Organizaţiile mondiale din sectorul mediului înconjurător văd economia verde ca fiind economia viitorului. De fapt, economia verde se defineşte prin anumite criterii de mediu, care ţin de o dezvoltare sigură şi durabilă a economiei de azi.
Din acest punct de vedere, investiţiile făcute în domeniul public şi în resursele umane trebuie să încurajeze dezvoltarea activităţilor, respectând protecţia mediului şi consumul. De altfel, în ultima vreme, economia verde impune creşterea costurilor de contribuţie directă la protecţia vieţii şi a biodiversităţii de pe planetă. În acelaşi plan este prevăzută şi reducerea sau eliminarea investiţiilor de capital care sunt dăunătoare pentru sănătatea umană şi mediul înconjurător.
În principal, investiţiile făcute în acest sector au în vedere trecerea la energia regenerabilă, care constă în utilizarea energiei solare, fotovoltaice, termice, energie eoliană, geotermală şi folosirea biomasei, de aceeaşi importanţă fiind şi emisiile de carbon care sunt diminuate prin utilizarea biocombustibililor şi a biogazului. O altă situaţie priveşte şi clădirile nou construite, care au un impact negativ asupra mediului.
Fiind domenii de interes public, sănătatea umană şi mediul “cer” ca statul să sprijine procesul de construcţie a unei economii ecologice; astfel, dezbateri la nivel mondial şi internaţional urmăresc să diminueze efectele cauzate de criză economică mondială, prin implementarea unei economii verzi.
În ultima vreme, tot mai multe organizaţii şi firme de consultanţă lansează programe de certificare şi etichete verzi. Ideea lor este de a face mai uşoară alegerea pentru consumatori, în aşa fel încât aceştia să vadă care produse ori companii urmează directive eco-friendly şi au practici care duc la îndeplinirea unui set riguros de standarde de mediu şi durabilitate. Cu peste 400 de certificări de acest fel la nivel mondial, am putea spune că lucrurile se mişca în direcţia cea bună, dar nu este întotdeauna uşor să vedem acest progres.
În acest cadru, România a fost invitată să devină anul viitor partenerul Germaniei la cel mai mare târg de produse ecologice din lume.
“Sperăm ca România să fie în 2013 ţara parteneră a celui mai mare târg internaţional destinat produselor ecologice. Putem demonstra că agricultura ecologică reprezintă un mare potenţial de dezvoltare economică şi că România poate deveni un mare producător şi exportator de produse şi de alimente ecologice”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultură Ecologică – Bio România, Marian Cioceanu.
La ora actuală, România exportă majoritatea produselor sale ecologice, de la miere la ulei, produse oleaginose şi fructe, în proporţie de peste 90%, către ţări din Europa, acolo unde sunt procesate pentru a fi comercializate ca produs finit. Principalele destinaţii sunt Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, ţările nordice, dar Asociaţia Bio România a participat în acest an şi la cel mai mare târg de profil din Statele Unite, cea mai mare piaţă mondială pentru produsele bio, şi la două misiuni economice de profil în Japonia şi în Dubai-Orientul Mijlociu.
Articol scris de Andrei Punei, student în economie, Bucureşti şi bursier Erasmus la Lille.
Surse info: http://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=37832
Surse foto: http://www.nytexaminer.com/2011/08/nyt-green-jobs-story-ignores-%E2%80%98explosive-growth%E2%80%99/
http://houseofcrests.com/Home.html