Le Bărăgan et la Moldavie sont les deux régions les plus affectées par les tempêtes de neige et le blizzard, à cause de l’absence d’une protection face aux vents froids qui soufflent du nord-est, Le paysage plat, typique pour les plaines, permet à la neige de former des banques assez grands pour bloquer le trafic, et la vitesse du vent dépasse parfois 90km/h. Evidemment, ce ne sont pas les meilleures conditions pour conduire une voiture, par exemple sur l’autoroute A2, une des voies routières affectées chaque année par de telles problèmes.

L’autoroute A2 à l’ouest de Dragalina, sans aucun rideau forestier de protection.

Mais je vous propose de regarder plus attentivement la route. Et je vous conseille, afin d’éliminer toute doute quant à la qualité des informations présentées dans l’article, d’ouvrir Google Maps et de faire une promenade virtuelle au long de l’autoroute A2, dite aussi l’autoroute du Soleil (dans le cas ou vous n’avez déjà passé sur cette route). Est-ce que vous remarquez quelque chose ? Bien sûr, vous ne verrez aucune forêt. Et cette absence n’est pas du tout un accident isolé : les forêts ou les rideaux forestiers de protection n’existent pas dans les zones affectées chaque hiver par les blizzards. Les routes passent par des champs ouverts, entourés par des cultures agricoles, sans aucun rideau forestier de protection pour retenir la neige et réduire la vitesse du vent.

Le rôle des rideaux forestiers a été débattu depuis longtemps dans la littérature de spécialité (une brève histoire, en roumain, peut être trouvée ici et des informations sur le système national des rideaux forestiers sont disponibles ici). De plus, les rideaux forestiers sont définis comme un bien d’intérêt général et font aussi l’objet d’une loi de 2002 (L 289).

Les dispositions de la loi mentionnée en haut sont très claires, y compris en ce qui concerne les rideaux et cordons qui protègent les voies de communication : les rideaux forestiers pour la protection des voies de communication et de transport sont établis d’un côte et de l’autre de la voie, sur les portions qui sont affectées fréquemment par des neiges abondantes (l’article 6), la nécessite de leur établissement se fonde sur des études effectués dans le cadre les institues de recherche en sylviculture, par des personnes morales attestées (l’article 7) et leur création est obligatoire pour les personnes physiques ou morales qui détiennent des terrains visés par les études mentionnés antérieurement (l’article 8). Autrement dit, les autorités publiques dans le domaine de la sylviculture ont l’obligation de créer des rideaux forestiers, même en absence de l’accord du propriétaire d’un terrain, cas dans lequel ROMSILVA doit commencer la procédure d’expropriation (Chapitre III). Dans le cas où les propriétaires sont d’accord avec l’établissement des forêts de protection sur leurs terrains, ils bénéficient d’une série d’avantages, tels que des compensations en argent, la possibilité de valoriser les produits de la forêt (bois, fruits, champignons etc.), des facilités fiscales etc.

Et, par conséquence, pourquoi est-ce que les rideaux forestiers n’existent pas ?

Nous ne continueront pas avec l’interrogation sur ce sujet, mais je voudrais simplement énumérer quelques avantages de ces forêts, bien qu’évidents, dans l’espoir que cette liste sera une source d’inspiration pour ceux qui ont le pouvoir de faire quelque chose sur le sujet de notre article et que, dans quelques années, nous pourrons conduire sur des routes mieux protèges, même pendant l’hiver, quand il neige :

•  La protection des terrains agricoles et des villes/villages face aux facteurs météorologiques extrêmes;
•  L’amélioration du microclimat local;
•  La protection du sol contre l’érosion;
•  L’équilibre des circuits hydrologiques;
•  L’augmentation de la biodiversité locale;
•  La capture du monoxyde de carbone et des poussières générées par le trafic et l’amélioration de la qualité de l’air;
• La limitation de la pollution phonique;
• La création d’une source d’exploitation du bois et des produits secondaires des forêts;

Et, bien sûr, la diminution de l’impact négatif des phénomènes météo extrêmes sur l’infrastructure et les voies de communication.

