Interziceţi utilizarea pesticidelor şi a îngrăşămintelor chimice.

Permiteţi amplasarea vegetaţiei spontane într-un colţ din grădină şi practicaţi acolo cositul tardiv: acest lucru permite reproducerea şi diversificarea speciilor vegetale, adăpostind în acelaşi timp un număr mare de animale.

Amenajaţi un iaz şi păstraţi un arbore lipsit de viaţă cu cavităţi primitoare pentru animalele cavernicole, un morman de buşteni şi unul de pietre pentru mamiferele mici, pentru amfibieni şi diverse nevertebrate.

Diversificaţi gardul cu specii indigene. Plantaţi şi plante melifere, care atrag un mare număr de insecte, inclusiv albine.

Sursa informații: 52 de sfaturi pentru biodiversitate – Comisia Europeană/Direcția Generală pentru Mediu

Surse foto: http://www.ecology.com/2011/09/22/gardens-future-art-happy-biodiversity/

http://bealtainecottage.com/

http://permaculturenews.org/category/why-permaculture/biodiversity/page/11/

https://waxingkara.com/2012/12/all-about-honey-bees/

http://jabblog-jabblog.blogspot.ro/2011_07_01_archive.html

Mănăstirea Caraiman a fost înființată în anul 1998, la inițiativa preacuviosului părinte Gherontie Puiu. Părintele Stareț Gherontie  Puiu s-a aflat necontenit sub ocrotirea Maicii Domnului, care l-a ales, spune el, pentru împlinirea unei sfinte misiuni: înălțarea unei mănăstiri, departe de tumultul deșertăciunilor omenești. Întregul său destin seamănă cu cel al unui martir, însă credința nestrămutată și rugăciunea l-au ajutat să împlinească faceri de bine, sub îndrumarea Maicii Domnului, care i s-a arătat de mai multe ori în vis, fiindu-i aproape în toate clipele grele.

Originar din Todirești, județul Iași, părintele Gherontie a fost crescut de o familie adoptivă; a intrat în viața monahală ca frate, la îndemnul părintelui stareț Pâslaru de la Mânăstirea Neamț. Vremurile și politica anti-creștină a regimului comunist l-au împiedicat pe tânărul frate să fie primit în rândul monahilor. În anul 1959, sosește decretul de alungare a monahilor din mănăstiri. Documentul a vizat o “reformă monahală”, hotărâtă de Guvern, în mod independent față de Sinodul Bisericii Ortodoxe. Aplicarea acestui decret, între anii 1959-1964, prin forță și amenințări, constituie o perioadă de doliu pentru monahismul românesc și pentru Biserică. Aceasta presupunea ca așezămintele fără vechime și prea puțin cunoscute să fie desființate pur și simplu, iar mănăstirile istorice, precum Neamțul, să fie păstrate, dar obligate să-și micșoreze vizibil obștea, alungând toți frații tineri.

Pentru încercarea de a fugi, părintele Gherontie Puiu va fi acuzat de tentativă de evadare și agresare a organelor de miliție, iar în urma unui proces este condamnat la 15 ani de muncă și ajunge în lagărul de exterminare de la Periprava. Când reușește să scape din acest calvar, începe să traiască o viață de pustnic într-o grotă din Bucegi. Părintele Gherontie Puiu a trăit ca un sihastru timp de zece ani, într-o peșteră, până în vara lui 1970. Timp de zece ani, în fiecare noapte, el a privit crucea cea mare de pe Caraiman. Atunci, spune el , “i-am jurat Măicuței Domnului că, dacă mă voi întoarce cu bine în lume, jos, voi construi o mânăstire cu hramul  Înălțarea Sfintei Cruci, din curtea căreia să poată fi privită crucea de pe vârful Caraimanului”.

Imediat după căderea comunismului, în 1989, el s-a întors la Mănăstirea Neamț. În anul 1995, în timp ce spovedea o credincioasă, părintele Gherontie Puiu, pe atunci preot slujitor la Mănăstirea Cetățuia din Iași, a avut un atac cerebral, în urma căruia nu și-a mai putut mișca jumătate din corp. A fost internat la spitalul din Tătărași și mai apoi transferat la sanatoriul din Sinaia, unde medicii i-au spus că va fi nevoie de ani buni pentru refacere. Acolo a stat însă doar o noapte, timp în care părintelui i s-a arătat Maica Domnului, spunându-i:  ”Te-am adus aici cu o misiune, adu-ți aminte!”. “Cum s-o îndeplinesc, Măicuță, tocmai acum, când sunt paralizat?”, a întrebat părintele. “Trezește-te că nu ești bolnav” i s-a spus. După cum își aduce aminte părintele: “Apoi a rostit mai apăsat: Vei găsi un brad cu șase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea cruce la care te-ai jurat. Acolo să faci mânăstirea”.

