Pe 28 septembrie, protagoniştii mediului online românesc se vor întâlni la Webstock 2012, cea mai importantă conferinţă social media din ţara noastră, organizată de Evensys în parteneriat cu Vodafone. A cincea ediţie Webstock îi va strânge pe „greii” mediului online din România şi vor fi abordate subiecte din zona reţelelor sociale, blogging şi tehnologie.
Echipa noastră a considerat că proiectul Greenly merită să participe la Webstock 2012 şi, prin urmare, ne-am înscris în această prestigioasă şi dificilă competiţie de proiecte şi campanii social media. Poate că unii dintre voi, dragii noştri cititori, veţi spune că suntem lipsiţi de modestie sau nerealişti…sau ne veţi întreba despre motivele care ne-au condus la această hotărâre.
Iată câteva dintre motivele prezentate în formularul de înscriere la competiţie:
Cine este Greenly?
- Greenly este SINGURA REVISTĂ ONLINE DE MEDIU DIN ROMÂNIA, care poate fi „răsfoită” rapid şi eficient, în care sunt publicate articole cu o tematică variată din „sfera” problematicii de mediu, scrise, în principal, de studenţi, masteranzi, doctoranzi şi absolvenţi ai Specializarii Geografia Mediului şi ai altor specializări de la Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucuresti (membri ai echipei Greenly sau colaboratori ai revistei), de coordonatoarea proiectului (lector dr. Valentina-Mariana Mănoiu) dar şi de colaboratori din alte centre universitare.
- Proiectul, UNIC ÎN MEDIUL UNIVERSITAR ROMÂNESC, se adresează studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor interesaţi de aspectele de mediu, persoanelor care îşi desfăşoară activitatea profesională în acest domeniu, celor pasionaţi de ecologie sau pur şi simplu, celor care iubesc natura. Greenly permite accesarea de informaţii şi articole pertinente, clare şi utile din domeniul ecologiei.
- La RoBlogFest 2012 (aprilie a.c.), competiţia bloggerilor din România, proiectul Greenly a reuşit să se claseze pe un onorant loc 4 din 52 de participanţi!
- Articolele sunt postate în câteva pagini şi categorii cheie: aer, apa, soluri, biodiversitate, viaţa eco, energie, deşeuri, ecoturism şi arii protejate, evenimente si invitaţi. Aceste pagini şi categorii acoperă toată tematica de mediu.
Care sunt avantajele proiectului Greenly?
- Greenly este un instrument foarte util studenţilor şi cadrelor didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti, dar şi din alte facultăţi şi centre universitare, permiţând accesul imediat la informaţii şi conţinut ştiinţific, absolut necesare în procesul de învăţământ, la cursuri şi seminarii.
- Paginile şi categoriile cheie facilitează abordarea rapidă a subiectelor sau temelor dorite, fără a se pierde timpul în căutări de prisos.
- Greenly poate fi utilizată şi de către „protagoniştii” învăţământului preuniversitar, elevi şi profesori deopotrivă, pentru perfecţionarea pregătirii lor.
- Interfaţa Greenly este atrăgătoare şi accesibilă oricui.
- Articolele permit postarea de comentarii şi întrebări, care de multe ori iniţiază un dialog constructiv şi informativ nu numai pentru cei doi protagonişti ai discuţiei dar şi pentru toţi cititorii Greenly.
- Articolele proiectului Greenly pot fi clasificate/grupate după cum urmează, diversitatea lor fiind foarte mare:
- articole cu conţinut descriptiv, descriind areale, procese, fenomene etc. (exemple: Minunatul Parc Naţional Himalaya, Importanţa colectării şi reciclării selective, Agricultura românească – între productivitate şi declin etc);
- articole cu conţinut ştiinţific dificil, explicate în manieră originală, pentru facilitarea înţelegerii (exemple: De ce e cerul albastru?!, Şi noi avem canioanele noastre, Meteorologie şi aviaţie, cu pasiune, afecţiune şi…ştiinţă (I şi II) etc);
- articole cu conţinut practic, prezentat sub formă de tutoriale (exemple: Transformă deşeurile în mod creativ! Tutorial – cercei din capace, Chiar şi deşeurile pot deveni ceva util şi frumos! Cum să îţi creezi o broşă dintr-o tastatură defectă, Tutorial video- din colecţia Jucării Eco, Cum să dai aripi unei sticluţe de iaurt etc);
- articole prezentând aspecte concrete ale unor activităţi de ocrotire a mediului şi naturii, realizate de membrii echipei Greenly sau de colaboratori (exemple: De la Zoo la Centrul Zonal pentru Îngrijire şi Tratament al Animalelor Sălbatice, De veghe în bârlogul ursului, Voluntar pentru natură etc);