Sources des infos: 1, 2.

Sources des photos: 1, 2, Google Maps 2017.

Article écrit par Magda Baidan et traduit par Mihail Mitoșeriu.

Bărăganul şi Moldova sunt două zone afectate în mod deosebit de furtunile de zăpadă şi de viscol, nefiind protejate de vânturile reci care vin dinspre nord-est. Relieful plat, de câmpie, face ca zăpada viscolită să se aşeze în troiene, care pot avea înălţimi suficient de mari pentru a întrerupe traficul, iar viteza vântului poate depăşi 90 km/h. Evident, nu sunt condiţii ideale pentru condus, de exemplu, pe autostrada A2, una din axele afectate anual de aceste probleme.

Autostrada Soarelui la vest de Dragalina, lipsita de cordoane forestiere de protectie.

Însă, haideţi să privim mai îndeaproape acest drum. Şi vă îndemn, ca să nu aveţi nici o îndoială asupra calităţii informaţiilor prezentate în acest articol, să deschideţi Google maps şi să vă plimbaţi, virtual, de-a lungul autostrăzii Soarelui (în cazul în care nu aţi avut ocazia de a vă plimba pe ea de-adevăratelea). Remarcaţi ceva? Nu veţi remarca, în mod sigur, vreo pădure. Iar situaţia este departe de a fi singulară: pădurile sau aliniamentele de protecţie practic nu există în zonele afectate, iarnă de iarnă, de viscol. Drumurile se găsesc în câmp deschis, înconjurate de terenuri agricole, fără perdele forestiere de protecţie care să poată reţine zăpada şi diminua viteza vântului.

Rolul perdelelor forestiere a fost îndelung dezbătut în literatura de specialitate (un scurt istoric, aici şi informaţii despre sistemul naţional de perdele forestiere, aici). Mai mult, perdelele forestiere constituie, în România, un bun de interes general şi sunt chiar subiectul unei legi din 2002 (L 289).

Prevederile acesteia sunt deosebit de clare, inclusiv în ceea ce priveşte perdelele şi cordoanele al căror scop este protecţia căilor de comunicaţie: perdelele forestiere pentru protecţia căilor de comunicaţie şi de transport se înfiinţează de o parte sau de alta a acestora, pe porţiunile afectate frecvent de depuneri masive de zăpadă (Art 6), necesitatea înfiinţării lor se fundamentează pe bază de studii întocmite de institute de cercetare silvică, de către persoane juridice atestate (Art 7) şi este obligatorie pentru persoanele fizice şi juridice ale căror suprafeţe au fost cuprinse în studiile menţionate (Art 8). Cu alte cuvinte, autorităţile publice din domeniul silvic au datoria de a înfiinţa perdele de protecţie, chiar şi fără acordul proprietarului terenului, caz în care Romsilva are datoria de a demara procedura de expropriere (Cap III). În cazul în care proprietarii sunt de acord cu crearea de păduri de protecţie pe terenurile lor, ei beneficiază de o serie de avantaje, printre care compensaţii băneşti, posibilitatea de a valorifica bunurile (material lemnos, fructe, ciuperci, etc.) din pădure, scutiri de taxe, etc.

Şi atunci, de ce lipsesc?

Nu ne vom interoga mai mult decât atât pe tema lipsei lor, ci vom lista, pur şi simplu, câteva dintre beneficiile acestor păduri, oricât ar fi ele de evidente, cu speranţa că această listă va constitui o sursă de inspiraţie pentru cei care au un cuvânt de spus în această problemă şi că, în câţiva ani, vom putea conduce pe drumuri mai ferite, chiar şi când… ninge iarna:

-          Protecţia terenurilor agricole şi a localităţilor de factorii climatici extremi;

-          Ameliorarea microclimatului local;

-          Protecţia solului împotriva fenomenelor de eroziune;

-          Echilibrarea circuitelor hidrologice;

-          Creşterea biodiversităţii locale;

-          Înmagazinarea de dioxid de carbon şi pulberi, în special din transport şi creşterea calităţii aerului;

-          Limitarea poluării fonice;

-          Sursa de exploatare a masei lemnoase şi a produselor secundare;

Şi, desigur, diminuarea impactului negativ al fenomenelor meteo extreme asupra infrastructurilor şi cailor de comunicaţii.

