UE emite noi politici privind biocarburanții

Comisia de Mediu a Parlamentului European a optat pentru o nouă politică de mediu prin care se dorește trecerea la utilizarea biocarburanților sustenabili. Biocarburanții erau vizați pentru a reduce emisiile și a utiliza energia obținută din surse regenerabile. Însă de cele mai multe ori biocarburanții aveau în mod indirect emisii mai mari decât carburanții fosili. Acest lucru se întâmpla pentru că nu erau luați în considerare factorii ILUC.

Ce sunt factorii ILUC? Aceștia reprezintă emisii indirecte ce apar atunci când are loc schimbarea destinației terenurilor, iar biocarburanții iau locul culturilor alimentare, acestea din urmă substituind terenurile ce au o altă utilizare (ca de exemplu suprafețele forestiere). Astfel, cu toate că se obține combustibil dintr-o sursă regenerabilă, prin extinderea suprafețelor agricole are loc o creștere a cantităților de emisii, ecosistemele fiind cele mai afectate în acest caz.

biocombustibil

Ce schimbă noua lege? Noua lege votată de Parlamentul European are în vedere contabilizarea integrală a emisiilor indirecte (ILUC) ale biocarburanților. Prin acest lucru se dorește creșterea producției de biocarburanți cu adevărat sustenabili, care vor reduce în mod real emisiile din transporturi până în anul 2020, a declarat Nusa Urbancic, manager de proiect pentru biocarburanți în cadrul organizației internaționale Transport&Environment.

20120928PHT02765_original

Țintele de producție devin ținte de reducere a emisiilor

Parlamentarii europeni au votat, de asemenea, pentru limitarea la 5,5% a volumului de biocarburanţi obţinuţi din plante alimentare, ce pot fi luaţi în considerare pentru atingerea ţintei de 10% din carburanţii din surse regenerabile utilizaţi în transporturi. În anul 2011, ţările UE – care traversează o perioadă de criză economică – au cheltuit în jur de 10 miliarde € pentru a susţine industria de biocarburanţi, aşa cum indică un studiu recent al Institutului Internaţional pentru Dezvoltare Sustenabilă (IISD). Aceste subvenţii din bani publici au fost necesare pentru a susţine o cotă de 4,5%, pentru biocarburanţi, în anul 2011.

biocarb6

O altă propunere votată de Comisia de Mediu a fost ca, după 2020, ţinta de volum (pentru producţia de biocarburanţi) să fie înlocuită cu o ţintă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. În acest fel, obiectivul cuprins în Directiva pentru Calitatea Carburanţilor (FQD) se extinde, în mod efectiv, până în 2025. Conform T&E, aceasta este cea mai bună soluţie de decarbonizare a carburanţilor utilizaţi în transporturi.

Terra Mileniul III

Dicționar:

biocarburant – este carburantul lichid sau gazos utilizat pentru transport, produs din biomasă (pentru detalii vezi și aici)

Sursa foto: Foto 1, Foto 2, Foto 3

Despre autor
Specialist în conservare și protecția mediului
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2024 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress