Capitolul Dependența de mașină al campaniei Consumix ne atrage atenția asupra faptului că, din cauza orelor petrecute în trafic, mașina tinde să devină pentru șoferi o a doua casă. Iată povestea lor:

“Consumix încheie prima ediție a campaniei cu tema: “dependența de mașină”. În ianuarie revenim cu alte povești picante despre o nouă serie de produse. Dacă vorbim despre mașini, cu toții știm că pe străzile din întreaga lume circulă peste 1 miliard. Ce nu știm, este cât timp irosim în mașină. Un șofer european petrece în medie 120 de ore pe an doar în trafic, cam jumătate față de un american. Asta înseamnă că la vârstă de 70 de ani vom irosi cca 250 de zile (6000 de ore) din viață noastră. Dacă adăugăm și orele pe care le conducem în mod normal, atunci putem declara mașina A doua casă.

Urmează stația “Parcarea din față blocului”. Pentru mulți mersul pe jos e o corvoadă, pentru mine e o plăcere. Înainte să mă pricopsesc cu mașina, drumul casă-serviciu îmi rezolva toate problemele. Aveam răgazul să ascult câteva melodii și să admir noile trenduri din vitrine. Găseam timp pentru câteva gânduri meditative și îmi rezolvam în minte cam toate mailurile pe care urma să le trimit. Incredibil, acum când mă gândesc, dar plănuiam și ce să vreau să gătesc seara după serviciu.

Acum am 29 de ani și diminețile mele încep cu sunetul motorului. Nu pornesc fără melodiile de pe unicul CD “de masina” și cu puțin noroc îmi iau ceva bun de la “drive-in-ul” din fața blocului. Sunt atât de fericită când nu prind aglomerația din București! În trecut nu îmi aduc aminte să mă fi enervat în trafic, dar de când conduc am început să înjur ca un birjar. Ce poate fi mai “analgezic” în trafic, decât să stai baricadat și să vorbești urât știind că nimeni nu te aude? Drumul spre serviciu este un adevărat ritual. Lucrurile de care am maximă nevoie sunt întotdeauna așezate lângă mine, în ordinea priorităților: pantofii sub scaunul din dreapta, trusa de machiaj, peria și fixativul în torpedo. Portbagajul este cu totul alt univers, acolo am un fel de dressing de rezervă. Am o viață agitată și nu știu niciodată cu exactitate ce fac după program, deci car cu mine tot ce mi-ar trebui pentru orice eveniment posibil.

Dacă e un lucru pe care îl regret este că am renunțat la singurul sport din viața mea: mersul pe jos. De vreo 2 ani îmi tot fac speranțe că revin de la statutul de șofer la cel de pieton, bineînțeles că asta nu se întâmplă niciodată. Scuzele pe care mi le dau singură sunt dintre cele mai diverse: plouă, ninge, e prea cald afară. Și chiar dacă e o zi superbă, tot apare ceva, fie că întârzii la serviciu sau nu am pantofii potriviți de “picioreta”.

Am spart totuși rutina într-o zi când am “uitat” intentionat cheile de la mașină acasă. Era o sâmbătă frumoasă de toamnă și căutam senzația de acum doi ani. Am intrat la metrou și am dat de același aer care te doboară: mirosul inconfundabil de covrigi, merdenele și polonezi. M-am blocat când mi-am cumpărat cartela, n-aveam nicio idee de cât se mai făcuse în ultimii 2 ani. În schimb, i-am răspuns prompt casieriței când m-a întrebat dacă știu în ce an suntem. Pe peronul Eroii Revoluției era o grămadă de lume, unii se hlizeau, alții mâncau sau priveau “furati” la ecrane. Recunosc că mă simțeam din alt film. În momentul în care am intrat în metrou m-a năpădit o senzație copleșitoare: aveam impresia că sunt prețioasă și atrăgeam toate privirile asupra mea. Simțeam că lumea din jur nu mă acceptă, parcă la fiecare pas încasam un cot și un brânci. Timpul părea infinit și atmosfera insuportabilă. Nu-mi doream altceva decât să mă întorc la mașina mea.

Azi, 20 decembrie, ascult muzică și merg ușor spre casă. Mă uit în dreapta mea și respir ușurată pentru că sunt singură în mașină. Este un sentiment incredibil de eliberator. Au trecut 3 luni de când am mers ultima oară cu metroul și îmi aduc aminte zâmbind la promisiunea că o voi face din nou. Am ajuns la destinație și mașina nu anunță: ”Urmează stația…”. Gândurile însă mi se spulberă când realizez că nu am unde să parchez… din nou…

Urmărește campania pe pagina Facebook a campaniei Consumix și site-ul www.creionetica.ro.

Consumix este o campanie despre societatea de consum. Prin afișe, clipuri și povestiri ne-am propus să rupem rutina de a consuma “fast” și “nonsense”, rutina de a neglija sănătatea sau mediul în care trăim.”

De unde ne vine instinctul de a consuma sau de a poseda cat mai mult, chiar daca nu avem neaparata nevoie de acel lucru ? Astazi, dorinta de cumparare ne este insuflata constant de mass-media. In aceasta “miscare browniana” a omului de a-si gasi rostul existentei, apare conceptul de absolutizare si idolatrizare a bunastarii materiale, care pretinde despre sine a constitui reteta suprema de eliberare a omului.