Surse info: 1,2.

Surse foto: 1, 2, Google maps 2017.

Gabriela Moroșanu: Care au fost schimbările produse în practicarea agriculturii în sudul județului Dolj în ultimele două decenii?

Constantin Moroșanu: Agricultura practicată în această regiune este în bună măsură tradiţională, puţine schimbări survenind de-a lungul timpului. Peisajul de aici este dominat de păşuni şi păduri de foioase, terenurile arabile fiind mici ca dimensiuni şi răspândite pe suprafeţele întinse de vegetaţie nativă…

G.M.: Cum resimțiți în general modificările asupra mediului și, mai precis asupra capacității ecosistemelor agricole de a susține o agricultură la același nivel ca înainte?

C.M.: Efectele negative ale omului asupra biodiversităţii sunt deocamdată, din punct de vedere statistic, substanţial reduse în general în Europa de Est faţă de cea de Vest. Pe de altă parte, această regiune culturală tradiţională, şi în consecinţă şi biodiversitatea ei unică ar putea să dispară în viitorul apropiat, dacă va fi intensificată exploatarea terenurilor. O problemă la fel de mare pentru ecosistemele agricole a fost și continuă să fie lipsa unei coeziuni între proiectele de realizare a infrastructurii și de extindere a localităților cu modul defectuos de implementare a lor, pe de-o parte, nerespectând termenele, iar pe de alta, neținând cont de permisivitatea elementelor naturale, punând la risc modul sau mecanismul lor normal de funcționare.

G.M.: Considerați că intruziunea factorului uman în teritoriu a afectat peisajul agricol și în zona din sudul județului Dolj, pe care ați avut-o în grijă în anii în care ați funcționat ca primar al Comunei Ostroveni…care ar fi principalele efecte?

C.M.: Urmarea va fi fragmentarea peisajului şi deteriorarea generală a habitatelor rămase. Experții trebuie să pledeze pentru găsirea unui echilibru între dorinţa legitimă pentru infrastructuri mai bune şi recolte mai mari în agricultură pe de o parte, şi efectele folositoare ale exploatării extensive a terenurilor pe de altă parte. În opinia mea această provocare ar trebui înţeleasă ca o şansă de a nu repeta şi în Europa de Est greşelile făcute în Europa de Vest.

G.M.: Făcând o paralelă între tehnicile agricole din micile gospodării din zilele noastre și cele aplicate în timpul existenței agriculturii colective, există diferențe de uz ecologic?

C.M.: Atât ceea ce se numea ”Agricultură ecologică” pe vremuri, cât și cea practicată acum nu au cum să existe în lipsa unui minim tratament chimic. Fără tratament chimic modest, cu aplicarea unor doze de îngrășăminte naturale – gunoi de grajd fermentat – nu obținem cantitatea optimă de produse agricole, în ciuda solului fertil de care ne bucurăm în această parte a țării. Toți care fac agricultură ecologică nu sunt sinceri dacă susțin că nu se ajută de nimic,  pentru că dacă, spre exemplu, însămânțezi porumb, ai nevoie de gunoi de grajd, altfel în loc să crească știuletele corespunzător parametrilor de productivitate a soiului, soi care asigură în condiții de tratament chimic până la 900-1100 boabe, se va obține o cantitate mult diminuată, inevitabil, indiferent de cât de fertil este solul. Dacă nu se aplică tratament chimic și se merge pe un așa-zis ”porumb ecologic” și dacă poți totuși să asiguri cantități corespunzătoare de gunoi de grajd fermentat, producțiile se pot totuși apropia. Insă cultura de porumb netratată nici chimic și nici asigurată cu îngrășăminte naturale poate să degenereze și producțiile să fie foarte mici, sub 1000 kg/ha. În aceste condiții, să cultivi porumb fără să i se asigure nici un tratament chimic, costurile de producție sunt extraordinar de mari, iar producția realizată nu poate acoperi nici măcar cheltuielile făcute.

