Două dintre aceste exemple pot fi grupate în categoria „efectul nu este atât de puternic astăzi încât să îmi dea viaţa peste cap, aşa că mai poate aştepta”, iar al treilea, ei bine, face parte din clasa „nu mi se întâmplă mie, deci oricum nu are nici o importanţă dacă fac ceva sau nu”. Ştiţi voi, scuzele pe care le folosim uneori pentru a ne simplifica viaţa.

1. Schimbările climatice

Desigur că ştim povestea (iar dacă nu o ştim, ar trebui să ne uităm la An Inconvenient Truth): din cauza creşterii cantităţii de substanţe poluante din atmosferă, radiaţia solară este prinsă ca într-o seră între straturile atmosferice şi suprafaţa pământului, determinând o creştere a temperaturii. Atât să fie?… Aceasta este definiţia efectului de seră, aşa cum aţi intuit. Vorbim, desigur, despre efectul de seră „augmentat” de către poluanţi, deoarece el există pe planeta noastră şi în „stare naturală” – ceea ce este un lucru bun, deoarece nimeni nu ar aprecia o temperatură medie de -18 grade pe Terra, nu? Însă nu doar efectul de seră sporit şi prietenul său, „încălzirea globală” (consecinţa evidentă şi imediată a acestuia) intră în categoria schimbărilor climatice induse de către om. În mod sigur aţi auzit de fenomenul El Nino – nu, nu vorbim despre muzica latino, ci despre modificările climatice a căror sursa se regăseşte în apele coastei pacifice a Americii Latine. În mod normal, apa este mai caldă (şi are un nivel mai ridicat) în partea vestică a Pacificului, pe coastele Indoneziei, fiind împinsă şi ţinută în zona respectivă de vânturile ce bat peste ocean, dinspre est spre vest. Din când în când, însă, vânturile scad în intensitate, iar stratul de apă caldă se revarsă peste apa rece de pe coastele statului Peru. Efectele? Ploi torenţiale şi inundaţii într-o parte a Pământului, secete devastatoare în altele. Însă în ce mod este acest eveniment influenţat de om? Pe scurt, cu cât mai caldă apa, cu atât mai devastatoare efectele. Temperatura apei este corelată cu cea a aerului, pentru că totul face parte dintr-un uriaş sistem. Iar despre temperatura aerului tocmai am discutat…

Impactul incazlirii globale

Ceea ce este interesant, este faptul că nu toată lumea „crede” în schimbările climatice, ca şi cum ar fi o zeitate sau o superstiţie în care să poţi alege să crezi sau nu. Mai ţineţi minte când nimeni nu a crezut în teoria heliocentrică a lui Copernic? Oamenii respectivi ar fi fost de râsul satului câteva decenii mai târziu. Însă efectul nu a fost dramatic la nivel de planetă, până la urmă, fie că era un fapt crezut, fie că nu, Pământul tot se învârtea în jurul Soarelui şi nimic nu putea schimba această realitate. Din păcate, neîncrederea cu care întâmpinăm realitatea schimbărilor climatice poate fi dezastruasă, deoarece efectele lor pe termen mediu şi lung asupra noastră, ca specie sunt dezastruase. Şi nimeni în afară de noi nu le poate preveni.

Însă este mai uşor să ne gândim fie că este vorba despre o poveste, fie că efectele sale sunt atât de reduse încât vor trece zeci şi sute de ani până când să trebuiască să ne preocupăm (moment în care – fericire! – problema nu va mai fi a noastră), fie că oricum, nu avem ce face pentru a schimba lucrurile. Mai uşor, însă excesiv de naiv pentru reprezentanţii unei specii care se consideră superioară. E ca şi cum ai şti că urmează să fii atacat de un tigru, iar soluţia ta este să închizi ochii şi să te prefaci că nu este aşa.

2. Iată albinele – unde sunt?

Albinele urbane

Oricine a urmărit măcar tangenţial politicile europene pe mediu şi-a dat seama că în ultimii ani, albinele au ocupat un loc important sub reflector. De ce? Pentru că nu mai sunt şi este esenţial să mai fie.