- articole-flash surprinzând momente importante din viaţa studenţilor Facultăţii de Geografie, cu impact de mediu şi educaţional (exemple: O altfel de practică, Curăţenia de sărbători…în facultate, Să ne bucurăm, aşadar, cât încă suntem tineri!…etc);
- articole-eseu – cu impact emoţional pozitiv (exemple: Culori, natură şi…viaţă ECO, Gânduri despre Om şi Dumnezeu, Catastrofe ecologice – scenarii posibile, dar evitabile etc);
- articole- povaţă sau „tips” pentru o viaţă eco (exemple: Echipa Greenly vă urează Sărbători Fericite!, Eco-sfaturi pentru acasă…sau cum să ai o atitudine prietenoasă cu mediul chiar şi în bucătărie!, Eco-sfaturi pentru acasă…sau cum să ai o atitudine prietenoasă cu mediul chiar şi în dormitor, Ce poţi face cu apa de ploaie, Pregăteşte-ţi grădina pentru primăvară, Rezerva de apă pentru drumeţii, Seceta – un aliat etc);
- topuri (sinteze-perspective) [exemple: Top 10 dezastre provocate de apă în 2011, Top 10 – Cele mai frumoase obiecte din deşeuri, O jumătate de an de la lansarea revistei Greenly – Cifre şi topuri etc];
- inovaţii eco (exemple: Maşinile ecologice – între modă şi necesitate, Parcuri fotovoltaice de top, Energia geotermală – din colecţia „Case economice şi ecologice”, Ce mai e nou sub Soare, AirPod: mai eco-drăgălaş nu se poate! etc);
- articole cu conţinut legislativ (exemple: Votaţi Legea Apei!, REŢEAUA NATURA 2000, Înfiinţarea unei arii protejate, Cadru legislativ privind protecţia solului – Poate face solul diferenţa? etc);
- articole-flash (informaţii de mediu din România şi alte ţări) [exemple: Viaţa pe insula Galapagos, Rezervaţia Biosferei Dana – Iordania, Parcul Natural Porţile de Fier – sanctuarul Ţestoasei lui Hermann, Un muzeu…ca un ocean, Germania şi colectarea selectivă a deşeurilor, Vidraru, un lac cu personalitate! etc];
- evenimente de mediu/acţiuni de mediu importante (exemple: Săptămâna verde la Bruxelles – „Apa-orice picătură contează”, Să stingem lumina pentru Pământ! Earth Hour 2012, Rio + 20: o întâlnire istorică pentru un mediu echilibrat, Pământul – un organism viu?, Lacrimi pentru inconştienţa noastră, Let’s do it, România! Sau…cum scăpăm ţara de deşeuri, O vizită în zona interzisă, De Ziua Păsărilor…, Cadoul potrivit cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, La mulţi ani, dragi meteorologi! etc).
- Abonarea la newsletter-ul Greenly asigură primirea cu frecvenţă săptămânală (în perioada derulării anului universitar) sau bilunară (în vacanţe) a tuturor articolelor postate în intervalul de timp respectiv.
- Pe adresa de contact primim – în afară de propunerile de colaborare şi parteneriat – întrebări şi solicitări de sfaturi cu privire la diverse probleme de mediu, la care răspundem cu promptitudine, desfăşurând astfel şi o activitate de consultanţă, în măsura posibilităţilor noastre.
- Toţi membrii echipei activează BENEVOL, neexistând nici un sprijin financiar, nici o susţinere materială, nici o sponsorizare, ci pur şi simplu pasiune, interes pentru rezolvarea problemelor de mediu şi dorinţa de a informa publicul cu privire la toate aspectele din domeniul ecologiei şi mediului.
Ce acţiuni/evenimente de mediu a susţinut Greenly, în cele 8 luni de viaţă?
- În săptămâna „Şcoala altfel” (2-6 aprilie 2012), echipa Greenly şi copiii de la Grădiniţa Licurici din Bucureşti au confecţionat jucării muzicale din deşeuri, la Şcoala nr. 161, reprezentanţii Greenly şi copiii au fost designeri-eco, „materiile prime” fiind tot deşeurile, iar la Şcoala nr. 30 din Capitală, aceiaşi protagonişti au realizat o Armată Eco de Roboţei, desigur, tot din deşeuri. Detalii aflaţi aici.
- Greenly a susţinut şi a participat la European CSR Lessons ce s-au desfăşurat pe 15 şi 16 mai a.c.
- Greenly a fost partener media al Ligii Studenţilor Români din Străinătate, pentru proiectul de amploare Colocviul CAESAR – „Mediu 2030”, ce s-a desfăşurat pe 25 iunie a.c. Relatări despre acest frumos proiect puteţi citi aici, aici şi aici.
- Greenly a susţinut, printr-un articol-comunicat, acţiunea Ministerului Mediului de reducere a poluării cu nitraţi a Dunării, desfăşurată de Ziua Dunării 2012, pe 29 iunie a.c., în Gârla Mare, în cadrul Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României şi implementat de Ministerul Mediului şi Pădurilor. Amănunte aflaţi aici.