G.M.: Ne puteți estima cam până la ce nivel de exploatare a terenului se poate practica agricultura ecologică?

C.M.: La nivelul satelor din sudul Câmpiei Olteniei, în general, se practică de mulți țărani o agricultură ecologică pe suprafețe mai mici, în sistem gospodăresc. În sistem legumicol, obținerea de tomate ecologice (foto jos), spre exemplu, pe suprafețe mai mici până la 200 Ar, asigurându-i-se îngrașăminte naturale, se pot obține tomate aproape de nivelul celor tratate chimic. Adică tomate uniforme, fără să fie pătate, sau fără putregai. Pentru cultura de ardei, mai ales cel iute și cu teaca până la 8-10 cm, se obține ușor pe suprafețe mici producția necesară țăranului, însă la ardeii Kapia, ardeii grași sau gogoșari, fără asigurarea unei cantități corespunzătoare de îngrășăminte naturale fermentate, plantele rămân mici, iar producția de ardei nu e conformă soiului, este neuniformă, tecile sunt zbârcite. Varza – soiul Gloria de Buzău (vezi foto sus)– o legumă comună în gospodăriile doljene, cultivată pe suprafețe mici și asigurându-i-se cantitățile necesare de îngrășăminte naturale fermentate, va avea o producție uniformă, aproape de soiul ei (ca mărime) și va rezista foarte bine tăiată și murată la o temperatură sub 10 grade Celsius.

G.M.: Când vorbiți de îngrășăminte naturale, la ce vă referiți? Există unele ”rețete” specifice zonei pentru obținerea lor?

C.M.: Mai mult sau mai puțin. Dar ca exemplu, cocenii tocați – sub brazdă – fermentează și sunt folosiți ca și îngrășământ natural. La cultura de porumb, din resturile vegetale, se pot asigura cantități apreciabile de îngrășăminte daca resturile vegetale sunt bine tocate și concomitent suprafața respectivă să fie arată.

G.M.: Cunoașteți bine terenurile din sudul județului Dolj și ați precizat că sunt unele dintre cele mai fertile din țară, dar știm cu toții că oricât de bun este un anumit tip de sol, dacă este utilizat intens, fără respectarea anumitor reguli agrotehnice, nu mai dă același randament în timp. Ați putea enumera câteva din tehnicile agricole de îmbunătățire a performanței solului, în zona dumneavoastră?

C.M.: Cea mai importantă este rotirea culturilor (să nu se facă monocultură). Fertilizarea cu gunoi de grajd cu cel puțin 10 tone/ha, fertilizarea culturilor cu NPK (Azot – Fosfor – Potasiu) sunt și ele câteva tehnici foarte uzitate în această parte a țării. O regulă de aur, aș putea spune, este să nu se dea foc resturilor vegetale, deoarece acestea ajută la reglarea structurii solului, humusul ținând glomerulele în pământ. De asemenea, arderea vegetației ruderale de pe sol este o mare greșeală comisă foarte des, iar rezultatul se răsfrânge nu numai asupra resturilor vegetale care se doresc a fi îndepărtate, ci și asupra gâzelor și râmelor care contribuie la regenerarea continuă a solului. Introducerea în subsol prin arătură a resturilor vegetale este o soluție la problema scăderii cantității de humus de pe un teren arabil. Dacă se poate, aceste resturi este bine să fie tocate, iar cocenii adăugați și ei, acolo unde sunt în plus pentru animale.        

G.M.: Presupun că atât în anii în care ați fost primar al Comunei Ostroveni, cât și în cei ce au urmat, ați fost martorul măcar a câtorva evenimente negative răsfrânte asupra productivității solului, fie ele naturale sau induse de om…Care sunt formele de degradare a solului în zona în care locuiți?

C.M.: Scăderea fertilității prin practicarea monoculturii este cea mai periculoasă formă de degradare în zona de sud a Olteniei, aș putea spune. De altfel, o altă formă de degradare este cea constând în dezechilibrul chimic dintre principalii componenți activi ai solului, complexul NPK. Și aceasta pentru că agricultorii nu cunosc științific intrările și ieșirile de substanțe chimice într-un ciclu de creștere a unei anumite plante. Spre exemplu, după fasole, poți pune grâu și, astfel, solului nu îi mai trebuie azot adus pe cale artificială. Pentru cultivarea leguminoaselor în alternanță cu grâul nu trebuie modificată cantitatea deja existentă de NPK. Folosirea abuzivă a azotului nu mai menține echilibrul dintre cele trei substanțe (azotul dă creștere vegetativă, fosforul dă calitate – maturizare și creștere uniformă și potasiul menține echilibrul între cele două elemente). Nu în ultimul rând, deflația este al doilea vector de degradare a solului, pentru că transportă nisipul pe terenul bun și cu toții știm cât de mult s-a extins până acum peisajul cu dune ale Olteniei și ce efecte are asupra producției agricole. Deflația, survenită și pe timp de secetă, usucă masa vegetativă.

G.M.: Cum se realiza înainte gestionarea acestor riscuri asupra învelișului edafic și cât de eficiente sunt măsurile luate în zilele noastre, comparativ cu cele pe care le aveați în vedere în timpul regimului socialist?

C.M.: Se plantau perdele de protecție. Acestea stăvileau vânturile care bat permanent de la V (dinspre Calafat) la E (spre Corabia), ce pot ajunge și la înălțimi de 10 m. Actualmente, tot ce pot remarca este legat de gestionarea proastă a suprafețelor forestiere rămase.

G.M.: Considerați că agricultura din sud-vestul Câmpiei Olteniei merge pe un făgaș bun? Cum ați caracteriza-o comparativ cu cea practicată în alte zone ale țări, la ora actuală?

C.M.: Proprietarii de pământ în această zonă au un mare dezavantaj că fosta organizare prin OCT (Oficiul de Cadastru al Teritoriului), la împărțirea pământului, a divizat fostele tarlale în sute de bucăți, de la 5 Ar până la max 1 Ha. Nu spun asta pentru că sunt nostalgic după vechiul regim, dar împărțirea aceea avea un raționament logico-științific. Fărâmițarea solelor mari până în 1989 a determinat o agricultură de subzistență, cu culturi neuniforme și producții infime. Mecanizarea e făcută de particulari, care nu au niciun interes să mențină o arătură bună, un agrofond bun, la doar două degete în pământ aruncând sămânța. Agronomii de la primării nu mai calcă pe pământ, iar terenurile productive de odinioră se transformă din ce în ce mai mult în pârloage agricole.

G.M.: Ca economist, dar și ca fin cunoscător al problemelor agricole, ce îmbunătățiri ați aduce sectorului agricol din zona dvs.?

C.M.: În primul rând reonstituirea perdelelor de protecție, apoi unificarea proprietăților și crearea de sole până la 50 Ha, pe care se pot aplica tehnologiile actuale sau în perspectivă moderne. Reconstrucția și repararea sistemelor de irigații cu apa din Dunăre și din pământ prin fântâni de adâncime ar fi un antidot foarte eficient contra secetelor frecvente din această zonă.

G.M.: În măsura în care sunteți la curent cu programele agricole implementate în ultimii ani în sudul județului Dolj, care ar fi punctele lor tari și care ar fi cele slabe?

C.M.: Îmi pare rău că nu mai e nimic valabil din ce se practica în trecutul nu foarte îndepărtat. Nu avem nevoie neapărat de o agricultură competitivă, ci de una necesară pentru hrana oamenilor și a animalelor. Suprafețele cultivate trebuie să dea producții constante, iar obținerea lor nu poate fi făcută decât prin fertilizare, irigare și lucrări agricole de bună și foarte bună calitate și făcute la timp. Degeaba cultivi mai târziu, pentru că se mărește paguba. Îngrășămintele nu se aplică nici prea târziu, în iunie la grâu, sau la porumb în august, dar nici prea devreme. În luna martie ploile puternice dau naștere procesului de levigare, prin care îngrășământul ajunge în pânza freatică și cresc nitriții în apa de consum. Îngrășămintele se dau când pleacă vegetația în creștere, la irigat, exact înainte, iar la neirigat, după ploaie. Se poate și după irigat, dar e greu de mers pe terenul umezit, dar se poate face în aceeași zi, la interval de câteva ore. Substanțele chimice la ploaie sunt volative – dispar din cauza razelor de soare și rămâne numai liantul, substanța activă e transportată afară din complex, iar productivitatea scade.