Albinele reprezintă principalii polenizatori ai plantelor de care avem nevoie, direct sau indirect, pentru a supravieţui în modul în care o facem astăzi. Lipsa lor înseamnă că aceste plante nu se mai pot reproduce, fapt care, pe lângă efectele directe asupra alimentaţiei, industriei sau celorlalte activităţi umane, au un efect deosebit de important asupra lanţurilor trofice. Capetele luminate au realizat că problema este într-atât de importantă, încât au cuantificat valoarea polenizatorilor în agricultura europeană şi au ajuns la impresionanta cifră de 22 miliarde de euro anual. Dintre soluţiile propuse (şi semnificativ finanţate) la nivel european, sunt de menţionat diagnoza şi prevenirea morţii albinelor, limitarea şi adaptarea pesticidelor utilizate, limitarea poluării, controlarea plantelor modificate genetic etc. În zonele urbane europene se practică amplasarea de stupi pe acoperişurile clădirilor publice pentru a rezolva problema lipsei albinelor la nivel local.

Din nou, opinia publică se izbeşte de un zid de „ei şi, ce?”, zid care ar trebui demolat cât mai repede, înainte ca efectele să se regăsească la noi în farfurie. Ce putem face? Paşi mici, dar incredibil de utili, de la a avea plante cu flori afară, pentru a asigura hrana albinelor, până la a exclude alimentele sau produsele pentru crearea cărora au fost utilizate pesticide sau organisme modificate genetic sau până la a limita cât se poate de mult poluarea aerului.

3. Risipa de hrană şi cum participăm cu toţii la aceasta

Risipa de hrana trece prin farfurie

Risipa de hrană, sau, pe numele ei oficial, „Food waste”, este subiectul fierbinte al anului 2014. A fost topicul Green Week de anul acesta şi elementul central al zecilor de conferinţe şi evenimente legate de mediu şi dezvoltare durabilă din lume. Ce înseamnă, însă, risipa de hrană, dincolo de ceea ce reiese în mod evident din numele său?

Poate vă amintiţi, in copilărie, când nu mâncaţi tot din farfurie, iar mama va făcea să vă simţiţi teribil de vinovaţi pentru că „bieţii copii africani nu au ce mânca, iar tu arunci jumătate din porţie!”. Da, este şi aceasta o definiţie. Altfel spus, înseamnă că producem (noi, ţările dezvoltate) o cantitate mai mare de hrană decât este necesar. Vă veţi gândi: da, înseamnă că restul de alimente este trimis către cei mai puţin avantajaţi, nu? Nu. Ceea ce nu se consumă – iar prin „consum”, înţeleg orice pas din ciclul de producţie – transport – utilizare în care proprietarul produselor se schimbă – este aruncat. Producătorii îşi vând bunurile supermarketurilor. Acestea acceptă doar fructele/legumele care au un anumit standard, ceea ce include şi o formă, o greutate sau un aspect anume. Ceea ce nu este primit, se aruncă. În supermarket, produsele se vând cu o anumită viteză, în funcţie de diverşi factori. Având în vedere că hrana înseamnă într-o bună parte alimente proaspete, acestea se deteriorează relativ rapid, fie calitativ, fie estetic. Ceea ce nu se vinde, se aruncă.

Cum se poate recupera hrana in plus

Pentru acasă, tindem să cumpărăm alimente a căror dată de expirare este cât mai depărtată şi, de preferinţă, în cantităţi mari, pentru că e mai ieftin. Însă asta înseamnă, pe de-o parte, că acele produse care expiră mai curând vor fi evitate de către clienţi (şi da, se aruncă), iar pe de alta, că vom utiliza doar o parte din cantitatea cumpărată, pentru că un pachet uriaş de legume congelate, de exemplu, nu se conservă la fel de bine după ce a fost deschis. Şi deja ştiţi urmărea: restul se aruncă.

Când tragem linie, remarcăm că o bună cantitate de hrană ajunge la groapa de gunoi, hrană utilizabilă atât pentru alimentaţie, cât şi pentru alte scopuri, mai nobile decât ghena: alimentaţia animalelor, compostul şi fabricarea de îngrăşăminte etc. Ce putem face? Să nu cumpărăm mai mult decât ceea ce ne trebuie, să rezistăm tentaţiei de a ne umple frigiderul, să nu ne fie teamă să luăm produse ce expiră în 2-3 zile sau mere care sunt puţin zgâriate ori banane uşor lovite. Dacă nu, ajung la gunoi.

Şi dacă tot suntem  la acest subiect, vă recomand să priviţi campania „Legume şi fructe urâte”, care va invită să le cumpăraţi. Sperăm să vă convingă!

Aşa că haideţi să ne informăm, să ne luăm destinul în mâini şi să nu mai închidem ochii la tot ceea ce ne afectează. Ne afectează! Fiţi egoişti şi luptaţi pentru un mediu mai bun pentru voi sau fiţi altruişti şi faceţi-o pentru copiii voştri – orice va motivează, însă paşii trebuie făcuţi. Nimeni nu poate purta această luptă în locul nostru, iar sacrificiul cerut nu este unul atât de mare încât să ne facă rău. Efectele, însă, se vor face simţite după fiecare bătălie.