Consumerismul a existat inca din Egiptul Antic, insa a luat amploare incepand cu Revolutia Industriala. In prezent, dupa ultimele studii, se pare ca 80% din populatia Americii de Nord cumpara mai mult decat consuma, in timp ce jumatate din populatia lumii traieste cu mai putin de 2 $ pe zi. Aceasta situatie a determinat aparitia unor miscari precum frugalismul sau minimalismul, prin care se promoveaza un stil de viata modest. Un om care se multumeste cu putin nu va mai fi nevoit sa lucreze pana la epuizare si va petrece mai mult timp in familie. Frustrarile nu se formeaza atunci cand nu avem un lucru, ci atunci cand credem ca avem nevoie de un lucru care este imposibil de obtinut.

Societatea ne promite un Rai pamantesc, o viata imbelsugata pana la moarte, insa ceea ce putem vedea in realitate este o frustrare existentiala, completata de o viata goala si lipsita de sens.

Suntem oameni, nu animale si avem datoria de a trai constient chiar daca aceasta presupune sa stam contra valului.

Articol realizat de Ioana-Ruxandra Stavriu

(Studenta in anul II, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti, specializarea Geografia Mediului)

Surse fotografii: http://blogs.cofc.edu/laceys/;  http://www.zerovalue.info/category/consumerism/

Daca v-a placut acest articol, va rugam sa-l votati !

Dragii nostri cititori, pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre !

Suntem bombardati zilnic cu mesaje publicitare, care incearca – si de multe ori reusesc – sa ne convinga ca fericirea poate fi atinsa cumparand diverse obiecte, cat mai multe si cat mai des, insa aceasta fericire este efemera, chiar si utilitatea obiectului cumparat este trecatoare si, intr-un final, ne reintoarcem in acest cerc vicios, incercand sa gasim si sa pastram fericirea promisa. Trecand peste solutia care ne indeamna sa cumparam mai mult, este bine sa ne intrebam daca aceeasi fericire poate fi obtinuta si prin a darui mai mult, prin a ne debarasa de toate obiectele acumulate si fata de care ne-am pierdut interesul.

In 2003, Deron Beal era un ecologist din Tucson (SUA) ce lucra intr-o organizatie neguvernamentala concentrata pe reciclare si, astfel, pe micsorarea cantitatii de deseuri trimise la groapa de gunoi. In decursul timpului, a intalnit cu usurinta multe persoane dornice sa ”scape” de obiectele fata de care isi pierdusera interesul si care nu erau chiar ”de aruncat la gunoi” dar a fost o adevarata provocare gasirea unor persoane dispuse sa le primeasca, nu pentru ca acestea nu ar fi existat ci pentru ca nu avea o modalitate de a intra in contact cu ele. I-a venit insa ideea crearii un grup de discutii prin intermediul caruia oamenii sa poata anunta ce obiecte ar avea de oferit sau ce obiecte ar dori sa primeasca, scurt-circuitand astfel trimiterea unor obiecte perfect functionale (sau reconditionabile) la groapa de gunoi. Acest grup a devenit baza miscarii Freecycle, o retea virtuala compusa din 5009 grupuri de discutii, ce insumeaza aproape 9 milioane de membri din toata lumea (peste 85 de tari).

In Romania exista 15 orase participante, adresele grupurilor putand fi descoperite printr-o simpla cautare pe site-ul miscarii: freecycle.org. O regula importanta o reprezinta gratuitatea: pentru obiectele oferite sau primite nu se cer si nu se ofera bani!

Pentru a intelege exact cum functioneaza un astfel de grup, voi folosi urmatorul exemplu: in acest moment cineva ofera un aspirator functional si a publicat pe grup un anunt in care detaliaza despre ce este vorba (plus o fotografie, desi nu este obligatoriu); altcineva ii poate raspunde, motivandu-i eventual de ce are nevoie de el, intr-un final posesorul aspiratorului decizand, in urma tuturor mesajelor primite, cui vrea sa-l ofere. Intre cel care ofera si cel care primeste urmeaza un schimb de emailuri sau apeluri telefonice, in care se stabilesc detaliile predarii: o zi si un loc de intalnire. Tot in acest moment, cineva cauta un telefon mobil si a publicat anuntul pe grup, in speranta ca va fi citit de cineva care are unul in plus (chiar daca este mai vechi).

Astfel de initiative ofera obiectelor o a doua viata, tinandu-le departe de groapa de gunoi, dar aduc si bucurie in comunitatile in care sunt implementate. Ganditi-va cate resurse au fost folosite pentru fabricarea unui telefon mobil (de exemplu), doar pentru a-l arunca, in favoarea unui model mai nou, dupa un an sau doi de utilizare! De asemenea, ganditi-va ce bucurie aduce un obiect – fie el si folosit – oferit cuiva care chiar are nevoie de el.

Asadar, la prima ”curatenie generala” va invit sa puneti deoparte obiectele de care nu mai aveti nevoie (haine, jucarii, eletronice, electrocasnice, mobila etc.) si sa apelati la unul din grupurile Freecycle; cineva va va fi cu siguranta recunoscator!

Articol realizat de Miroiu Alexandru-Codruț

(Student in anul II, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti, specializarea Geografia Mediului si om care traieste o viata “eco”.)

Surse fotografii :

http://www.thecausemopolitan.com/on-recycling/

http://www.ways2gogreen.com/Freecycle.html