G.M.: Vă mulțumesc pentru amabilitatea de a  răspunde la întrebările adresate!

Defrişările abuzive, gestiunea deficitară a terenurilor (supracultivarea, practici nepotrivite de irigaţii), coroborate cu schimbările climatice (reducerea cantităţilor de precipitaţii, modificarea regimului acestora, încălzirea climei şi intensificarea vânturilor, acestea din urmă mărind evaporaţia şi uscarea plantelor) sunt premise ale conturării acestui fenomen de deşertificare, un hazard economic complex definit de Convenţia ONU pentru Combaterea Deşertificării drept “degradarea terenurilor din zonele aride, semiaride şi subumid-uscate ca rezultat al acţiunii diferiţilor factori, inclusiv ai schimbărilor climatice, precum şi datorită activităţilor umane”.

Deşertificarea este în primul rând o problemă de dezvoltare sustenabilă, iar România face parte din cele 110 ţări de pe glob în care se înregistrează zone potenţial afectate de deşertificare, ca rezultat al perioadelor frecvente, lungi şi accentuate de secetă, datorate în principal dezechilibrelor apărute în caracteristicile climei, dar şi reducerii severe a suprafeţei ocupate de vegetaţia forestieră în regiunile de câmpie şi de dealuri joase.

Sursa    foto

Perioadele de secetă îndelungată şi accentuată sunt puse în evidenţă de regulă de o serie de fenomene, precum degradarea solurilor (prin eroziune în suprafaţa, aridizare, salinizare şi alcalinizare), reducerea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie, fapt ce conduce la intensificarea radiaţiei solare şi implicit la creşterea albedoului, amplificarea efectelor vânturilor puternice, prin crearea furtunilor de praf, atât de problematice pentru sănătatea umană, sărăcirea orizonturilor superioare ale solurilor în materie organică şi elemente nutritive, diminuarea resurselor de apă etc.

 Perdelele forestiere de protecție – măsură ameliorativă de contracarare a efectelor deșertificării

Ce sunt aceste perdele forestiere şi cum pot ele combate procesul de deşertificare şi fenomenele asociate? Răspunsurile le găsim în conţinutul Hotărârii de Guvern nr. 1343/ 2007 pentru aprobarea înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie a câmpului în judeţele Constanţa, Ilfov şi Tulcea.

Sursa foto   

Formaţiuni cu vegetaţie forestieră, cu lungimi diferite, dar lăţimi relativ înguste, amplasate la o anumită distanţă unele faţă de altele, perdelele forestiere au scopul de a proteja un obiectiv, împotriva efectelor unor factori perturbatori, dăunători, de ameliorarea a climatului local şi a regimului hidric edafic.

În cazul redresării condiţiilor de mediu prin acţiuni specifice de reconstrucţie ecologică sau ameliorare, ideea de bază promovată este aceea a conexiunii dintre acestea şi activitatea agroindustrială desfăşurată în vecinătate, prin crearea unui echilibru sănătos între managementul agroindustrial şi ecologie, cu beneficii pe termen lung aduse elementelor de mediu. Reţeaua de perdele forestiere trebuie concepută prin prisma realizării unei împărţiri judicioase a zonelor cu diferite activităţi economice, agricole, industriale, rezidenţiale, delimitate prin aceste perdele.

 Creşterea producţiei agricole. Perdelele forestiere reduc evaporaţia şi transpiraţia plantelor, astfel ca producţia agricolă în câmp creşte cu până la 20%, chiar dacă o porţiune din teren este ocupată de perdele. Cercetările au estimat că ponderea optimă a suprafeţei ocupate de perdelele forestiere este între 4 şi 6% din suprafaţa câmpului agricol. În cazul aşezărilor umane din regiuni cu climă temperată, perdelele forestiere reduc necesităţile de încălzire a locuinţelor cu 10-20%. Deşi beneficiile perdelelor forestiere sunt evidente când acestea ating o înălţime considerabilă (în jurul vârstei de 10 ani), efectul se manifestă pe toată perioada existenţei lor.

