AUTOR ARTICOL: Andrei Răzvan Constantin, anul III, Geografia Mediului,
Facultatea de Geografie, Universitatea din București
Oamenii sunt ca niște rozătoare: găsesc resursa, o exploatează până la epuizare și pleacă mai departe în căutarea altei resurse. Această goană nu va satisface niciodată nevoia oamenilor pentru energie în acest ritm. Vom continua așa până vom rămâne fără chestii de ”ros”.
Față de rozătoare, oamenii au un as în mânecă: inteligența. Ne-am prins că acest salt dintr-o resursă finită în alta nu e un stil durabil ce ne-ar clădi o viață prea îndelungată în univers. Așa că am început să concepem planuri pe termen mai lung. Energia solară, cea eoliană, geotermală cât și cea a apelor sunt alternative cu un caracter dăinuitor. Însă, există un tip de energie ce a creat anumite incertitudini: energia nucleară.
Fisiunea nucleară se practică la o scară destul de mare în prezent. Cu 448 de reactoare ce produc 11% din energia la nivel global, sectorul nuclear cunoaște o perioadă pozitivă în ceea ce privește popularitatea. Într-adevăr, acest mod de a obține electricitate prezintă anumite avantaje: este eliminată o cantitate foarte redusă de poluanți gazoși, precum și gaze cu efect de seră; dintr-o cantitate redusă de material radioactiv se poate extrage o concentrație foarte ridicată de energie și oferă o energie ieftină. Pe cât de atractiv sună fisiunea nucleară, pe atât dezavantajele dezmint acest sentiment pozitiv. Istoria ne-a învățat cât de rău pot merge lucrurile când se face o greșeală într-o centrală nucleară, fie ea de natură arogantă (Cernobîl), fie chiar de proiectare a centralei (Fukushima). Acest proces de autosusținere poate crea feedbackuri pozitive (repercusiuni ce accentuează efectul inițial). Pe lângă riscul de dezastre globale, ne mai putem expune și la materialele radioactive rămase din proces (apa cu care se răcesc radionuclizii, pastilele de uraniu etc). De asemenea, acestea sunt foarte greu de gestionat. Deșeurile radioactive persistă timp îndelungat, la nivel geologic în mediu, iar stoparea radiațiilor mortale emise reprezintă o fază dificilă.
Dacă până acum a fost cam demoralizator…este timpul să aflați că fisiunea are o soră. Fuziunea nucleară este un alt procedeu prin care este eliberată energie. Pe cât de asemănătoare sunt la nivel etimologic, pe atât de diferite sunt aceste procedee. Dacă fisiunea consta în scindarea unui nucleu mai greu în două nuclee mai ușoare, în urma căreia rezultă un flux de energie, fuziunea reprezintă exact opusul: două nuclee mai ușoare reacționează pentru a forma un nucleu mai greu și un flux enorm de energie.
Figura 1 – Procesele nucleare de fisiune și fuziune
(Sursa: https://mindcraftstories.ro/stiinta/fuziunea-nucleara/)
De asemenea, spre deosebire de riscurile fisiunii, fuziunea e mult mai prietenoasă. În primul rând, în procesul de fuziune intră atomi de deuteriu sau tritiu (izotopii radioactivi ai hidrogenului), comparabil mai puțini radioactivi decât uraniul din fisiune.
În al doilea rând, nu este un proces de autosusținere. Pentru întreținerea procesului de fuziune, prezența unor anumite condiții este obligatorie. Dacă aceste condiții dispar, ceea ce este foarte probabil în timpul unui eveniment natural (cutremur sau erupție vulcanică) sau în timpul unei defecțiuni tehnice la nivelul aparaturii, procesul se oprește. Așadar, există un risc foarte scăzut ca o defecțiune să degenereze într-un efect mai extins.
În al treilea rând, în urma fuziunii rezultă o cantitate colosală de energie, cu mult mai ridicată decât cea rezultată din fisiune. Așadar, ce ne oprește din a exploata o astfel de energie devreme ce ne-ar rezolva majoritatea problemelor mondiale?
Răspunsul este regăsit în condițiile de apariție a acestui proces. Fuziunea este prezentă doar la nivelul stelelor. Acolo, forțe precum gravitația conlucrează cu presiuni și temperaturi de 10-15 milioane grade C pentru a transforma atomii de hidrogen în heliu. Însă Soarele este foarte diferit față de planeta noastră. Dacă steaua de la mijlocul sistemului nostru solar are nevoie doar de 10-15 milioane de grade C, pe Pământ trebuie să atingem o temperatură de 10 ori mai mare, pentru a compensa forța gravitațională a Soarelui ce amplifică procesul nuclear. Pe lângă temperatura enormă la care trebuie să ajungem se adaugă și o presiune la fel de greu de atins. Așadar, încă nu avem tehnologia, dar se încearcă. Franța găzduiește proiectul nuclear ITER, în care mai multe state ale lumii încearcă să replice condițiile din interiorul Soarelui.
Figura 2 – Reactorul de fuziune din Franța (ITER)
Prin urmare, oamenii au găsit mereu căi pentru a-și face viața mai ușoară, un efect al inteligenței. Însă meritul nu e numai al nostru. Mama natură e o adevărată profesoară. Am creat bazele aeronauticii inspirându-ne de la păsări, motorul cu combustie internă se aseamănă cu sistemul respirator și circulator, gravitația a fost descoperită după ce lui Newton i-a căzut un măr în cap și, iată, încercăm chiar construirea unui soare în miniatură. Cu greu se poate spune că am inventat ceva de la 0. Noi doar am observat ce se află împrejur și le-am adaptat pentru a ne satisface nevoile.