Surse foto: 1, 2, 3, 4, 5. 

Cei 5 mari Curenți oceanici. Sursă. www.5gyres.org

În scopul de a găsi și aplica soluții pentru această problemă, a luat naștere organizația 5 Gyres (5 Curenți)- www.5gyres.org. Cei de la 5 Gyres scot în evidență faptul că problema plasticului se manifestă în 5 etape ciclice:

1. Consumerism

Plasticul- făcut să dureze o veșnicie, dar menit să fie aruncat imediat (Made to last forever, designed to throw away). Conform cercetărilor, la nivel mondial recuperăm numai 5% din plasticul pe care îl producem. 50% din acesta ajunge la gropile de gunoi, o parte rămâne sub forma obiectelor aflate în uz, iar o foarte mare parte se pierde în mediu, fiind în cele din urmă “spălat” către mări și oceane.

2. Poluare

Plasticul afectează ecosistemele (terestre și marine), pătrunde în lanțul trofic, prezintă un risc pentru sănătatea umană. Apare sub forme variate: PET, LDPE, HDPE etc.- orice combinație de inițiale alegi, niciuna nu e de bine…

3. Transport

Fiind un material non-biodegradabil (care mai și plutește), plasticul își face simțită prezența peste tot… Curenții marini sunt “responsabili” pentru antrenarea deșeurilor de plastic în acea capcană din care nu mai pot scăpa. Gata, am găsit vinovații…

4. Acumulare

Plasticul adoră jocul grămada cere vârf! Ce nu te biodegradează, te face mai puternic!

5. Ingerare

Țestoasele, păsările și peștii sunt atrași de coloritul particulelor de plastic și le mănâncă. Iar dacă ție îți place să consumi pește marin- riști să găsești în farfurie… sushi cu surpriză! Click aici să te convingi.

5 Gyres

Misiunea 5 Gyres este să ridice gradul de conștientizare privind utilizarea plasticului, prin efectuarea și centralizarea unor cercetări în toți cei cinci curenți menționați (prin parteneriate cu institute de cercetare marină, fundații specializate, echipe de voluntari). Mai mult decât atât, acești oameni cumsecade nu se opresc la stadiul de cercetare, ci își pun mintea la contribuție pentru a găsi soluții care să funcționeze în diminuarea poluării cu plastic!

5 Gyres www.5gyres.org

Pe principiul schimbarea începe cu tine, te invit să promiți și tu (prin click aici) că vei fi mai responsabil cu plasticul tău. Iată ce promisiuni ne propun 5 Gyres:

Promit:

- Să folosesc propriile tacâmuri, cana mea și sacoșa mea refolosibilă, în defavoarea celor de unică folosință

- Să nu cer pai de plastic pentru sucul băut în oraș.

- Să cumpăr produsele ambalate cu cât mai puțin plastic.

- Să iau de pe jos și să arunc la coș măcar 5 gunoaie de plastic, de fiecare dată când ies la plimbare.

- Să îi îndemn pe prieteni și colegi să adopte această promisiune.

Ți se pare un comportament radical? Sunt prea complicate sugestiile lor? Eu una mi-am propus următoarele: să nu cumpăr niciodată portocale/ lâmâi ambalate în plasă de plastic, chiar dacă acestea sunt mai ieftine; să nu fac exces de plastice de unică folosință; să refolosesc creativ fiecare capac sau recipient de iaurt; să fiu responsabilă în general cu deșeurile pe care le produc.

Nu ai apucat să iei deciziile tale verzi (Green Resolutions) pe anul 2013? Nu e târziu să faci măcar o Promisiune anti-plastic… De care să te ții!

Bibliografie:

- www.5gyres.org

- www.surfermag.com

- http://marinedebris.noaa.gov

Among all the waste in our households, I think plastic is the nastiest and should concern us the most! Why? Because it’s non-biodegradable and its poor management will lead to mountains of trash (watch Wall-E to have a picture of that). Well, if we could only stop to that. But in fact, humans are even more wicked- they also send their plastic trash somewhere they cannot see it anymore… Out of sight- out of mind…

We allow our plastic-useless-former belongings to rest in a beautiful location, a place to which Earth owes being named „The BLUE Planet”. Yep… The Oceans. According to Greenpeace studies, 100 million tons of plastic are produced annually, from which 10% get into the planet’s oceans (80% of these coming from land- the other 20% coming from uneducated pirates).