- Tot printr-un articol-comunicat, Greenly a fost alături de Grupul de Acţiune pentru Conservarea Sturionilor, despre proiectele căruia puteţi citi aici.
- Greenly a sprijinit şi sprijină în continuare proiectul organizaţiei ViitorPlus numit Recicleta, prin două articole şi prin postarea banner-ului aferent proiectului pe paginile Greenly. Detalii aici şi aici.
- Greenly a susţinut şi susţine în continuare Asociaţia REPER21, Societal şi toate evenimentele ce poartă marca „Eveniment responsabil”. În acest sens, citiţi acest articol dar şi acesta.
- Greenly a sprijinit şi sprijină intenţia domnului inginer Ioan Donca, din Ploieşti, de a înscrie Uzina de apă Crângul lui Bot din Ploieşti pe lista Monumentelor de patrimoniu industrial şi, în acelaşi timp, de a înfiinţa aici o şcoală de vară cu tematică de mediu, ecologie, protecţia apei.
- Greenly a susţinut acţiunea Eco-Rom Ambalaje, desfăşurată în perioada 10 august-1 septembrie a.c., în care toţi turiştii aflaţi pe Plaja Vadu (din apropierea staţiunii Năvodari) şi în Camping S (din staţiunea Mamaia) au fost sprijiniţi de către voluntari să colecteze selectiv deşeurile de ambalaje.
- Greenly a prezentat o aplicaţie educativă a companiei finlandeze UPM, lider mondial în producţia de celuloză, hârtie şi cherestea, ulterior primind o invitaţie de la firma – fiica UPM, din România, pentru a cunoaşte mai bine activitatea acesteia. Sperăm într-o colaborare de lungă durată cu această companie!
Dar să vă spun şi ce nu am putut include în formularul de înscriere…
- Greenly merită să participe la competiţia Webstock 2012 fiindcă este un PROIECT VIU, cu SUFLET!
- Este un proiect de durată, cât mai lungă durată, sperăm noi!…
- Greenly nu are deadline-uri, pentru a fi „predat” vreunui birou, cu toată „documentaţia” birocratică însoţitoare…
- Greenly nu are vreun buget ce trebuie respectat, pentru care ar trebui să realizăm „justificări” periodice.
- Greenly funcţionează cu pasiune, iubire şi muncă!
- În ziua de azi, când aproape totul se vinde şi se cumpără, când există momente în care te întrebi cine îţi este prieten (sau dacă ai cu adevărat vreunul), Greenly s-a născut într-o „familie” – Echipa Greenly, în care oamenii chiar ţin unul la celălalt, îşi sunt prieteni, se respectă, se ascultă şi se ajută! Există şi discuţii, ca în orice familie, dar ne sfătuim cu toţii pentru rezolvarea problemelor ivite.
- Oamenii Greenly sunt buni, harnici, talentaţi, cu bun simţ, cu credinţă în Dumnezeu! Nu suntem perfecţi (nimeni nu este perfect!!) dar împreună formăm echipa ideală! Echipă pe care eu, Valentina Mănoiu, o iubesc, orice s-ar întâmpla…
Surse imagini:
http://www.fungift.ro/magazin-online-cadouri/Inima-antistres-p-16916-c-258-p.html
http://sorin-tudor.ro/webstock-2012/
http://www.zelist.ro/blog/category/stiri/
Raluca
05/09/2012
Motivele pentru care ati hotarat sa participati sunt foarte bune :) !
Succes sa aveti ! :)
Valentina Manoiu
05/09/2012
Va multumim foarte mult :)! Speram sa nu dezamagim! Suntem constienti ca este o competitie foarte grea dar nutrim convingerea ca vom face o impresie buna! Tot ce e mai frumos va dorim si multumim pentru comentariu! Va mai asteptam in vizita la Greenly :)!
Marius
18/09/2012
Va tin pumnii !!! :D
Valentina Manoiu
18/09/2012
Va multumesc mult :)! Din pacate, nu suntem printre finalisti, nu stiu din ce motive :)!…Si tot din pacate, un proiect nu poate fi inscris la Webstock decat “o singura data in viata”, ca sa ma exprim plastic…Deci, daca am dori sa ne inscriem din nou anul viitor, nu am mai putea s-o facem :(…
Vali Tudor
20/09/2012
A se corecta linkul cu http://www.webstock.ro/ :)
Mult succes !
Valentina Manoiu
20/09/2012
Va multumesc mult pentru urari:)! Sincer, nu stiu de ce ne-ati propus acea corectura…Noi suntem Greenly, nu Webstock :)! Din pacate, nu ne aflam printre finalisti, nu stiu din ce motive :)!…Si tot din pacate, un proiect nu poate fi inscris la Webstock decat “o singura data in viata”, ca sa ma exprim plastic…Va dorim numai bine!
Administrator
20/09/2012
Link-ul a fost corectat, desi ceva mai tarziu. Va multumim pentru sesizare.