După mai multe căutări, în cele din urma, părintele Gherontie Puiu și-a văzut visul cu ochii, tocmai în Poiana Palanca, unde a început construirea unui lăcaș de cult pentru călugări, precum și a unei biserici. În mijlocul poienii unde a fost ridicată Mănăstirea Caraiman, se află un brad retezat de furtună. În vârful acestuia există o cruce albă ce se aprinde la lăsarea serii, o dată cu iluminatul public al orașului Bușteni. Înăuntrul paraclisului din lemn, construit în jurul copacului minunat, trunchiul este închis între patru pereți din lemn, fiecare latură fiind împodobita cu icoane.

În anul 2000, părintele Gherontie Puiu a început  activitățile de construcție ale mănăstirii, astfel că între anii 2000-2001 s-a construit biserica de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului și un corp de chilii,  iar între anii 2002-2007 s-a construit biserica mare cu hramul Înălțarea Sfintei Cruci. În ajutorul Starețului Gherontie Puiu, începând cu data de 10 iulie 2010, la mănăstirea Caraiman vine un nou Stareț, în persoana părintelui Protos. David Petrovici a venit de la mânăstirea Crasna-Prahova, pentru a-l ajuta pe părintele Gherontie Puiu să ducă la bun sfârșit construcția mănăstirii.

Echipa Greenly vă urează Paște Fericit și nu uitați:

“Credința face ceea ce omul și legea nu pot face”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Fotografiile sunt realizate de Bogdan Olariu. Multumiri sincere!

Surse:

http://www.manastireacaraiman.ro/

http://www.manastireacaraiman.ro/ro/content/prezentare/prezentare/parintele-gherontie-puiu

http://www.manastireacaraiman.ro/ro/content/istoric/istoric/istoric

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-caraiman-98127.html

http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-gherontie-puiu-136771.html

Am plecat dimineața, devreme, din Sinaia spre platoul Bucegi. Deși cerul era înnorat, ne-am gândit că totuși crestele trebuie să fi fost în soare, așa că nu ne-am descurajat și am pornit pe traseul ce urcă din drumul de cotă spre Poiana Stânii, marcat cu bandă albastră, supranumit și Drumul reginei. Poteca pietruită șerpuiște domol printre frunzele căzute și arborii înalți, iar coloritul de toamnă al frunzelor combinat cu aburii dimineții dau un farmec deosebit traseului…

În poiană, peisajul ne încântă privirile, Bucegii arătându-și grandoarea în bătaia primelor raze ale dimineții. Zăbovim aici un timp pentru o sesiune foto.

Apoi urcăm ușor spre etajul subalpin, însă nu înainte de a surprinde o altă scenă de toamnă…

Până aici traseul a fost pustiu, nici țipenie de om. La Piatra Arsă, însă, tronează un complex hotelier imens, fiind plin de sportivi și turiști străini, veniți aici cel mai probabil cu mașinile pe noul drum asfaltat. Pornim mai departe urmând acum banda galbenă, spre cabana Babele, unde dăm de câțiva turiști veniți cu telecabina din Bușteni. Domină o atmosferă liniștită, parcă în amorțire, pregătită să intre în lunga și singuratica iarnă. Aici peisajul ne încântă și în același timp ne dezamăgește. Deși puternic modificat, cu poteci peste tot, garduri aiurea, clădiri izolate și părăsite, resturi de construcții și tot felul de amenajări hidoase, peisajul are totuși puterea de a mai arăta ceva frumos, ceva care încă ne mai încântă… mă întreb cu o ușoară tristețe – oare până când…?

Fotografiem babele și alte stânci asemănătoare, după care pornim către Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman (2291 m), ridicată în 1928 în cinstea eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Pe traseu ne întâmpină câteva capre negre, care se lasă fotografiate fără nicio problemă.

Odată ajunși la monument, încântarea nu cunoaște margini. Marea de nori ce se așterne de la baza munților până departe la orizont ne inspiră libertate, bucurie, o clipă de fericire … Cu adevărat este spectaculos, cu adevărat plini de farmec, sursă de viață și libertate sunt acești munți, iar pentru cine caută acestea, Bucegii sunt răsplată și bucurie.

Închei mica excursie digitală cu un îndemn pentru toți cei care ne citesc, să caute natura, să o respecte, să o înțeleagă nu doar cu mintea, ci și cu sufletul, iar mai apoi s-o îndrăgească, căci nu mică e bucuria ce-o avem când ne aflăm în armonie cu ea.

Foto: Bogdan Olariu și Florin Unguroiu