One of the most severe examples of plastic pollution is the Pacific Garbage Patch (or the Pacific Trash Vortex) – in short PGP. This patch is an alarming phenomenon in the North Pacific, a huge vortex containing different plastic materials in small sizes, floating in the neustonic layer of the water (the surface layer- that is). We can clearly state that the PGP is one of the largest trash bins in the world (and it’s getting even larger!).

When they hear about the PGP, many people imagine that the water surface is covered in large size trash, as shown in this picture:

It’s not like that at all! The PGP is in reality a big soup of “millions of small and microscopic pieces of plastic”. Although researchers have found large plastic items as well, it’s the small ones (the size of a finger nail) that predominate. It’s not the size of the individual items that is concerning, but the small particles altogether! (To find out more about research results- check out this article and watch the video).

Sample from the PGP. Source: protecttheocean.com

PGP water sample. Photo source: knowledge.allianz.com

How does the PGP “work”? Significant quantities of small waste particles that come from land are brought into the ocean by the North Pacific Current, and then the surface currents (produced by the wind) catch the trash into a trap-like spiral, from which they cannot escape. Basically, the edges of the patch are active and attract more and more floating pieces, while the centre is calm and full of trash that will be stuck there forever.

Why is this plastic soup dangerous for the environment? Here are the main issues, I’ll try to explain them in short, since you took the time to read them and haven’t skipped to the conclusion yet.

- Disturbances in food chains: the tiny plastic particles are easily mistaken for phytoplankton, therefore animals such as Phoebastria nigripes (a species of albatross) or sea turtles can die due to ingestion of plastic. Check out this shaking video made by Chris Jordan!

- „Toxic sponge”: plastic particles are not biodegradable, but they are photodegradable- which is bad! It means light (and it’s plenty of it in the euphotic zone) helps them decompose to even smaller levels (molecular levels), transforming them into bisphenol A, polychlorinated biphenyls (PCB’s) and polystyrene derivatives, which are toxic and bioaccumulate in marine organisms! Therefore, once these molecules are consumed by the phytoplankton, they become part of the food chain and can eventually get into your yummy ocean fish dinner. Feed on that!

- Scary death traps (how awful is it to die like that??): a lot of various unlucky species get entangled in plastic trash (such as discarded fishing nets and nylon lines)… The followers of Jesus were fishermen, but now we’ve brought fishing to a whole new level… And let’s not forget the plastic bags- they are the new trend! Dolphins wear the fashionable “Thanks for shopping with us” around their necks…

[By the way- WHY ON EARTH would producers wrap Pomelo fruit individually in that unattractive plastic net?? Can someone explain this to me, please? I haven’t found an answer yet and my blood pressure gets high when I pass by the fruit isle…]

Research has shown that over one million marine birds and a hundred thousand marine mammals and turtles die annually due to plastic pollution (UNEP, 2006).

This image is already popular…
Source: wewillblowyourmind.blogspot.com

- Free rides for hitch-hiking organisms: larger floating objects (plastic recipients) can facilitate the transport of invasive species (“ocean hitch-hikers”- such as water skater insects, small crabs, barnacles) to other habitats or onto ship hulls, causing a lot of damage.

Conclusion

The Pacific Garbage Patch is a huge deposit of stinky indifference, sheer rudeness and big fat selfishness from our part… a burden that torments spectacular life forms, marine and winged alike.  Unless you make Robo-Caps (see photo album), plastic is not a resource to mess around with!

Let’s come back to the pharmacy story.

Why shouldn’t I take the plastic bag I was offered for free? You’ll say that this specific bag will not get from Romania all the way into the Pacific. Then what might happen to it?

Well, it might:

-  get to Glina (a Romanian not-so-well-managed waste deposit) and stay there for many many years, until Wall-E comes to the rescue;

- get into the Black Sea (along with our other many sins washed by the rain and carried by the rivers);

- get into a mail package I might be sending to my uncle Aurica in Canada, and from there, perhaps in the Pacific;

-  get recycled if I feel a little creative- but how many ideas can one have for so many bags?

-  Or I might not take it in the first place… (and if you do the same, they might not offer plastic bags anymore- NO TRADING- NO PRODUCTION!).

“- Thanks a lot, but I’d rather put the bottle in my backpack!”

[citeste aici varianta asemanatoare in limba romana]

Documentation

• UNEP (United Nations Environment Programme), RegionalSeas Report and Studies, Ecosystems and Biodiversity in Deep Waters and High Seas No. 17, 2006
• Greenpeace.org
• Scripps Institution-  marine biologist Miriam Goldstein, research results
• Time to get drastic about plastic
• Chris Jordan http://www.midwayfilm.com/