa va avea probabil un impact apreciabil asupra organismelor acvatice, deoarece dioxidul de carbon produce scaderea pH-ului nu doar in apa in care este introdus, ci si in tesuturile si fluidele interne ale vietuitoarelor. Efectele pot fi acute si reprezentate de impacte metabolice si reproductive cronice. Se considera ca viata in apele de adancime ale oceanului a evoluat intr-un mediu stabil din punct de vedere al conditiilor fizico – chimice si poate fi slab pregatita pentru a se adapta sau pentru a preveni schimbarile aparute.

Pe langa cele descrise mai sus, numeroase vietuitoare marine au carapacea sau structura scheletica formata pe baza carbonatului de calciu. Acesta este dizolvat de dioxidul de carbon din apa. Prin urmare, coralii de la mare adancime si molustele bivalve, printre alte organisme, sunt vulnerabile. Datorita procesului de neutralizare a CO₂ in reactie cu sedimentele calcaroase pot avea loc schimbari si in fauna bentonica.

Daca parasim mediul acvatic si ne intoarcem pe uscat solutia oferita poarta numele de geosechestrare sau stocarea a carbonului in formatiuni geologice. Ca locuri de stocare au fost sugerate campurile petrolifere, campurile gazeifere, formatiunile saline, zacamintele de carbuni neexploatabile si formatiunile bazaltice subterane infiltrate cu apa sarata.

Uneori, CO₂ este injectat in campurile petrolifere aflate in declin, pentru cresterea recuperarii titeiului.  Aceasta este o optiune atractiva deoarece costurile de depozitare pot fi partial compensate prin vanzarea cantitatii suplimentare de titei extras. Dezavantajele campurilor petrolifere vechi sunt distributia lor geografica si capacitatea lor limitata, precum si faptul ca arderea ulterioara a petrolului suplimentar astfel recuperat va compensa in mare masura sau in totalitate reducerea emisiilor de CO₂.

Stratele neexploatabile de carbune pot fi utilizate pentru stocarea CO₂ , deoarece CO₂ se absoarbe la suprafata carbunelui. Totusi, fezabilitatea tehnica depinde de permeabilitatea stratului de carbune. În procesul de absorbtie carbunele elibereaza metanul adsorbit in prealabil, iar metanul poate fi recuperat.

Formatiunile salifere contin saraturi puternic mineralizate si pana in prezent nu s-a considerat ca ar putea aduce vreun beneficiu omului. Principalul avantaj al acviferelor saline este potentialul lor larg de stocare volumetrica si ocurenta lor frecventa, iar dezavanatajul major este faptul ca sunt putin cunoscute facand referire la campurile petrolifere.

In cazul siturilor de stocare geologica bine alese, proiectate si administrate, IPCC estimeaza ca CO₂ ar putea fi captat pentru o durata de milioane de ani, iar site-urile ar putea retine peste 99% din CO₂ injectat timp de peste 1.000 de ani.

Impactul potential al acestei solutii nu poate sa fie neglijat. Scurgeri din rezervoarele naturale de CO₂ si efectele produse au fost documentate. De exemplu impactul scurgerii CO₂ magmatic in S.U.A., Mammoth Mountain a fost asfixierea oamenilor in faza initiala si ulterior distrugerea a largi zone impadurite datorita concentratiilor ridicate de CO₂ din sol. In cazul stocarii CO₂ de provenienta antropogenica se pot introduce in subteran si alte gaze a caror scurgere trebuie luata in considerare in evaluarea impactului.

Un aspect ce a primit putina atentie este afectarea ecosistemelor ce se dezvolta in sol la adancimi mai mari. Investigarea coloniilor microbiale si a interactiunilor ecologice dintre acestea si alte organisme din sol este restransa. Luand in considerare posibila biomasa a acestor comunitati (bazat in mod simplu doar pe volumul habitatului pe care l-ar putea ocupa) estimarea consecintelor este greu de realizat.

Unele lucrari presupun ca sistemele microbiale formate la adancimi mari ale solului sunt definite de conditii fizico – chimice omogene ale mediului si ca viata microbiala este reaspandita in intreaga crusta terestra, incluzand sistemele cu temperaturi extreme. Functiile acestor comunitati sunt necunoscute, de aceea se poate afirma ca impactul asupra lor poate fi substantial, insa consecintele vor fi in cea mai mare parte neintelese.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine, dar si de colaboratori, va invit sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre.

Webografie:

Greenpeace – Paul Johnston, David Santillo, Carbon Capture and Sequestration: Potential Environmental Impacts

CO2club – Captarea si stocarea Co2

Surse foto:

http://jordinisip.com/illustration/editorial/new_scientist

http://homepages.abdn.ac.uk/nathist.museum/treasures/coral.php

http://climatelab.org/carbon_capture_and_storage