Stocarea carbonului. Fiecare 100.000 ha de perdele forestiere plantate, care ar reprezenta 40 de milioane de arbori, stochează aproximativ 5.000 tone CO₂ la vârsta de 20 de ani, cantitate care va creşte odată cu vârsta arborilor. Pe lângă stocarea carbonului în arborii din perdelele forestiere, rezultă şi economisirea (compensarea) energiei prin reducerea combustibililor folosiţi. În cazul unei perdele forestiere de protecţie a câmpului agricol, neutilizarea agricolă a terenului ocupat de acestea reprezintă folosirea unei cantităţi mai mici de combustibil pentru culturile agricole.

Reducerea temperaturii aerului. Vara, efectul de răcire a aerului într-o zonă cu vegetaţie forestieră depăşeşte 3⁰C. Considerând că scăderea temperaturii cu 1⁰C este echivalentă cu o creştere a poziţiei altitudinale cu 200 m, rezultă că într-o zonă împădurită, microclimatul de sub coronament este similar cu cel dintr-o zonă fără arbori situată la altitudinea de 600 m. Efectul de răcire este datorat nu numai diminuării radiaţiei de către stratul de frunze ale arborilor, ci şi evaporării prin frunze, care foloseşte în medie 60-75% din energia de radiaţie pentru transpiraţie.

Radiaţia solară sub coroanele arborilor este de aproape 9 ori mai mică decât în locurile deschise. În consecinţă, la adăpostul unei plantaţii compacte de arbori, radiaţia solară reprezintă, în funcţie de compoziţie, vârsta şi desimea acesteia, până la aproape 40% din radiaţia din teren deschis.

Rolul sanitar-igienic al perdelelor forestiere consta în faptul că în porţiunile umbrite de arbori radiaţia calorică este cu 5,0⁰C mai mică decât la umbra clădirilor şi mult mai apropiată de limitele optime de confort termic (17,2-21,7⁰C).

Ridicarea umidităţii aerului. Reducerea temperaturilor ridicate datorită prezenţei arborilor este asociată cu o creştere a umidităţii aerului cu aproximativ 18%, îndeosebi la sfârşitul ciclului diurn. Ridicarea umidităţii atmosferice se datorează capacităţii de evaporare a masei foliare, care este de 10 ori mai mare în comparaţie cu un teren lipsit de vegetaţie. Umiditatea aerului sub coronamentul arborilor se caracterizează printr-o amplitudine cu 45% mai mică decât în teren descoperit.

Arborii sunt necesari şi pentru a utiliza excesul de apă din precipitaţii, care altfel este eliminată greu numai prin evaporare, în condiţii de relief plan (funcţia de drenaj biologic).

 Reducerea luminii directe şi a celei reflectate. Lumina prea intensă, orbitoare, provenită de la soare sau de la suprafeţele reflectante, naturale ori artificiale, poate fi redusă atunci când arbori de talie corespunzătoare la maturitate, cu un anumit profil şi o anumită densitate a coroanei, sunt plantaţi în apropierea anumitor obiective social-economice. Frunzişul şi ramurile dese reduc considerabil intensitatea luminii. Coroanele rare ale arborilor din specii de foioase, precum şi ale unor arbuşti care au la maturitate coroane mai transparente sau frunzişul căzut în perioada de toamna-iarna, filtrează şi reduc moderat lumina solară prea puternică.

