Eco-distracție la B’estfest Summer Camp 2013

Cea de-a șaptea ediție a B’estfest Summer Camp 2013unul dintre cele mai așteptate festivaluri ale anului – s-a remarcat încă o dată prin muzica bună, experiențe de neuitat, dar nu în ultimul rând putem spune că a fost gazda acțiunilor eco.  Cele trei zile de atmosferă incendiară nu i-a oprit pe cei aproximativ 64.000 de participanți să demonstreze că știu să se distreze responsabil, utilizând cele 28 de containere colorate de colectare separată puse la dispoziție de Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu organizatorii festivalului.BESTFEST 1

Sub deviza „Nicio cântare fără colectare”, iubitorii de muzică bună au colectat separat 3.600 kg de deşeuri de ambalaje, dintre care 2.400 kg de plastic şi 1.200 kg de hârtie-carton.

B’estfest Summer Camp 2013 a acordat pentru al treilea an consecutiv un spațiu dedicat ONG-urilor și companiilor ce susțin mediul, astfel încât Green Village, un proiect susținut în 2013 de Petrom a revenit cu o serie de activități și programe adresate atât ecologiștilor, cât și persoanelor care sunt interesate de acest domeniu.

Oaza_eco_de_la_BEstfest_Summe_CNlIWPmj

În 2013, ONG-urile care s-au bucurat de găzduirea Green Village, respectiv Asociația Salvați Dunărea și Delta, WWF, ViitorPLus, Asociația Mai Mult Verde, Limonada lui Iulian, Let’s do it România!, Fundația Snagov, Alucro, Ecopolis, Centrul Cultural Român din Tunari, Asociația Upside Down, Asociația Start Focus și Brigada de Voluntari, au desfășurat activități care au mobilizat voluntarii și vizitatorii Green Village: ateliere de reutilizare creativă a deșeurilor, ateliere ținute de antreprenori sociali, colectarea deșeurilor din zona de camping și transformarea lor în produse decorative, atelier de personalizare a sacoșei sau atelier de plantare legume și fructe. De asemenea, au fost amenajate și câteva expoziții de natură sălbatică din România, de promovare a florei și faunei din Delta Dunării, dar și diferite instrumente muzicale sau forme realizate din deșeuri.arta-doze-aluminiu-419x600

Roata colectării separate, jocul cu inele sau Eco-extemporalul au dat startul eco-distracției în cortul Green Village, iar mascotele și promoterii colectării separate au informat oamenii cu privire la importanţa colectării separate și a reciclării deşeurilor de ambalaje. Mai mult decât atât, premiile nu au lipsit nici anul acesta de la B’estfest. 1500 de tineri care au fost surprinși colectând separat deșeurile au primit, pe loc, o brățară eco. Iar 550 dintre cei mai responsabili participanți la festival care au participat la acțiunile Eco-Rom Ambalaje din cortul eco au fost premiați cu șepci, mingi de plajă, yo-yo, tricouri sau frisbee.

„Ediția 2013 a B’estfest Summer Camp ne-a demonstrat, încă o dată, cât de simplu este să te distrezi și să protejezi natura, în același timp. În cele 3 zile de festival au fost trimise spre reciclare 33 de km de pahare de plastic sau hârtie-carton, acest lucru însemnând că fiecare participant a colectat separat cel puțin 4 pahare. Este un rezultat foarte bun care ne dă încredere că acțiunile noastre i-au determinat pe tineri să conștientizeze cât este de important ca deșeurile de ambalaje să nu mai ajungă la coșul de gunoi, ci în containerele colorate pentru a putea fi reciclate” a declarat Lorita Constantinescu, Director Comunicare şi Relaţii Publice Eco-Rom Ambalaje.B'ESTFEST 2

Sezonul marilor concerte este abia la început. Distracţia şi colectarea separată continuă alături de Eco-Rom Ambalaje la Peninsula și Roger Waters, iar eu îmi doresc cu nerăbdare să vă scriu din nou că noi, tinerii, reușim să ne păstrăm spiritul eco și să ne distrăm frumos!

Sursă foto : http://www.infomusic.ro/2013/07/green-village-oaza-eco-de-la-bestfest-summer-camp-2013/

http://www.letsrock.ro/noutati-Oaza+eco+de+la+BEstfest+Summer+Camp+2013+prin+Green+Village-4902.html

Despre autor
Masterandă la Facultatea de Geografie, Universitatea din București, specializarea Geomorfologie și Cartografie cu elemente de Cadastru și studentă a Facultății de Drept, Universitatea Nicolae Titulescu
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress