Primăvara vine cu multe sărbători pentru iubitorii de mediu. Întâi a fost Ziua Păsărilor, apoi Ziua Apei, Ziua Meteorologiei, iar astăzi celebrăm cu toții trecerea a încă un an de la formarea dragei noastre planete, Terra!
Ziua de 22 Aprilie este dedicată de către întreaga planetă, Planetei Pământ. Este, deci, un prilej de sărbătoare pentru noi toți, ca și demni locuitori ai Terrei.
Dar poate nu toată lumea știe de ce s-a ales tocmai această zi. Nu are legătură cu ziua ”nașterii” propriu-zise a Pământului, aceasta fiind nesemnificativă la scara timpului geologic, ci cu ziua când a fost dat startul pentru protejarea mediului înconjurător, 22 Aprilie 1970.
Așadar, Terra împlinește azi 43 de ani! Glumă sau nu, ceea ce trebuie reținut este faptul că ideea de a sărbători planeta nu a apărut doar ca un motiv de a mai găsi o zi în care lumea să ia pauză de la treburile cotidiene și să se relaxeze, ci ca un semnal de alarmă față de toate evenimentele negative ce avuseseră loc în preajma anului 1970. Este vorba despre revolta unui grup de studenți împotriva războiului din Cambodgia, ”Masacrul din 4 mai”, revoltă în care persoanele implicate au folosit armele de foc, este vorba despre accidentul nuclear din Carolina de Sud, despre conștientizarea creșterii gradului de poluare, sau despre ceea ce melodia ”Bridge over Troubled Water”, de pe ultimul album al formației Beatles din acea vreme, prevestea în legătură cu tumultuoasele decenii ce au urmat.
Ziua Pământului a fost la început o manifestare politică. Fondată de senatorul american Gaylord Nelson, aceasta era gândită să trezească la realitate politicienii corupți și nepăsători, care aruncau milioane și miliarde de dolari pe experimente și pe investiții dăunătoare mediului. Ziua Pământului a avut în primul an un impact doar la nivel local, pentru a crește gradul de conștientizare a oamenilor în privința protecției mediului, dar s-a concentrat, de asemenea, și pe crearea unei agende politice asupra problemelor urgente de mediu.
Senatorul Gaylord Nelson din Wisconsin (foto stânga), în septembrie 1969, a propus un plan de instruire a cetățenilor asupra mediului, pentru ca vocea lor să fie auzită de la Washington și să conteze în luarea deciziilor care vizează activități cu efecte asupra mediului. Inspirat de activismul campusurilor de la sfârșitul anilor 1960, el a angajat o echipă de studenți cu experiență să-l ajute să răspundă la entuziasmul publicului față de problemele de mediu și să organizeze o zi națională a mediului. Politicianul nu s-a limitat la o simplă sărbătoare pe plan local, ci a antrenat și alte comunități din SUA, preocupate de mediu. Ca urmare a acestei responsabilizări, 1 din 10 americani au participat la prima sărbătoare de Ziua Pământului, atrăgând atenția mass-mediei și pregătiți să înceapă o eră a legislației îndrăznețe în favoarea mediului. Astfel, Gaylord Nelson (n. 1916 – d. 2005) a rămas în amintirea americanilor ca și ”Guvernatorul conservaționist”, datorită efortului depus de acesta pentru a întemeia în sfârșit o legislație axată și pe problemele de mediu.
La început celebrată doar în Statele Unite ale Americii, Ziua Pământului și-a făcut loc printre sărbătorile religioase și cultural-științifice deja existente și în alte țări, actualmente aceasta fiind recunoscută de aproape toate țările lumii, după ce, deja în 1990, 141 de țări organizau manifestații ce militau pentru o dezvoltare a societății cu mai puține riscuri ale mediului și, în definitiv, pentru un viitor mai curat și în armonie cu natura.
Astăzi, toți cei care manifestăm recunoștință pentru natură și iubire pentru planetă ar trebui să îi dăruim acesteia ceva, în semn de prețuire. Poate unii fac lucruri mărunte în fiecare zi, dar astăzi ele prețuiesc mai mult pentru Terra: să udăm o floare, să hrănim un porumbel, să plantăm un copac (dacă avem ocazia și timpul necesar), să zâmbim unui arbore, sau pur și simplu, să fim mai buni unii cu alții, căci, odată cu planeta, și noi suntem sărbătoriți…noi, ultimii musafiri ai săi de 4,6 miliarde de ani încoace.
Vă invităm să urmăriți discursul senatorului Gaylord Nelson cu ocazia primei zile a Pământului, 22 Aprilie 1970!
Bibliografie:
http://www.nelsonearthday.net/earth-day/index.htm
http://2ndgreenrevolution.com/2010/04/09/four-friday-facts-prepping-for-earth-day/