Stimularea schimburilor de aer. În zilele cu calm canicular din perioada estivală, în preajmă şi în interiorul localităţilor ia naştere un fenomen numit briza urbană, ce se explică prin diferenţele de regimuri termice care există între plantaţiile de arbori şi construcţiile existente în localităţi. Sectoarele construite se încălzesc mai puternic decât cele înverzite, ceea ce determină formarea deasupra primelor a unor curenţi ascendenţi de aer şi deplasarea concomitentă a unei mase de aer rece dinspre plantaţii către sectoarele construite. Curenţii de aer ascendenţi antrenează particulele de praf şi gazele poluante. Noaptea, terenurile plantate se răcesc mai încet decât zona construită şi are loc un proces invers care determină ventilaţia spaţiilor cu vegetaţie forestieră. Arborii întrerup fluxul de aer cald şi poluant spre zona construită şi îl înlocuiesc cu aer proaspăt. În acest mod, datorită rolului de ventilator şi filtru, perdelele forestiere au fost asemuite cu nişte enorme tunele aerodinamice, prin care aerul, înainte de ajunge la componenta cenotică consumatoare predominantă, este curăţat de praf, răcit, umezit şi îmbogăţit cu ioni negativi.

Filtrarea particulelor în suspensie şi a prafului. Arborii, arbuştii şi pătura erbacee ce alcătuiesc perdelele forestiere de protecţie a câmpurilor filtrează şi purifica aerul poluat de praf sau de diferite particule sedimentabile, precum şi de noxe emise de instalaţii industriale şi de utilajele de transport din zona respectivă. Mecanismele prin care se realizează aceasta purificare constau în:

   -sedimentarea favorizată de reducerea vitezei vântului sub coronament şi în spaţiul adiacent;

   -retinerea particulelor în suspensie prin acţiunea filtrantă a aparatului foliar;

   -fixarea biologic activă a pulberilor pe suprafeţele frunzelor, determinată de procesele de absorbţie şi transpiraţie;

   -fixarea gazelor toxice prin procese metabolice.

Reducerea poluării gazoase. Reţinerea noxelor gazoase de către vegetaţia forestieră se face direct prin procesul de metabolism şi indirect prin modificarea, aşa cum s-a arătat, a unor factori climatici, în special viteza vântului şi turbulenţă aerului.

Gazele toxice din atmosferă (oxizii de sulf, de azot, compuşii fluorului sau clorului, hidraţii de carbon etc.) pătrund în ţesuturile vegetale, intra în reacţie cu substanţele metabolizate de plantă şi se acumulează în ţesuturile lemnoase.

Mecanismul de fixare a gazelor de către arbori include atât captarea prin porii plantei, cât şi absorbţia de suprafaţă. Când nu sunt în concentraţii subletale, ele pot fi neutralizate prin oxidare în procesul metabolic al plantei.

Reducerea zgomotelor de către arbori şi arbuşti. Zgomotele produse de mijloacele de transport, precum şi de unele activităţi agroindustriale specifice, pot atinge uneori intensităţi şi frecvente supărătoare şi chiar dăunătoare pentru organismul uman, constituind poluarea fonică. Propagarea undelor sonore este influenţată de temperatura aerului, de direcţia vântului şi de prezenţa diferitelor obstacole. Arborii şi arbuştii au însuşirea de a reduce nivelul acestor zgomote, slăbind oscilaţiile sonore în momentul trecerii lor prin ramuri sau frunziş, deoarece poseda o rezistenţă acustică mult mai mare decât a aerului. Coroanele arborilor şi arbuştilor reflectă şi dispersează aproape 75% din energia sonoră, iar restul de 25% absorb.

Efecte pozitive ale arborilor asupra sănătăţii. Vegetaţia lemnoasă influenţează direct sau indirect asupra sănătăţii oamenilor, determinând şi o stare psihică corespunzătoare.

Purificarea aerului, atenuarea contrastelor termice şi umbra generată de un arbore au o acţiune directă fizico-sanitara asupra organismului, în timp ce armonia liniilor, a culorilor, gruparea artistică a arborilor şi arbuştilor încântă privirea, creând o dispoziţie sufletească favorabilă, care la rândul ei influenţează pozitiv starea generală a organismului. Toate formele şi culorile pe care le pot avea arborii şi arbuştii de-a lungul unui întreg ciclu anual stimulează direct emoţiile stenice, inhibându-le pe cele astenice.

Articol realizat de Elena Neacşu